Practica judiciara insolventa. Decizia 1273/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1273
Ședința publică de la 09 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Geta Sandu
JUDECĂTOR 2: Cipriana Poiană
JUDECĂTOR 3: Camelia Gheorghiu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI I și pe intimat SC "L-" SRL, lichidator CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚÂ - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PENTRU. DEBITOARE SC "L-" SRL, intimat, având ca obiect procedura insolvenței, recurs formulat împotriva sentinței comerciale numărul 398/S din 17 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- recursa la prim termen, declarat și motivat în termen;
- recurent scutit de taxele de timbru;
- prin cererea de recurs se solicită judecarea pricinii în lipsă, după care
Verificînd actele și lucrările dosarului, Curtea constată recursul în stare de judecată și rămîne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului comercial d e față;
Prin sentința com. nr. 398/S din 17.06.2009 s-a respins acțiunea formulată de creditorul Administrația Finanțelor Publice a mun. I din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Jud. I, cu sediul în I,-, pentru atragerea răspunderii personale a pârâtului, cu domiciliu declarat în I, str. -, nr. 51, - 3,. A,. 20.
În temeiul art. 132 al. 2 din Legea privind procedura insolvenței, a aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar Cabinet individual de insolvență, cu sediul social declarat în mun. I,-, --13, etaj 1,. 3, jud. I, număr de ordine în 594, cod de identificare fiscală RO - și în consecință:
A dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului "L-",cu sediul în I, Complex, nr. de înmatriculare J -.
A dispus radierea debitorului din registrul comerțului și alte registre.
În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței, a descărcat pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului I și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, pentru efectuarea mențiunilor de închidere a procedurii insolvenței, prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința nr. 137/COM/14.10.2007 pronunțată în acest dosar, s-a deschis procedura insolvenței împotriva debitorului "L-", fiind numit administrator judiciar, iar la data de 14.11.2007 administratorul inițial a fost înlocuit cu Cabinet individual de insolvență.
Tabelul creanțelor asupra averii debitorului a fost definitivat prin încheierea nr. 340 din data de 23.06.2005.
La data de 28.05.2008 lichidatorul judiciar a înaintat la dosar raportul final, solicitând să se dispună închiderea procedurii în temeiul art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006,motivat de faptul că toate bunurile din averea debitorului au fost valorificate și distribuite sumele obținute.
Prin încheierea din data 08.10.2008 creditorul Administrația Finanțelor Publice a mun. Iaf ost autorizat să promoveze acțiune în răspundere personală în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Prin cererea înregistrată la data de 21.01.2009, creditorul - autorizat a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând obligarea acestuia să plătească pasivul neacoperit al debitorului falit.
În motivarea cererii s-au invocat dispozițiile art. 138 lit. "c și d" din Legea nr. 85/2006, respectiv că pârâtul, în calitatea lui de administrator al societății debitoare, a dispus, în interes personal, continuarea activității care ducea în mod vădit la încetarea de plăți și că nici evidența contabilă nu a fost ținută în conformitate cu legea.
Acțiunea în răspundere personală urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:
În baza art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului să fie suportată de membrii organelor de conducere sau de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență prin una din faptele descrise la lit. a-
În conformitate cu art. 1169 Cod. Civil, cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească.
În speță, creditoarea-reclamantă nu a probat în nici un fel susținerile din acțiune, potrivit cărora pârâtul ar fi dispus în interes personal continuarea activității, astfel să se facă o legătură de cauzalitate cu încetarea de plăți a societății și să se poată reține incidența art. 138 lit. "c".
Totodată, nu se poate reține în sarcina pârâtului fapta prevăzută la art. 138 lit. "d", respectiv că ar ținut o contabilitate fictivă sau neconformă cu legea, întrucât afirmațiile reclamantei au la bază simple supoziții, dar fără a fi însoțite și de probe care să dovedească aceeași legătură de cauzalitate cu ajungerea debitoarei în încetare de plăți.
