Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 467/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA NR. 467/ DOSAR NR-
Ședința publică din 8 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Comșa președinte de secție
- - - - judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Laura Fețeanu
- - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea UK, împotriva sentinței civile nr. 379/Sind din 12 martie 2009, pronunțate de judecătorul -sindic în dosarul nr. nou - (nr. vechi 449/F/2005) al Tribunalului Brașov - Secția Comercială și de contencios Administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 1 octombrie 2009, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 8 octombrie 2009.
CURTEA
Prin contestația înregistrată la 8.09.2008 contestatoarea C UK a contestat măsura luată de administratorul judiciar de la, conform Notificării nr. SQ 339/RF/692/1.09.2008 prin care s-a respins cererea de admitere a creanței depusă la instanța de judecată la 19.06.2008 și a solicitat înscrierea contestatoarei în tabelul creditorilor de la C A, aflată în reorganizare cu următoarele sume:
a) 4.194.015 USD reprezentând valoarea estimată a cantității de 6.920 tone metrice (MT) de motorină cu conținut redus de plumb, proprietatea contestatoarei, lăsată în depozitul A în temeiul Certificatelor de atestare a dreptului de proprietate (" Certificate ") emise de la 24.03.2006, 27.03.2006, 28.03.2006, 3.04. 2006 și 10.04.2006
b) contravaloarea profitului (fructelor) produs de motorina dată în depozitul debitorului și care au rezultat din folosirea ilegală a acesteia, de la data introducerii acțiunii și până la data plății contravalorii motorinei.
În motivare, în rezumat, se arată că prin notificarea sus - menționată administratorul judiciar susține că realizarea creanței nu intră sub incidența art. 36 din Legea nr. 85/2006, competența aparținând instanțelor de drept comun.
Cererea de admitere a creanței cade sub incidența art. 36 din Legea nr. 85/2006 fiind o acțiune personală, în realizarea dreptului iar competența de soluționare a acesteia revine instanței de reorganizare judiciare chiar dacă respectiva creanță nu este stabilită printr-un titlu pentru că această instanță nu este un simplu organ de înregistrare a titlurilor pronunțate de instanțele de drept comun. În realitate o creanță care nu este consemnată într-un titlu, indiferent dacă este născută anterior sau ulterior deschiderii procedurii insolvenței, trebuie declarată la masa credală, iar instanța de reorganizare judiciară o va judeca și în caz de admitere, va dispune înscrierea și în tabelul de creanțe potrivit art. 64 (3) din Legea nr. 85/2006.
Instanța de drept comun nu poate fi competentă să soluționeze nicio acțiune pentru realizarea creanțelor împotriva debitorului sau bunurilor sale, deoarece de la data deschiderii procedurii de insolvență orice asemenea acțiune se suspendă de drept, potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006 ( normă imperativă care asigură caracterul colectiv concursual și egalitar al procedurii insolvenței ).
Creanțele născute în timpul procedurii de reorganizare judiciară, rezultate din continuarea activității debitorului, beneficiază de un prioritar în ordinea specială de distribuție a creanțelor, potrivit prevederilor art. 123 pct. 3 din Legea nr. 85/2006.
Administratorul judiciar având obligația legală, potrivit art. 103 din Legea nr. 85/2006, de a supraveghea activitatea debitorului pe timpul derulării planului de reorganizare, trebuie să dispună achitarea la scadență a creanțelor născute în timpul procedurii de reorganizare judiciară, rezultate din continuarea activității debitorului iar în caz contrar el este obligat să solicite deschiderea procedurii de faliment conform art. 105 (1) din Legea nr. 85/2006.
Cu privire la corelația dintre cererea de admitere a creanței și acțiunea de restituire în natură a motorinei ce formează obiectul dosarului nr- pe rolul Tribunalului Bacău se menționează că nu există situație de litispendență nefiind întrunite condițiile de identitate privind obiectul și temeiul juridic.
Debitorul a depus " Note scrise" prin care se invocă excepția prematurității introducerii declarației de creanță, excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei și excepția tardivității introducerii declarației de creanță.
