Practica judiciara insolventa. Decizia 1321/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1321
Ședința publică de la 23 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Gheorghiu
JUDECĂTOR 2: Liliana Palihovici
JUDECĂTOR 3: Cipriana Poiană
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. I și pe intimat SC " " SRL, lichidator - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PENTRU. DEBITOARE SC " " SRL, intimat, având ca obiect procedura insolvenței, recurs formulat împotriva sentinței comerciale numărul 316/S din 21.05.2009 a Tribunalului Iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă dl. cons. jr. pentru recurenta creditoare Administrația Finanțelor Publice a municipiului
celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- recurs la al 2-lea termen, acordat pentru a se răspunde la excepția invocată din oficiu vizînd lipsa calității procesuale a recurentei Administrația Finanțelor Publice a municipiului I;
- lichidatorul judiciar a depus la dosar punctul său de vedere asupra excepției, după care
Dl.cons.jr. depune la dosar delegația de reprezentare a recurentei creditoare și răspunsul cu privire la excepția lipsei calității procesuale.
Instanța acordă cuvîntul pe excepția lipsei calității procesuale active a recurentei Administrația Finanțelor Publice a municipiului I în declararea recursului.
Dl. cons.jr. pune concluzii de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a recurentei, arătînd că recurenta este titularul cererii de deschidere a procedurii insolvenței.
Dl. cons.jr. conchide solicitînd admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Instanța declară închise dezbaterile și rămîne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Asupra recursului comercial d e față;
Prin sentința comercială nr. 316/S din 21.05.2009 a Tribunalului Iași, Comercial Faliment, judecătorul sindic a respins acțiunea formulată de lichidatorul judiciar V -Sucursala I,cu sediul în I,B- - -, nr. 87,. B,. 1, parter privind stabilirea răspunderii personale a pârâtului,cu domiciliul în I,---6,. A,. 1,în calitate de administrator al debitorului " "
În temeiulart. 131din Legea privind procedura insolvenței,
A dispus închiderea procedurii simplificate a insolvenței debitorului SC SRL, cu sediul declarat în I,-, -- 6,. 1.
A dispus radierea debitorului " L" I din evidențele Oficiului Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași și cele ale
În temeiulart. 136din Legea privind procedura insolvenței,
A descărcat pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art. 4 alin. 4 din Legea privind procedura insolvenței,
A aprobat în parte decontul de cheltuieli prezentat de lichidatorul judiciar V - Sucursala și dispune plata către acesta,din fondul de lichidare a sumei de 3.361,18 lei,din care suma de 1.361,18 lei cheltuieli cu procedura și suma de 2.000 lei onorariu.
În temeiulart. 135din Legea privind procedura insolvenței,
A dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice a Jud. I, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Examinând cererea de antrenare a răspunderii personale formulată de lichidatorul judiciar,întemeiată pe prevederile art. 138 alin. 1 lit. "a,b,c, d și e" din Legea nr. 85/2006, se reține corespunzător probatoriului administrat,că faptele enumerate expres de articolul sus-indicat cât și condițiile răspunderii personale a administratorului-pârât așa cum ele sunt instituite prin art. 998 cod civil,nu au fost probate în cauză.
Potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în stare de insolvență să fie suportată de organele de conducere sau supraveghere din cadrul societății precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență,prin una din faptele enumerate la lit. a-g ale acestui articol.
Așa cum rezultă din conținutul acestui articol,răspunderea fondată pe prevederile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere specială a administratorilor sau persoanelor care s-au implicat în activitatea societății în cauză însă,această răspundere nu devine automat operantă în toate cazurile în care pasivul social nu poate fi acoperit ci numai atunci când se face dovada că administratorii au cauzat starea de insolvență prin săvârșirea vreuneia dintre faptele expres și limitativ enumerate de art. 138 alin. 1 lit. "a-g" din Legea nr. 85/2006 și a căror urmare a fost crearea,menținerea sau adâncirea stării de insolvență,fiind necesar deci a se demonstra întrunirea cumulativă a condițiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie,pe baza unui probatoriu complet și pertinent.
