Practica judiciara insolventa. Decizia 1180/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1180
Ședința publică de la 12 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Gheorghiu
JUDECĂTOR 2: Geta Sandu
JUDECĂTOR 3: Cipriana Poiană
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent și pe lichidator - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PENTRU SOCIETATEA DEBITOARE SC SRL V, intimat - - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR, intimat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE V, intimat SC SRL V, având ca obiect procedura sentinței civile numărul 138/F din 17.03.2009 a Tribunalului Vaslui - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă d-na avocat pentru recurenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- recurs la al 6-lea termen, acordat ca recurenta să depună la dosar înscrisuri privind întinderea creanței bugetare, după care
D-na avocat depune la dosar copia adresei nr. 121/P/2007 a Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamț privind scoaterea recurentei de sub urmărire penală.
La interpelarea instanței, d-na avocat precizează că nu mai are de formulat alte cereri în cauză.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvîntul la dezbateri pe excepțiile invocate de recurentă privind lipsa de folosință a intimatelor debitoare și pe fondul cauzei.
Pentru recurenta, d-na avocat solicită admiterea recursului ca întemeiat.
Solicită a se constata faptul că în anul 2004 instanța de fond, prin sentințele civile nr. 265/F din 21 septembrie 2004 și nr. 309/F din 19 octombrie 2004, irevocabile, a închis procedura împotriva societăților intimate "" V și "" V și a dispus radierea societăților din registrul comerțului.
Ca urmare a închiderii procedurii și radierii societăților din registrul comerțului, în speță devin aplicabile prevederile art. 40 din Decretul nr. 31/1954 privind încetarea capacității de folosință. Practic, aceste societăți nu mai există.
În aceste condiții judecătorul sindic se dezinvestește. Potrivit art. 135 din legea nr. 64/1995, actual art. 136 din Legea nr. -, judecătorul sindic este descărcat de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.
Atît timp cît cererea de răspundere a membrilor organelor de conducere intră în atribuțiile judecătorului sindic, rezultă că acesta nu poate să judece o cerere de acest fel după închiderea procedurii.
Pe de altă parte, susține d-na avocat, în cauză nu s-a făcut dovada sub nici o formă săvîrșirea actelor frauduloase în sensul celor prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006. Mai mult, recurenta a produs dovezi privind scoaterea de sub urmărire penală.
Chiar rapoartele administratorului/lichidatorului judiciar atestă faptul că recurenta nu s-a făcut vinovată de nedepunerea actelor contabile, acte ridicate de organul de poliție.
Conchizînd, d-na avocat solicită admiterea recursului, modificarea hotărîrii recurate în sensul respingerii cererii privind răspunderea materială a recurentei-pîrîte.
Instanța declară închise dezbaterile și rămîne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Asupra recursului comercial d e față.
Prin sentința comercială nr. 138/F din 17.03.2009 a Tribunalului Vaslui, Secția civilă, judecătorul sindic a admis acțiunea formulată de Administrația Finanțelor Publice V și a obligat pârâții să suporte din averea personală suma de 40.301,77 lei reprezentând pasivul debitoarei SC SRL V și suma de 7.438.267,87 lei din pasivul debitoarei SC SRL
Pentru a dispune astfel judecătorul sindic a reținut următoarele:
Art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006(art.124, 137din Legea nr.64/1995 modificată și republicată), prevede că judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății, sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitoarelor prin una dintre faptele prevăzute la lit. a-g din articolul susmenționat.
Natura juridica a răspunderii reglementate de Legea nr.85/2006 este o răspundere civilă delictuală specială, cu toate consecințele ce decurg din această calificare, ce conține elemente derogatorii de la dreptul comun al răspunderii delictuale.
Fiind vorba despre o răspundere civilă delictuală, condițiile atragerii răspunderii sunt cele din dreptul comun:
- existenta unui prejudiciu;
- existenta unei fapte ilicite;
- existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu;
- existenta vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând in intenția, neglijența sau imprudența celui care a acționat.
Legea insolvenței enumără limitativ faptele pentru săvârșirea cărora se poate angaja răspunderea persoanelor menționate de către lege.
Spre deosebire de dreptul comun, unde pentru orice fapta care cauzează unei alte persoane un prejudiciu se poate atrage răspunderea patrimonială, în situația prevăzută de legea specială, legea limitează aceste fapte la cele 7 fapte enumerate. Aceste fapte nu pot fi extinse, prin analogie, la alte fapte similare.
