Practica judiciara insolventa. Decizia 1324/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1324
Ședința publică de la 23 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Gheorghiu
JUDECĂTOR 2: Liliana Palihovici
JUDECĂTOR 3: Cipriana Poiană
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent DIRECȚIA GENERALĂ FINANȚELOR PUBLICE I și pe intimat " COM ", lichidator CENTRUL DE EXPERTIZĂ ÎN INSOLVENȚĂ - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PENTRU SOCIETATEA DEBITOARE " COM ", intimat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B, având ca obiect procedura insolvenței, recurs formulat împotriva sentinței comerciale numărul 348/S din 28 mai 2009 a Tribunalului Iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- recurs la al 2-lea termen;
- prin cererea de recurs se solicită judecarea pricinii în lipsă, după care
Verificînd actele și lucrările dosarului, Curtea constată recursul în stare de judecată și rămîne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Asupra recursului comercial d e față reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 348/S din 28 mai 2009 a Tribunalului Iași, Comercial Faliment, Judecătorul sindic respins cererea vizând autorizarea introducerii acțiunii prevăzută de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, formulată de creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice a Jud. I, a aprobat raportul întocmit de lichidatorul judiciar Centrul de Expertiză în Insolvență
În temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței a dispus închiderea procedurii simplificate a insolvenței debitorului COM, cu sediul social declarat în,-, jud. I,având număr de ordine în RC J- și cod unic de înregistrare -, a dispus radierea debitorului COM din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași și cele ale DGFPJ
În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței, a descărcat pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități privind procedura.
În temeiul art.4 alin.4 din Legea privind procedura insolvenței, a aprobat decontul prezentat de lichidatorul judiciar Centrul de Expertiză în Insolvență și dispune plata către acesta,din fondul de lichidare,a sumei de 1.720 lei din care suma de 720 lei cheltuieli de procedură și suma de 1.000 lei remunerație.
În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor,Direcției Generale a Finanțelor Publice a Jud. I, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași pentru efectuarea mențiunii de radiere și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a dispune astfel, judecătorul - sindic a reținut următoarele:
Cererea de autorizare nu întrunește condițiile impuse de prevederile art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006 pentru a fi admisă,prevederi care nu conferă fiecărui creditor drept individual de a promova acțiune în răspundere personală ci consacră acest drept numai pe seama comitetului creditorilor și numai dacă administratorul sau lichidatorul judiciar omit să indice în rapoartele lor cauzele insolvenței, persoanele culpabile de aceasta sau să formuleze o astfel de acțiune iar răspunderea persoanelor culpabile este pe cale să se prescrie.
Astfel,potrivit prevederilor art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006,în cazul în care în raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului,sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență,judecătorul-sindic,la cererea administratorului judiciar sau lichidatorului, poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică,ajuns în stare de insolvență,să fie suportată de membrii organelor de conducere sau supraveghere din cadrul societății iar potrivit alin.3 al acestui articol,comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat pentru introducerea acțiunii în răspunderea personală a organelor de conducere ale debitorului numai dacă administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar omit să indice în raportul lor asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de aceasta sau omit să formuleze o astfel de acțiune iar răspunderea persoanelor culpabile este pe cale să se prescrie.
Rezultă așadar din conținutul acestor prevederi legale că legitimarea procesuală activă pentru un astfel de demers aparține în primul rând administratorului judiciar sau lichidatorului și doar în subsidiar și cu îndeplinirea anumitor cerințe,comitetului creditorilor.
Pe de altă parte,verificând raportul întocmit în cauză de lichidatorul judiciar se constată că acesta nu a omis să indice persoanele care se fac vinovate de starea de insolvență a patrimoniului debitorului ci a arătat că " în absența unor dovezi certe care să contureze fără echivoc vreo faptă de vinovăție a administratorului statutar care să aibă ca temei disp.art.138 lit. a-g,lichidatorul judiciar nu a identificat nici o persoană vinovată de apariția stării de insolvență a societății debitoare în înțelesul Legii nr.85/2006 ".