Cu privire la excepția prematurității introducerii declarației de creanță se arată că art. 123 pct. 3 din Legea nr. 85/2006 reglementează plata creanțelor în cazul falimentului, ori debitoarea nu se află în faliment.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei se menționează că aceasta nu este parte în contractul de procesare nr. 583/16.05.2005 încheiat între și.
Nu s-a dovedit nici existența unui titlu valabil.
Titlurile invocate de către contestatoare nu sunt certificate de atestare a dreptului de proprietate ci doar certificate de depozit iar în raport de dispozițiile art. 139 Cod procedură civilă contestatoarea nu a făcut dovada existenței originalelor " - urilor certificate".
Cu privire la excepția tardivității introducerii declarației de creanță se invocă dispozițiile art. 73 din Legea nr. 85/2006.
Prin sentința civilă nr. 379/12.02.2009 Tribunalul Brașova respins excepțiile lipsei calității procesuale active, a admis excepția prematurității depunerii declarației de creanță și în consecință a respins contestația contestatoarei, ca fiind prematură.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
JUDECĂTOR 3: Alina Gabriela l-sindic soluționează orice contestație care privește activitatea administratorului judiciar și / sau a lichidatorului precum și procesele și cererile prevăzute în legea privind procedura insolvenței.
În acest sens opinia majoritară generată în practică se bazează pe interpretarea restrictivă a dispozițiilor art. 11 (2) teza 1 din Legea nr. 85/2006.
Față de prevederile Legii nr. 85/2006 și cele ale Codului d e procedură civilă referitoare la caracterul creanțelor, judecătorul - sindic nu poate încuviința administrarea probei testimoniale, a interogatoriului și respectiv expertiza pentru a determina certitudinea, lichiditatea, exigibilitatea creanțelor deoarece condiția creanței, de a fi certe, lichide și exigibile trebuie întrunită în momentul depunerii declarației de creanță și nu ulterior acestei date. Sub acest aspect atât teoria cât și practica în materie de insolvență au un punct de vedere unitar și constant în sensul celor mai sus arătate.
Prin urmare a analiza excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei în raport de calitatea ei de parte în contractul de procesare țiței, în raport de calitatea ei de proprietar al țițeiului și de natura juridică a " -urilor certificate" echivalează cu o judecată asupra fondului raportului juridic de drept comun incompatibilă procedurii speciale a insolvenței reglementată de Legea nr. 85/2006.
Cu privire la excepția tardivității introducerii declarației de creanță în raport de dispozițiile art. 73 din Legea nr. 85/2006 s-au reținut următoarele:
Toate părțile aflate în cauză au admis că obiectul contestației îl formează o creanță născută în cursul procedurii.
În raport de data deschiderii procedurii de insolvență a - 28.04.2004, creanța invocată în contestație ca fiind întemeiată de " - urile certificate" emise de la 24.03.2006, 27.03.2006, 28.03.2006, 03.04.2006 și 10.04.2006 este născută indubitabil după deschiderea procedurii insolvenței, debitoarea aflându-se în reorganizare și nu în faliment.
Ori, creanțele născute în timpul procedurii au un regim distinct urmând a fi înscrise în tabelul creanțelor după deschiderea procedurii falimentului, conform art. 198 (2) lit. a și b și art. 108 (3) din Legea nr. 85/2006.
Prin urmare, excepția tardivității formulării declarației de creanță ridicată de debitoare nu poate fi primită atâta timp cât nu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească de deschidere a procedurii falimentului debitoarea aflându-se în etapa anterioară, a reorganizării. În consecință excepția va fi respinsă.
Cu privire la excepția prematurității introducerii declarației de creanță se rețin următoarele:
Dispozițiile art. 123 din Legea nr. 85/2006 invocate de contestatoare nu sunt aplicabile primei etape a procedurii insolvenței, respectiv reorganizării pentru că, în mod imperativ, textul art. 123 din Legea nr. 85/2006 dispune "Creanțele vor fi plătite, în cazul falimentului, în următoarea ordine: .".
În raport de dispozițiile art. 108 (2) lit. a și b și art. 108(3) din Legea nr. 85/2006, întrucât cu privire la debitoare nu s-a deschis procedura falimentului, declarația de creanță a UK este prematură.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea UK solicitând casarea în parte cu trimitere spre rejudecare.
