Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1121/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1121
Ședința publică din 6 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: -
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței comerciale nr. 809 din 14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată T, reprezentată prin lichidator judiciar MANAGEMENT
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura este completă.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 809 din 14 mai 2009, pronunțată în dosarul nr-, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Timișa respins solicitarea creditoarei B privind autorizarea în vederea formulării unei cereri de angajare a răspunderii patrimoniale față de persoanele din cadrul societății debitoare care au cauzat starea de insolvență și susținută oral de reprezentata Administrației Finanțelor Publice T, dispunând totodată, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea T, reprezentantă de lichidatorul judiciar MANAGEMENT, precum și radierea acesteia din registrul comerțului.
De asemenea, în temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus descărcarea lichidatorului judiciar MANAGEMENT T, de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, iar potrivit art. 135 din aceeași lege, s-a dispus notificarea sentinței judiciare debitoarei, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, pentru efectuarea mențiunii de radiere și în vederea publicării în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că solicitarea creditoarei B privind autorizarea în vederea formulării unei cereri de angajare a răspunderii patrimoniale față de persoanele din cadrul societății debitoare care au cauzat starea de insolvență și susținută în ședință publică de reprezentata T, este neîntemeiată și în consecință a fost respinsă pentru următoarele considerente:
S-a motivat că cererea pentru autorizarea introducerii unei acțiuni pentru atragerea răspunderii patrimoniale poate fi introdusă în situația în care administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului, dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și dacă răspunderea persoanelor la care se referă art. 138 alin. 1 amenință să se prescrie.
S-a susținut că această situație nu se regăsește în speța dedusă judecății, dat fiind faptul că lichidatorul judiciar a avut la dispoziție actele contabile ale debitoarei și a întocmit un raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență a debitoarei, prezentând structura și evoluția posturilor de activ și pasiv, evoluția situației financiare, identificând ca principali factori generatori ai stării de insolvență lipsa resurselor proprii de finanțare și imposibilitatea de a acoperi din activitatea curentă datoriile acumulate.
De asemenea, s-a precizat în raport că, din studiul actelor contabile avute la dispoziție, nu s-a constatat săvârșirea unor fapte de natura celor prevăzute de art. 138 din Legea insolvenței.
Astfel, s-a menționat că în actualul context legislativ, în principiu, numai administratorul judiciar, respectiv lichidatorul, după caz, au calitatea să introducă acțiuni în răspunderea membrilor organelor de conducere sau a oricăror altor persoane care au cauzat starea de insolvență asupra averii debitorului.
Dispozițiile art. 138 alin. 3 recunosc însă legitimitate procesuală activă și creditorilor, dar numai în cazuri expres și limitativ prevăzute.
Prin urmare, cererea de autorizare adresată judecătorului sindic ar trebui să se refere la întrunirea elementelor prevăzute de art. 138 alin. 3 și să conțină indicii clare cu privire la comiterea de către administratorii sociali sau a unor terțe persoane a faptelor expres și limitativ prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea insolvenței.
Răspunderea angajată în baza art. 138 din Legea insolvenței împrumută caracteristicile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie din dreptul comun reglementată de art. 998-999 cod civil din interpretarea cărora rezultă necesitatea dovedirii faptei ilicite comise, condițiilor prejudiciului, a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția persoanei vizate, sub aspectul intenției sau al neglijenței.
Având în vedere că, pentru autorizarea introducerii acțiunii prevăzută de art. 138 alin. 1 judecătorul sindic a apreciat oportunitatea formulării unei astfel de cereri, în speță, s-a constatat că nu arătat că ar cunoaște identitatea persoanelor vinovate de aducerea societății în insolvență, data comiterii faptei, legătura de cauzalitate dintre faptele persoanei vinovate și prejudiciul produs și, nu în ultimul rând, dacă persoanele respective dețin bunuri urmăribile pentru că hotărârea pronunțată asupra acestui petit să își producă efectele.
S-a susținut că art. 138 alin. 3 din Legea insolvenței nu prevede imperativ obligația judecătorului sindic să autorizeze introducerea unei acțiuni în atragerea răspunderii, ci această hotărâre reprezintă o facultate rămasă la aprecierea acestuia în funcție de aspectele fiecărui dosar având ca obiect administrarea procedurii insolvenței prevăzută de Legea 85/2006.
