Practica judiciara insolventa. Decizia 1212/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1212
Ședința publică de la 19 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Ghideanu
JUDECĂTOR 2: Geta Sandu
JUDECĂTOR 3: Cipriana Poiană
Grefier: - -
S-au luat în examinare cererile de recurs comercial formulate de Administrația Finanțelor Publice a municipiului I și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței comerciale nr. 317/S din 21 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, cererile de recurs sunt la primul termen de judecată, declarate și motivate în termen, scutite de taxă de timbru.
Văzând că la dosar s-a solicitat judecata în temeiul dispozițiilor art. 242 alineat 2 cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare, asupra cererilor de față.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față;
Prin sentința comercială nr. 317/S/21.05.2009 pronunțată de Tribunalul Iași - judecătorul sindic s-a respins acțiunea formulată de lichidatorul judiciar Acord privind stabilirea răspunderii personale a pârâtei în calitate de administrator a debitorului " & "; s-a dispus închiderea procedurii simplificate a insolvenței debitorului și radierea acesteia din evidențele de pe lângă Tribunalul Iași și cele ale
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
Examinând cererea de antrenare a răspunderii personale formulată de lichidatorul judiciar și pe care acesta a motivat-o generic pe prevederile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, se reține corespunzător probatoriului administrat,că fapta imputată cât și condițiile răspunderii personale a administratorului-pârât așa cum ele sunt instituite prin art. 998 cod civil,nu au fost probate în cauză.
Potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006,judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în stare de insolvență să fie suportată de organele de conducere sau supraveghere din cadrul societății precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență,prin una din faptele enumerate la lit. a-g ale acestui articol.
După cum rezultă din conținutul acestui articol,răspunderea fondată pe prevederile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere specială a administratorilor sau persoanelor care s-au implicat în activitatea societății în cauză și care,fie din intenție fie din imprudență,au săvârșit una sau mai multe din faptele enumerate limitat la lit. a-g ale acestui articol și a căror urmare a fost crearea, menținerea sau adâncirea stării de insolvență.
In speță, fapta imputată pârâtei se subsumează conceptului de neținere a contabilității însă, fără indicarea unui minim probatoriu care să demonstreze faptul contribuției acesteia la insolvența societății falite,nu este suficientă pentru a se constata vinovăția administratorului - pârât.
In reglementarea Legii nr. 85/2006,neprezentarea în cadrul procedurii a documentelor prevăzute de art. 28 nu implică în mod prezumtiv vinovăția administratorului debitorului, vinovăție care trebuie determinată în raport cu motivele care au dus societatea în cauză în stare de insolvență și nu ca o consecință a omisiunii efectuării publicității la registrul comerțului a situațiilor financiare anuale prevăzute de lege și neprezentarea lor în cadrul procedurii iar,sub acest aspect,conținutul celor două rapoarte întocmite în procedură de lichidatorul judiciar este neconcludent, nefiind demonstrat cu dovezi certe raportul contributiv al acestor fapte omisive la starea de insolvență.
Fiind deci vorba de o răspundere care poate fi angajată strict în condițiile determinate de lege și cum în speță,nu au fost probate fapte de natura celor precizate de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 care să justifice suportarea de către pârâtă a pasivului debitorului insolvent, a fost respinsă cererea promovată de lichidatorul judiciar.
Constatându-se în cadrul procedurii că debitorul nu deține bunuri sau elemente de patrimoniu care să asigure acoperirea cheltuielilor administrative și plata creanțelor reclamate de creditori, s-a dispus închiderea procedurii și radierea debitorului din evidențele registrului comerțului și cele fiscale potrivit dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 care prevăd că,în orice stadiu al procedurii,se va putea decide de judecătorul sindic închiderea procedurii în situația în care se constată că în averea debitorului nu există bunuri ori că acestea sunt insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor administrative.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I prin reprezentantul său legal, criticând-o pentru netemeinicie.
Susține recurenta că, deși instanța de fond a reținut neîndeplinirea în cauză a condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. "d" din Legea nr. 85/2006, s-a dovedit faptul că administratorul societății deținea asupra sa suma de 136.707.000 lei sub formă de avansuri nejustificate, în timp ce obligațiile neachitate către stat erau de 53.769.457 lei. Acest aspect denotă, în opinia recurentei, faptul că administratorul a desfășurat un management defectuos al societății, a deturnat sau ascuns o parte din activul persoanei juridice și a folosit în interes propriu sau în interesul altor persoane mijloacele financiare ale acesteia, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. "a și e" din Legea nr. 85/2006.
De asemenea, nedepunerea actelor și a raportărilor contabile constituie fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit."d".
A mai reținut recurenta că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă iar în speță culpa administratorului constă în aceea că, în momentul în care societatea debitoare a ajuns în imposibilitatea de a-și mai achita datoriile, nu a suspendat activitatea și nu a anunțat creditorii despre situația sa, contribuind astfel la acumularea de noi datorii.
Recurenta a invocat totodată - aplicabilitatea dispozițiilor art. 35 alin. 3 și 4 din Decretul nr. 31/1954 precum și pe cele ale art. 72 din Legea nr. 31/1990 privind răspunderea administratorilor.
În ceea ce o privește pe recurentă, aceasta are calitatea de creditor îndreptățit să solicite stabilirea răspunderii persoanelor vinovate de intrarea debitoarei în incapacitate de plată și a dat dovadă de rol activ în recuperarea creanțelor de la " & "
În concluzie, recurenta a apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 138 lit. a,c,d și e din Legea nr. 85/2006 pentru atragerea răspunderii personale a pârâtei până la concurența sumei de 12.416 lei.
