Practica judiciara insolventa. Decizia 1226/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIAL, MARITIM ȘI FLUVIAL, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civil nr.1226/COM
Ședința public de la 28 septembrie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Adriana Gherasim
Judector - -
Judector - -
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului comercial formulat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI -, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1853/COM/13.03.2009, pronunțat de Tribunalul Constanța - Secția comercial în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare SC COM SRL, cu sediul în C, Stația C Oraș, nr.124-126, județ C, CF- - J-, prin lichidator judiciar, C,- - 126, -B,.A,.9, intimat OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect procedura insolvenței - antrenare rspundere patrimonial.
La apelul nominal fcut în ședința public se constat lipsa prților.
Procedura de citare este legal îndeplinit, conform disp. art. 87 și urm. din Codul d e procedur civil.
Recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a fcut referatul oral asupra cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care;
Instanța constat dosarul în stare de judecat și având în vedere c se solicit judecata în lips, conform disp. art. 242 pct. 2 Cod procedur civil, rmâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e faț:
Prin cererea formulat în cadrul dosarului nr- aflat pe rolul Tribunalului Constanța, creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a formulat obiecțiuni la raportul întocmit și depus de lichidatorul judiciar al debitoarei SC " COM" SRL la data de 27.10.2008.
În motivarea obiecțiunilor, creditoarea a susținut c se impune atragerea rspunderii persoanelor responsabile de apariția insolvenței și totodat c sunt întrunite toate condițiile instituite prin art. 138 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 85/2006.
În drept, au fost invocate prevederile art. 129 alin. 1 și ale art. 21 lin. 3 din Legea nr. 85/2006.
Creditoarea Bam ai învestit instanța și cu cererea de autorizare a sa, în vederea formulrii cererii de antrenare a rspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitoarei, în condițiile prevzute de art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006.
Creditoarea a precizat c temeiul de drept al obiecțiunilor îl constituie dispozițiile art. 129 din Legea nr. 85/2006.
Din oficiu, instanța a invocat excepția de inadmisibilitate a obiecțiunilor.
Prin sentința nr.1853/13.03.2009 judectorul sindic a admis excepția de inadmisibilitate și a respins ca inadmisibile, obiecțiunile formulate de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Totodat s-a admis cererea formulat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și a fost autorizat creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului s introduc acțiunea prevzut de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Pentru a pronunța aceasta hotrâre judectorul sindic a reținut c norma art. 129 din Legea nr. 85/2006 deschide calea obiecțiunilor la raportul final al lichidatorului judiciar.
Ï. raportul întocmit și depus de lichidatorul judiciar nu este un raport final, în sensul dispozițiilor legale enunțate, care definesc astfel doar raportul realizat dup finalizarea operațiunilor de lichidare a bunurilor din averea debitorului.
În cauz, în procedura simplificat de faliment aplicat faț de debitoarea SC " COM" SRL, nu s-au executat operațiuni de lichidare și de distribuire a sumelor de bani.
Cum, reglementarea art. 129 nu poate fi extins și în cazul celorlalte rapoarte întocmite de practician, instanța a constatat c, în speț, B nu are deschis calea obiecțiunilor.
Cererea de autorizare formulat de creditoarea Baf ost apreciata ca întemeiat in considerarea dispozițiilor art.138 alin.3 din Legea.85/2006.
Întrucât - Cabinet Individual de Insolvenț, lichidatorul judiciar al debitoarei SC " COM" SRL, nu a înțeles s promoveze cererea pentru antrenarea rspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitoarei falite, instanța va autoriza pe - unic creditor al falitei - s introduc acțiunea reglementat de art. 138 alin. 1.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea AVAS B, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii obiecțiunilor, cu consecința continurii procedurii pân la recuperarea tuturor datoriilor pe care SC Com SRL le are de achitat creditorilor.
În fapt, a criticat recurenta hotrârea recurat pentru nelegalitate, argumentând în motivele sale, în esenț, c obligația de a fi întocmit un raport final rezid în mod explicit din interpretarea dispozițiilor art. 129, alin.1, raportate la dispozițiile art. 132, alin.2, teza I din legea insolvenței, iar imposibilitatea de a formula obiecțiuni la acest raport echivaleaz, în opinia recurentei, cu eludarea dreptului la aprare.
În subsidiar, a susținut creditoarea AVAS B c msura de închidere a procedurii în condițiile prevzute de art. 131 din legea insolvenței nu trebuie s reprezinte o amendarea a creditorilor care nu avanseaz sumele necesare cheltuielilor, urmând a fi aplicat doar atunci când nu mai exist nicio alt modalitate de a procura sumele necesare acoperirii creanțelor datorate creditorilor.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304, pct.9 proc. civ. ale art. 3041proc. civ. precum și pe dispozițiile art. 2, 136, 138 și 140 din Legea nr. 85/2006.
