Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 112/2010. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 112
Ședința publică de la 22 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Ghideanu
JUDECĂTOR 2: Claudia Antoanela Susanu
JUDECĂTOR 3: Liliana
Grefier
Pe rol judecarea cauzei de faliment privind pe recurent SC SA- B și pe intimat ADM.. PU-. intimat " DEPOZITARUL CENTRAL " B, intimat B, intimat " ON FURNIZARE ", intimat COMISIA NAȚIONALĂ VALORILOR MOBILIARE B, intimat PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, lichidator V - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PENTRU SOCIETATEA DEBITOARE SC SA- B, având ca obiect procedura insolvenței, recurs declarat împotriva sentinței nr. 529/F/28.10.2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic -, pentru lichidatorul V, lipsă fiind reprezentanții legali ai recurentei și intimaților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează instanței că recursul se află la al doilea termen de judecată, după care:
Consilier juridic, pentru lichidatorul, depune delegație de reprezentare a cestuia.
Interpelată de instanță, consiliet juridic pentru lichidator precizează că nu are alte cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul, cu privire la recurs.
Consilier juridic, pentru lichidatorul, solicită respingerea recursului, considerând că acesta este neîntemeiat. Precizează că structura asociaților este cea care reiese din certificatul emis de către, societatea fiind condusă de un consiliu de administrație. Învederează instanței că raportul de evaluare a bunurilor și regulamentul de vânzare au fost depuse în dosarul de fond și precizează că la ședința Adunării Creditorilor din 23.07.2009 au fost prezenți reprezentantul debitoarei, precum și cei ai creditorilor și s-a hotărât scoaterea la vânzare a bunurilor, prin licitație publică cu strigare. Depune concluzii scrise.
Recursul rămâne în pronunțare. Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 529/F din 28 octombrie 2009, Tribunalul Vaslui - judecător sindic a respins cererea lui, administrator special al "" Bârlad, de suspendare a licitației din 30 octombrie 2009 - organizată pentru valorificarea bunurilor societății debitoare.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul sindic a reținut că prin cererea înregistrată sub nr- din data de 26 octombrie 2009, numitul, în calitate de administrator special al debitoarei "" Bârlad, solicită - în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 - suspendarea licitației publice cu strigare din data de 30 octombrie 2009, precum și a oricăror alte forme de executare, pentru activul societății situat în municipiul Bârlad,-, motivat de faptul că structura acționariatului specificată în caietul de sarcini nu reflectă realitate și nu i-a fost comunicat Raportul de expertiză a activului care face obiectul licitației.
Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, lichidatorul judiciar V susține că, potrivit procesului-verbal înregistrat sub nr. 193/23.07.2009, la Adunarea Creditorilor au fost prezenți creditorul Bârlad, cu o creanță reprezentând 67,10% și administratorul special, adunarea creditorilor aprobând, cu un procent de 100% din creditorii prezenți, ordinea de zi. Administratorul special a luat la cunoștință de raportul de evaluare a bunurilor din patrimoniul debitoarei. Lichidatorul judiciar subliniat că - la data intrării debitorului sub incidența Legii nr. 85/2006 - societatea era asigurată de un consiliu de administrație, astfel că lichidatorul nu se face vinovat de faptul că acționarii debitoarei nu au efectuat mențiuni, referitoare la structura acționariatului, la.
Judecătorul sindic a constatat că este neîntemeiată cererea administratorului special, întrucât prin sentința civilă nr. 178/F din 15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Vasluis - dispus deschiderea declararea falimentului debitoarei "" Bârlad, iar în îndeplinirea sarcinilor prevăzute de Legea nr. 85/2006 lichidatorul judiciar a procedat la inventarierea bunurilor și a stabilit valoarea totală a bunurilor la 7.895.900 lei.
Potrivit convocatoarelor nr. 181-187 din 03.07.2009, a fost convocată Adunarea Generală a Creditorilor din data de 23.07.2009, care aprobat Raportul de evaluare, Regulamentul de vânzare și scoaterea la vânzare a acestor bunuri.
