Practica judiciara insolventa. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. 3441,-

DECIZIA NR.1

Ședința publică din data de 12 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Stoicescu Maria

JUDECĂTORI: Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica Tudose Ana

- - -

Grefier -

Pe rol fiind rejudecarea recursului formulat de creditoarea SC SA, cu sediu ales la & Asociații, în B, sector 6, - Business --,.4, împotriva sentinței nr. 273 din 26 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu debitoareaSC ȘI SRL, cu sediul în, str. -, -.2, jud. D, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J- și intimatulOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, str. -. - nr.1, jud. D, potrivit deciziei nr. 1530 din 16 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta-creditoare SC SA, intimata-debitoare SC și - SRL și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței faptul că, prin intermediul Serviciului Registratură, s-a depus la dosar o cerere din partea intimatei-debitoare SC și - SRL prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242, alin.2 pr.civilă, totodată, se arată în cuprinsul cererii că reiterează concluziile susținute la primul recurs.

Curtea, față de împrejurarea că intimata-debitoare prin cererea formulată a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin.2 pr.civilă, analizând actele și lucrările dosarului, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față:

Prin decizia nr.1530/16.12.2008 a Curții de APEL PLOIEȘTIs -a admis contestația în anulare formulată de contestatoarea SC SA cu sediul în B, împotriva deciziei nr.1176/14 octombrie 2008 a Curții de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimata SC și - SRL și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, anulându-se respectiva decizie și fixându-se termen pentru rejudecarea recursului la data de 12 ianuarie 2009.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că prin sentința nr.273/2008 a Tribunalului Dâmbovițaa fost anulată pentru netimbrare cererea formulată de creditoarea SC SA privind declanșarea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC și - SRL, reținându-se că, deși legal citată cu mențiunea de a se achita taxa judiciară de timbru, la termenul din 26.06.2008, creditoarea nu a fost prezentă în instanță și nu a timbrat cererea.

Prin decizia nr.1176/14 octombrie 2008 Curtea de APEL PLOIEȘTI, ca instanță de recurs, a anulat pentru netimbrare recursul formulat împotriva sentinței nr.273/2008 a Tribunalului Dâmbovița, reținându-se eronat că recurenta nu a achitat taxa de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei, deși există dovezi la dosar.

În atare situație, Curtea, în baza deciziei nr.1530 din 16 decembrie 2008, procedând la rejudecarea recursului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.273/26.06.2008 Tribunalul Dâmbovițaa anulat ca netimbrată cererea formulată de creditoarea SC SA împotriva debitoarei SC și - SRL, cu toate că la dosarul cauzei există dovada timbrării acțiunii încă din 12.06.2008 și plicul expedierii dovezii de timbrare din 25.06.2008 (filele 78-80 dosar fond).

În atare situație, constatând că motivul de recurs se referă la greșita reținere a netimbrării acțiunii de către instanța de fond, Curtea văzând și dispozițiilor art. 312 pct. 3 și 5 Cod procedură civilă, urmează să admită recursul pentru considerentele sus menționate.

Va casa sentința nr.273/26.07.2008 a Tribunalului Dâmbovița și va trimite cauza pentru a se judeca pe fond la instanța investită, respectiv la Tribunalul Dâmbovița.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de creditoarea SC SA, cu sediu ales la & Asociații, în B, sector 6, - Business --,.4, împotriva sentinței nr. 273 din 26 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu debitoareaSC ȘI SRL, cu sediul în, str. -, -.2, jud. D, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J- și intimatulOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, str. -. - nr.1, jud.

Casează sentința nr.273/26.07.2008 a Tribunalului Dâmbovița și va trimite cauza pentru a se judeca pe fond la instanța investită, respectiv la Tribunalul Dâmbovița.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica Tudose Ana

- - - - - -

GREFIER,

Red.

Tehnored.

3 ex./19.01.2009

344- - Tribunalul Dâmbovița

Operator de date cu caracter personal

Nr. Notificare 3120

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. 3441,-

CĂTRE,

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

- Secția Comercială și de Contencios Administrativ -

Vă înaintăm alăturat dosarul dvs. cu numărul 344- privind pe creditoareaSC SAși copia deciziei nr. 1 din 12 ianuarie 2009, prin care, după rejudecare, s-a admis recursul declarat de creditoareaSC SA, cu sediu ales la & Asociații, în B, sector 6, - Business --,.4, împotriva sentinței nr. 273 din 26 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu debitoareaSC ȘI SRL, cu sediul în, str. -, -.2, jud. D, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J- și intimatulOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, str. -. - nr.1, jud., s- casat sentința și s-a dispus trimiterea cauzei pentru a se judeca pe fond la instanța investită.

Dosarul conține 85 file.

PREȘEDINTE: Stoicescu Maria

GREFIER,

2 ex./19.01.2009

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Stoicescu Maria
Judecători:Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica Tudose Ana

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Ploiesti