Practica judiciara insolventa. Decizia 114/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 114
Ședința publică de la 22 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Ghideanu
JUDECĂTOR 2: Claudia Antoanela Susanu
JUDECĂTOR 3: Liliana
Grefier
Pe rol judecarea cauzei de faliment privind pe recurent ADM.. PU- și pe intimat " ", lichidator I - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PENTRU. DEBITOARE " ", intimat, având ca obiect procedura insolvenței, recurs declarat împotriva sentinței nr. 520/S/27.01.2009 pronunțată de Tribunalul Iași - Judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentantul creditoarei, lipsă fiind reprezentanții legali ai intimaților.
Instanța acordă cuvântul cu privire la excepția caracterului neavenit al recursului, raportat la dispozițiile art. 56 Cod procedură civilă.
Reprezentantul recurentei precizează că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.
Instanța de recurs rămâne în pronunțare, pe excepție. Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 520 S din 27 octombrie 2009, Tribunalul Iași - judecător sindic, n temeiul dispozițiilor art.138 din Legea privind procedura insolvenței, a respins acțiunea formulată de lichidatorul judiciar L, Sucursala I, număr de ordine în 69, cod de identificare fiscală RO -, număr de înregistrare în Registrul societăților profesionale - 0149, în contradictoriu cu pârâtul, în calitate de administrator al debitorului SC "" SRL și a respins cererea de intervenție în interes alăturat reclamantului, formulată de creditorul Administrația Finanțelor Publice a mun. I.
În temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței, s-a ispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC L, având număr de ordine în Registrul Comerțului J- și cod unic de înregistrare -. S-a ispus radierea debitorului din evidențele Oficiului Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași și cele ale În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței, a fost escărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art. 4 alin. 4 din Legea privind procedura insolvenței, a fost aprobat în parte decontul de cheltuieli prezentat de lichidatorul judiciar și s-a dispus plata către acesta a sumei de 3219,03 lei, din fondul de lichidare (1019,03 lei cheltuieli materiale și 2200 lei remunerație).
În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului I, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul sindic a reținut, cu privire la acțiunea având ca obiect atragerea răspunderii personale a pârâtului, promovată de lichidatorul judiciar și la cererea de intervenție în interes alăturat reclamantului-lichidator judiciar, că - în fapt - potrivit informațiilor furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, societatea debitoare s-a înmatriculat în anul 1998, având - la momentul promovării cererii de deschidere a procedurii - ca asociat și administrator unic pe .
Notificat de administratorul judiciar, cu privire la deschiderea procedurii insolvenței și la obligația de predare a actelor contabile, pârâtul nu a dat curs demersurilor lichidatorului judiciar pentru predarea actelor și gestiunii.
În reglementarea art.138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, răspunderea membrilor organelor de conducere devine operantă în toate cazurile când pasivul social nu poate fi acoperit din culpa lor, când aceștia au cauzat starea de insolvență a societății prin săvârșirea vreuneia dintre faptele expres și limitativ enumerate la lit. a) - g) ale articolului menționat, iar prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabilă săvârșită.
Rezultă - așadar - că pentru instituirea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere este necesar ca aceștia să aibă calitatea de autori ai faptelor limitativ enumerate de art.138 alineat (1) din Legea nr.85/2006, săvârșirea acestor fapte să se fi produs în mandatul lor, iar aceste fapte să fi cauzat prejudiciul care a determinat starea de insolvență a debitoarei falite.
Răspunderea persoanelor enumerate în alin. 1 al art. 138 este condiționată, printre altele, de existența legăturii de cauzalitate între faptele expuse și starea de insolvență, această formă specială de răspundere fiind instituită exclusiv în favoarea debitorului falit, care se vede nevoit, în această etapă, prin reprezentantul său - care în procedura de față este administratorul judiciar - să readucă în patrimoniu contravaloarea prejudiciilor care i-au determinat starea de insolvență.
Cu privire la fapta ilicită prevăzută în art. 138 lit. a) din Legea 85/2006, judecătorul sindic a reținut că una dintre împrejurările în măsură să favorizeze, sub aspect subiectiv, săvârșirea unei astfel de fapte, constă în tendința reprezentantului debitorului de a confunda patrimoniul sau activitatea persoanei juridice debitoare cu propriul patrimoniu sau propria activitate. Fapta prevăzută la art. 138 lit. a) din Legea 85/2006 poate îmbrăca forma unei acțiuni sau inacțiuni. Față de situația de fapt descrisă, instanța a apreciat că activitatea pârâtului nu se încadrează în dispozițiile textului menționat, referitoare la folosirea bunurilor sau creditelor societății în folosul său, în condițiile în care s-a dovedit că debitoarea figura - la data de 31.12.1999 - cu bunuri în valoare totală de 418 lei. Astfel, chiar dacă pârâtul nu a putut prezenta justificări de ordin scriptic sau faptic cu privire la aceste bunuri evidențiate în bilanț, judecătorul sindic a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
În privința faptei invocate de lichidatorul judiciar, respectiv ca reglementată în art. 138 lit. c) din Legea 85/2006, a reținut instanța că reclamantul nu a identificat acte sau fapte juridice pozitive, de natura celor expres prevăzute de art. 138 alin. 1, al căror autor să fi fost pârâtul, ci doar fapte negative generale, ce decurgeau din obligațiile sale de mandatar al debitoarei, în calitate de administrator statutar.