Împotriva aceleiași hotărâri a formulat recurs și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B, criticând atât soluția de respingere a cererii de antrenare a răspunderii, cât și pe cea de închidere a procedurii insolvenței societății debitoare.
Referitor la cererea de antrenare a răspunderii recurenta a subliniat faptul că pârâta s-a sustras obligației de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar documentele contabile ale societății, ceea ce atrage aplicabilitatea atât a dispozițiilor art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 cât și a dispozițiilor art. 73 din Legea nr. 31/1990.
Întrucât pârâta a încălcat dispoziții legale imperative, contribuind nemijlocit la intrarea în faliment a debitoarei, apreciază recurenta că instanța trebuia să constate că în cauză sunt întrunite dispozițiile legii privind atragerea răspunderii.
Răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă iar obligația de reparare a prejudiciului este integrală.
În speță, organele de conducere ale societății nu au solicitat instanței aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 deși erau obligate să o facă într-un termen limită, de 30 zile de la apariția stării de insolvență.
Consideră recurenta că, în cadrul răspunderii speciale instituită de legea insolvenței, prejudiciul creditorilor este prezumat, fiind astfel suficientă existența cel puțin a uneia dintre faptele prevăzute expres de lege pentru a opera răspunderea, fără a mai fi nevoie să se probeze elementele ce compun răspunderea civilă obișnuită.
În ceea ce privește soluția de închidere a procedurii, recurenta a invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 140-142 din Legea nr. 85/2006, susținând că este obligatoriu ca stabilirea răspunderii să fie efectuată înainte de închiderea procedurii.
Întrucât în speță cererea de atragere a răspunderii patrimoniale nu a fost soluționată printr-o hotărâre irevocabilă, greșit s-a dispus închiderea procedurii insolvenței societății debitoare și, implicit, descărcarea lichidatorului judiciar de sarcini.
În consecință, recurenta a solicitat modificarea hotărârii recurate în sensul de a se dispune continuarea procedurii până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii de atragere a răspunderii personale, cerere ce trebuie admisă pentru considerentele arătate mai sus.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Deși legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare.
Examinând motivele de recurs invocate, actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale aplicabile în materie, instanța constată nefondate ambele recursuri,pentru considerentele ce vor fi expuse.
Lichidatorul judiciar ACORD Iaf ormulat cerere de antrenare a răspunderii personale a pârâtei invocând nedepunerea bilanțurilor contabile anuale la. I și nepredarea documentelor către lichidator, ceea ce atrage, în opinia sa, aplicabilitatea dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Judecătorul sindic a respins cererea lichidatorului judiciar constatând lipsa unui minim probatoriu care să demonstreze contribuția pârâtei la aducerea societății în stare de insolvență, hotărârea fiind temeinic motivată.
În literatura de specialitate și în practica judiciară s-a arătat în mod constant faptul că răspunderea membrilor organelor de conducere, astfel cum a fost reglementată de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere delictuală specială pentru fapta proprie, pentru antrenarea căreia trebuind să fie întrunite cumulativ condițiile: prejudiciul creditorilor, fapta ilicită a membrilor organelor de conducere (care trebuie să se încadreze în cel puțin unul din cazurile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a-g) raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata de către debitorul insolvent a datoriilor exigibile și culpa persoanelor a căror răspundere se solicită.
Prin urmare, instanța nu poate primi critica referitoare la prezumarea vinovăției administratorului în situația omisiunii efectuării publicității la registrul comerțului și neprezentării lor, aceasta trebuind să fie stabilită în raport cu motivele ce au condus la ajungerea societății în stare de insolvență, cum corect a reținut instanța de fond.
Instanța va respinge ca vădit nefondat susținerea recurentei B referitoare la faptul că prejudiciul creditorilor este prezumat și la împrejurarea că nu este necesară dovedirea existenței elementelor ce compun răspunderea delictuală.
Chiar dacă statul român, reprezentat prin cele două creditoare-recurente, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea faptului că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului, imposibilitatea recurentelor de a recupera aceste creanțe nu constituie o premisă suficientă care să determine instanța să oblige în mod automat fostul administrator la plata creanțelor, această formă de răspundere neputând fi dispusă decât în condițiile statuate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Întrucât lichidatorul judiciar a sesizat judecătorul sindic cu cererea de atragere a răspunderii personale întemeiată doar pe dispozițiile art. 138 lit. d din legea insolvenței, Curtea nu poate analiza direct în recurs, peste limitele investirii instanței de fond, susținerile privind săvârșirea de către pârâtă a faptelor prevăzute de art. 138 lit. a,c și e din aceeași lege.
Pentru considerentele arătate mai sus instanța va respinge ca nefondate motivele de recurs formulate de creditoare cu privire la soluția de respingere a cererii de antrenare a răspunderii personale.
În ceea ce privește criticile referitoare la soluția de închidere a procedurii insolvenței și acestea vor fi respinse avându-se în vedere faptul că prin prezenta hotărâre sentința judecătorului sindic prin care s-a respins cererea de antrenare a răspunderii personale a rămas irevocabilă.
În consecință, constatând neîntemeiate ambele recursuri instanța le va respinge urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, să mențină hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de creditoarele Administrația Finanțelor Publice a municipiului I și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței comerciale nr. 317/S din 21 mai 2009 Tribunalului Iași, judecător sindic, hotărâre pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
17.11.2009
2 ex.
Președinte:Anca GhideanuJudecători:Anca Ghideanu, Geta Sandu, Cipriana Poiană
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 1004/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1251/2009. Curtea de... → |
|---|
