Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 86/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 86/2008

Ședința publică de la 27 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioan Cibu

JUDECĂTOR 2: Doina Hârceagă

JUDECĂTOR 3: Marius Irimie

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de creditoarea AUTOMOBILE ROMANIA C și pârâta ARHIVELE NAȚIONALE - DIRECȚIA JUDEȚEANĂ A împotriva Sentinței nr. 274/F din 30 octombrie 2007 pronunțată de judecătorul sindic în Dosar nr- al Tribunalului Alba.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este îndeplinită.

Se constată depusă la dosar întâmpinare din partea intimatei A & B Expert Insolvență, în calitate de lichidator judiciar al SC SA.

Se constată, de asemenea, că ambele recurente au depus la dosar dovada achitării taxei de timbru și timbrul judiciar, în limita sumelor consemnate în dispozitivul de citare.

Curtea, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursurilor de față;

Constată că prin sentința nr. 274/F/2007 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- a fost respinsă ca tardivă cererea creditoarei SC Automobile România SA, s-a admis cererea lichidatorului judiciar A & B Expert Insolvență împotriva pârâtei Direcția Județeană Aa A rhivelor Naționale, a fost obligată pârâta Direcția Județeană Aa A rhivelor Naționale să preia documentele cu valoare istorică și cele cu valoare practică referitoare la stagiile de cotizare la asigurările sociale și cele care atestă încadrarea în grupele I și II, respectiv condițiile speciale sau deosebite de muncă, s-a respins contestația creditoarei SA Agenția împotriva planului de distribuire parțială întocmit de lichidatorul judiciar, s-a dispus repartizarea sumelor obținute din lichidarea debitoarei până la 15.08.2007 conform planului de distribuire întocmit de lichidatorul judiciar și s-a pus în vedere lichidatorului să-și îndeplinească obligațiile stabilite prin încheierea de ședință nr. 170/F/2007.

Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 16/1996 modificată prin OUG nr. 39/2006 a Arhivelor Naționale în cazul desființării unui creator de documente, persoană juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la asigurări sociale ale cetățenilor, vor fi preluate de Arhivele Naționale sau de Direcțiile județene ale Arhivelor Naționale.

În procedura falimentului debitoarea SC "" SA se află după ce valorificarea a 80 % din patrimoniul acesteia s-a făcut prin valorificarea voluntară întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 31/1990.

În aceste condiții, debitoarea se află în imposibilitatea depozitării în continuare a documentelor cu valoare practică, respectiv, statele de plată ale salariaților, centralizatoarele care atestă încadrarea în grupele de muncă, etc.

Importanța practică a acestor documente, în special pentru foști angajați ai societății falite, impune luarea unor măsuri urgente pentru prevenirea deteriorării sau distrugerii acestor documente.

În ce privește contestația creditoarei BCR SA Agenția împotriva planului de distribuire parțială întocmit de lichidatorul judiciar A & B Expert Insolvență H afișat la data de 10.09.2007, judecătorul sindic a constatat că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Sumele prevăzute în raportul asupra fondurilor obținute din lichidare pentru a fi achitate către Primăria reprezintă cheltuieli de conservare și administrare a bunurilor debitoarei (clădiri, terenuri), prevăzute de art. 123, pct. 1 din Legea nr. 85/2006 a fi plătite cu prioritate în cadrul falimentului. Aceste sume au fost calculate în conformitate cu declarațiile obligatorii de impozit depuse de către lichidatorul judiciar conform prevederilor CAP. IV din ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1376/2004, și reprezintă taxe și impozite aferente imobilelor deținute în proprietate de către SC SA - faliment, scadente după data deschiderii procedurii.

Conform art. 59 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, impozitul pe clădiri este datorat de persoanele juridice atât pentru clădirile aflate în funcțiune, cât și pentru cele aflate în rezervă sau în conservare, iar pct. 87, alin. 1 prevede că impozitul pe teren se datorează până la data de la care se face scăderea, deci SC SA datorează impozite și taxe pe imobile până la valorificarea acestora, odată cu transferul dreptului de proprietate.

Datorită faptului că suma ce urmează a fi achitată Primăriei reprezintă cheltuieli aferente procedurii de lichidare (taxe și impozite născute după deschiderea procedurii falimentului), aceasta nu a fost inclusă în Planul de distribuire, menționându-se însă în raportul asupra fondurilor obținute din lichidare faptul că această sumă va fi achitată către Primărie. Planul de distribuire cuprinde doar sumele ce urmează a fi distribuite către creditorii îndreptățiți să participe la procedura falimentului, în concordanță cu înregistrarea acestora în tabelul definitiv al creanțelor.

