Practica judiciara insolventa. Decizia 1119/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1119
Ședința publică de la 31 August 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Gheorghiu
JUDECĂTOR 2: Geta Sandu
JUDECĂTOR 3: Cipriana Poiană
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent ADM.. PU-, recurent AVAS B și pe intimat SC SRL, intimat SC SRL, intimat I, intimat SC SA, lichidator CENTRUL DE EXPERTIZĂ IN INSOLVENȚĂ - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PENTRU SOCIETATEA DEBITOARE SC SRL, având ca obiect procedura insolvenței, recursuri formulate împotriva sentinței comerciale numărul 501/S din 14 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenții creditori Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - reprezentat de dl. cons.jr. G - și Administrația Finanțelor Publice a municipiului I - reprezentat de d-na cons.jr..
celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- recurs la al 3-lea termen, acordat pentru a se comunica lichidatorului judiciar înscrisurile depuse la dosar de recurentul Administrația Finanțelor Publice I și pentru a se îndeplini legal procedura de intimatul creditor, după care
La interpelarea instanței, reprezentanții delegați ai recurenților precizează că nu mai au de formulat alte cereri, iar chestiuni prealabile nu sunt.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvîntul la dezbateri.
Pentru recurentul Administrația Finanțelor Publice a municipiului I, d-na cons.jr. pune concluzii de admitere a recursului, de casare a hotărîrii prin care judecătorul sindic a respins cererea formulată în numele Comitetului creditorilor de a fi autorizat în promovarea acțiunii privind răspunderea patrimonială.
Cererea formulată de lichidatorul judiciar în acest sens a fost soluționată irevocabil, susține d-na cons. jr., însă recurentul pe care-l reprezintă a intrat în posesia unor înscrisuri noi privind o încercare a administratorului statutar al debitoarei de a valorifica o creanță. Din acest motiv creditorul Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iaf ormulat recursul de față, pe care d-na cons. jr. solicită a fi admis așa cum a fost formulat și motivat, solicită casarea hotărîrii recurate cu trimiterea dosarului cauzei spre rejudecare.
Dl. cons.jr., pentru recurentul, pune aceleași concluzii de admitere a recursului, de casare a hotărîrii instanței de fond și trimiterea dosarului cauzei spre rejudecare.
Instanța declară închise dezbaterile și rămîne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Asupra recursului comercial d e față.
Prin sentința comercială nr. 501/S din 14.2008 a Tribunalului Iași, Secția Comercială și de contencios Administrativ, judecătorul sindic a respins obiecțiunile la raportul final prezentat de către lichidatorul judiciar CENTRUL DE EXPERTIZĂ ÎN INSOLVENȚĂ, cu sediul social declarat în mun. I,-, etaj 1, cam. 10, jud. I, număr de ordine în 197, număr de înregistrare în Registrul societăților profesionale - 0058, formulate de către creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului I - Administrația Finanțelor Publice a municipiului I, cu sediul în mun. I, str. - nr. 26, jud..
A respins cererea formulată de către creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului I- Administrația Finanțelor Publice a municipiului I, cu sediul în mun. I, str. - nr. 26, jud. I, în numele Comitetului creditorilor debitoarei SC, cu sediul în mun. I, str. - (actuală Sf. ) nr. 80, jud. I, cod de identificare fiscală nr. -, număr de ordine în registrul comerțului J-, având ca obiect autorizarea Comitetului creditorilor pentru formularea acțiunii în stabilirea răspunderii materiale, prevăzută de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
În temeiulart.131din Legea privind procedura insolvenței,
A dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC, cu sediul în mun. I, str. - (actuală Sf. ) nr. 80, jud. I, cod de identificare fiscală nr. -, număr de ordine în registrul comerțului J-.
