Practica judiciara insolventa. Decizia 1084/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1084
Ședința publică de la 29 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cipriana Poiană
JUDECĂTOR 2: Camelia Gheorghiu
JUDECĂTOR 3: Geta Sandu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent... PU- - ADM.. PU-ȘI și pe intimat " ", lichidator LICHIDATOR 2003 - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PENTRU SOCIETATEA DEBITOARE " ", având ca obiect procedura insolvenței, recurs formulat împotriva încheierii numărul 157 din 26 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic în dosarul nr- (format vechi 193/2008).
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- recurs la prim termen, declarat și motivat în termen;
- recurent scutit de plata taxelor de timbru;
- lichidatorul judiciar a trimis la dosar scurte concluzii scrise asupra recursului de față;
- prin cererea de recurs se solicită judecata în lipsă, după care
Verificînd actele și lucrările dosarului, Curtea constată recursul în stare de judecată și rămîne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului comercial d e față.
Prin încheierea nr. 157 din 26 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași -judecător sindic, s-a respins cererea formulată de creditorul a Municipiului I vizând autorizarea introducerii acțiunii în răspundere prevăzută de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin sentința comercială nr. 351/S/03.07.2008 s-a deschis procedura simplificată a insolvenței împotriva debitorului SC SRL ,reținându-se că acesta face parte din categoria debitorilor prevăzuți de art.1 alin.2 lit. e din Legea nr.85/2006 fiind anterior dizolvat pe temeiul art.31 din Legea nr.359/2004.
În exercitarea atribuțiilor conferite de lege,lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura a emis notificările prevăzute de art.61 din Legea nr.85/2006 și a procedat la întocmirea tabelului creanțelor asupra averii debitorului,tabel care a fost definitivat prin încheierea nr.262/09.10.2008 și care cuprinde pe creditorii SC Finanțelor Publice a Mun. I cu o creanță în sumă de 16.131 lei și I cu o creanță în sumă de 1.030 lei.
La data de 26.11.2008,lichidatorul judiciar a depus raportul final cuprinzând propunerea de închidere a procedurii pe temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, învederând faptul că în patrimoniul debitorului nu există bunuri sau alte elemente de activ care să fie supuse procedurii de lichidare și că lipsa documentelor contabile împiedică întocmirea bilanțului general și cunoașterea cauzelor și împrejurărilor care au generat insolvența.
Luând act de depunerea raportului final,creditorul Finanțelor Publice a Mun. Iaf ormulat cerere pentru a fi autorizat în vederea introducerii acțiunii în răspundere împotriva organelor de conducere ale debitorului,cu solicitarea de a i se acorda termen în acest sens,apreciind că se impune formularea unei astfel de acțiuni întrucât obligațiile fiscale ale debitorului nu pot fi acoperite în cadrul procedurii datorită lipsei bunurilor în patrimoniul acestuia iar faptul că lichidatorul judiciar nu a depistat fapte de natura celor enumerate de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 nu înseamnă că ele nu există,fără a face însă referire la vreo probă concretă din dosar.
Cererea de autorizare nu întrunește condițiile impuse de prevederile art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006 pentru a fi admisă,prevederi care nu conferă fiecărui creditor drept individual de a promova acțiune în răspundere personală ci consacră acest drept numai pe seama comitetului creditorilor și numai dacă administratorul sau lichidatorul judiciar omit să indice în rapoartele lor cauzele insolvenței, persoanele culpabile de aceasta sau să formuleze o astfel de acțiune iar răspunderea persoanelor culpabile este pe cale să se prescrie.
În cauză nu există omisiuni în sensul disp.art.138 alin. 3 din Legea nr.85/2006 care să îndreptățească autorizarea creditorului bugetar de o promova o acțiune în răspundere personală.
Sub acest aspect,se reține că prin rapoartele întocmite,lichidatorul judiciar a precizat că nu i-au fost accesibile documentele contabile întrucât debitorul nu s-a conformat obligației de a le prezenta astfel încât,nu a avut posibilitatea de a examina situația economică și financiară acestuia și de a determina în concret cauzele insolvenței și persoanele responsabile de această stare a societății,cu atât mai mult cu cât debitorul a fost dizolvat de drept încă din anul 2005 iar începând cu anul 2000 nu a mai depus la autoritățile fiscale raportările contabile impuse de Legea nr.82/1991.