Sumele de achitat către Primăria reprezintă cheltuieli de conservare și administrare a bunurilor debitoarei, cheltuieli aferente procedurii de faliment, creanțe născute în procedura de faliment; aceste sume nu conțin dobânzi și penalități calculate asupra debitului născut anterior deschiderii procedurii, ci doar debite ce au luat naștere după data de 22.03.2007.

Creanța inițială a Primăriei înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor, nu este majorată prin achitarea taxelor și impozitelor aferente imobilelor din proprietatea debitoarei, aceasta reprezentând o altă categorie de creanțe, respectiv creanțe născute după deschiderea falimentului, numite generic cheltuieli de procedură.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs creditoarea SC AUTOMOBILE ROMÂNIA și pârâta Arhivele Naționale - Direcția Județeană A, prima recurentă solicitând modificarea sentinței în sensul înregistrării creanței în tabelul definitiv al creanțelor, iar cea de-a doua casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare cu respectarea tuturor principiilor care guvernează procedura de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs creditoarea AUTOMOBILE ROMÂNIA arată că transmiterea cu întârziere a declarației de creanță este din culpa exclusivă a lichidatorului judiciar, adresa nr. 3921/26.20.2007 la care face referire hotărârea atacată nefiind primită de creditoare, ci doar adresa nr. 2948/15.08.2007 prin care a fost înștiințată de intrarea în faliment a debitoarei.

În drept se invocă art. 304 pct. 9, 304 indice 1 raportat la 312 Cod procedură civilă, art. 76 din Legea nr. 85/2006.

Recurenta Arhivele Naționale - Direcția Județeană A critică în cadrul motivelor de recurs necitarea acesteia în cadrul litigiului - fapt ce conduce la încălcarea dreptului la apărare, la un proces echitabil și al contradictorialității.

În drept se invocă motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, art. 85, 105 și 107 Cod procedură civilă.

Recursurile au fost legal timbrate filele 21 și 22).

Lichidatorul judiciar A & B Expert Insolvență a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului declarat de creditoarea AUTOMOBILE ROMÂNIA (fil1 14).

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurente raportat la probele dosarului și dispozițiile legale aplicabile în cauză, curtea de apel reține următoarele:

Critica pârâtei Arhivele Naționale - Direcția Județeană A privind neîndeplinirea procedurii de citare cu aceasta este întemeiată întrucât, deși prin încheierea nr. 201/CA/18.09.2007 (fila 211) judecătorul sindic a dispus citarea acesteia cu un exemplar din acțiunea formulată de lichidator, pentru termenul de judecată din 30 octombrie 2007 procedura de citare nu a fost îndeplinită cu pârâta potrivit art. 7 aliniat 2 teza 1 din Legea nr. 85/2006.

Omisiunea verificării îndeplinirii procedurii de citare cu pârâta și pronunțarea sentinței fără ca aceasta să cunoască pretențiile deduse judecății sunt de natură să înfrângă principiile contradictorialității și al dreptului la un proces echitabil, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 312 aliniat 5 Cod procedură civilă care prevăd casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare în cazul în care "judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului".

În ce privește recursul declarat de creditoarea AUTOMOBILE ROMÂNIA instanța de recurs reține că adresa nr. 3921/CA/26.10.2007 prin care lichidatorul judiciar motivează neadmiterea creanței creditoarei recurente nu a fost comunicată societății, iar prin Decizia nr. 1137/4.12.2007 au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 7 din Legea nr. 85/2006 în măsura în care se interpretează că prima comunicare a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se promovează o acțiune în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2006, ulterior deschiderii procedurii insolvenței, se realizează numai prin Buletinul procedurilor de insolvență, iar nu și potrivit dispozițiilor Codului d e procedură civilă.

Raportat la aceste considerente, în vederea realizării unei judecăți unitare, urmează să fie admise în baza art. 312 Cod procedură civilă recursurile declarate de creditoarea Automobile România C și pârâta Arhivele Naționale - Direcția Județeană A, cu consecința casării sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Admite recursurile declarate de creditoarea Automobile România SA C și pârâta Arhivele Naționale-Direcția Județeană A împotriva sentinței comerciale 274/F din 30 oct 2007 pronunțată de judecător sindic desemnat în procedura falimentului SC SA în Dosar - al Tribunalului Alba și în consecință:

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 27 februarie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red.

Tehnored.

Ex.2/25.03.2008

Jud fond

Președinte:Ioan Cibu
Judecători:Ioan Cibu, Doina Hârceagă, Marius Irimie

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 86/2008. Curtea de Apel Alba Iulia