A dispus radierea debitorului din evidențele Oficiului Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași și cele ale
În temeiulart.136din Legea privind procedura insolvenței,
A descărcat pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art. 4 alin. 4 din Legea privind procedura insolvenței,
A aprobat decontul de cheltuieli prezentat de lichidatorul judiciar CENTRUL DE EXPERTIZĂ ÎN INSOLVENȚĂ și dispune plata către acesta a sumei de1.730 leidin fondul de lichidare (730 lei cheltuieli materiale și 1000 lei onorariu).
În temeiulart.135din Legea privind procedura insolvenței,
A dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului I, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a dispune astfel judecătorul sindic a reținut următoarele:
În condițiile în care debitorul falit, după cum s-a constatat, nu mai deține bunuri sau elemente de patrimoniu valorificabile, nu are disponibilități în conturi bancare și nu au fost identificate nici creanțe ce ar fi putut fi încasate în numele acestuia care să asigure acoperirea creanțelor creditorilor, procedura este lipsită de obiect, cererea creditorului bugetar fiind lipsită de orice temei, în special în condițiile de pasivitate pe care le-a manifestat, în chiar cuprinsul obiecțiunilor sale specificând faptul că debitoarea înregistra încă din 2005 datorii la bugetul consolidat într-un volum foarte mare. Astfel, deși creditorul susține că deține informații și cunoaște aspecte noi în susținerea unei noi acțiuni în stabilirea răspunderii personale, atitudinea sa apare nejustificată în acest moment, după ce a fost soluționată o cerere având același obiect formulată de către administratorul judiciar, procedură în cadrul căreia a ales să stea în pasivitate.
Cererea de autorizare va fi respinsă pentru neîntrunirea condițiilor impuse de art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006, întrucât aceste prevederi legale nu conferă automat comitetului creditorilor dreptul de a promova acțiunea în răspundere, în special în condițiile în care administratorul judiciar și-a exprimat poziția și a formulat o astfel de cerere, respinsă însă în mod irevocabil. O acțiune în stabilirea răspunderii personale poate fi primită numai în cele două situații limitativ prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, respectiv omisiunea lichidatorului de a indica persoanele culpabile ori omisiunea de a formula acțiunea în răspundere, în situația în care aceasta amenință să se prescrie, situații ce nu se regăsesc în cauză, iar autorizarea în vederea promovării unei noi acțiuni față de aceeași persoană, pentru aceleași fapte presupus a fi săvârșite în cursul mandatului său ar aduce atingere principiului autorității de lucru judecat.
Cum în cauză nu se regăsește niciuna din cele două situații, judecătorul-sindic va respinge cererea de autorizare, precum și obiecțiunile la raportul final formulate, pentru aceleași motive, și va dispune potrivit art.131 din Legea nr.85/2006 închiderea procedurii și radierea debitorului din evidențele registrului comerțului și cele fiscale, continuarea sa neavând ca finalitate decât majorarea nejustificată a cheltuielilor de procedură.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Ias olicitat admiterea recursului și pe fond admiterea cererii de autorizare în vederea introducerii acțiunii împotriva organelor de conducere pentru a suporta cu averea proprie pasivul societății rămas nerecuperat iar AVAS Bas olicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În dezvoltarea motivelor de recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I arată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 501/S/14.10.2008, Tribunalul Iași -judecător sindic a respins cererea vizând autorizarea instituției de a promova acțiunea întemeiată pe disp. art. 138 din Legea 85/2006 în contradictoriu cu organele de conducere ale debitorului și totodată a admis raportul final cu consecința închiderii procedurii insolvenței și radierii debitorului
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că "Legea 85/2006 nu conferă automat comitetului creditorilor dreptul de a promova acțiunea în răspundere, în special în condițiile în care administratorul judiciar și-a precizat poziția și a formulat o astfel de cerere, respinsă în mod irevocabil" concluzionând că nefiind nici una dintre situațiile limitativ prevăzute de lege (respectiv administratorul/lichidatorul judiciar să fi omis să indice în raport cauzele insolvenței și persoanele culpabile de aceasta sau să formuleze o astfel de acțiune").
