Practica judiciara insolventa. Decizia 1211/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 1211

Ședința publică din data de 8 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Alexandrina Urlețeanu

JUDECĂTOR 2: Valentin Niță

JUDECĂTOR 3: Maria Pohoață

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de creditoareaSC SRL,cu sediul ales în B,-, - Business,. 4 sectorul 6- la SC și Asociații SRL-, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr.153 din data de 6 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu debitoareaSC SRL, cu sediul în Târgoviște, str. - cel, VII, - 1 A. 3. 5 județul

Recursul este timbrat cu 20,00 lei taxă judiciară de timbru, conform ordinului de plată nr. 1217 și timbru judiciar de 0,15 lei, taxe ce au fost anulate și atașate la dosarul cauzei.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit recurenta-creditoare SC SRL și intimata-debitoare SC SRL.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că recurenta-creditoare a solicitat, prin motivele de recurs, judecarea cauzei în lipsă, conform disp.art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.

Curtea, din oficiu, invocă excepția tardivității formulării recursului și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 48/120/5.01.2009, creditorul SC SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenței debitorului SC SRL Târgoviște, pentru valorificarea unei creanțe în cuantum de 10.381,52 lei cu titlu de preț marfă livrată debitorului, conform facturilor nr. -/6.08.2008 și nr. -/14.08.2008.

In motivarea cererii, creditorul a arătat că debitorul îi datorează suma menționată ca preț al mărfii livrate, conform facturilor fiscale depuse la dosar, în valoare totală de 10.240,24 lei, prețul rămânând neachitat.

Creditorul a mai arătat că debitorul a invederat faptul că se află în

insolvență comercială, nedemonstrând capacitatea financiară de a acoperii debitul restant.

În dovedirea cererii sale, creditorul a depus facturile fiscale în discuție,

devizele de reparație nr. - și nr. -.

La data de 10.02.2009, debitorul a depus la dosar dovada achitării sumei de 2000 lei, prin ordinul de plată nr. 03/9.02.2009, vizat de BCR Bank B pentru decontare.

Prin sentința nr. 153 din 6 aprilie 2009, judecătorul sindic de la Tribunalul Dâmbovițaa respins cererea formulată de creditorul SC SRL pentru deschiderea procedurii insolvenței debitorului SC SRL, reținând că, prin efectuarea acestei plăți, creanța reclamată de creditoare nu întrunește cuantumul minim al valorii prag, reglementat prin art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, ca o condiție de admisibilitate a cererii creditorului.

Totodată, a considerat făcută proba contrară insolvenței prezumate de creditor în privința disponibilităților financiare deținute de debitor, plata făcută de acesta având un cuantum important față de cel al creanței.

Judecătorul sindic a considerat cererea creditorului ca fiind lipsită de orice efect, chiar de la înregistrarea ei, conform art. 33 alin. 5 din Legea nr. 85/2006.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditorul SC SRL, care a criticat-o pentru nelegalitate,susținând că în mod greșit judecătorul sindic a respins cererea declanșării procedurii falimentului debitoarei, reținând eronat momentul la care trebuie respectată cerința legală a valorii prag de 10.000 RON.

Creanța învederată instanței de fond la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv data de 05.01.2009, se cifra la nivelul sumei de 10.381,52 RON, iar prin plata sumei de 2000RON, în realitate, debitoarea nu a făcut decât să-și demonstreze imposibilitatea efecturării plății datoriilor ajunse la scadență.

S-a mai arătat de către recurentă că debitoarea nu a formulat contestație în termen de 10 zile de la primirea cererii de deschidere a procedurii insolvenței,depunând doar copia unui ordin de plată prin care făcea dovada achitării către creditoare a sumei de 2000 RON.

Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei

Curtea, din oficiu, a invocat excepția tardivității formulării recursului și, față de această excepție constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.8 alin.1 și 2 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, Curtea de Apel va fi instanța de recurs pentru hotărârile pronunțate de judecătorul sindic în temeiul art. 11, iar termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.

În cauza de față, sentința nr. 153 din data de 6 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovițaa fost comunicată creditoarei SC SRL la data de 27.05.2009, astfel cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare (fila 31 dosar fond).

Conform art. 101 Cod procedură civilă, termenele se înțeleg pe zile libere,

neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul.

În aceste condiții prima zi a termenului de declarare a recursului este

28.05.2009, iar ultima este 08.06.2009, zi lucrătoare.

Din actele dosarului se constată că recursul a fost declarat la data de 11.06.2009, așa cum rezulta din ștampila aplicată pe plicul de expediere aflat la fila 7 dosar de recurs, deci peste termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 8 pct. 2 din Legea 85/2006.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 137 și 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite excepția tardivității formulării recursului și va respinge recursul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de creditoareaSC SRL,cu sediul ales în B,-, - Business,. 4 sectorul 6- la SC și Asociații SRL-, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr.153 din data de 6 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu debitoareaSC SRL, cu sediul în Târgoviște, str. - cel, VII, - 1 A. 3. 5 județul D, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 8 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

red MP

tehnored MC

4 ex/16.10.2009

f- Trib.

sind.

Operator date cu caracter personal

Număr notificare 3120

Președinte:Alexandrina Urlețeanu
Judecători:Alexandrina Urlețeanu, Valentin Niță, Maria Pohoață

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 1211/2009. Curtea de Apel Ploiesti