Pe de altă parte, nici în raportul cauzelor ce au determinat starea de insolvență, nici în raportul final, lichidatorul judiciar, care a analizat activitatea debitorului falit, nu a făcut vreo referire la ținerea fictivă sau neconformă cu legea a contabilității.
Constatând că s-a întocmit raportul final de lichidare și bilanțul general, care nu au fost contestate de părțile interesate conform art. 129 din Legea privind procedura insolvenței, că toate bunurile din averea debitorului au fost lichidate și toate sumele au fost distribuite, în temeiul art. 132 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus închiderea procedurii falimentului și radierea debitorului din registrul comerțului și alte registre.
S-a descărcat lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități, conform art. 136 din Legea privind procedura insolvenței.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a Mun. I, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu următoarea motivare:
Având calitatea de asociat la "L-" de la înființarea acesteia, și de administrator de la data de 13.04.1999, pârâtul este persoana împuternicită să reprezinte societatea, fiind ținută direct răspunzătoare de îndeplinirea obligațiilor pe care legea sau actul constitutiv le impun în sarcina societății, după cum rezultă și din dispozițiile art. 73 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Raportul dintre administratorul statutar și societatea debitoare este guvernat de prevederile art. 72 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora, "obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele speciale prevăzute în această lege". este cuprins în actul constitutiv (art. 5) sau în hotărârea adunării generale și este acceptat prin semnarea în registrul comerțului. Acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport contractual de mandat comercial cu persoana juridică.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 1540 Cod civil, "mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar însă și de culpa în executarea mandatului", iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate. Or, potrivit art. 374 din Codul comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros.
Administrator cu puteri depline, sus-numitul este cel care a avut, în fapt și în drept, conducerea societății debitoare, situația financiară a "L-" fiind rezultatul activității desfășurate de reprezentantul acesteia.
Starea de insolvabilitate a debitoarei, constatată și de judecătorul sindic prin încheierea prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, nu este decât urmarea unui management defectuos, a unei activități lipsite de eficiență economică și a unei administrări total necorespunzătoare a societății. Această situație de încetare a plăților a prejudiciat creditorii prin imposibilitatea încasării creanțelor scadente. Așa cum arată și doctrina în acest domeniu, simpla stare de încetare de plăți, constituie un prejudiciu pentru creditori.
Vinovăția administratorului constă în aceea că, în momentul în care societatea debitoare a ajuns în imposibilitatea de a-și mai achita datoriile, nu a suspendat activitatea și că nu a anunțat creditorii despre aceasta, contribuind astfel la cumularea unor noi datorii. profit, ba dimpotrivă, mergând în pierdere, situația financiară a societății a fost periclitată. Aceasta nu denotă decât lipsa de interes a organelor de conducere pentru redresarea societății,d e unde se poate înțelege că activitatea desfășurată nu a urmărit decât realizarea unor interese personale.
Referitor la vinovăția administratorilor, teoria și practica în dreptul comercial statuează că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă. Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsă în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere specială având ca scop al reglementării sale punerea la îndemâna creditorilor a unor mijloace juridice adecvate, a căror finalitate rezidă în satisfacerea necesității acoperirii pasivului debitoarei falite. Dispozițiile referitoare la aceasta fiind cuprinse într-o lege specială se completează cu legea generală acolo unde legea specială nu prevede.
În conformitate cu prevederile art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca pasivul societății debitoare să fie suportat de membrii organelor de conducere, în situația în care "au dispus, în interes personal, continuarea activității, care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea activității".
Administratorul se face vinovat de un management neperformant și de utilizarea resurselor societății în interes personal, fapt ce a cauzat starea de insolvență.
În acest sens, datoriile pe care "L-" ca le înregistrează față de bugetul de stat sunt vechi, provenind încă din anii 2000-2001, așa după cum rezultă din actele depuse odată cu cererea de admitere a creanței (raportul de inspecție fiscală nr. 14278/24.11.2004).
Deși societatea a avut unele bunuri în patrimoniu, administratorul statutar nu a luat măsuri de vânzare a lor și de plată a datoriilor societății, și a preferat să le lase să se uzeze, astfel încât în cadrul procedurii au fost valorificate sub valoarea lor de inventar.