Dacă creditorul bugetar avea date despre existența unor fapte de natura celor enumerate de art.138 alin.1 lit. a-g din Legea nr.85/2006 și a identificat pe autorii acestora,nimic nu l-a împiedicat să le sesizeze pe parcursul procedurii însă demersul său în sensul autorizării motivat doar pe managementul defectuos al administrației și simpla existență a creanței fiscale,nu pot crea premisele necesare antrenării răspunderii personale atât timp cât nu sunt coroborate cu alte probe care să conducă la concluzia că sumele destinate plății acestei creanțe au fost folosite în alte scopuri sau că omisiunea privind nedepunerea declarațiilor fiscale poate fi interpretată ca o sustragere de la controlul fiscal deși, în această din urmă situație, creditorul bugetar avea potrivit Legii contabilității toate pârghiile necesare sancționării și remedierii ei.
În condițiile în care, în averea debitorului,nu au fost identificate bunuri sau alte elemente de activ care să poată asigura acoperirea creanțelor și,din acest motiv, finalitatea urmărită de lege nu poate fi atinsă,se va stabili termen la data de 30.04.2009 pentru a se examina propunerea de închidere a procedurii.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs a municipiului I, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinic ie, cu următoarea motivare:
Consideră că hotărârea judecătorului sindic de respingere a cererii vizând autorizarea Administrației Finanțelor Publice a municipiului I de a introduce acțiune pentru stabilirea răspunderii personale nu este nici legală, nici temeinică. Apreciază că această soluție contravine dispozițiilor Legii nr. 85/2006. Deși existau indicii premergătoare întocmirii acțiunii privind răspunderea personală, fiind menționat în raportul final faptul că "indicatorii sintetici din situațiile financiare ale anilor 1999 -2000(MEF), indică scăderea cifrei de afaceri și înregistrarea de pierderi în cei doi ani" înțelegând ca administratorii au continuat o activitate ce ducea în mod vădit la încetarea de plăți, lichidatorul judiciar a omis să formuleze acțiunea în răspundere.
Învederează instanței de recurs că, Finanțelor Publice a municipiului I, în calitate de creditor bugetar, a dat dovadă de un rol. activ în recuperarea creanțelor de la debitoarea în cauză, sens în care, anterior deschiderii procedurii, a întreprins toate măsurile de executare silită prevăzute de nr.OG 11/1996 și O, 61/2002, Codul d e procedură fiscală. Arată că instituția a manifestat aceeași atitudine și pe parcursul derulării procedurii insolvenței, formulând cerere de admitere a creanței, cerere de autorizare, participând la adunările creditorilor.
Interpretarea restrictivă dată de instanța de fond articolului 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 aduce atingere dreptului și interesului legitim al creditorilor în recuperarea creanțelor.
Autorizarea creditorului a municipiului I pentru a formula acțiunea în răspundere personală a organelor de conducere a debitoarei, se circumscrie scopului stabilit de legiuitor în art. 2, respectiv instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență.
Dacă lichidatorul judiciar nu a depistat fapte de natura celor prevăzute la alin. 1 al art. 138, apreciază că solicitarea creditorului I de a dovedi existența unor astfel de împrejurări sau fapte dintre cele menționate de lege, care să con ducă la incriminarea persoanelor vinovate de starea de insolvență a debitoarei, este pe deplin legală, astfel încât, el nu trebuie privat de dreptul conferit de legiuitor de a formula acțiunea prevăzută la alin. 1 Datoriile pe care societatea le înregistrează față de bugetul de stat, constând în, impozit pe venituri din salarii, impozit pe profit, dobânzi și penalități de întârziere aferente Taxei pe valoare adăugată, etc. demonstrează că debitoarea a desfășurat activitate, dar că veniturile obținute au fost destinate personal și în detrimentul creditorilor.
Obligarea organelor de conducere ale societății debitoare la suportarea pasivului acesteia cu bunurile personale reprezintă, în situația închiderii procedurii falimentului fără fi acoperite creanțele anunțate de creditori, singura posibilitate a creditorilor de a-și recupera creanțele.
