Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 373/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 373/2008
Ședința publică de la 03 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gilica Popescu
JUDECĂTOR 2: Doina Hârceagă
JUDECĂTOR 3: Eugenia Florescu
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva Sentinței nr. 726/C din 10.04.2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Sibiu în Dosar n- (nr. în format vechi 6117/2005).
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat lichidatorul Active S prin ec. pentru debitoarea S, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este îndeplinită.
Lichidatorul judiciar învederează că nu are alte cereri de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
Nefiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Lichidatorul judiciar susține că sentința judecătorului sindic este întemeiată, motiv pentru care solicită respingerea recursului formulat de AVAS. Arată că raportul nu a fost întocmit potrivit art. 20 întrucât nu au avut acte și elemente suficiente la dispoziție, că societatea nu mai există faptic, că nu s-au obținut nici un fel de sume în contul de lichidare iar continuarea procedurii ar însemna cheltuieli inutile.
CURTEA DE APEL
În deliberare asupra recursului de față se constată că prin sentința civilă nr. 726/C/2008 a fost aprobat raportul final și bilanțul general întocmite de lichidatorul judiciar Active S și în consecință s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC SA, s-a descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, s-a dispus radierea debitoarei din registrul comerțului și s-a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sibiu pentru efectuarea mențiunii de radiere precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut că Tribunalul Sibiua deschis procedura simplificată a insolvenței asupra debitoarei, s-a constatat că operațiunile lichidării s-au finalizat, nu s-au încasat sume în contul de lichidare, pasivul rămas neacoperit este în sumă de 68.061,62 lei și sunt îndeplinite cerințele art. 132, alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului care solicită admiterea lui, casarea sentinței recurate și în temeiul art. 312 pct. 3 Cod procedură civilă să fie admise în totalitate obiecțiunile S și să fie refăcut Raportul final, cu aspectele menționate de creditor.
Solicită să fie avute în vedere și prevederile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, cauza urmând să fie analizată sub toate aspectele.
Hotărârea instanței de fond este criticată sub aspectul că raportul final nu cuprinde analiza concretă a conduitei foștilor membri ai organelor de conducere și supraveghere ai societății și a circumstanțelor economico-financiare cu care societatea debitoare s-a confruntat.
Susține că lichidatorul judiciar era obligat să analizeze oportunitatea angajării răspunderii personale patrimoniale a membrilor organelor de conducere prin raportare la toate faptele enumerare de art. 138 din lege.
Susține că este îndeplinită fapta de continuare a activității societății care conducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți, activitate perpetuată încă de la debutul activității.
Mai arată de asemenea că, dacă s-ar dispune închiderea procedurii de lichidare în lipsa exercitării unei cereri de antrenare a răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate atunci nu s-ar atinge scopul acestei proceduri așa cum este menționat în art. 2 din legea privind procedura insolvenței, în sensul că scopul legii este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în stare de insolvență.
Se apreciază că judecătorul nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind ajungerea în stare de insolvență a debitoarei.
Mai arată că în calitate de creditor este în imposibilitatea recuperării sumei cu care s-a înscris la masa credală deși este o creanță certă care este stabilită prin constatarea de către Tribunal a faptului că debitoarea a ajuns în încetare de plăți.
Mai arată de asemenea că Legea nr. 85/2006 prevede o procedură specială prin care se pot acoperi creanțele fără să conțină carența culpei sau a greșeli membrilor organelor de conducere ale societății ajunse în încetare de plăți, după cum nici stabilirea unei legături de cauzalitate nu are relevanță în speță atâta timp cât legea nu face referire expresă la aceasta.
Recursul este întemeiat pe prevederile art. 299-312 Cod procedură civilă, art. 138 din Legea nr. 85/2006 și următoarele.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea constată că recursul este nefondat.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că procedura insolvenței debitoarei s-a făcut la data de 18.01.2007.
Conform actelor anexate la cererea de admitere a creanței depuse de AVAS la 2 iulie 2007, aceasta a preluat de la Casa de Asigurări de Sănătate S debite și accesorii până la data de 31.12.2003. Dreptul de recuperare a acestor debite era deja prescris la data deschiderii procedurii motiv pentru care AVAS nu îndeplinește calitatea de creditor.
Pe de altă parte, Casa de Asigurări de Sănătate nu a depus ea însăși o declarație de creanță.
Față de acestea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va fi respins recursul AVAS și menținută hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul formulat de AVAS B împotriva Sentinței nr. 726/10 aprilie 2008 pronunțată de judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Sibiu în contradictoriu cu debitoarea SA S reprezentată de.
Irevocabilă.
Pronunțată azi 3 sept 2008 în ședință publică.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored. NP
Ex.2/07.10.2008
Jud fond
Președinte:Gilica PopescuJudecători:Gilica Popescu, Doina Hârceagă, Eugenia Florescu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|