Prin urmare,nu se poate vorbi de o omisiune în sensul prevederilor art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006 care să îndreptățească o eventuală autorizare pentru promovarea unei acțiuni în răspundere,lichidatorul judiciar neputând inventa fapte și persoane vinovate și completa raportul final cu fapte a cărora săvârșire nu a putut constata și respectiv autori pe care nu i-a putut identifica.
De asemenea,acumularea de datorii la bugetul de stat ca și neprezentarea în cadrul procedurii a documentelor contabile de către administratorul debitorului,nu implică în mod prezumtiv vinovăția acestuia,vinovăție care trebuie determinată în raport cu motivele care au generat insolvența și nu ca o consecință a existenței datoriei fiscale și faptului că nu a depus la dosar documentele contabile.
Față de considerentele expuse și constatarea că în averea debitorului nu există bunuri sau creanțe care prin valorificare să asigure stingerea pasivului și acoperirea cheltuielilor administrative pe care le presupune prezenta procedură și că în aceste condiții,derularea în continuare a procedurii nu ar avea alt efect decât acela de a genera cheltuieli suplimentare ce ar greva nejustificat fondul de lichidare, cererea de autorizare pentru promovarea acțiunii în răspundere,formulată de creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice a Jud. Iaf ost respinsă și,în baza disp.art.131 din Legea nr.85/2006, admisă propunerea lichidatorului judiciar privind închiderea procedurii cu toate consecințele prevăzute de lege pentru aceasta.
Pentru activitatea desfășurată în procedură,s-a încuviințat decontul prezentat de lichidatorul judiciar pentru suma de 1.720 lei din care suma de 720 lei cheltuieli de procedură suportate din fondurile proprii și suma de 1.000 lei onorariu, plata urmând să se facă în lipsa disponibilităților în contul debitorului, din fondul de lichidare constituit potrivit art. 4 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței iar pe fond admiterea cererii de autorizare în vederea formulării acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006.
În dezvoltarea motivelor de recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I arată următoarele:
Consideră că soluția judecătorului sindic nu este temeinică din următoarele considerente:
Așa cum rezultă din fișa sintetică totală a agentului economic și a titlurilor executorii întocmite de către organul fiscal, se poate observa împrejurarea că debitoare nu și-a îndeplinit obligația de a achita creanțele înregistrat la bugetul de stat în anii anteriori pronunțării hotărârii prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, ceea c justifică incidența dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006.
Deși s-au întreprins măsuri de executare silită în conformitate cu prevederile Codului d e procedură fiscală, debitorul nu a înțeles să efectueze plăți la bugetul de stat, sens în care creanța fiscală a fost majorată prin aplicarea de accesorii calculate pentru neplata acesteia la termen, responsabilă pentru neachitarea acestora, cât și pentru starea de insolvență fiind administratorul societății -.
Netemeinicia celor dispuse de Tribunalul Iași - judecător sindic, rezultă din faptul că, deși existau premisele angajării răspunderii persoanelor din organele de conducere ale debitoarei, instanța nu a apreciat corect asupra lor, considerând că o acțiune în stabilirea răspunderii personale ar putea fi primită doar dacă există omisiunea lichidatorului de a indica persoanele culpabile ori omisiunea de a formula acțiunea în răspundere și dacă acțiunea în răspundere personală este promovată de comitetul creditorilor, nu de fiecare creditor în mod individual.
Din constatările lichidatorului privind ajungerea debitorului în stare de insolvență se poate afirma că lipsa, respectiv neprezentarea documentelor contabile, dispariția acestora, constituie o premisă pentru aplicarea dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea 85/2006. De asemenea, lipsa unor eforturi pozitive în redresarea societății continuarea unei activități care ducea în mod vădit debitoarea la încetare de plăți și implicit acumularea de datorii, față de bugetul de stat, ar putea fi considerată o altă cauză dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006, respectiv lit.
