Practica judiciara insolventa. Decizia 1124/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1124
Ședința publică din 6 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea împotriva sentinței comerciale nr. 986 din 19 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată
La apelul nominal se prezintă numitul în calitate de asociat al societății debitoare A, lipsă fiind creditoarea recurentă.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, reprezentantul debitoarei intimate arată că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind formulate alte cereri se acordă cuvântul asupra recursului de față.
Reprezentantul debitoarei intimate solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 986 din 19 mai 2009 pronunțată în dosarul nr-, judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Arada admis contestația formulată de debitoarea A și a respins cererea creditoarei B pentru deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006 împotriva societății debitoare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond analizând conținutul înscrisurilor prezentate în cauză a reținut că este întemeiată contestația, pentru următoarele considerente:
Societatea creditoare B și-a întemeiat cererea pe prevederile contractului de prestări servicii nr.9/1.01.2006 încheiat cu debitoarea A în temeiul căruia s-a obligat să presteze servicii privind organizarea, ținerea contabilității, servicii de evidență a salariilor și altor servicii, susținând că nu au fost achitate unele facturi în valoare de 7.000 lei.
S-a menționat că facturile creditoarei sunt contestate însă de către debitoare care susține că unele lucrări nu au fost calitativ corespunzătoare, s-a convenit refacerea lor și prin urmare, pretențiile sunt neîntemeiate.
În această situație, se arată că nu se poate vorbi despre o creanță certă, lichidă și exigibilă în accepțiunea prevederilor art.379 Cod procedură civilă și nu sunt întrunite prevederile art.3 punct 6 din Legea nr.85/2006.
S-a reținut că potrivit înscrisurilor de la dosar, debitoarea a efectuat diferite plăți către parteneri contractuali și prin urmare, nu poate fi vorba despre insolvența prevăzută de art.3 din Legea nr.85/2006, ci despre o neînțelegere privind relația contractuală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal creditoarea, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței comerciale nr. 986 din 19 mai 2009 Tribunalului Arad și să se dispună admiterea cererii de deschidere a procedurii insolvenței și falimentului împotriva debitoarei, precum și obligarea acesteia la plata creanței de 11.272,8 lei.
În motivarea recursului, creditoarea arată că într-adevăr, între părți există un contract de prestării servicii de contabilitate cu un tarif de 300 lei/lună, însă în luna decembrie 2006 s-a convenit la majorarea tarifului la 700 lei. În acest sens, creditoarea susține că a transmis un act adițional la contract spre a fi semnat și returnat, fapt care din vina debitoarei nu s-a întâmplat. Faptul că a fost acceptată, chiar în lipsa actului adițional, tacit această majorare rezultă din plata a 3 facturi cu tariful deja majorat la 700 lei/lună.
S-a menționat că, în ceea ce privește cuantumul creanței, aceasta este de 11.272,8 lei, din care 7.000 lei reprezintă facturi neachitate, iar diferența reprezintă penalități calculate conform contractului existent între părți. În privința penalităților, s-a arătat că acestea au fost calculate conform prevederilor contractului nr. 9/01.01.2006 semnat și agreat de debitoare.
Deși facturile nu sunt semnate de debitor, s-a menționat faptul că societatea sa, în calitate de firmă de contabilitate are obligația conform prevederilor fiscale de a înregistra fiecare factură emisă către client la data emiterii acesteia, prin urmare, înregistrarea în contabilitate presupune obligația de plată a acestei facturi. În cazul în care debitoarea ar fi contestat cuantumul facturii, s-a reținut că avea posibilitatea rezilierii contractului cu respectarea unui preaviz, situație care a avut loc numai după multe luni de emitere a facturilor și chiar de plată parțială a lor.
Constatând că Tribunalul Arada admis contestația debitoarei pe motiv că unele lucrări nu au fost calitativ corespunzătoare și astfel nu se justifică onorariul creditoarei, recurenta creditoare menționează faptul că tribunalul nu a obligat debitoarea să facă dovada calității inferioare a serviciilor sale și nici depunerea unei dovezi din care să rezulte că a fost notificată cu privire la existența unei probleme în contabilitatea debitoarei datorate culpei sale. De asemenea, recurenta creditoare arată că Tribunalul Arad nu a obligat debitoarea să depună la dosar o fișă rol de unde rezultă că în perioada colaborării cu firma sa aceasta și-a îndeplinit obligațiile contractuale și eventualele scrisori sau adrese remise ei, cu confirmare de primire, prin care o înștiințează despre constatarea că nu și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale.
Având în vedere faptul că debitoarea a efectuat diverse plăți către alți creditori, nu și față de societatea recurentă, așa cum rezultă din actele depuse la dosar, se constată reaua credință a acesteia.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, precum și prevederile Legii nr. 85/2006.
Examinând recursul declarat de creditoarea, prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304, 3041Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art.306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea reține că acesta este neîntemeiat, urmând să fie respins, pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță - judecător sindic a admis contestația formulată de debitoarea și a respins cererea formulată de creditoarea pentru deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 împotriva debitoarei apreciind că în speță nu sunt întrunite dispozițiile art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006.
Prin contestația formulată, a susținut că nu datorează suma pretinsă de către societatea creditoare, întrucât facturile nu au fost însușite, semnate și ștampilate de societatea sa, fiind nereale și că facturile respective au fost emise pentru o sumă mai M decât cea prevăzută în contract.
Având în vedere că nu a fost dovedit caracterul cert, lichid și exigibil al creanței de 11.272,8 lei, în accepțiunea art. 379 Cod procedură civilă, invocat de creditoarea, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul declarat de recurenta împotriva sentinței comerciale nr. 986 din 19 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea împotriva sentinței comerciale nr. 986 din 19 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /05.11.2009
Dact. /06.11.2009 - 2 ex.
Primă instanță - Tribunalul Arad
Judecător-sindic -
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 1607/2009. Curtea de... | Alte cereri. Decizia 25/2008. Curtea de Apel Bacau → |
|---|