Prin urmare, instanța reține că în cauză nu există omisiuni care să îndreptățească autorizarea Comitetului creditorilor prin președintele acestuia de a promova o nouă acțiune în răspundere personală, considerând de altfel că Agenția Națională de Administrare Fiscală a stat în pasivitate în cadrul procedurii.
Consideră că soluția judecătorului sindic nu este nici legală, nici temeinică.
În primul rând, instanța de fond nu a interpretat corect documentele depuse la dosarul cauzei, ba chiar a înțeles să-și motiveze soluția de respingere pe aspecte pe care nici nu avea cum să le cunoască, ceea ce demonstrează împrejurarea că nu a analizat corect tot probatoriul, îngrădindu-le astfel dreptul de a formula acțiunea în contradictoriu cu persoanele vinovate de aducerea debitoarei în insolvență și care a creat un prejudiciu considerabil bugetului statului.
Deși se aduc acuzații creditorului fiscal, acestea sunt neîntemeiate și nu au suport probator în motivare, fiind simple aprecieri, întrucât această instituție a încercat recuperarea creanței în toate modalitățile prevăzute de legislația fiscală, acordând debitorului pe parcursul perioadei anterioare intrării în procedură, posibilitatea de a-și achita datoriile, permițându-i-se eșalonarea acestora, administratorul aducând drept garanție bunuri ale unei societăți la care era administrator, etc.
Întrucât graficul nu a fost respectat de către organele de conducere, societatea a pierdut eșalonarea acordată, astfel încât s-a procedat la continuarea măsurilor de executare silită, conform legislației în vigoare.
Faptul că s-a învederat în cererea de autorizare că datoriile la bugetul consolidat s-au acumulat începând cu anul 2005, nu îndreptățește instanța să aprecieze că instituția a stat în pasivitate.
De asemenea, această apreciere a fost extinsă și pentru perioada în care s-a derulat procedura insolvenței, apreciere total greșită dacă se are în vedere că titularul cererii de angajare a răspunderii personale a fost administratorul/lichidatorul judiciar, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin.1 lit. d, iar procedura de citare a fost realizată doar între părțile implicate în judecarea cauzei, creditorii înscriși în tabelul definitiv nefiind citați.
Probele pe care se întemeia cererea de autorizare constau în înscrisuri descoperite după soluționarea cererii promovate de Centrul de Expertiză în Insolvență și arătau în mod deosebit culpa administratorilor și în aducerea societății în incapacitate de plată, folosirea bunurilor/sumelor debitorului în interes propriu, atâta vreme cât aceștia derulau activitate și pe alte societăți și încasau contravaloarea serviciilor/mărfurilor de pe SRL pe celelalte firme.
O dovadă a faptului că procedura nu trebuia închisă întrucât nu s-a lămurit situația sumelor de recuperat, o reprezintă Ordonanța nr. 1841/10.11.2004 pusă în executare fără știrea administratorului judiciar, chiar de către fostul administrator al SRL I, și transmisă Trezoreriei municipiului I pentru a vira sumele reprezentând contraprestație lucrări efectuate Consiliului Local.
Și acest aspect demonstrează că foștii administratori și au acționat în interes propriu încercând să-și însușească sumele aparținând firmei, chiar și în cadrul procedurii, prejudiciind încă o dată creditorii.
Prin urmare, instanța a îngrădit dreptul creditorului de a arăta pe ce se bazează solicitarea de a se analiza întrunirea condițiilor pentru aplicarea sancțiunii impusă de Legea 85/2008 astfel încât, la acest moment se poate considera că foștii administratori sunt favorizați printr-o astfel de soluție, aceasta neputând fi imputată creditorului fiscal, cu atât mai mult cu cât, lichidatorul judiciar și-a exprimat expres acordul ca I să-și formuleze acțiunile pe care le consideră a fi necesare în interesul și în numele creditorilor.