De asemenea, în condițiile în care constituirea comitetului creditorilor nu poate fi realizabilă și sunt elemente pentru promovarea acțiunii în răspundere personală, apreciază că ar pute fi discriminatorie interpretarea cum că dreptul de a promova o asemenea acțiune aparține doar comitetului creditorilor (care nu poate fi întrunit) nu creditorilor înscriși la masa credală.
În aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006, instituirea răspunderii personale a organelor de conducere a societății reprezintă atât o sancțiune pentru persoanele care au contribuit la ajungerea debitoarei în stare de incapacitate de plată, dar, în același timp și o garanție pentru terții aflați în raporturi juridice comerciale cu debitoarea în ceea ce privește posibilitatea recuperării creanțelor în caz de insolvență.
Răspunderea administratorilor este atrasă chiar și pentru culpa cea mai ușoară a acestora, fapt de notorietate atât în doctrină, cât și în jurisprudență câtă vreme aceștia au obligația de administra patrimoniul societății cu mai multă diligență și grijă chiar decât propriile sale bunuri.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
În esență, creditorul recurent contestă faptul că lichidatorul judiciar nu a formulat o cerere de atragere a răspunderii personale a organelor de conducere debitorului iar judecătorul sindic nu l-a autorizat să formuleze o astfel de cerere, apreciind că se impune obligarea administratorului la repararea prejudiciului creat bugetului de stat.
Lichidatorul judiciar în raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitorului a precizat că "în absența unor dovezi certe care să contureze fără echivoc vreo faptă de vinovăție a administratorului statutar, care să aibă ca temei dispozițiile art. 138 lit. a-g nu a identificat nici o persoană vinovată de apariția stării de insolvență societății debitoare în înțelesul Legii 85/2006".
Prin legea insolvenței textul legal ce reglementează răspunderea membrilor organelor de conducere indică expres persoanele care au legitimitate procesuală activă să formuleze o atare acțiune.
Astfel, conform art. 138 alin. 1, legiuitorul recunoaște calitatea procesuală activă în formularea acțiunii mai sus-menționată în principal administratorului judiciar sau lichidatorului, aceștia trebuind să introducă o cerere judecătorului sindic.
În speță, lichidatorul judiciar a arătat expres că nu se impune formularea unei astfel de cereri, deoarece nu sunt întrunite condițiile răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere.
Cu toate acestea, dreptul la acțiune în răspundere întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. 1 din lege mai este recunoscut și altor persoane în afara administratorului judiciar.
Dispozițiile art. 138 alin. 3 recunosc legitimitatea procesuală activă comitetului creditorilor dar numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de acest text de lege, respectiv atunci când administratorul judiciar sa lichidatorul a omis să indice în raportul pe care îl întocmește în conformitate cu prevederile art. 59 din lege, persoanele vinovate de provocarea stării de insolvență a debitorului ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie.
În speță, aceste condiții nu sunt întemeiate deoarece prin însăși raportul întocmit de lichidatorul judiciar, acesta a arătat că nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 138 din legea insolvenței neputând identifica faptele care duc la instituirea răspunderii organelor de conducere.
Față de toate cele mai sus expuse, Curtea constată că în mod întemeiat, judecătorul - sindic a respins cererea recurentei, iar criticile formulate de acest creditor și grupate doar pe aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 sunt nefondate, așa încât în temeiul dispozițiilor art. 312 alin 1 Cod procedură civilă recursul declarat urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I împotriva sentinței comerciale nr. 348/S/28.05.2009, pronunțată de Tribunalul Iași - judecătorul sindic, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Tehnored.
02 ex.
21.12.2009
Tribunalul Iași
Jud. sindic
Președinte:Camelia GheorghiuJudecători:Camelia Gheorghiu, Liliana Palihovici, Cipriana Poiană
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 1211/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1322/2009. Curtea de... → |
|---|