De asemenea, s-a constatat că nici teza finală de la art. 138 alin. 3, potrivit căreia neintroducerea unei astfel de acțiuni poate duce la prescrierea răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate, din moment ce creditoarea nu a precizat data comiterii faptei și eventual persoanele care au comis-o, elemente obligatorii pentru calcularea termenului de prescripție a unei acțiuni patrimoniale.
Pentru cele arătate mai sus, judecătorul sindic a respins cererea de autorizare în vederea introducerii unei acțiuni de angajare a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale debitoarei, formulată de creditoarea AVAS B și susținută de reprezentanta în ședința publică din data de 14.05.2009.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -
Creditoarea recurentă a arătat că fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care, nu poate fi atacată cu apel, recursul nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 din Codul d e procedură civilă, instanța de control judiciar având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din același cod. De asemenea, potrivit Codului d e procedură civilă, o hotărâre poate fi casată sau modificată, când instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (art. 304 pct. 5), când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7) și atunci când hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9).
S-a considerat că judecătorul-sindic a analizat total eronat cererea instituției creditoare, prin care a solicitat ca, în cazul în care lichidatorul judiciar nu formulează acțiunea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, tribunalul să autorizeze creditorii să formuleze o asemenea cerere (având în vedere că în speța de față nu s-a putut constitui comitetul creditorilor din culpa lichidatorului judiciar).
Judecătorul sindic a fost investit cu o cerere premergătoare a celei prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, care nu are legătură cu fondul cererii prevăzută de acest articol, ci este pur și simplu o etapă procesuală, impusă de lege, etapă procesuală pe care judecătorul sindic și lichidatorul judiciar erau obligați să îi dea curs.
Ca atare, este fără dubiu că în cauză sunt incidente dispozițiile tezei finale a alin. 3 art. 138 din Legea insolvenței, care se referă la situația în care lichidatorul judiciar a omis să formuleze acțiunea prevăzută de art. 138 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie, fiind evident faptul că răspunderea acestor persoane amenință să se prescrie având în vedere că prin închiderea procedurii falimentului debitoarei nu mai există nicio posibilitate reală de a se dispune angajarea răspunderii lor patrimoniale.
Se mai arată că, potrivit dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, răspunderea administratorilor se poate dispune dacă au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Totodată, trebuie menționat că potrivit acestui text, simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile atrage răspunderea acestuia deoarece nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum a fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul a folosit veniturile obținute.
S-a arătat că obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din cuprinsul art. 73 alin. 1 lit. c) și alin. 2, art. 134 și art. 181 din Legea nr. 31/1990, precum și art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991. Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991, republicată "Răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor care au obligația gestionării patrimoniului. Mai mult decât atât, având în vedere faptul că potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990, republicată, obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, instanța trebuia să aibă în vedere și prevederile art. 1540 Cod civil, în conformitate cu care mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului. De asemenea, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate. Nu în ultimul rând, Codul comercial la art. 374, statuează că mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în cauză administratorul nefăcând dovada contrarie.
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere specială care pune la dispoziția creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri valorificabile necesare acoperiri pasivului debitoarei falite. Această normă stabilește că, prin săvârșirea de către administrator a uneia din faptele prevăzute la acest articol se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat. Dispozițiile art. 35 alin. 3 și alin. 4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd că faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel al treilea.
În speță, fiind vorba de o răspundere contractuală, culpa administratorului este prezumată potrivit art. 1082 Cod civil, raportat la art. 138 din Legea nr. 85/2006, republicată. Răspunderea trebuie apreciatăin abstracto, cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial. În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin. 1 Cod civil, coroborat cu art. 1600 din același cod, devine operativ criteriul obiectiv care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Instituția creditoare susține că a suferit un prejudiciu a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitoarei. Prejudiciul produs există, constând din însăși creanța cedată Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului B de către Casa de Asigurări de Sănătate T, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Art. 138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că, prin săvârșirea de către administrator a unei din faptele prevăzute la acest articol, se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat fiind prezumat.
Având în vedere aceste aspecte, creditoarea recurentă a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În drept, creditoarea recurentă a invocat dispozițiile art. 299-316 din Codul d e procedură civilă.
