Practica judiciara insolventa. Decizia 113/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 113
Ședința publică de la 25 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Gheorghiu
JUDECĂTOR 2: Cipriana Poiană
Judecător I -
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent.. A. PU-ȘI și pe lichidator judiciar LICHIDATOR 2003 I, intimat SC" "SRL, intimat, intimat SC" POST" SA, intimat B, având ca obiect procedura insolvenței, împotriva sentinței comerciale numărul 501/S din 21 noiembrie 2007 Tribunalului iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă lichidatorul judiciar desemnat debitorului, reprezentat de d-na ing.; intimatul creditor B reprezentat de dl.cons.jr. G, lipsind:
- intimat Creditor -
- recurent Creditor -.. A. PU-ȘI
- intimat Debitor - SC" "SRL
- intimat Creditor - SC" POST" SA
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- recurs la prim termen;
- prin cererea de recurs, recurentul creditor Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului I solicită judecarea cauzei în lipsă;
- nu s-au formulat și depus întîmpinări, după care
D-na ing. depune la dosar împuternicirea emisă de lichidatorul judiciar Lichidator 2003 sub nr. 581/25.02.2008 prin care delegată a-i reprezenta interesele în cauză și precizează, la interpelarea instanței, că nu are de formulat alte cereri.
Nici intimatul-creditor nu are de formulat alte cereri, precizează dl.cons.jr..
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvîntul la dezbateri.
Lichidatorul judiciar, prin reprezentant, lasă soluția la aprecierea instanței.
Dl.cons.jr. pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost formulat și motivat.
Declarînd închise dezbaterile, instanța rămîne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului comercial d e față;
Prin sentința comercială nr. 501/S din 21 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic - s-a respins cererea formulată de a județului I, în numele și pentru comitetul creditorilor, privind stabilirea răspunderii personale a administratorului-pârât, domiciliat în comuna, sat, județul I, pentru pasivul debitorului falit.
În temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SRL, cu sediul social în comuna, satul, județul I și radierea acestuia din registrul comerțului.
În temeiul dispozițiilor art. 136 din lege a fost descărcat administratorul judiciar de orice responsabilități și îndatoriri, iar în temeiul dispozițiilor art. 135 a dispus notificarea prezentei sentințe prin publicarea în buletinul procedurilor de insolvență, debitorului, creditorilor, administratorului-pârât și, potrivit Codului d e procedură civilă, Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului I și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, pentru efectuarea mențiunilor de radiere.
În temeiul art. 4 s-a aprobat raportul lichidatorului judiciar Lichidator 2003 I și a dispus ca din fondul de lichidare constituit la să-i fie achitată acestuia suma de 1 500 lei.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 216/COM, pronunțată în dosarul nr. 15/2003/COM al Tribunalului Iași, s-a deschis procedura falimentului împotriva debitorului.
La data de 26.03.2007 lichidatorul judiciar desemnat în cauză a prezentat raportul final cuprinzând propunerea de închidere a procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor din averea debitorului. Copii după raportul final și actele anexe au fost comunicate debitorului, creditorilor și afișate la ușa instanței.
Creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului I a solicitat să fie autorizat să formuleze și să susțină acțiunea în stabilirea răspunderii personale în numele și pentru comitetul creditorilor.
Cererea privind autorizarea a fost admisă prin de ședința din data de 23.05.2007 și în consecință creditorul a introdus cerere pentru stabilirea răspunderii personale a pârâtului, în calitatea sa de administrator al societății falite arătându-se, în esență, că acesta nu a fost găsit la sediul firmei la data controlului financiar și nici ulterior nu a predat evidențele contabile.
Analizând cererea privind stabilirea răspunderii personale prin prisma întregului ansamblu probator administrat în cauză, aceasta se dovedește a fi neîntemeiată și va fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Pentru a putea fi reținută răspunderea personală trebuiesc îndeplinite cumulativ atât condițiile prevăzute de legea generală (art. 998, art. 999 Cod civ. român) cu privire la faptă, culpă, prejudiciu și legătură de cauzalitate, cât și condițiile prevăzute de legea specială cu privire la determinarea stării de insolvență a societății falite.