În motivarea recursului, întemeiat pe art. 307 pct. 7,8 și 9, 3041Cod procedură civilă se arată următoarele:
Creanța recurentei este născută în timpul procedurii de reorganizare rezultată din continuarea activității acestuia (creanță curentă) lucru admis de și de administratorul judiciar.
Izvorul creanței este un contract de depozit comercial, deponent recurenta, depozitar. Existența raportului juridic de depozit și a calității recurentei de proprietar al motorinei este probată pin cele 5 certificate de atestare a dreptului de proprietate ( certificate) pe care le-a emis în favoarea recurentei, în care a declarat expres că recurenta are drept direct de proprietate asupra motorinei, certificate semnate de.
a refuzat să restituie motorina, motiv pentru care recurenta a formulat cerere de admitere a creanței care are natura unei acțiuni personale în pretenții prin care a solicitat instanței să constate nerespectarea dreptului recurentei și să oblige pe debitor la repararea prejudiciului prin echivalent.
Textele din Legea nr. 85/2006 sunt interpretate eronat.
Potrivit art. 123 pct.3 din Legea nr. 85/2006 creanțele născute în timpul procedurii de reorganizare judiciară, rezultate din continuarea activității debitoarei, beneficiază de un prioritar în ordinea specială de distribuție a creanțelor.
Art. 123 pct. 3 constituie dreptul comun în materie de ordine legală de plată a creanțelor, fiind aplicabil și în cazul plăților efectuate în perioada de reorganizare judiciară.
Chiar dacă s-ar admite că s-ar aplica strict la plățile efectuate în cazul falimentului, această interpretare restrictivă nu duce la concluzia că instanța de reorganizare nu ar fi competentă să judece contestația privind o creanță născută în timpul procedurii de reorganizare care a fost refuzată de adm judiciar.
În realitate Legea nr. 85/2006 conține multe prevederi care duc la concluzia că o asemenea creanță e de competența judecătorului - sindic și nu a unei instanței de drept comun care va soluționa contestația împotriva respingerii declarației de creanță în cadrul procedurii de reorganizare.
Instanța a nesocotit art. 6 coroborat cu art. 11 la 1 din Legea nr. 85.
Instanța de reorganizare a fost investită cu contestația recurentei împotriva refuzului administratorului judiciar exprimată prin notificare care e de competența soluționării judecătorului sindic.
Hotărârea instanței duce la o soluție pe care art. 36 o respinge, iar în fond constituie o denegare de dreptate.
Prima alternativă pe care ar avea-o recurenta ar fi acea de a se adresa unei instanței de drept comun. Ar fi ilegal pentru că încalcă art. 36 care instituie un caz de suspendare legală și se referă la toate acțiunile pentru realizarea creanțelor contra debitoarei, adică atât la cele începute înainte de deschiderea procedurii insolvenței, cât și la cele începute ulterior acestui moment deoarece legea nu distinge.
Art. 36 e imperativ, rațiunea fiind de a asigura caracterul colectiv egalitar al procedurii insolvenței.
A doua alternativă ar fi aceea de a aștepta până la intrarea în faliment a, soluție care în afara riscurilor prescripției și imposibilității de realizare a creanței, constituie un act de denegare de dreptate și încalcă dreptul constituțional privind accesul la justiție.
Instanța a ignorat art. 64 alin. 3 din legea insolvenței. Legea nu face distincție nici între creanțele născute anterior și cele născute ulterior deschiderii procedurii de insolvență și nici în funcție de stadiul procedurii de insolvență în care s-ar afla debitoarea, reorganizare sau faliment. Această prevedere asigură un tratament egal și nediscriminatoriu între creanțele anterioare și ulterioare indiferent de etapa procesuală de insolvență.
Pe raționamentul instanței ar trebui ca pentru aceste creanțe, recurenta să se adreseze mai întâi instanței de drept comun, să obțină un titlu, iar ulterior să solicite înscrierea acestui titlu în procedura insolvenței.