Administratorul special, prezent la ședința Adunării creditorilor din data de 23 iulie 2009, luat la cunoștință de conținutul Raportului de evaluare.
Potrivit certificatului constatator eliberat de V, la data intrării în insolvență administrarea societății era asigurată de un Consiliu de Administrație, structura acestuia rămânând neschimbată în acte și nefiind vinovat lichidatorul judiciar de faptul că structura acționariatului, specificată în de sarcini, nu coincide cu realitatea, iar administratorii nu au efectuat mențiuni, referitoare la structura acționariatului, la Oficiul Registrului Comerțului
Împotriva sentinței a declarat recurs debitoarea "" Bârlad, prin administrator special.
În motivarea recursului, se arată că structura acționariatului specificată în de sarcini nu reflectă realitatea. Recurenta învederează că - în condițiile în care în cauză vor fi aplicabile dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 - nu pot răspunde material persoane care nu mai au calitatea de organe de conducere.
Recurenta pretinde că administratorului special nu i s-a comunicat raportul de evaluare a bunurilor. susține că nu este real că ar fi participat la ședința Adunării Creditorilor din 23 iulie 2009 și arată că nu a semnat procesul-verbal nr. 193, încheiat cu acea ocazie. Administratorul special învederează că trebuia să cunoască raportul de evaluare, pentru a putea formula eventuale obiecțiuni, conform art. 116-117 din Legea nr. 85/2006, care se completează cu dispozițiile Codului d e procedură civilă.
Prin concluziile scrise, lichidatorul judiciar solicită respingerea recursului, arătând că recurenta nu poate invoca propria lipsă de diligență, în ce privește efectuarea mențiunilor referitoare la structura acționariatului. Lichidatorul judiciar învederează că administratorul special al debitoarei a fost prezent la ședința Adunării Creditorilor din 23 iulie 2009 și i-au fost prezentate raportul de evaluare și regulamentul de vânzare.
Examinând actele și lucrările dosarului, curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.
Recursul nu este motivat în drept, dar dezvoltarea motivelor de recurs permite încadrarea în punctul 9 al art. 304 Cod procedură civilă. Textul nu este incident în speță, atât timp cât - respingând cererea de suspendare a licitației - judecătorul sindic a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale care guvernează valorificarea bunurilor în procedura insolvenței. Criticile care exced cadrului art. 304 Cod procedură civilă și care se examinează în conformitate cu art. 304 indice 1 Cod procedură civilă se vădesc nefondate, în măsura în care judecătorul-sindic a stabilit corect situația de fapt, interpretând corect dovezile administrate.
Curtea de apel constată că apărarea legată de greșita menționare a structurii acționariatului în caietul de sarcini nu este pertinentă, în ce privește eventuala suspendare a licitației. Procedura valorificării bunurilor debitoarei prin licitație nu are nicio legătură cu o eventuală acțiune în răspundere, întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Mai mult, debitoarea nu poate obține un avantaj din propria turpitudine, deoarece s-ar încălca principiul general de drept care interzice aceasta.
În ce privește raportul de evaluare, curtea reține că administratorul special al debitoarei a participat la ședința Adunării Creditorilor din 23 iulie 2009, în care s-au aprobat raportul și regulamentul de vânzare, administratorul special neînțelegând să se înscrie în fals împotriva mențiunilor din procesul-verbal al ședinței. Împrejurarea că nu a semnat procesul-verbal este lipsită de consecințe juridice. În plus, curtea constată că administratorul special al debitoarei nu a înțeles să formuleze critici concrete legate de raportul de evaluare, nici în cererea de suspendare a licitației depusă la judecătorul sindic, nici în cuprinsul recursului de față.
Raportat considerentelor expuse și în aplicarea art. 312 alin. (1) teza a II-a Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul, menținând sentința Tribunalului Vaslui.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de "" Bârlad, prin administrator special, împotriva sentinței nr. 529/F/28.10.2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui - judecător sindic, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 Februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - --- -
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui - judecător sindic:
16.03.2010
2 ex.
Președinte:Anca GhideanuJudecători:Anca Ghideanu, Claudia Antoanela Susanu, Liliana
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|