Cu probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada că s-ar fi determinat starea de insolvență a societății falite prin vreuna dintre faptele administratorului-pârât. Astfel, faptul că nu au fost predate documentele contabile și gestiunea firmei, nu poate atrage răspunderea personală decât în condițiile în care ar fi determinat starea de insolvență a societății falite, ori în cauză nu s-a făcut în nici un fel o astfel de dovadă. Nepredarea evidenței contabile în conformitate cu legea nu este de principiu provocatoare de prejudiciu și generatoare de insolvență. Evident că săvârșirea unei asemenea fapte poate atrage aplicarea sancțiunilor prevăzute de Legea contabilității și sancțiunile penale prevăzute de art. 147 din Legea nr. 85/2007, dar nu poate atrage răspunderea personală decât dacă se îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, ceea ce nu s-a întâmplat în cauza de față. În consecință, starea de insolvență a societății falite și implicit prejudiciul creditorilor nefiind dovedit a fi fost provocat de vreo faptă culpabilă a administratorului-pârât, nu poate a fi reținută nici răspunderea personală a acestuia.
Cu probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada că administratorul - pârât ar fi săvârșit vreuna dintre faptele explicit enumerate la lit. a - g ale art. 138 din Legea nr. 85/2006 și care să fi determinat starea de insolvență a societății falite.
În condițiile expuse, va fi admisă propunerea lichidatorului judiciar și în temeiul dispozițiilor art. 131din Legea nr. 85/2006 se va dispune închiderea procedurii declanșate împotriva debitorului, radierea acestuia din evidențele fiscale și ale registrului comerțului, descărcarea lichidatorului de orice obligații și plata remunerației acestuia.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs a Județului I, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu următoarea motivare:
Societatea Comercială L are obligații neonorate la bugetul consolidat al statului reprezentând impozite și taxe în cuantum de 49.238 lei.
Societatea debitoare a ajuns în incapacitate de a-și onora obligațiile la bugetul consolidat al statului prin desfășurarea unei activități fără eficiență economică și a unui management defectuos.
debitoarea în situația de încetare a plăților, administratorul societății a pus creditorii în imposibilitatea încasării creanțelor ajunse la scadență. Așa cum arată întreaga doctrină în domeniu și numai simpla prejudiciere a creditorilor prin producerea stării de încetare de plăți ar fi suficientă pentru antrenarea răspunderii personale a administratorului. obligațiilor fiscale a condus în mod cert la acumularea de debite, majorări de întârziere, dobânzi și penalități, responsabil pentru neachitarea acestora, cât și pentru starea de insolvență fiind administratorul societății.
Continuarea activității în interes personal, desfășurarea unei activități neprofitabile a avut ca efect încetarea de plăți a societății și majorarea datoriilor față de stat și față de alți creditori.
Din Raportul de inspecție fiscală nr. 11020/25.10.2004, rezultă că verificarea s-a efectuat la sediul I, în baza documentelor existente la dosarul fiscal al societății și a cuprins perioada 01.09.2003 - 23.09.2004. Controlul a fost efectuat prin estimare în baza documentelor existente la dosarul fiscal, deoarece la sediul declarat al societății, respectiv localitatea, județul I nu a fost găsit administratorul societății. De la data ultimului proces verbal de control fiscal nr. 10421 din 21.11.2003 nu au fost depuse la organul fiscal teritorial deconturi de, declarații, raportări semestriale și anuale.
Organul de inspecție fiscală a mai constatat faptul că societatea debitoare are datorii la bugetul consolidat al statului, a calculat penalități de întârziere și dobânzi, fapt care a condus la concluzia că totalitatea operațiunilor economice desfășurate de debitoarea s-a realizat fără organizarea și conducerea evidenței financiar-contabilă prevăzută de lege.