În realitate, o creanță care nu este consemnată într-un titlu, indiferent dacă e născută înainte sau în timpul deschiderii procedurii, trebuie declarată la masa credală, iar administratorul o va analiza și o va admite sau respinge, urmând ca judecătorul - sindic să dispună cu privire la contestație. Nu e nici un motiv ca o declarație având ca obiect o asemenea creanță să fie amânată în soluționarea ei de către instanța de reorganizare, până în momentul intrării debitoarei în faliment.
Administratorul judiciar, prin notificarea din 1.09.2008 a contestat existența și temeiul creanței, situație în care recurenta se află în ipoteza art. 86 alin. 2, care prevede că în cazul denunțării de administratorul judiciar a uni contract, o acțiune în despăgubiri poate fi introdusă de contractant împotriva debitoarei, în cadrul procedurii de insolvență. Legea instituie dreptul titularilor contractelor în curs de derulare pe parcursul procedurii de insolvență, contracte care au fost denunțate de adm judiciar, de a formula o acțiune în despăgubiri în cadrul procedurii de insolvență.
Recurenta a încheiat un contract de depozit care acum e negat de administratorul judiciar, iar cererea de admitere a creanței formulate are natura unei acțiuni în pretenții pentru despăgubiri, deci cererea recurentei de despăgubiri în temeiul acestui articol nu poate fi soluționată decât în cadrul procedurii insolvenței.
Instanța nu a respectat obligațiile sale prevăzute de art. 105 alin. 1 coroborat cu art. 107 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006 care prevăd că trebuie să urmărească achitarea conform contractului a creanțelor născute din continuarea activității debitoarei în timpul procedurii de reorganizare, iar în caz de neachitare el trebuie să aprobe deschiderea procedurii de faliment.
Orice creanță curentă născută în timpul procedurii de reorganizare, trebuie achitată conform contractului, deoarece planul se desfășoară sub supravegherea judecătorului - sindic și a administratorului judiciar potrivit art. 103.
Dacă respectiva creanță nu este achitată, echivalează cu suplimentarea pasivului existent, adică cu acumularea de noi pierderi și obligă judecătorul să aprobe intrarea debitoarei în faliment conform art. 105 alin. 1 coroborat cu art. 107 al 1 lit
Art. 108 alin. 2 lit. a și b și art. 108 alin. 3 sunt greșit aplicate. Ele prevăd obligația administratorului ca în cazul intrării în faliment în procedura generală, să procedeze la verificarea tuturor creanțelor asupra averii debitoarei, inclusiv a celor născute după data deschiderii procedurii și să întocmească un tabel suplimentar.
În realitate, având în vedere că creanța este curentă și nu e stabilită prin titlu, procedura în fața judecătorului trebuia să parcurgă 2 etape.
- având în vedere că administratorul judiciar, prin notificare a refuzat acceptarea creanței, judecătorul, în cadrul contestației recurentei era obligat să determine existența și întinderea creanței.
- dacă și în măsura în care creanța era validată, se punea problema ca judecătorul să decidă asupra modalității de executare a acestei creanțe.
În ceea ce privește prima etapă, recurenta a îndeplinit toate formalitățile legale pentru a-și declara creanța în fața judecătorului - sindic și are dreptul de a-i fi judecată această creanță, pentru a se stabili existența și valabilitatea sa.
Masa credală reprezintă totalitatea creditorilor îndreptățiți să participe la procedura de insolvență, fie aceea de reorganizare, fie de faliment. Noțiunea acoperă atât creditorii anteriori cât și ulteriori deschiderii procedurii, fie în faza de reorganizare, fie în faliment
În ceea ce privește a doua etapă și anume executarea creanței admise, prin solicitarea făcută privind înscrierea recurentei la masa credală a debitoarei, recurenta a înțeles înscrierea creanței în tabelul de creanțe împotriva averii debitoarei. E perfect legală și soluția ca o creanță născută în timpul procedurii de reorganizare judiciară rezultată din continuarea activități debitoarei, în timpul reorganizării, să fie supusă unei plăți imediate, conform contractului din care rezultă, constituind o cheltuială curentă, fără a mai fi nevoie să fie înscrisă în vreun tabel.