În lumina dispozițiilor Legii nr. 85/2006, instituirea răspunderii personale a organelor de conducere a societății reprezintă atât o sancțiune pentru persoanele care au contribuit la ajungerea debitoarei în stare de incapacitate de plată, dar, în același timp, și o garanție pentru terții aflați în raporturi juridice comerciale cu debitoarea în ceea ce privește posibilitatea recuperării creanțelor în caz de insolvență.
Analizând motivele de recurs formulate și raportându-le la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile în cauză, curtea constată că recursul de față este nefundat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:
Potrivit art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, comitetul creditorilor poate cere judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiune în răspunderea membrilor organelor de conducere ale debitoarei, dacă lichidatorul a omis să indice în raportul său cauzele insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică iar dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspunderea persoanelor amenință să se prescrie.
Textul legal anterior menționat cuprinde dispoziții referitoare, pe de o parte, la persoanele care au calitate procesuală activă în promovarea acțiunii în răspundere, iar pe de altă parte, la cazurile expres și limitativ prevăzute de lege de promovare a unei asemenea acțiuni.
În speță, nu s-a putut constitui comitetul creditorilor, așa încât I poate promova acțiunea în răspundere întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006. Aceasta are calitate procesuală activă de a promova o asemenea cerere deoarece acționează ca un mandatar al creditorilor, care îndeplinește funcția de reprezentare a creditorilor înscriși în tabelul definitiv de creanțe, în raporturile cu lichidatorul judiciar.
Astfel, în cazul în care în tabelul definitiv de creanțe sunt înscriși prea puțini creditori pentru a se putea forma un comitet al creditorilor, este evident că acești creditori înscriși în tabelul definitiv pot exercita personal toate atribuțiile pe care legea le prevede în sarcina comitetului, inclusiv aceea de a introduce la judecătorul -sindic acțiunea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
A lipsi un asemenea creditor de calitate procesuală activă contravine scopului declarat al legii, respectiv acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență și ar nesocoti accesul liber la justiție al creditorului aflat într-o asemenea situație, drept în egală măsură protejat prin Constituție.
Însă Curtea constată că în speță nu sunt întrunite condițiile expres și limitativ prevăzute de lege pentru promovarea unei asemenea acțiuni în răspundere.
Analizând raportul final întocmit de lichidatorul judiciar în parcursul derulării procedurii insolvenței debitorului, Curtea constată că acesta, prin raportul privind cauzele și împrejurările care au generat starea de insolvență a debitoarei, a exprimat opinia potrivit căreia în speță nu sunt întrunite condițiile răspunderii membrilor organelor de conducere, deoarece nu a constatat fapte și responsabilități de natura celor enumerate de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, drept pentru care acesta nu a înțeles să formuleze acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În speță, lichidatorul judiciar a arătat expres că nu se impune formularea unei astfel de cereri, deoarece nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere.
Dispozițiile art. 138 alin. 3 recunosc legitimitatea procesuală activă comitetului creditorilor, dar numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de acest text de lege, respectiv atunci când administratorul judiciar sau lichidatorul au omis să indice în raportul pe care îl întocmesc în conformitate cu prevederile art. 59 din lege, persoanele vinovate de provocarea stării de insolvență a debitorului.
În speță, această condiție nu este întrunită deoarece prin însăși raportul întocmit de administratorul judiciar acesta a arătat că nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 138 din legea insolvenței, neputând identifica faptele care duc la instituirea răspunderii organelor de conducere.
Față de toate cele mai sus expuse, Curtea constată că în mod întemeiat judecătorul sindic a respins cererea recurentului, iar criticile formulate de acest creditor și grefate doar pe aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006 sunt nefondate, așa încât, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă recursul declarat de creditorul I urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Finanțelor Publice a municipiului I împotriva încheierii nr. 157 din 26.02.2009, pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, încheiere pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored.
2 ex.
14.07.2009
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Cipriana PoianăJudecători:Cipriana Poiană, Camelia Gheorghiu, Geta Sandu
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 1061/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1093/2009. Curtea de... → |
|---|