Legal citat, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC Com SRL, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, artând c în mod judicios au fost respinse ca inadmisibile obiecțiunile formulate de creditoarea AVAS la raportul privind propunerea de închidere a procedurii insolvenței aplicat debitoarei în cauz.
Analizand legalitatea hotarârii atacate din prisma acestor critici Curtea apreciaza nefondat recursul pentru urmatoarele considerente:
În cauz, lichidatorul judiciar - Cabinet Individual de Insolvenț a depus la dosarul cauzei un raport cuprinzând propunerea de închidere a procedurii conform art.131 din Legea nr. 85/2006.
În raport, lichidatorul a precizat c din adresa nr.RB-/19.09.2008 emis de Primria C Serviciul Public de Impozite și Taxe rezult c debitoarea nu figureaz înregistrat cu bunuri mobile și imobile în evidențele fiscale.
De asemenea,s-a artat în raport c societatea debitoare nu mai desfșoar nicio activitate la sediul declarat iar, din aceste motive,administratorul societții nu a pus la dispoziția lichidatorului actele contabile ale societții.
A concluzionat lichidatorul c, în acest context, nu se identific elemente care s conduc la atragerea rspunderii personale patrimoniale a administratorului societții debitoare.
AVAS, în calitate de creditor al debitoarei, a formulat obiecțiuni la raportul întocmit de ctre lichidatorul judiciar apreciind c, în speț, nu sunt îndeplinite cerințele pentru aprobarea raportului final în forma propus de lichidatorul judiciar deoarece, pentru recuperarea debitelor, se impune promovarea acțiunii în justiție în conformitate cu dispozițiile art.138 lit.d din lege, lichidatorul având suficiente date din care rezult neîndeplinirea obligațiilor prevzute de Legea 82/1991.
Din dispozițiile art.129 din Legea 85/2006 rezult c finalizarea lichidrii bunurilor din averea debitorului este consemnat în raportul final întocmit de ctre lichidator.
Raportul final și situațiile financiare finale reprezint o sintez a tuturor rapoartelor și planurilor de distribuție parțial întocmite conform art.122 alin.1 și 2 din Legea nr.85/2006 și se întocmește doar în cazul în care în patrimoniul debitoarei au existat bunuri care au fost lichidate.
Calea obiecțiunilor aduse raportului final întocmit și depus conform prevederilor art. 129 din legea insolvenței vizeaz doar acest act procedural ce trebuie supus judectorului sindic în ipoteza existenței unor operațiuni de valorificare a bunurilor aflate în averea debitoarei, iar pentru celelalte rapoarte prevzute în lege, norma general (art. 21) d posibilitatea persoanei interesate s conteste msura practicianului în alte condiții decât cele limitativ prevzute pentru raportul final întemeiat pe dispozițiile art. 129.
Obiecțiunile aduse de creditoarea AVAS B raportului întocmit de lichidatorul judiciar al debitoarei SC Com SRL nu cuprind critici aduse msurilor luate de lichidatorul judiciar în procedura insolvenței, solicitarea creditoarei fiind în sensul respingerii raportului și continurii procedurii în vederea formulrii cererii de atragere a rspunderii prevzute de art. 138 din lege.
În raportul întocmit de ctre lichidatorul judiciar s-a artat c, în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri care s fie lichidate astfel c, raportul prin care se propune închiderea procedurii nu este raport final întocmit conform art. 129 din lege, iar obiecțiunile creditoarei întemeiate pe dispozițiile acestui text de lege nu pot fi primite.
Prin urmare, faț de modul judicios de soluționare a acestor obiecțiuni de ctre judectorul sindic Curtea, potrivit dispozițiilor art. 312 proc. civ. va menține ca legal și temeinic hotrârea Tribunalului Constanța prin respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul comercial formulat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI -, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1853/COM/13.03.2009, pronunțat de Tribunalul Constanța - Secția comercial în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare SC COM SRL, cu sediul în C, Stația C Oraș, nr.124-126, județ C, CF- - J-, prin lichidator judiciar, C,- - 126, -B,.A,.9, intimat OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect procedura insolvenței - antrenare rspundere patrimonial.
Irevocabil.
Pronunțat, în ședinț public, astzi 28 septembrie 2009.
PREȘEDINTE: Adriana Gherasim - - | Judector, - - | Judector, - - |
Grefier, - - |
30 septembrie 2009
jud.fond. - jud.sindic
red.jud. - 03.11.2009
2ex/03.11.2009
Președinte:Adriana GherasimJudecători:Adriana Gherasim, Kamelia Vlad, Monica Costea
← Practica judiciara insolventa. Decizia 895/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1234/2009. Curtea de... → |
---|