Practica judiciara insolventa. Decizia 1345/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1345/COM

Ședința publică din data de 22 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore

JUDECĂTOR 2: Adriana Pintea

JUDECĂTOR 3: Claudiu Răpeanu

GREFIER - - -

Pe rol soluționarea recursului comercial declarat de recurenta creditoare - AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - cu sediul în B, sect. 1,--11, împotriva sentinței civile nr.2303/27.03.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații creditori - SC SRL - cu sediul procesual ales la Cabinet AV. - din C,--84, jud. C, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C - cu sediul în C, str. -.-, nr.18, jud. C și SC ROMÂNIA SRL - cu sediul în B, sect.1,-,.P, intimata debitoare SC SA- cu sediul în C,-, -.3, jud. C, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J - - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR & - cu sediul în C,-, jud. C și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI C - cu sediul în C,-, jud. C, având ca obiect procedura insolvenței - închidere procedură.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

Recursul este motivat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Curtea, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare, luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

CURTEA

Prin cererile adresate judecătorului sindic & Insolvency.în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC SA a solicitat încuviințarea plății sumei de 734,70 lei inclusiv reprezentând cheltuieli de procedură și diferență onorariu, din contul fondului de lichidare constituit conform art. 4 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, precum și închiderea procedurii declanșată împotriva debitoarei în condițiile prev. de art.131 din aceeași lege.

Prin sentința civilă nr. 3905/com/5.12.2005 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC SA, iar prin încheierea nr. 2544/com/8.05.2006 s-a dispus intrarea debitoarei în faliment.

Prin sentința civilă nr.2303/COM din 27.03.2009 Tribunalul Constanța - judecător sindic - a încuviințat plata din contul fondului de lichidare constituit conform prevederilor art. 4 alin. 6 din Legea nr.85/2006 a sumei de 106,11 lei reprezentând cheltuieli de procedură și a sumei de 345 lei reprezentând diferență cotă fixă onorariu lichidator judiciar, iar în temeiul art.132 alin.2 din Legea nr.85/2006 a dispus închiderea procedurii insolvenței aplicată față de debitoarea SC SA și radierea acesteia din Registrul Comerțului.

Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că, în cauză raportul final a fost aprobat, iar în averea debitoarei nu se mai regăsesc fonduri de distribuit.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs solicitând modificarea acesteia în sensul de a se dispune continuarea procedurii și convocarea Comitetului Creditorilor în vederea supunerii la vot a formulării cererii de autorizare și de atragere a răspunderii prevăzute de art. 138, de creditorul ce se va desemna.

În motivarea recursului recurenta arată că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în sensul că s-au aplicat greșit dispozițiile art. 132 din Legea nr.85/2006 și fără ca lichidatorul să apeleze la prerogativa conferită de art.138 din Legea nr.85/2006, fără a formula cerere de atragere a răspunderii în acest sens, deci fără a epuiza toate modalitățile legale de recuperare a creanțelor înscrise.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 132 alin.2 din Legea nr. 85/2006, o procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile nereclamante au fost depuse la bancă. În urma unei cereri a lichidatorului, judecătorul sindic va pronunța o sentință, închizând procedura, iar în cazul persoanelor juridice dispunând și radierea acestora.

Totodată, potrivit art. 129 alin. 1 din legea insolvenței, după ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului-sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale; copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor și debitorului și vor fi afișate la ușa tribunalului. Judecătorul-sindic va convoca adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final. Creditorii pot formula obiecții la raportul final cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării.

Acest ultim text de lege face referire la situația de față în care debitorul, având bunuri, acestea au fost lichidate.

S-a reținut astfel că prin încheierea nr.3629/com/3.11.2008 au fost respinse, ca nefondate, obiecțiunile formulate de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B și a fost aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar & Insolvency

Judecătorul sindic își poate exercita rolul activ numai în limitele sesizării, în speță fiind sesizat cu o cerere de închidere a procedurii insolvenței și nu cu o cerere de atragere a răspunderii administratorului societății debitoare, pentru a administra probe care să identifice întrunirea cumulativă a condițiilor legale pentru atragerea răspunderii.

În consecință, judecătorul sindic era dator doar să verifice întrunirea cerințelor art. 132 alin.2 din legea insolvenței pentru a putea dispune asupra închiderii procedurii.

Condițiile cerute de acest text de lege sunt îndeplinite. Astfel, în dosarul instanței de fond a fost depus raportul de evaluare a tuturor bunurilor identificate precum și procesul verbal de licitație nr.1/24.01.2008.

Deși afirmă că lichidatorul nu a convocat comitetul creditorilor pentru a pune în discuție incidența art. 138 din legea insolvenței, legea prevede expres procedura de urmat în cazul în care lichidatorul nu a formulat o cerere în temeiul art. 138. Întrucât lichidatorul judiciar și-a exprimat opinia în ceea ce privește incidența art. 138 din Legea nr. 85/2006 în cuprinsul raportul final în sensul, neantrenării răspunderii patrimoniale personale a administratorului, Curtea consideră că în cazul de față nu mai devin aplicabile dispozițiile răspunderii membrilor organelor de conducere, soluția de închidere a procedurii fiind una legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta creditoare - AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - cu sediul în B, sect. 1,--11, împotriva sentinței civile nr.2303/27.03.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații creditori - SC SRL - cu sediul procesual ales la Cabinet AV. - din C,--84, jud. C, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C - cu sediul în C, str. -.-, nr.18, jud. C și SC ROMÂNIA SRL - cu sediul în B, sect.1,-,.P, intimata debitoare SC SA- cu sediul în C,-, -.3, jud. C - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR & - cu sediul în C,-, jud. C și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI C - cu sediul în C,-, jud. C, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 22 octombrie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

-

Grefier,

- -

Red.jud.hot.Th.Th.

Red.jud.dec.

11.12.2009

Președinte:Ecaterina Grigore
Judecători:Ecaterina Grigore, Adriana Pintea, Claudiu Răpeanu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 1345/2009. Curtea de Apel Constanta