Argumentul interpretării restrictive a art. 11 din Legea nr. 85/2006 nu este motivat de instanță și nu poate conduce la soluția că declarația privind o creanță născută în cursul procedurii de reorganizare ar fi prematură.
Afirmația instanței că față de Legea nr. 85/2006 și Codul d e procedură civilă referitoare la caracterul creanțelor, judecătorul - sindic nu poate încuviința administrarea probei testimoniale, a interogatoriului și respectiv expertiza pentru a determina certitudinea, lichiditatea, exigibilitatea creanțelor este ilegală pentru că este în contradicție cu art. 149 care spune că legea se completează cu dispozițiile Codului d e procedură civilă, iar art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă impune judecătorului să administreze toate probele necesare în scopul aflării adevărului. În speță, deoarece creanța solicitată este născută în timpul procedurii și nu este stabilită printr-un titlu, prima instanță trebuia să se pronunțe mai întâi asupra valabilității creanței, administrând toate probele pertinente și concludente.
Prima instanță face afirmația că, condiția creanțelor de a fi certe lichide și exigibile, trebuie întrunite în momentul depunerii declarației de creanță și nu ulterior acestei date, afirmație nelegală.
Intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, arătând în apărare următoarele:
În ceea privește afirmația că instanța a nesocotit art. 6 coroborat cu art. 11 alin. 1 lit. I, nu s-a reținut că o asemenea creanță n-ar fi de competența judecătorului - sindic sau că ar fi de competența unei instanțe de drept comun, cererea de admitere a creanței fiind soluționată de administratorul judiciar în sensul respingerii, iar contestația împotriva acestei măsuri fiind de asemenea soluționată de judecătorul - sindic.
Existența creanței pretins născută după deschiderea procedurii și fără caracter cert, poate fi stabilită doar în cadrul unei acțiuni introduse la instanța comercială de drept comun, iar nu în cadrul procedurii insolvenței.
Referitor la art. 64 alin. 3, acesta se referă la creanțe născute anterior deschiderii procedurii, fiind inaplicabil în speță.
Referitor la art. 36 din legea insolvenței, textul nu privește acțiunile în constare, respectiv acțiunile prin care se solicită să se constate existența unei creanțe care nu are caracter cert.
Referitor la art. 86 alin. 2, recurenta nu a formulat o acțiune în despăgubiri, ci o cerere de înscriere la masa credală, urmată de o contestație. Dacă ar fi formulat, ea ar fi fost de competența instanței comerciale de drept comun.
Intimata nu are nicio o obligație - de depozitar sau nu - față de recurentă, drept pentru care nu se poate vorbi de o creanță născută din neexecutarea obligaților de depozitar. Intimata nu a primit în depozit nicio cantitate de țiței sau alt produs.
Art. 123 pct. 3 stabilește ordinea de plată a creanțelor în cazul falimentului, fiind fără relevanță în speță.
Referitor la susținerea potrivit căreia judecătorul trebuie să urmărească achitarea la scadență a creanțelor născute în timpul procedurii de reorganizare, rezultate din continuarea activității, iar în caz de neachitare, aceste creanțe trebuie înscrise în tabel și judecătorul trebuie să aprobe deschiderea procedurii de faliment în temeiul art.105 alin.1. Nici măcar de lege ferenda nu s-ar putea impune judecătorului să urmărească achitarea la scadență a creanțelor, deoarece s-ar substitui administratorului societății căreia nu i s-a ridicat dreptul de administrare.
Judecătorul sindic soluționează orice contestație care prevede activitatea administratorului sau lichidatorului precum și procesele și cererile prevăzute în lege în acest sens opinia majoritară din practică bazându-se pe interpretarea restrictivă a art.11 din Legea 85/2006, deci nu e incident motivul de recurs 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
Referitor la art. 108 alin. 2 și alin. 3 premisa textului e aceea a trecerii la faliment.
Creanțele născute după deschiderea procedurii nu pot fi înscrise în tabelul definitiv. Această concluzie rezultă din interpretarea sistematică a art. 3 pct. 17, 18 și 22 ale legii, cu privire la definițiile legale ale noțiunilor de tabel definitiv al creditorilor, art. 61, 62.