Sumele stabilite prin Raportul de inspecție fiscală nr. 11020/25.10.2004 nu au fost achitate la bugetul de stat, administratorul nu a ținut contabilitatea firmei în conformitate cu Legea nr. 82/1991 - legea contabilității și alte legi speciale (OG nr. 24/ 2001 privind impozitul pe venitul microîntreprinderilor; nr.OG 3/1992 privind, OG 17/2000, HG401/2001, Legea nr. 345/2002, Legea nr. 571/2003, etc.), dând dovadă de rea-credință în administrarea societății debitoare, nu a respectat dispozițiile legale în materie, încălcându-le cu bună-știință.
În ceea ce privește incidența art. 138 din Legea nr. 85/2006, prevederea legală trebuie interpretată, în primul rând, pornind de la scopul urmărit de legiuitorul român atunci când a edictat norma de drept analizată. Astfel, scopul edictării acestei norme este acela de a determina apariția și menținerea unui climat economic sănătos, întemeiat pe două principii fără de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: principiul apărării drepturilor creditorilor societății comerciale față de faptele administratorilor acestor societăți care nu iau masurile cerute de lege în cazul în care societatea se afla în încetare de plăți și principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciază pe ceilalți creditori.
În vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul român a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006, în care se arată că "debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență" (alin. l) și că "va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi și debitorul în cazul în care apariția stării de insolvență este iminentă" (alin.2). Din analiza acestui text rezultă că administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 85/2006, nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar și în situația în care aceasta este iminentă. În acest sens, pornind de la principiile enunțate mai sus și pentru a nu mai crește insolvabilitatea care duce în mod inevitabil la creșterea creanțelor și la apariția altora noi, pentru a arăta importanța acestei obligații pentru climatul economic, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență. În această situație, formularea unei cereri întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 64/1995 republicată (actuala Lege nr. 85/2006) pentru stabilirea stării de insolvență nu este o opțiune a debitorului prin reprezentații săi legali (administratorii), ci o obligație, un comandament pe care administratorii nu îl pot încălca.
În concluzie, art.138 din Legea nr. 85/2006, trebuie interpretat ca o sancțiune care trebuie aplicată administratorilor care au încălcat dispozițiile imperative ale legii care le impun obligația de a solicita stabilirea stării de insolvență.
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plați este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor și a instanței, mijloacele juridice cele mai adecvate pentru a se asigurarea, în tot sau în parte, a pasivului debitorului.
Analizând motivele de recurs formulate și raportându-le la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În mod corect prima instanță - judecătorul sindic - apreciat că, în speță, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, pentru a fi antrenată răspunderea personală a administratorului . Astfel, toate faptele ilicite prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d din lege se caracterizează prin săvârșirea lor cu intenție.
Ori, în speță, recurenta - creditoare ar fi trebuit să probeze săvârșirea acestei fapte cu intenție în persoana administratorului - pârât.
Se apreciază că simpla încălcare a obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea nu constituie o prezumție de culpă, întrucât, deși în cazul răspunderii delictuale, autorul prejudiciului răspunde pentru culpa levissima, în privința acestui aspect Legea nr. 85/2006 derogă. Astfel, din formularea art. 138 lit. d "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea" - rezultă cu claritate că aceste fapte nu pot fi săvârșite decât cu intenție.
Prin urmare, antrenarea răspunderii personale a administratorului presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: prejudiciul creditorilor, fapta ilicită a administratorului, în speță, săvârșirea cu intenție, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și procedura stării de insolvență, precum și vinovăția administratorului, conturată, în speță, sub forma intenției.
Ori, recurenta a criticat sentința primei instanțe făcând aprecieri cu caracter de generalitate referitoare la răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, așa încât Curtea reține că în mod corect judecătorul sindic a respins cererea a județului I, pe numele și pentru comitetul creditorilor, privind stabilirea răspunderii personale, a administratorului debitorului, județul
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul comercial d e față și va menține, ca legală și temeinică, sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice județului I împotriva sentinței comerciale nr. 501/S/21 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Iași, judecător sindic, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
17.03.2008
Tribunalul Iași
jud. sindic
B G
Președinte:Camelia GheorghiuJudecători:Camelia Gheorghiu, Cipriana Poiană, Iulia Miler
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 92/2010. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1088/2009. Curtea de... → |
|---|
