Practica judiciara insolventa. Decizia 3/2010. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - procedura insolvenței -

ROMA N I

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 3

Ședința publică din 14 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Andrieș Maria

JUDECĂTOR 2: Artene Doina

JUDECĂTOR 3: Galan Marius

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de creditorii Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului, cu sediu în mun. S,- și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - AVAS, cu sediul în B,--11, sector.1, împotriva sentinței nr. 870 din 3 noiembrie 2009 pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - COM SRL- prin lichidator Cabinet Individual de Practician în Insolvență "Avocat " S, parte în proces intimată fiind ORC de pe lângă Tribunalul Suceava.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura este completă.

S- făcut referatul cauzei, după care, instanța, având în vedere că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 3 martie 2008 și înregistrată sub nr-, debitoarea - COM SRL S, prin lichidator CABINET INDIVIDUAL DE PRACTICIAN ÎN INSOLVENȚĂ ‟. ", a solicitat deschiderea procedurii simplificate de insolvență, motivat de faptul că este dizolvată de drept, prin încheierea de ședință nr. 260/6.01.2006 a judecătorului delegat.

Prin sentința comercială nr. 237/15 aprilie 2008, judecătorul sindic a admis cererea, cu consecința deschiderii procedurii de insolvență față de debitoare și a desemnării, în calitate de lichidator judiciar, a practicianului în insolvență CABINET INDIVIDUAL DE PRACTICIAN ÎN INSOLVENȚĂ ‟. ".

Prin sentința comercială nr. 526/16.09.2008 judecătorul sindic, în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, a dispus închiderea procedurii față de debitoare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B iar Curtea de Apel Suceava, prin decizia comercială nr. 1676/11 decembrie 2008, casat sentința recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, motivat de faptul că judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii fără a verifica dacă raportul final a fost comunicat creditorilor, aceștia fiind în imposibilitate de a formula obiecțiuni.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 15 ianuarie 2009, sub nr-.

Prin încheierea de ședință nr. 280/3 martie 2009, judecătorul sindic a autorizat comitetul creditorilor să formuleze cererea prevăzută de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, dar creditorii nu au uzat de acest drept.

La data de 5 februarie 2009, lichidatorul judiciar a depus la dosar raportul final, care cuprinde propunerea de închidere a procedurii față de debitoare în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 și dovezile de comunicare către creditori a acestui raport.

Prin sentința nr. 870 din 3 noiembrie 2009, Tribunalul Suceavaa închis procedura insolvenței față de debitoare și a dispus și celelalte măsuri prevăzute de lege reținând că din relațiile obținute de la autorități, lichidatorul face dovada că nu a putut identifica bunurile societății debitoare, astfel că, fiind întrunite dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006, urmează a fi aprobat raportul cu propunerea de închidere a procedurii, cu consecința radierii debitoarei din Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava și a descărcării lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

Împotriva sentinței declarat recurs DGFP S, arătând că administratorul judiciar nu solicitat relații privind bunurile societății de la organul fiscal teritorial sau de la biroul local de carte funciară și că nu a furnizat nici un fel de relații cu privire la demersurile efectuate în vederea recuperării creanțelor debitoarei precum și în legătură cu existența stocurilor evidențiate în bilanțul pe anul 2005.

De asemenea, în cauză formulat recurs și AVAS B, arătând că în cauză nu au fost îndeplinite obligațiile de comunicare și publicare a raportului prin care se solicită închiderea procedurii.

Recursurile sunt neîntemeiate și vor fi respinse pentru următoarele considerente:

Pretenția recurentei ca lichidatorul judiciar să solicite relații privind bunurile societății debitoare de la organul fiscal teritorial este o nouă probă de aroganță și cinism al acestei instituții, organul fiscal teritorial - Administrația Financiară municipiului S fiind în mod subordonatul Direcției Generale a Finanțelor Publice Județului Cât privește evidența ținută în regim de carte funciară, recurenta va fi știind de asemenea că o evidență ținută pe imobile și nu proprietar, face ca identificarea bunurilor aparținând unei anumite persoane fizice ori juridice, să fie o sarcină imposibilă.

În fine, bilanțul contabil la nivelul anului 2005, ca orice bilanț contabil este o sinteză în cifre activității unei societăți comerciale, la sfârșitul unui exercițiu financiar, cunoașterea numerică a creanțelor și stocurilor de marfă ale unui comerciant neputând oferi indicii cu privire la identitatea debitorilor ori la locul depozitării stocurilor de marfă sau al existenței faptice acestora. Nici lichidatorului și nici acestei instanțe.

În ce privește recursul AVAS B, Curtea constată că recurenta este în eroare cu privire la conținutul dosarului, dovada de comunicare a raportului către creditori, de afișare a acestuia la ușa instanței și de publicare în Buletinul procedurilor de insolvență, fiind depus la dosar, filele 8- 17.

În consecință, constatând legalitatea și temeinicia soluției judecătorului sindic, Curtea va respinge recursurile ca nefondate, în temeiul art. 312 Cod pr. civilă.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE,

Respinge ca nefondate recursurile declarate de creditorii Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului, cu sediu în mun. S,- și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - AVAS, cu sediul în B,--11, sector.1, împotriva sentinței nr. 870 din 3 noiembrie 2009 pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - COM SRL- prin lichidator Cabinet Individual de Practician în Insolvență "Avocat " S, parte în proces intimată fiind ORC de pe lângă Tribunalul Suceava.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 14 ianuarie 2010.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud. fond..

Tehnored.

Ex. 2/27.01.2010

Președinte:Andrieș Maria
Judecători:Andrieș Maria, Artene Doina, Galan Marius

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 3/2010. Curtea de Apel Suceava