Pentru a putea formula pretenții pecuniare de natura celor invocate, recurenta trebuia să depună judecătorului - sindic, fie un document din care să rezulte recunoașterea expresă a debitului, fie o hotărâre judecătorească irevocabilă din care să rezulte temeinicia și legalitatea unei asemenea cereri.
Examinând sentința atacată, în raport cu probele dosarului, cu motivele de recurs formulate, Curtea constată recursul nefondat.
Sentința este motivată în fapt și în drept cu referire la art. 123 din Legea nr. 85/2006, art. 108 (2) lit. a și b și art. 108(3) din Legea nr. 85/2006, art.11 (2) teza 1 din Legea nr. 85/2006, necontând întinderea motivării, atâta timp cât soluția este argumentată în fapt și în drept.
Instanța de fond și-a motivat soluția de respingere pe excepția prematurității declarației de creanță.
Referitor la interpretarea restrictivă a art. 11 alin. 2, instanța de fond nu a susținut că cererea recurentei ar fi de competența instanței de drept comun, ci a respins cererea recurentei ca prematură.
Creanța creditoarei s-a născut după deschiderea procedurii.
Nu există nici un temei legal pentru ca o creanță născută după deschiderea procedurii insolvenței să fie înscrisă în tabelul definitiv de creanțe.
Dispozițiile art. 123 pct. 3 se referă expres la ordinea de prioritate în care se plătesc creanțele în cazul falimentului, nefiind aplicabil creanțelor în cazul reorganizării judiciare.
Susținerile recurentei potrivit cărora art. 6 coroborat cu art. 11 alin. 1, art. 64 alin. 3,art. 86 alin. 2, art. 105 alin. 1 coroborat cu art. 107 alin. 1 lit. c, art. 108 alin. 2 lit a și b, art. 108 alin. 3, constituie baza legală a judecării cererii de admitere a creanței creditoarei de către judecătorul sindic, sunt neîntemeiate.
Referitor la interpretarea restrictivă a art. 11 alin. 2, instanța de fond nu a reținut că o creanță născută în timpul procedurii n-ar fi de competența judecătorului - sindic sau că ar fi de competența unei instanțe de drept comun. Cererea de admitere a creanței a fost soluționată de administratorul judiciar în sensul respingerii, iar contestația împotriva acestei măsuri a fost soluționată de judecătorul - sindic, deci nu s-au încălcat dispozițiile art. 6 care prevede competența judecătorului - sindic de a judeca procedurile prevăzute de Legea nr. 85/2006 coroborat cu art. 11 alin. 1.
Art. 36 din legea insolvenței prevede că se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitoarei sau bunurilor sale, nereferindu-se la acțiunile în constare prin care se solicită să se constate existența unei creanțe.
Susținerea recurentei conform căreia dacă s-ar adresa instanței de drept comun cererea s-ar suspenda este greșită, în realitate ea a formulat asemenea cereri care au fost anulate ca insuficient timbrate în dosarele nr- și nr. 1866/110/209 ale Tribunalului Bacău, care se referă la aceleași pretenții deduse judecății.
Art. 64 alin. 3 prevede că cererea de admitere a creanțelor trebuie făcută chiar dacă acestea nu sunt stabilite printr-un titlu.
Art. 64 alin. 3 trebuie interpretat coroborat cu alin. 1 care se referă la creanțele născute anterioare deschiderii procedurii. După ce în alin. 1 se stabilește că toate creanțele anterioare trebuie declarate în termenul fixat în sentința de deschidere a procedurii insolvenței, alin. 3 prevede că cererea de admitere a creanțelor trebuie făcută chiar dacă acestea nu sunt stabilite printr-un titlu.
Deci, art. 64 alin. 3 se referă la creanțe născute anterior deschiderii procedurii, fiind inaplicabil în speță creanțelor născute după data deschiderii procedurii.
Art. 86 alin. 2 care prevede că în cazul denunțării unui contract, o acțiune pentru despăgubiri poate fi introdusă de către contractant contra debitoarei este inaplicabil. Recurenta nu a formulat o acțiune în despăgubiri, ci o cerere de înscriere la masa credală urmată de o contestație împotriva măsurii administratorului judiciar de respingere a creanței.