Cazurile de responsabilitate reglementate de prevederile legale enunțate au ca numitor comun,acțiunea conștientă și culpabilă a administratorului care,folosindu-se de prerogativele conferite de lege,și-a apropriat bunuri sau valori din patrimoniul debitorului,a făcut comerț în interes personal sub acoperirea societății,a dispus continuarea activității deși știa că aceasta va duce la insolvență ori în cauză,nu s-a demonstrat că anterior deschiderii procedurii față de debitor,pârâtul a desfășurat sau a dispus desfășurarea unei activități în interes personal,prin deturnarea în folos propriu a afacerilor societății debitoare,a bunurilor sau capitalului acesteia ori ascunderea acestora având ca efect insolvența societății administrate sau că s-a ajuns la o astfel de stare prin neținerea contabilității în conformitate cu legea.
Susținerile lichidatorului judiciar în sensul continuării activității acesteia de către pârât fără a se ține evidența contabilă,cu însușirea deturnarea sau ascunderea rezultatelor obținute din respectiva activitate,fapte reținute doar din omisiunea neîndeplinirea obligației de prezentare în procedură și la organele fiscale a documentelor contabile,nu sunt suficiente pentru lămurirea legăturii de cauzalitate a acestora cu starea de insolvență a debitorului în condiții în care nu se indică nici o împrejurare concretă din care să se tragă concluzia că activitatea ar fi continuat cu consecințele prevăzute de lege.
Simpla ajungere a societății în insolvență nu implică în mod prezumtiv vinovăția administratorului debitorului,vinovăție care trebuie determinată în raport cu motivele care au cauzat insolvența și nu ca o consecință a faptului că nu a depus documentele contabile și aceasta pentru că Legea nr. 85/2006 prin art. 138 nu a înțeles să instituie o prezumție legală de răspundere ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi dar după administrarea unui probatoriu concludent.
În condițiile mai sus expuse, instanța de fond a respins cererea promovată de lichidatorului judiciar și, constând în cadrul procedurii că debitorul nu deține bunuri sau elemente de patrimoniu care să asigure acoperirea cheltuielilor de procedură și plata creanței bugetare, a dispus închiderea procedurii și radierea debitorului din evidențele registrului comerțului și cele fiscale potrivit dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 care prevăd că,în orice stadiu al procedurii, se va putea decide de judecătorul sindic închiderea procedurii în situația în care se constată că în averea debitorului nu există bunuri ori că acestea sunt insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor administrative.
Referitor la cererea lichidatorului judiciar de a i se încuviința devizul de cheltuieli în sumă totală de 9.024,18 lei din care suma de 1.361,18 lei cheltuieli de procedură suportate din fonduri proprii și suma de 7.633 lei onorariu, instanța de fond admis-o doar pentru suma de 3.361,18 din care suma de 1.361,18 lei cheltuieli de procedură și suma de 2.000 lei onorariu,apreciat ca rezonabil și îndestulător raportat la dimensiunea și complexitatea procedurii care nu au necesitat un volum mare de muncă și un efort semnificativ pentru efectuarea operațiunilor impuse de procedură,situație în care nu se justifică remunerarea bazată pe costuri (număr de ore lucrate și un tarif orar propriu ).
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs în termenul legal Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței comerciale nr. 317/S din 21.05.2009 a Tribunalului Iași, Comercial Faliment, și pe fond, admiterea cererii de stabilire a răspunderii organelor de conducere ale debitoarei.
În motivarea recursului, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I arată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 316/S din 21.05.2009, Tribunalul Iași - judecător sindic a respins cererea formulată de lichidatorul judiciar vizând stabilirea răspunderii personale a numitului, având calitatea de administrator statutar la " "
Judecătorul sindic a apreciat că cererea de antrenare a răspunderii personale formulată de lichidatorul judiciar este neîntemeiată și că faptele enumerate, nu au fost probate.