Art. 149 din legea 85/2006 prevede: "Dispozițiile prezentei legi se completează, în măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului d e procedură civilă, Codului civil, Codului comercial român și ale Legii nr. 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat în domeniul insolvenței." Aceasta nu permite aplicarea altor dispoziții legale privind responsabilitatea persoanelor vinovate de starea de insolvență a debitorului, respectiv adăugarea altor fapte decât cele prevăzute.
In legea privind procedura insolvenței, este prevăzută în mod expres necesitatea stabilirii raportului de cauzalitate între fapta și prejudiciu: ".judecătorul-sindic poate dispune ca o partea pasivului debitorului.sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum si de orice alta persoanacare a cauzat starea de insolvență a debitorului.".
Pentru a se putea angaja răspunderea persoanei/persoanelor care au cauzat starea de insolvență este necesar ca autorul faptei să fi acționat cu vinovăție care poate îmbrăca forma intenției (art.138 lit. a) - c) și f) - g)) sau a culpei (art.138 lit. d).
Și în cazul răspunderii reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 ca și în dreptul comun al răspunderii delictuale, răspunderea celui care a săvârșit una dintre faptele enumerate de către lege, va fi angajată, indiferent ce formă îmbracă vinovăția acestuia: intenție sau culpă (chiar și pentru culpa cea mai ușoară).
În speță rezultă probe privind îndeplinirea condițiilor răspunderii delictuale a pârâtei, creditorul reclamant aduce probe concrete a activității defectuoase sau folosirii banilor și bunurilor societății în interes personal sau că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, din acestea rezultând vinovăția pârâtei, prejudiciul adus creditorilor, și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Singura vinovată de ajungerea debitoarelor în stare de insolvență este pârâta, care nu a depus toate diligențele în mandatul ce i-a fost încredințat, iar creditorii societății au suferit un prejudiciu a cărei existență certă se stabilește prin constatarea de către tribunal a faptului că societățile au ajuns în încetare de plăți, și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitoarelor SC SRL V și SC SRL V, în patrimoniul debitoarelor nu există bunuri mobile și imobile urmăribile pentru a satisface creanțele creditorilor, societățile a funcționat într-un sediu închiriat, administratorul statutar nu a pus la dispoziția lichidatorului judiciar documentele contabile ale societății, și ca o consecință față de cele precizate, s-a solicitat închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea 85/2006, pentru lipsă de bunuri în patrimoniu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de atragere a răspunderii personale formulată de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta arată următoarele:
Prin sentințe civile irevocabile s-a dispus închiderea procedurii privind societățile debitoare SRL V și SC SRL V, acestea fiind și radiate de la ORC. Închiderea procedurii falimentului, prin efectele pe care le produce se răsfrânge și asupra acțiunii în atragere răspundere patrimonială și constituie un motiv de inadmisibilitate a acestei acțiuni, precizează recurenta.
Astfel este obligatoriu și inevitabil ca stabilirea răspunderii, conform art. 137 din Legea 64/1997 (dat fiind că procedura de faliment în prezenta cauză s-a desfășurat sub imperiul legii menționate) să fie efectuată înainte de închiderea procedurii.
Această împrejurare, precizează recurenta, rezultă din destinația sumelor rezultate din executarea silită a patrimoniului membrilor organelor de conducere ai debitoarei. Sumele realizate prin măsurile de executare silită vor aparține averii debitoarei și vor fi destinate acoperirii pasivului (art. 138 din Legea 64/1995 republicată, text de lege preluat în art. 140 din Legea 85/2006).
Mai mult decât atât prin închiderea procedurii falimentului, judecătorul sindic se dezinvestește. Potrivit art. 135 din Legea 64/1995 republicată, prin închiderea procedurii judecătorului sindic este descărcat de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori și asociați (actual art. 136 din Legea 85/2006).
Prin urmare atât timp cât cererea de răspundere a membrilor organelor de conducere intră în atribuțiile judecătorului sindic rezultă că acesta nu poate să judece o cerere de acest fel după închiderea procedurii.
Mai mult, intimata creditoare a formulat cerere de răspundere sub imperiul Legii 64/1995 în baza dispozițiilor art. 139. Ulterior art. 138 din Legea 85/2006 recunoaște calitatea procesuală activă în formularea acțiunilor de răspundere doar administratorului/lichidatorului judiciar și a comitetului creditorilor.
Față de această situație invocă excepția lipsei calității procesuale active a creditoarei V întrucât aceasta nu a formulat o cerere de autorizare din partea comitetului creditorilor, atât timp cât lichidatorul judiciar nu și-a însușit această cerere.