Referitor la susținerea recurentei potrivit căreia judecătorul trebuie să urmărească achitarea la scadență a creanțelor născute în timpul procedurii de reorganizare, rezultate din continuarea activității iar în caz de neachitare, aceste creanțe trebuie înscrise în tabel și să aprobe deschiderea procedurii de faliment în temeiul art. 105 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, art. 103 arată că în urma conformări unui plan de reorganizare, debitorul își va conduce activitatea sub supravegherea administratorului judiciar conform planului, până când judecătorul - sindic va dispune fie încheierea procedurii insolvenței, fie trecerea la faliment iar art. 105 alin.1 prevede că în situația în care debitorul nu se conformează planului sau desfășurarea activității aduce pierderi averii sale, administratorul judiciar, comitetul creditorilor sau oricare dintre creditori, precum și administratorul special pot solicita judecătorului - sindic să aprobe intrarea în faliment.
Urmărirea realizării creanțelor este în sarcina administratorului judiciar, iar textele mai sus menționate prevăd expres ce persoane pot cere intrarea în faliment, printre acestea nefigurând judecătorul - sindic.
Dispozițiile art. 108 alin. 2 și alin. 3 se referă la obligația administratorului judiciar de a verifica toate creanțele, inclusiv cele născute după data deschiderii procedurii, în cazul intrării în faliment a debitoarei, deci nu în cazul reorganizării judiciare.
În ceea ce privește susținerea recurentei privind nerespectarea dispozițiilor art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă care impun judecătorului administrarea tuturor probelor necesare pentru stabilirea certitudinii creanței, având în vedere că instanța a soluționat cauza pe excepția prematurității creanței și nu pe fond, ca atare nu era necesară administrarea altor probe.
Pretențiile recurentei sunt derivate din activități curente ale debitoarei, ulterioare deschiderii procedurii care a avut loc la data de 28.04.2004.
Creanțele născute după data deschiderii procedurii nu pot fi înscrise în tabelul definitiv.
Potrivit art. 3 pct. 17, tabelul definitiv de creanțe cuprinde creanțele la data deschiderii procedurii, iar potrivit art.3 pct.18, creanțele născute după data deschiderii procedurii sunt incluse în tabelul suplimentar al creanțelor întocmit după deschiderea procedurii falimentului.
Întreaga procedură și termenele de întocmire a tabelelor sus menționate ( art. 61 și urm ) sunt reglementate în raport de data deschiderii procedurii.
Recurenta a formulat o cerere de admitere a creanței și înscriere în tabelul de creanțe.
Este evident că problema creanțelor născute după data deschiderii procedurii nu se pune neapărat numai în momentul trecerii la faliment și că în măsura în care se dovedește că sunt certe, lichide și exigibile, creanțele născute după deschiderea procedurii trebuie achitate.
În afara celor două posibilități invocate de recurent, respectiv de a formula o acțiune pe drept comun sau de a aștepta intrarea în procedura falimentului pentru a formula cerere de înscriere a creanței în tabelul suplimentar al creanțelor, există posibilitatea legală a recurentei de a solicita debitoarei, dacă dreptul de administrare nu i-a fost ridicat, cum este în speță, achitarea conform obligațiilor asumate de debitoare.
Creanțele născute după deschiderea procedurii pentru a fi achitate nu trebuie în prealabil să fie incluse în tabelul definitiv de creanțe, ci pot fi achitate direct ca urmare a unei simple cereri a creditorului.
Nu există nici un temei legal pentru ca o creanță născută după deschiderea procedurii insolvenței să fie înscrisă în tabelul definitiv de creanțe.
Față de considerentele mai sus arătate, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civiilă, art. 3041Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de creditoarea C UK și va menține sentința Tribunalului Brașov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea UK împotriva sentinței civile nr.379/sind/12.02.2009 pronunțată de judecătorul - sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 8 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.:./15.10.2009
Tehnored: /20.10.2009/ -5 ex -
Judecător sindic:
Președinte:Gabriela ComșaJudecători:Gabriela Comșa, Laura Fețeanu, Alina Gabriela
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
