Practica judiciara insolventa. Decizia 1045/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE Nr. 1045

Ședința publică de la 09 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Claudia Susanu

JUDECĂTOR 2: Anca Ghideanu

JUDECĂTOR 3: Liliana Palihovici

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent și pe intimat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. I, intimat SC SRL, lichidator CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PT.. DEBITOARE SC SRL, având ca obiect procedura insolvenței, recurs declarat împotriva sentinței nr. 773/S/10.12.2008 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător Sindic.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 01.06.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea la data de astăzi 09.06.2009, când:

CURTEA DE APEL

Asupra recursului comercial d e față.

Prin sentința comercială nr. 773/S/10.12.2008 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic s-au dispus următoarele:

A fost admisă cererea formulată de creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județul I,cu sediul în I,str. - -,nr.26, pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC SRL.

În temeiulart.33 alin 6din Legea privind procedura de insolvență,

S-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitorului SC SRL cu sediul în I, nr.5, -.,.1106.

În temeiulart.34in Legea privind procedura de insolvență,

S-a numit lichidator judiciar pe Cabinet individual de insolvență,cu sediul social declarat în mun. I,-, -. A,. 19, jud. I, număr de ordine în 578, care va îndeplini atribuțiile prevăzute deart. 25din lege.

În lipsa unei convenții încheiate cu creditorii,lichidatorul va fi retribuit pe baza deconturilor aprobate de judecătorul -sindic, dar nu mai mult de 1000 pentru întreaga perioadă de derulare a procedurii.

Până la data de 10.02.2009 lichidatorul judiciar va depune la dosarul cauzei raportul întocmit potrivit cerințelor prevăzute de art.59,al.1,l din Legea 85/2006,raport în care își va exprima și opinia privind aplicabilitatea disp.art.138 din aceeași lege referitoare la răspunderea membrilor organelor de conducere.

Conform art.35 din Legea 85/2006:

In termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, debitorul este obligat să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute la art. 28 alin. (1)din Lg.85/2006.

Conform art.36 din Legea 85/2006:

De la data deschiderii procedurii se suspenda de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

Conform art.46 din Legea 85/2006:

In afara de cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecătorul-sindic, toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.

Conform art.45 din Legea. 85/2006:

După rămânerea irevocabilă a hotărârii de deschidere a procedurii toate actele si corespondenta emise vor cuprinde, in mod obligatoriu si cu caractere vizibile, în limbile română, engleza și franceza, mențiunea în insolvența, in insolvency, en procedure collective.

Conform art.42 din Legea 85/2006

După deschiderea procedurii este interzis administratorilor debitorului, sub sancțiunea nulității, să înstrăineze, fără acordul judecătorului-sindic, acțiunile ori părțile lor sociale sau de interes..
S-a dispus indisponibilizarea acțiunilor ori a părților sociale sau de interes ale administratorilor debitorului în registrele speciale de evidenta ori în conturile înregistrate electronic.

În temeiulart.art.107din Legea privind procedura de insolvență,

S-a dispus notificarea deschiderii procedurii asociaților,creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași,prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii în temeiulart.108din Legea privind procedura de insolvență, precum și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.

S-au pus în vedere lichidatorului judiciar prevederileart. 252 din Legea nr.31/1990republicată și dispune menționarea la registrul comerțului a reprezentanților permanenți ai acestuia.

A fost fixat termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere creanțelor la 10.02.2009.

A fost fixat termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 26.02.2009.

A fost fixat termenul limită pentru depunerea contestațiilor la tabelul preliminar la 03.03.2009.

A fost fixat termenul pentru soluționarea eventualelor contestații la 11.03.2009,ora 11 și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 13.03.2009.

A fost fixat data ședinței adunării creditorilor la data de20.03.2009,ora 11,la sediul Tribunalului Iași din str. - nr.20A și convoacă creditorii debitorului,pentru alegerea comitetului creditorilor,al președintelui acestuia și stabilirea remunerației lichidatorului judiciar.

În temeiul disp.art.107,alin.2 din Legea privind procedura insolvenței,

S-a dispus dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare al debitorului.

În temeiul art. 113 din lege, s-a dispus sigilarea bunurilor debitorului, indisponibilizarea imobilelor,a părților sociale și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

A fost fixat termen maxim de predare a gestiunii averii de la debitor la lichidator la data de 30.12.2008.

S-a dispus trimiterea cuvenitelor notificări către debitor, toți creditorii debitorului, băncilor și instanțelor judecătorești competente, cât și către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare,dacă este cazul conf. art.7,al.4 din legea insolvenței,de către lichidatorul judiciar.