Faptul că societatea datorează bugetului de stat impozit pe profit, impozit pe dividende, denotă că debitoarea a desfășurat activitate și a obținut venituri, care însă au fost destinate personal al administratorului.
De asemene,a el se face vinovat și de faptul că nu a anunțat Administrației Finanțelor Publice a municipiului I împrejurarea că societatea nu mai funcționează la sediul social declarat, sustrăgându-se astfel controlului organelor fiscale. Potrivit rapoartelor de inspecție fiscală nr. 14278/24.11.2004 și 37701/17.05.2005, la sediul social declarat, respectiv Complex, fără număr, există doar o parcare auto, în urma discuțiilor purtate de organele de control, rezultând faptul că în acest loc a existat un bar, care în anul 2001, fost demolat de către Primărie, ca urmare a funcționării ilegale.
Potrivit acelorași documente, nici celălalt asociat al debitoarei, "" I (în care asociat și administrator este tot ) nu a putut fi găsită la sediul social declarat.
Motivarea judecătorului sindic referitoare la faptul că lichidatorul judiciar nu a făcut vreo referire la ținerea fictivă sau neconformă cu legea a contabilității, nu poate fi primită, atât timp cât lichidatorul judiciar s-a rezumat la o analiză formală a documentelor contabile.
Societatea nu și-a îndeplinit obligațiile financiar-fiscale prevăzute de Legea nr. 82/1991 și nici evidența contabilă nu a fost ținută în conformitate cu dispozițiile legale în materie, fapte prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Creanțele creditorilor ar fi fost cu mult diminuate (ori inexistente) dacă administratorul societății și-ar fi îndeplinit atribuțiile stabilite prin actul constitutiv și,ocupându-se de buna funcționare a societății, ar fi achita taxele și impozitele. Administratorul-pârât a continuat activitatea deși aceasta conducea la majorarea pasivului societății, așa cum rezultă din actele de control.
Pentru motivele mai sus prezentate, consideră că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. "c și d" din Legea nr. 85/2006, și că cererea este dovedită, astfel încât solicită admiterea recursului recurentei, modificarea sentinței primei instanțe și obligarea pârâtului la plata pasivului societății debitoare.
Curtea constată că recurenta invocă săvârșirea de către fostul administrator a faptei de a nu ține contabilitatea conform procedurilor legale, faptă prevăzută de art. 138 lit. d, motivat de neprezentarea documentelor contabile către lichidatorul judiciar și nedepunerea bilanțurilor anuale la.
Se mai invocă și incidența dispozițiilor art. 138 lit. c, respectiv continuarea activității societății în interes propriu de către pârât, și realizarea unui management defectuos.
Pentru a putea fi reținut că pârâtul nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, creditorii trebuiau să probeze faptele acestuia prin care au fost încălcate prevederile Legii nr. 82/1991 și, mai mult, că aceste nereguli ar fi cauzat insolvența societății debitoare, adică legătura de cauzalitate între contribuția fostului administrator și starea de insolvență.
Sarcina probei incumbă celui ce face o afirmație în fața judecății, iar invocarea art. 138 din lege nu atrage automat răspunderea administratorului, deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere a administratorului societății.
Cât privește incidența disp. art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, în cauză, nu s-a probat împrejurarea că pârâtul a dispus în interes personal continuarea activității societății debitoare.
Chiar dacă statul român, reprezentat de Ias uferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea faptului că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului, imposibilitatea recurentei de a recupera aceste creanțe nu poate constitui o premisă suficientă care să determine instanța să oblige în mod automat fostul administrator social la plata creanțelor, această formă de răspundere neputând fi dispusă decât în condițiile statuate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Raportat acestor considerente, curtea apreciază că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, astfel că, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința recurată ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice I împotriva sentinței com. nr. 398/S/17.06.2009 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 09 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
07.123.2009
2 ex.
Președinte:Geta SanduJudecători:Geta Sandu, Cipriana Poiană, Camelia Gheorghiu
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 1206/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1300/2009. Curtea de... → |
|---|