În urma analizei efectuate, de către personalul de specialitate din cadrul a mun. I asupra documentelor din dosarul fiscal A 725, informațiilor extrase din aplicația "Comerț - date registrul comerțului", a fișei agentului economic și balanței sintetice la 30.06.2000, s-a constatat că " " I avea clienți neîncasați în valoare de 110.896.501 lei în timp ce obligațiile la bugetul consolidat al statului erau în sumă de 36.260.673 lei.
Această situație faptică denotă, în mod indubitabil, că administratorul societății nu a depus toate diligențele în scopul încasării la termen a creanțelor existente, pentru a achita debitele existente către creditorul Mun. I și astfel, din proprie culpă, acumulând în sarcina societății sus menționate accesorii considerabile la debitul principal.
Prin nedepunerea diligențelor necesare în vederea recuperării creanțelor de la clienții societății se înțelege că a folosit mijloacele financiare ale " " în interesul acestor clienți, respectiv în interesul altor persoane, iar potrivit art. 138 alin. 1 lit. "a" din Legea nr. 85/2006, poartă răspunderea pentru plata pasivului societății debitoare.
Administratorii societății sunt răspunzători pentru organizarea și conducerea contabilității.
Din informațiile despre situația fiscală rezultă că administratorul societății nu a mai depus declarații din anul 1998 iar procedura insolvenței s-a deschis la data de 02.10.2008.
Nedepunerea actelor contabile și a raportărilor contabile prevăzute de lege la organele fiscale echivalează cu prevederile art. 138 alin. 1 lit. "d" din Legea nr. 85/2006, în sensul că "a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea".
Administratorul, cu bună știință, nu a preschimbat certificatul de înmatriculare a firmei, rezultând fără echivoc faptul că a lucrat în detrimentul societății, urmărind sustragerea de la răspunderea privind situația societății debitoare.
Așa după cum a statuat teoria și practica judiciară, obligarea organelor de conducere a societății debitoare la suportarea pasivului acesteia cu bunurile personale reprezintă, situația închiderii procedurii falimentului, fără a fi acoperite creanțele anunțate de creditori, singura posibilitate a statului de a-și recupera creanțele.
În lumina dispozițiilor Legii nr. 85/2006, instituirea răspunderii personale a organelor de conducere a societății reprezintă atât o sancțiune pentru persoanele care au contribuit la ajungerea debitoarei în stare de incapacitate de plată, dar, în același timp, și o garanție pentru terții aflați în raporturi juridice comerciale cu debitoarea în ceea ce privește posibilitatea recuperării creanțelor în caz de insolvență.
Răspunderea organelor de conducere ale societății ajunsă în încetare de plăți așa cum este reglementată de legea privind procedura insolvenței, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunurile necesare acoperirii pasivului debitoarei falite și dispozițiile legale ce o conțin se completează cu norma comună în materie, acolo unde legea specială nu dispune.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 35, alin. 3 și 4 din Decretul nr. 31/1954: "Faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, față de persoana juridică, cât și față de cel de-al treilea".
Având calitatea de administrator la " ", sus-numitul a fost persoana împuternicită să reprezinte societatea, fiind ținut direct răspunzător de îndeplinirea obligațiilor pe care legea sau actul constitutiv le impun în sarcina societății, după cum rezultă și din art. 73 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Raportul dintre administratorul statutar și societatea debitoare este guvernat de prevederile art. 72 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora, "obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute în această lege". Mandatule este cuprins în actul constitutiv (art. 5) sau în hotărârea adunării generale și este acceptat prin semnarea în registrul comerțului. Acceptând desemnarea, administratorii stabilesc un raport contractual de mandat comercial cu persoana juridică.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 1540 Cod civil, "mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar însă și de culpa în executarea mandatului", iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate. Or, potrivit art. 374 din Codul comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros.
Administrator cu puteri depline, sus-numitul este cel care a avut, în fapt și în drept conducerea societății debitoare, situația financiară a " " fiind rezultatul activității desfășurate de reprezentantul acesteia.