B precizează în motivarea recursului următoarele:
1) Judecătorul sindic a analizat total eronat cererea formulata de către creditori, astfel:
Anterior cererii formulate de Președintele comitetului creditorilor, DGFP I, creditoarea AVAS a formulat o cerere prin care solicita ca, în cazul în care lichidatorul judiciar nu formulează cererea prevăzuta de art. 138 din Legea 85/2006, să autorizeze creditorii să formuleze o asemenea cerere.
Cererea formulata de AVAS, este perfect legala si in conformitate cu dispozițiile Legii 85/2006, astfel:
In cazul în care lichidatorul judiciar nu formulează cererea prevăzuta de art.138 din Legea 85/2006, legea dă posibilitatea comitetului creditorilor (în speța de față creditorilor) să formuleze această cerere.
Pentru a putea formula această cerere este nevoie de autorizarea judecătorului sindic. Această cerere este perfect legală, premergătoare formulării cererii de angajare a răspunderii patrimoniale, care este cerută de cursul procedural prevăzut de Legea 85/2006, și care nu are nici un fel de legătura cu fondul dreptului,
Reiteram faptul ca judecătorul sindic a fost investit cu o cerere premergătoare iac ererii prevăzuta de art.138 din Legea 85/2006, care nu are legătura cu fondul cererii prev. de acest articol, ci este pur si simplu o etapa procesuala, impusă de Legea 85/2006, etapă procesuală pe care judecătorul sindic și lichidatorul judiciar erau obligați să îi dea curs.
Este evident că în prezenta cauză sunt incidente disp.art.138 alin.3) teza finală, respectiv "dacă lichidatorul judiciar a omis să formuleze acțiunea prevăzuta de art.138 și răspunderea persoanelor la care se referă alin.1) amenință să se prescrie".
Este evidentă că răspunderea persoanelor la care se refera alin.1) amenință să se prescrie, având în vedere că prin închiderea procedurii falimentului debitoare, nu mai exista nici o posibilitate reală de angajare a răspunderii patrimoniale, astfel încât răspunderea persoanelor nu numai că amenință să se prescrie, dar se va prescrie cu siguranță.
2) Învederează instanței faptul că, potrivit dispozițiilor art.138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 (dispoziții aplicabile în cauza dedusă judecații.), răspunderea administratorilor se poate dispune daca " au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea."
Totodată, trebuie menționat faptul că, potrivit art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu exista posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum a fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul a folosit veniturile obținute.
În acest sens, învederează instanței faptul că, potrivit teoriei și practicii juridice, în dreptul civil și în cel comercial, operează două reguli principale: prima, că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua, că indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală,în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
În cazul de față, indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă (neglijență) sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilității în cazul de față) situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de a o prezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din dispozițiile art. 73 alin 1 lit. c și alin 2, ale art. 134 alin 1 și 2 și ale art. 181 din Legea nr. 31/1990 rep. - Legea societăților comerciale, ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991 rep. - Legea contabilității. Astfel: Potrivit dispozițiilor art. 73 alin 1 lit. c din Legea nr. 31/1990 rep. "administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru:. c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere" și potrivit dispozițiilor art. 73 alin 2 "Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în caz de faliment al societăților.
Potrivit dispozițiilor art. 11 alin 4 din Legea nr. 82/1991 rep. "Răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor. care au obligația gestionării patrimoniului".
Mai mult, având în vedere faptul că, potrivit art. 72 din Legea nr.31/1990 republicata,"obligațiile si răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", instanța trebuie să aibă în vedere și dispozițiile art. 1540 Cod civil: "mandatarul este răspunzător nu numai pentru doi, dar încă și de culpa comisă în executarea mandatului". De asemenea potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate.
Potrivit art. 374 din Codul Comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, in speța de fata administratorul nefăcând dovada contrarie.
Învederează instanței de judecată faptul ca răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere specială, care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei falite.
a suferit un prejudiciu "a cărui existenta certa se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării ca obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului." - - Răspunderea organelor de conducere ale debitorului in procedura insolvenței.
