Practica judiciara insolventa. Decizia 1202/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ SI DE contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR Nr-
DECIZIA Nr. 1202
Ședința publică din data de 16 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Maria Pohoață
JUDECĂTORI: Maria Pohoață, Valentin Niță Alexandrina Urlețeanu
: - -
Grefier: - -
&&&&&
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de creditoareaB,--11, sector 1, împotriva sentinței nr. 759 din 16.06.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar-P, nr. 2A,. 122,. C1,. 3,. 7, județul P, intimata creditoareP,cu sediul in P,-, județul P, și intimatOficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, P,-, județul
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta creditoare AVAS B reprezentat de consilier juridic, intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar -, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de plata taxei judiciare de timbru, recurentul prin cererea de recurs solicită și judecarea cauzei în lipsă, iar prin serviciul registratură intimata debitoare SC SRL depune întâmpinare în exemplare și pentru comunicare, după care,
Curtea, luând act că în cauză nu se mai formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Consilier juridic pentru recurenta creditoare AVAS B, solicită admiterea recursului, constatându-se că obiecțiunile la Raportul final sunt întemeiate și drept urmare casarea sentinței atacate cu trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii falimentului debitoarei.
Intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar - solicită respingerea recursului pentru motivele ce au fost expuse pe larg în întâmpinare.
C UR TEA:
La solicitarea creditoarei P Tribunalul Prahova prin sentința nr. 666 din 05.12.2007 a deschis procedura prevăzuta de Legea 85/2006 împotriva debitoarei SC SRL.
La data de 16.06.2008, lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență -, desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC SRL, a solicitat să se dispună închiderea procedurii ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului.
Prin sentința 759 din 16.06.2008 judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Prahova, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC SRL și radierea acestuia din Registrul Comerțului.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic din cadrul Tribunalului a reținut că pe calea prezentei proceduri s-a constatat că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței debitoarei, iar în patrimoniul acesteia nu a fost identificat nici un bun care să fie valorificat.
Împotriva sentinței 759 din 16.06.2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Prahovaa formulat recurs creditoarea AVAS susținând că nu au fost respectate prevederile art. 129 din Legea 85/2006, judecătorul sindic neprocedând la convocarea adunării creditorilor în vederea formulării eventualelor obiecțiuni la raportul final.
Având în vedere că instanța de fond nu a respectat prevederile legale, neprocedând la convocarea adunării creditorilor în vederea formulării eventualelor obiecțiuni la raportul final, recurenta solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Al doilea motiv de recurs privește faptul că nu au fost aplicate în cauză dispozițiile art. 138 lit. d din Legea 85/2006 referitoare la atragerea răspunderii administratorului statutar, care avea obligația de a ține evidența contabilă conform legii și de prezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță.
Sunt invocate dispozițiile art. 73 din Legea nr.31/1990, republicată potrivit cărora administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere.
S-a precizat de către recurentă că a suferit un prejudiciu constând în însăși creanța cedată de CAS către AVAS, având un caracter cert și nefiind recuperată.
Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile și să se dispună lichidatorului să comunice creditorilor societății raportul final și convocarea adunării generale a creditorilor.
Intimata debitoare, prin lichidator a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs este nefondat.
Propunerea de închidere a procedurii a fost făcută de către lichidatorul judiciar în temeiul art.131 din Legea 85/2006, având în vedere că societatea debitoare nu mai figurează la sediul declarat, ca nu figurează cu bunuri mobile și imobile în patrimoniul sau, conform adresei -/30.01.2008 emisa de Serviciul Public Finanțe Locale P, și ca niciun creditor nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare pentru acoperirea cheltuielilor administrative.
Închiderea procedurii în baza acestei dispoziții legale nu trebuie confundată cu cea prevăzuta de art.129 din aceeași lege, prima situație referindu-se strict la situațiile când debitoarea nu are bunuri în patrimoniu, așa cum a reținut judecătorul fondului.
În ce privește cererea de atragere a răspunderii administratorului statutar motivul de recurs se va respinge ca nefondat.
Cu adresa 19/23.01.2008 lichidatorul judiciar s-a adresat Consiliului Judetean- Direcția Județeană de Evidenta a Persoanei pentru a i se transmite date cu privire la asociatul unic, iar prin adresa V/37/30.01.2008 i s-a comunicat ca acesta figurează decedat din anul 2001, ultimul domiciliu cunoscut fiind in comuna, jud.Dambovita.
Ca atare, pretențiile creditoarei de a formula cerere de atragere a răspunderii administratorului statutar nu îsi mai au justificare.
De altfel, lichidatorul a adus la cunoștința instanței ca debitoarea a mai făcut obiectul procedurii de insolenta prevăzută de Legea 64/1995, prin sentința 188/11.08.2003 pronunțata in dosarul de faliment 196/2001 dispunându-se închiderea procedurii, dizolvarea si radierea societății SRL din evidentele Registrului Comerțului.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod pr.civilă, recursul se va respinge ca nefondat, menținându-se ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de creditoareaB,--11, sector 1, împotriva sentinței nr. 759 din 16.06.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar-P, nr. 2A,. 122,. C1,. 3,. 7, județul P, intimata creditoareP,P,-, județul P, și intimat Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, P,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 octombrie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Maria Pohoață, Valentin Niță Alexandrina Urlețeanu
- - - - - -
Grefier,
- -
Red / 3 ex. 5.11. 2008
Dact.
Dosar - Tribunalul Prahova
Judecator fond
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
Președinte:Maria PohoațăJudecători:Maria Pohoață, Valentin Niță Alexandrina Urlețeanu
← Practica judiciara insolventa. Decizia 1090/2008. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 97/2008. Curtea de Apel... → |
---|