Susținerile administratorului judiciar, referitoare la pasivitatea pârâtului, nu sunt de natură a reține în sarcina acestuia că "a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, în condițiile în care textul normativ impune o acțiune din partea subiectului activ, iar cerința esențială este ca acea activitate să fie exercitată în interesul său personal.
Activitatea continuată trebuie să fie în măsură să conducă la încetarea de plăți, în mod vădit, ceea ce presupune că - la un nivel minim de pregătire - pârâtul putea sau trebuia să poată să conștientizeze consecința faptei, respectiv încetarea de plăți, în scopul obținerii unui interes personal.
Cu privire la fapta ilicită prevăzută în art. 138 lit. d) din Legea 85/2006, constând în ținerea unei contabilități fictive, ascunderea sau distrugerea unor documente contabile sau neținerea contabilității în conformitate cu legea, judecătorul sindic a constatat că ținerea contabilității reflectă înregistrarea operațiunilor efectuate de debitor și oferă creditorilor posibilitatea verificării acestora, sub aspectul legalității lor și a solvabilității debitorului.
Neținerea contabilității în conformitate cu legea presupune lipsa înregistrărilor, a întocmirii actelor contabile prevăzute de Legea 82/1991 și orice alte acțiuni legate strict de contabilitatea societății, fapte ce au determinat ajungerea debitorului în stare de insolvență. După cum a reținut instanța anterior, debitorul a depus la Administrația Finanțelor Publice bilanțurile contabile, până la 30.12.1999.
Sub acest aspect, nepredarea către lichidator a actelor prevăzute în art. 28 din Legea 85/2006 nu echivalează cu neținerea contabilității în conformitate cu legea, ci poate constitui - eventual - elementul material al infracțiunii prevăzute la art. 147 din Legea 85/2006, care se pedepsește cu amendă sau închisoare și nu cu atragerea răspunderii patrimoniale a subiectului activ, pentru partea din pasivul debitorului rămasă neacoperită in urma lichidării.
Mai mult, pentru a fi angajată răspunderea patrimonială a administratorului societății în insolvență, reclamantul ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de pârât a uneia sau mai multor fapte dintre cele prevăzute de art. 138 din lege, cât și legătura de cauzalitate dintre această faptă și ajungerea debitorului în stare de insolvență.
Astfel, sub acest aspect, nu este suficientă simpla apreciere a lichidatorului, părțile fiind ținute a face dovada celor afirmate, în condițiile art. 1169 Cod civil.
Mai mult, reclamantul - lichidator judiciar nu a dovedit - în concret - nici raportul de cauzalitate dintre nepredarea actelor contabile de pârâtul - administrator (faptă pe care o transformă într-o prezumție absolută a neținerii contabilității) și ajungerea societății în stare de insolvență. Sub acest aspect, reclamantul a făcut doar supoziții, arătând că atitudinea de indiferență și totalul dezinteres, manifestate de intimat față de procedura de insolvență, denotă și un dezinteres în administrarea societății și achitarea datoriilor, împrejurare ce ar fi dus în final la insolvența debitorului.
Apreciind că nu sunt întrunite toate cerințele răspunderii civile speciale, prevăzute pentru administratorii societății falite de textul dispozițiile art. 138, instanța respins acțiunea formulată de lichidatorul judiciar, privind stabilirea răspunderii personale a pârâtului, în calitate de fost administrator al debitorului SC "" SRL.
Ca o consecință a respingerii acestei cereri, s-a respins și cererea de intervenție în interes alăturat reclamantului, formulată de creditorul Administrația Finanțelor Publice a municipiului
Cu privire la propunerea lichidatorului, de închidere a procedurii în conformitate cu art. 131 din Legea 85/2006, judecătorul sindic a reținut că, n condițiile în care debitorul aflat în insolvență, după cum s-a constatat, nu deține bunuri sau elemente de patrimoniu care să asigure acoperirea creanțelor și nici nu are disponibil în conturi bancare, procedura este lipsită de obiect.
Pentru activitatea desfășurată de lichidatorul judiciar, s-a încuviințat în parte decontul depus, apreciindu-se (față de complexitatea cauzei și volumul de muncă pe care l-a implicat aceasta) ca fiind justificat onorariul lichidatorului doar până la concurența sumei de 2200 lei, plata urmând să se facă din fondul de lichidare, lipsind disponibilitățile bănești în contul debitorului.