Examinând recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B, prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304, art. 3041Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, se reține că este neîntemeiat, urmând să fie respins, pentru următoarele motive:
În mod legal prima instanță a dispus în baza dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 închiderea procedurii față de debitoare și radierea acesteia din Registrul Comerțului, având în vedere că nici unul dintre creditori nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii și acoperirii cheltuielilor administrative, iar prin adresa nr. /28.01.2009 Direcția Fiscală a Municipiului Tac omunicat că debitoarea nu figurează cu bunuri impozabile.
Cererea pentru autorizarea introducerii unei acțiuni pentru atragerea răspunderii patrimoniale poate fi introdusă în situația în care administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului, dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și dacă răspunderea persoanelor la care se referă art. 138 alin. 1 amenință să se prescrie.
Această situație nu este incidentă în cauză, întrucât lichidatorul judiciar a avut la dispoziție actele contabile ale debitoarei și a întocmit un raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență a debitoarei, prezentând structura și evoluția posturilor de activ și pasiv, evoluția situației financiare, identificând ca principali factori generatori ai stării de insolvență lipsa resurselor proprii de finanțare și imposibilitatea de a acoperi din activitatea curentă datoriile acumulate.
De asemenea, s-a precizat că, din studiul actelor contabile avute la dispoziție, lichidatorul nu a identificat fapte de natura celor prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006 pentru atragerea răspunderii celor 2 asociații car au condus activitatea debitoarei.
Criticile aduse de creditoarea recurentă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B hotărârii recurate se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale a persoanelor din cadrul societății debitoare care au cauzat starea de insolvență, însă aceste critici nu pot fi primite.
Potrivit dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin faptele prevăzute de art. 138 alin. 1 litera a-g din Legea nr. 85/2006.
În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Așa cum s-a arătat acțiunea în răspundere reglementată de Legea nr. 85/2006 poate fi promovată numai de administratorul judiciar ori lichidatorul numit în cauză sau, în cazurile prevăzute de alin. 3, de comitetul creditorilor și nu de către oricare dintre creditorii care au înscrisă o creanță la masa credală. În speță, lichidatorul judiciar, deși a solicitat judecătorului-sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei, el nu a mai înțeles să declare și calea de atac prevăzută de lege împotriva soluției primei instanțe, ci doar instituția creditoare a formulat prezentul recurs criticând hotărârea tribunalului sub acest aspect.
Susținerile recurentei în sensul că legiuitorul, prin art. 73 din Legea societăților comerciale, ar prevede în mod expres posibilitatea oricărui creditor să solicite antrenarea răspunderii administratorului social vinovat de ajungerea debitoarei în stare de încetare de plăți nu sunt întemeiate, interpretarea dată de creditoare prevederilor menționate fiind una eronată.
Astfel, este adevărat că art. 73 statuează că administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociați; b) existența reală a dividendelor plătite; c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere; d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun. Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, în prezent Legea nr. 85/2006. Însă, noua Lege a insolvenței reglementează expres persoanele care pot promova o astfel de cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, respectiv doar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în cauză, sau comitetul creditorilor dacă, în prealabil, a solicitat judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, întrucât practicianul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie.
Cu alte cuvinte, potrivit textului menționat, pe de o parte, numai comitetul creditorilor poate formula o asemenea cerere, creditorii neavând calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare, iar, pe de altă parte, legiuitorul a arătat fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie.
Așadar, norma cuprinsă în art. 73 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, nu poate fi interpretată în sensul dorit de recurenta creditoare, ea reglementând doar faptul că acțiunea în răspundere aparține și creditorilor societății, care, însă, o vor putea exercita numai în condițiile prevăzute de actuala Lege a insolvenței, fiind evident faptul că dacă în primă instanță creditoarea nu putea să ceară aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, ea nu poate solicita nici în recurs acest lucru. Deși nici unui creditor în procedura insolvenței nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoare falite, aceasta nu înseamnă că un astfel de participant la procedură are și posibilitatea concretă de a cere aplicarea textului art. 138, fiindcă legiuitorul, în noua reglementare, a înțeles să modifice condițiile în care creditorii, prin comitetul creditorilor, au dreptul să solicite judecătorului-sindic o astfel de antrenare de răspundere.
Pentru aceste motive, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B, împotriva sentinței comerciale nr. 809 din 14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței comerciale nr. 809 din 14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /05.11.2009
Dact. /06.11.2009 -2 ex.
Primă instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