In temeiulart.4din Legea privind procedura de insolvență,

S-a dispus deschiderea de către lichidator a unui cont la o unitate bancară din municipiul I, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii. Eventualele disponibilitățile bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.

Pentru a se pronunța în acest sens, judecătorul a reținut în esență că cererea formulată la data de 08.04.2008 de creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice a Jud. I,având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței, a fost comunicată debitorului și că nu s-a formulat contestație, potrivitart.33 alin. 6din Legea privind procedura insolvenței;

Întrucât debitorul se află în încetare de plăți, stare de fapt dovedită cu actele depuse la dosarul cauzei și constatând că, creditorul are o creanță, certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului în cuantum de 11.473 lei,creanță care depășește valoarea prag prevăzută de art.2, pct.12 din Legea 85/2006 și care este dovedită cu acte constituind titluri executorii, a rfeținut că sunt îndeplinite condițiile legii pentru deschiderea procedurii simplificate.

Împotriva sentinței a declarat recurs - fost acționar și administrator al Național SRL criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie întrucât este formulată împotriva unei persoane juridice dizolvate încă din anul 2005.

Dizolvarea a fost dispusă de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului în condițiile art. 237 alin. 1 lit. b, c,d, - Legea 31/1990 pentru faptul că nu și-a majorat capitalul social, soluție menținută prin decizia nr. 2024/5.04.2005 a Curții de APEL IAȘI care a respins recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice

Debitele pentru care Direcția Generală a Finanțelor Publice solicită deschiderea procedurii insolvenței reprezintă taxe la bugetul de stat pentru o perioadă în care societatea nu a mai desfășurat nici o operațiune.

Menționează că din 2001, societatea nu a mai desfășurat nici o activitate, utilajele societății fiind sustrase, existând dosar penal ce a avut ca obiect infracțiunea de furt.

În termenul prevăzut de art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă intimata Administrația Finanțelor Publice a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului întrucât conform art. 233 alin. 4 din Legea 31/1990 societatea își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acesteia. În cauză sunt operante și disp. art. 1 alin. 2 lit. e Legea 85/2006, procedura simplificată aplicându-se tocmai societăților comerciale dizolvate anterior formulării cererii introductive.

În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate cât și a dispozițiilor legale operante în cauză, Curtea reține următoarele:

Art. 1 alin. 2 lit. e din Legea 85/2006 prevede că procedura simplificată a insolvenței se aplică și societăților comerciale, dizolvate anterior formulării cererii introductive.

În aceste condiții, deși societatea Național SRL a fost dizolvată în baza Legii nr. 359/2004, ea are calitate procesuală pasivă în acțiunile vizând deschiderea procedurii insolvenței.

Mai mult, în conformitate cu dispozițiile art. 233 alin. 4 din Legea 31/1990, societatea își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acesteia.

Național SRL a fost dizolvată de drept conform disp. art. 30 din Legea 359/2004, încheierea nr. 2024/05.04.2005 a judecătorului delegat rămânând irevocabilă în baza deciziei pronunțate de Curtea de APEL IAȘI prin care s-a respins recursul

În termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a încheierii de dizolvare, conform disp. art. 31 al. 3 din Legea nr. 359/2004, a solicitat numirea lichidatorului pentru societatea dizolvată, cerere adresată judecătorului delegat la oficiul Registrului comerțului, fiind numit lichidator la data de 04.12.2005.

Curtea reține că doar în ipoteza în care creditoarea interesată, nu ar fi acționat pentru desemnarea lichidatorului în condițiile art. 31 alin. 4 din Legea 359/2004, și s-ar fi pronunțat radierea societății dizolvate, la cererea ONRC, Național SRL nu ar mai fi capacitate procesuală.

Față de cele expuse anterior, în mod corect a reținut tribunalul că în cauză sunt operante disp. art. 1 alin. 2 lit. e din Legea 85/2006 și a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului.

Urmează ca în baza disp. art.312 alin. 1 Cod procedură civilă să fie respins recursul formulat de - fost acționar și administrator al Național SRL împotriva sentinței nr. 773/S/10.12.2008 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, care va fi menținută ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de - împotriva sentinței nr. 773/S din 10.12.2008 a Tribunalului Iași - judecător sindic, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 9.06.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

Grefier

-

Red.

Tehnored.

2 ex.

30.06.2009

Tribunalul Iași:

-

Președinte:Claudia Susanu
Judecători:Claudia Susanu, Anca Ghideanu, Liliana Palihovici

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 1045/2009. Curtea de Apel Iasi