Dispozițiile art. 35 alin. 3 și alin. 4 din Decretul nr.31/1954 prevăd ca: "faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel al treilea."
Aflându-ne pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată, potrivit art. 1082 Cod civil, raportat la art. 138 din Legea 85/2006 republicată.
In cauză, răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multa rigurozitate, având în vedere ca administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
In conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin.1 Cod civil, coroborate cu art. 1600 Cod civil, devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează masurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Prejudiciul produs există, constând în însăși creanța cedată de CAS I către AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Art. 138 din Legea 85/2006 stabilește ca, prin săvârșirea de către administrator a uneia din faptele prevăzute la acest articol, se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Este evident că în prezenta cauză sunt incidente disp. art. 138 alin. 3) teza finală, respectiv"dacă lichidatorul judiciar a omis să formuleze acțiunea prevăzută de art. 138 și răspunderea persoanelor la care se refera alin. 1) amenință să se prescrie"
Este evidenta ca răspunderea persoanelor la care se refera alin. 1) amenință să se prescrie, având în vedere că prin închiderea procedurii falimentului debitoarei, nu mai există nici o posibilitate reală de angajare a răspunderii patrimoniale, astfel încât răspunderea persoanelor nu numai că amenință să se prescrie, dar se va prescrie cu siguranță.
În cauză nu s-a depus întâmpinare.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea, constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Ne mulțumirea recurenților se referă la faptul că instanța de fond nu a autorizat comitetul creditorilor să formuleze o acțiune în stabilirea răspunderii personale a pârâților și.
Prin sentința comercială nr.392/S/12.XII.2006, irevocabile ca urmare a respingerii recursului prin decizia Curții de APEL IAȘI nr. 144/10.03.2008, a fost respinsă cererea administratorului judiciar având ca obiect st6abilirea răspunderii personale a pârâților și, ca neîntemeiată.
Dispozițiile art. 138 alin. 3 recunosc legitimitatea procesuală activă comitetului creditorilor dar numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de acest text de lege, respectiv atunci când administratorul judiciar sau lichidatorul au omis să indice în raportul pe care îl întocmesc în conformitate cu prevederile art. 59 din lege persoanele vinovate de provocarea stării de insolvență a debitorului.
În speță, această condiție nu este întemeiată deoarece administratorul judiciar a formulat cerere de atragere a răspunderii personale ale pârâților și, cerere care a fost respinsă în mod irevocabil de Curtea de APEL IAȘI.
Ca urmare a acestei situații, Curtea consideră că instanța de fond a procedat în mod corect atunci când a apreciat că autorizarea în vederea promovării unei noi acțiuni față de aceleași persoane /pentru aceleași fapte presupus a fi săvârșite în cursul mandatului său ar aduce atingere principiului autorității de lucru judecat.
Susținerile creditorului că deține informații și cunoaște aspecte noi în susținerea unei noi acțiuni în stabilirea răspunderii personale nu are relevanță atâta timp cât instanțele care au soluționat cererea de atragere a răspunderii personale pentru, a pronunța o soluție, au analizat întreaga activitate pe care au desfășurat-o pârâții în cadrul societății debitoare.
Față de cele mai sus expuse, Curtea constată că în mod întemeiat judecătorul sindic a respins cererea de autorizare a introducerii unei acțiuni de atragere a răspunderii personale a pârâților, criticile formulate de recurenți nefiind fondate așa încât în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, recursurile formulate de către aceștia urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de către Administrația Finanțelor Publice I, în numele comitetului creditorilor, și B împotriva sentinței comerciale nr. 501/S/14.10.2008, pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 31 august 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored.
2 ex.
17.09.2009
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Camelia GheorghiuJudecători:Camelia Gheorghiu, Geta Sandu, Cipriana Poiană
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 190/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1254/2009. Curtea de... → |
|---|