Starea de insolvabilitate a debitoarei, constatată și de judecătorul sindic prin încheierea prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, nu este decât urmarea unui management defectuos, a unei activități lipsite de eficiență economică și a unei administrări total necorespunzătoare a societății. Această situație de încetare a plăților a prejudiciat creditorii prin imposibilitatea încasării creanțelor scadente. Așa cum arată și doctrina în acest domeniu, simpla stare de încetare de plăți constituie un prejudiciu pentru creditori. Culpa administratorului constă în aceea că, în momentul în care societatea debitoare a ajuns în imposibilitatea de a-și mai achita datoriile, nu a suspendat activitatea șic ă nu a anunțat creditori despre aceasta, contribuind astfel la cumularea de noi datorii.
profit, ba dimpotrivă, mergând în pierdere, situația financiară a societății a fost periclitată. Aceasta nu denotă decât lipsa de interes a organelor de conducere pentru redresarea societății, de unde se poate înțelege să activitatea desfășurată nu a urmărit decât realizarea unor interese personale și nu realizarea intereselor " "
Administratorul a dat dovadă de pasivitate față de situația financiară a societății.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85, debitorul era obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, procedură pe care nu a urmat-
Administratorul a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, faptă prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. C din Legea nr. 85/2006.
Ca urmare, pasivul societății s-a majorat, prin creșterea accesoriilor la debitele neplătite la data scadenței.
În ceea ce privește vinovăția administratorului, potrivit teoriei și practicii în dreptul comercial, răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă. Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsă în încetare de plăți,așa cum este reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere specială având ca scop al reglementării sale punerea la îndemâna creditorilor a unor mijloace juridice adecvate, a căror finalitate rezidă în satisfacerea necesității acoperirii pasivului debitoarei falite.
Dispozițiile referitoare la aceasta fiind cuprinse într-o lege specială se completează cu legea generală acolo unde legea specială nu prevede.
Administrația Finanțelor Publice a municipiului I este creditor îndreptățit să solicite stabilirea răspunderii persoanelor vinovate de intrarea debitoarei în incapacitate de plată, având un interes legitim.
Astfel, instituția recurentă a dat dovadă de rol activ în recuperarea creanțelor de la " " după epuizarea tuturor măsurilor de executare silită prevăzute de Codul d e procedură fiscală, instituția a formulat cerere pentru deschiderea procedurii simplificate a insolvenței, cerere de admitere a creanței, a participat la adunările creditorilor.
Prin adresa nr. 32884/12.03.2009, a arătat că susține cererea de atragere a răspunderii personale formulate de lichidatorul judiciar.
Starea de insolvență este urmare a continuării activității " ", în condițiile în care aceasta înregistrase datorii de un nivel superior față de posibilitatea de plată a acestora, precum și urmare a folosirii creditelor persoanei juridice în folosul altor persoane, respectiv în folosul debitorilor C " ", de la care nu au fost recuperate creanțe în valoare de 11.089 lei (110,896,501 rol), având în vedere faptul că Mun. Ias olicitat deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva debitorului anterior menționat pentru debite în valoare de 14.844 lei.
La termenul de judecată din data de 26.10.2009 instanța a invocat din oficiu, excepția lipsei calității procesuale a recurentei în declararea recursului. Examinând excepția invocată, Curtea de apel constată că este fondată pentru următoarele considerente:
Conform art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în insolvență să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere și de orice persoană care a cazat insolvența debitorului pentru una din faptele enumerate la literele a-g, din lege, ca urmare a cererii formulate de administrator sau lichidatorii judiciari.
În speță cererea a fost formulată de aceasta din urmă persoană, iar creditorul-recurent, după cum prevăd dispozițiile legale anterior menționate nu are calitate procesual activă pentru a formula o atare cerere în această situație nici în fața instanței de fond și cu atât mai puțin în fața instanței de recurs.
Așa fiind, apreciind că excepția invocată este fondată, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice I împotriva sentinței com. nr. 316/S/21.05.2009 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași - judecător sindic:
21.12.2009
2 ex.
Președinte:Camelia GheorghiuJudecători:Camelia Gheorghiu, Liliana Palihovici, Cipriana Poiană
| ← Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 967/2009.... | Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 148/2008.... → |
|---|