Împotriva sentinței a declarat recurs intervenienta în interes alăturat reclamantului, creditoarea Administrația Finanțelor Publice a municipiului
În motivarea recursului, intervenienta-creditoare arată că instanța de fond nu a interpretat corect documentele depuse la dosarul cauzei și nu s-a pronunțat asupra încălcării dispozițiilor legii în materie economico-financiară, care ar putea avea legătură cu intrarea "" în incapacitate de plată.
Recurenta învederează că - având în vedere împrejurarea că documentele contabile ale firmei nu au fost predate lichidatorului judiciar - este evident că nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, aspect ce se încadrează în disp. art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea 85/2006. Nu au fost prezentate documentele din care să rezulte raporturile juridice cu creditorii, punându-se astfel lichidatorul judiciar în imposibilitatea de a proceda la recuperarea creanțelor, prin formularea acțiunilor specifice și determinarea cauzelor ajungerii debitoarei în insolvență, cât și pentru a avea posibilitatea recuperării creanțelor de la terți, aspect care conduce la concluzia că, cu bună știință, administratorul a încercat să scape de o firmă cu datorii și, implicit, de creditorii societății.
Așa cum rezultă din fișa sintetică totală a agentului economic și a titlurilor executorii întocmite de către organul fiscal, se poate observa - susține recurenta - că debitoarea nu și-a îndeplinit obligația de a achita creanțele înregistrate la bugetul de stat din anii anteriori pronunțării hotărârii prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței, ceea ce justifică și incidența disp. art. 138 alin. 1 lit. c), respectiv continuarea activității în interes propriu.
Deși s-au întreprins măsuri de executare silită, în conformitate cu prevederile Codului d e procedură fiscală, debitorul somat nu a înțeles să efectueze plăți la bugetul de stat, sens în care creanța fiscală a fost majorată, prin aplicarea de accesorii calculate pentru neplata acesteia la termen.
aceste aspecte cu prevederile art. 138 alin.(1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, recurenta apreciază că se impune obligarea administratorului la repararea prejudiciilor create bugetului de stat.
În completarea celor prezentate în acțiune de către lichidatorul judiciar desemnat, recurenta învederează că - din verificările efectuate, respectiv documentele existente la dosarul fiscal al societății - rezultă că obligațiile debitoarei provin din activitatea desfășurată sub administrarea lui.
Pe de altă parte, din analiza bilanțurilor depuse de debitor pentru semestrul I anul 2000, rezultă că unitatea avea posibilitatea achitării obligațiilor. Întrucât datoriile provin din perioada în care exista posibilitatea achitării acestora, se desprinde concluzia că, în mod deliberat, administrația debitoarei a adus societatea în incapacitate de plată, și-a însușit veniturile și bunurile societății și a pus creditorii în imposibilitatea de a-și recupera prejudiciile.
Prin urmare, așa cum rezultă din documentele anexate la dosar, a cesionat părțile sociale către pentru a scăpa de o societate cu datorii. De asemenea, se face vinovat de faptul că a preluat o societate cu o situație precară, pentru care nu a făcut nimic pentru aor edresa financiar.
Recurenta pretinde că - în lumina dispozițiilor Legii 85/2006 - instituirea răspunderii personale a organelor de conducere ale societății reprezintă atât o sancțiune, pentru persoanele care au contribuit la ajungerea debitoarei în stare de incapacitate de plată, cât și, în același timp, o garanție pentru terții aflați în raporturi juridice comerciale cu debitoarea, în ceea ce privește posibilitatea recuperării creanțelor în caz de insolvență. Răspunderea administratorilor este atrasă chiar și pentru culpa cea mai ușoară a acestora, fapt de notorietate atât în doctrină cât și în jurisprudență, câtă vreme administratorul este un mandatar al falitei și are obligația de a administra patrimoniul societății, cu mai multă diligență și grijă chiar decât propriile sale bunuri.
În cauză nu s-a depus întâmpinare.
Din oficiu, curtea de apel a pus în discuție caracterul neavenit al recursului, excepție în legătură cu care se rețin următoarele:
Potrivit articolului 56 Cod procedură civilă: "apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia dintre părți se socotește neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăși apel sau recurs". În speță, creditoarea Iaf ormulat la fond cerere de intervenție în interes alăturat reclamantului lichidator judiciar - Sucursala I, conform articolului 49 alineatele (1) și (3) Cod procedură civilă. În condițiile în care reclamantul nu a declarat recurs împotriva sentinței comerciale nr. 520/S/2009 a Judecătorului sindic, recursul intervenientei în interes alăturat este neavenit - astfel cum stabilește articolul 56 citat - urmând a fi respins. Caracterul neavenit al recursului împiedică cercetarea - în tot sau în parte - a criticilor prezentate de creditoarea I, sentința recurată urmând a fi menținută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge - ca neavenit - recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice, în calitate de intervenient în interes alăturat lichidatorului I, împotriva sentinței comerciale nr. 520/S/27.10.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, hotărâre pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
12.03.2010
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Anca GhideanuJudecători:Anca Ghideanu, Claudia Antoanela Susanu, Liliana
| ← Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 1014/2009.... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1876/2009. Curtea de... → |
|---|
