Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 890/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 890/2009

Ședința publică de la 13 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mircea Noșlăcan

JUDECĂTOR 2: Nicolae Durbacă

JUDECĂTOR 3: Marius Irimie

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de - - B și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței nr.738/C/11.05.2009, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Sibiu.

La apelul nominal părțile au fost lipsă.

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei și se constată că la dosar s-a înregistrat întâmpinare din partea lichidatorului judiciar Instant Expert pentru debitoarea - -.

De asemenea, s-a înregistrat o cerere de amânare din partea recurentei - - pentru a-și angaja apărător.

Instanța constată că, prin întâmpinarea depusă la dosar, lichidatorul judiciar Instant Expert a invocat excepția tardivității recursurilor declarate de - - B și de către AVAS, astfel că pune în discuție această excepție.

În deliberare, respinge excepția tardivității recursului declarat de către - - Respinge și cererea de amânare formulată de recurenta - - B, având în vedere celeritatea soluționării cauzei, precum și faptul că aceasta a fost citată pentru acest termen de judecată și a primit citația la data de 26 august 2009 ( fila 28 din dosar), dată de la care a avut termen suficient pentru a-și angaja apărător și formula apărările.

Având în vedere actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursurilor de față;

Constată că prin sentința nr.738/C/11.05.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Sibius -a dispus, după distribuirea ultimelor sume obținute din vânzarea unor bunuri ale debitoarei - -, închiderea procedurii falimentului acesteia în temeiul art.131 din Legea nr.64/1995, la cererea lichidatorului judiciar Instant Expert

Pentru a pronunța această soluție judecătorul sindic a reținut că toate bunurile debitoarei au fost vândute iar sumele obținute au fost distribuite în conformitate cu tabelul creanțelor, adunarea generală a creditorilor din data de 4.05.2009 aprobând raportul final al lichidatorului.

Se mai reține,de asemenea, că o cerere de atragere a răspunderii formulată împotriva fostului administrator social se află pe rolul ÎCCJ pentru soluționarea conflictului de competență apărut între Tribunalul Sibiu, la care acest dosar s-a strămutat prin Încheierea ÎCCJ nr.805/26.09.2007, și Tribunalul Bacău, de la care dosarul s-a strămutat.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs - - B și AVAS

În motivarea recursului său - - B arată că lichidatorul judiciar nu și-a îndeplinit în cauză atribuțiile prevăzute de lege, desfășurând o activitate ineficientă, subiectivă, cu un pronunțat caracter tendențios, față de ea.

Între acestea, se invocă faptul că recurenta nu a fost notificată pentru a depune o declarație de creanță în cauză; că aceasta a formulat unele acțiuni pentru anularea unor acte ale debitoarei dar numai în ce o privește pe recurentă; că a refuzat cu ostentație să depună la dosarul de faliment situațiile și înscrisurile solicitate care ar fi condus la un alt deznodământ al prezentei cauze.

În recursul său AVAS B critică soluția judecătorului sindic față de împrejurarea că acesta a dispus închiderea procedurii insolvenței înainte de soluționarea cererii de tragere a răspunderii pârâtului în calitatea sa de fost administrator social iar pe de altă parte, judecătorul sindic ar fi trebuit să desemneze, înainte de închiderea procedurii insolvenței un executor judecătoresc care, în temeiul art.142 alin.2 din Legea nr.85/2006 să procedeze la executarea silită a sumelor stabilite prin hotărârea de atragere a răspunderii.

Prin întâmpinare, lichidatorul judiciar solicită respingerea ambelor recursuri, atât ca tardive, fiind introduse peste termenul de 15 zile de la comunicare prevăzut de lege cât și pe fond, arătând că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile pentru închiderea procedurii insolvenței față de debitoare.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate se constată următoarele:

Cu privire la excepția tardivității recursurilor se constată că este nefondată în condițiile în care recurenta - - a primit comunicarea sentinței la data de 6.07.2009 și a declarat recursul în data de 15.07.2009, deci în termenul de 15 zile și, de asemenea, recurenta AVAS Bap rimit comunicarea sentinței în data de 7.07.2009, declarând recursul la 20.07.2009, deci în termenul de 15 zile.

Cât privește fondul susținerilor recurenților, se constată, cu privire la motivele invocate de către recurenta - - că acestea se constituie în o serie de neregularități semnalate în activitatea lichidatorului judiciar pe parcursul derulării procedurii falimentului, începând cu momentul notificării în vederea depunerii creanțelor, a atacării unora dintre actele considerate frauduloase de către debitor sau a neîndeplinirii de către acesta a unor acte la dosar. Fiecare dintre aceste aspecte puteau fi obiectul unei contestații la judecătorul sindic la momentul producerii lor, neputând fi invocate în această fază a închiderii procedurii. Aceasta cu atât mai mult cu cât obiectul verificărilor la momentul închiderii procedurii, deci inclusiv în calea de atac a recursului, este în mod expres prevăzut de lege, cu această ocazie urmând a se verifica, pe temeiul art.131 alin.2 din Legea nr.64/1995 dacă mai există sau nu unele bunuri de valorificat în averea debitorului, dacă toate sumele au fost distribuite creditorilor iar închiderea procedurii a fost aprobată de către creditori pe baza raportului final al lichidatorului judiciar.

Cum toate aceste aspecte au fost îndeplinite în cauză, în mod întemeiat judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii falimentului, făcând abstracție de criticile recurentei, care oricum, pe lângă faptul că sunt tardiv formulate, prezintă un caracter general, nefiind dovedite.

Cât privește recursul AVAS B, tocmai din motivarea acestuia se deduce că la data de 13.05.2009 ÎCCJ a stabilit competența de soluționare a cererii de atragere a răspunderii formulată împotriva fostului administrator în favoarea Tribunalului Neamț, astfel că nu putea fi soluționată de judecătorul sindic din acest dosar înainte de închiderea procedurii insolvenței.

Pe de altă parte, invocarea în cauză a dispozițiilor art.142 din Legea nr.85/2006 privind modalitatea de executare a sentințelor în care s-a dispus obligarea membrilor organului de conducere la suportarea pasivului nerecuperat în cursul procedurii insolvenței, este nerelevantă în condițiile în care o cerere în acest sens nu a fost soluționată, cum însăși recurenta o recunoaște, iar sub un alt aspect, judecătorului sindic nu îi revine, din textul legii vreo obligație pentru desemnarea unui executor judecătoresc așa cum se susține.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția tardivității recursului declarat de - - invocată de lichidator Instant Expert

Respinge recursurile declarate de - - B și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței nr.738/C/11.05.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Sibiu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 13.11.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.

Dact.5 ex/9.12.2009

Jud.fond.

Președinte:Mircea Noșlăcan
Judecători:Mircea Noșlăcan, Nicolae Durbacă, Marius Irimie

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 890/2009. Curtea de Apel Alba Iulia