Pe fondul cauzei, arată recurenta, consideră că sentința nu este motivată, întrucât instanța de fond a admis cererea fără a arăta care a fost fapta concretă imputabilă administratorului statutar și fără a indica temeiul de drept la care se raportează indicând generic doar articolul 138 din Legea 85/2006 fără litera corespunzătoare, mai mult nu se indică care este partea din pasiv pentru care este răspunzătoare recurenta prin faptele sale.
În fapt întreaga prezentare a probatoriilor și actelor administrate în cauză în cuprinsul hotărârii nu corespunde cu realitatea.
Astfel instanța lasă de înțeles că recurenta este în continuare cercetată penal indicând adresa 131/P/2007 din 10.07.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, situație care nu coincide cu realitatea întrucât recurenta a depus la dosarul cauzei ordonanța de neîncepere a urmăririi penale a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui ce indică o situație contrară.
Instanța ignoră raportul lichidatorului judiciar care nu indică pe recurenta ca fiind vinovată de intrarea în stare de insolvență a societăților. În schimb instanța statuează faptul că vinovăția recurentei rezultă din fapte generice: "activități defectuoase" fără a indica care sunt acestea, "folosirea banilor și bunurilor în interes personal" din nou fără a indica care sunt faptele de unde rezultă această situație și că "nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea", fără a se indica care sunt acțiunile care indică această situație.
În ce privește susținerile lichidatorului că nu s-au predat actele contabile, la dosarul cauzei se află dovezi din care rezultă că actele contabile ale societăților au fost depuse la DNA I și puteau fi consultate de lichidator oricând. Această situație nu poate fi interpretată, că nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente.
În primul rând Curtea apreciază că Administrația Finanțelor Publice a Municipiului V are calitate procesuală activă în cauză.
Cererea de atragere a răspunderii personale a fost formulată sub imperiul Legii 64/1995 care recunoaște creditorilor dreptul de a formula o astfel de acțiune.
În esență creditoarea invocă faptul că cererea de atragere a răspunderii personale a administratorului a fost făcută ulterior pronunțării unor sentințe prin care se hotărâse închiderea procedurii falimentului pentru cele două societăți debitoare.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin sentința civilă nr. 265/F din 21 septembrie 2004 Tribunalul Vaslui, Secția civilă, Judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii împotriva debitorului "" SRL iar prin sentința civilă nr. 309/F din 19 oct.2004 aceeași instanță a dispus închiderea procedurii împotriva debitorului "" SRL.
Cererea de atragere a răspunderii personale a fost formulată de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului V pentru debitoarea SC "" SRL V la data de 21.2004 iar pentru debitoarea SC "" SRL V la data de 22.09.2004.
Deci ambele cereri au fost formulate după ce se hotărâse închiderea procedurii falimentului pentru cele două debitoare.
Răspunderea reglementată de prevederile art. 138 din legea insolvenței este o răspundere menită să asigure acoperirea pasivului debitorului în situația în care averea acestuia nu satisface cerințele debitorilor.
Potrivit dispozițiilor art. 140 din lege, acest tip de răspundere poate interveni în orice fază a procedurii.
În cazul reorganizării judiciare, sumele de bani cheltuite ca urmare a răspunderii personale mai sus menționate vor fi destinate completării fondurilor necesare continuării activității debitorului iar în caz de faliment, aceste sume au rolul de a acoperi pasivul debitorului.
Din dispozițiile legii rezultă că reglementarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere/conducere sau a oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului persoană juridică la care se referă art. 138 din lege constituie o parte integrantă a procedurii prevăzute în ansamblu de Legea nr. 85/2006.
Prin urmare, cererea care vizează răspunderea în discuție poate fi formulată în timpul desfășurării procedurii insolvenței, iar nu și după închiderea procedurii sau independent de aceasta.
Cum în cauză cererile care vizau răspunderea personală au fost formulate după închiderea procedurii, curtea constată că judecătorul sindic în mod greșit a admis aceste cereri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta împotriva sentinței civile nr. 138/F/17.03.2009, pronunțată de Tribunalul Vaslui - judecător sindic, sentință pe care o modifică în tot.
Respinge acțiunea formulată de creditoarea Administrația Finanțelor Publice V împotriva pârâtei având ca temei art. 138 din. nr. 85/2006.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored.
2 ex.
23.10.2009
Tribunalul Vaslui:
-
Judecători:Camelia Gheorghiu, Geta Sandu, Cipriana Poiană
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 1141/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 2347/2009. Curtea de... → |
|---|
