Practica judiciara insolventa. Decizia 1348/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date - 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1348/
Ședința publică din data de 02 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A împotriva sentinței comerciale nr. 1694/30.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar - AR MANAGEMENT, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că a fost depusă la dosar prin registratura instanței la data de 27.10.2009, întâmpinare formulată de către lichidatorul debitoarei, la care s-au anexat o serie de înscrisuri în copie, înscrisuri existente la dosar, și nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1694/30.06.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada închis procedura insolvenței debitoarei - Distribution SRL - A și radierea acesteia din evidențele Oficiului registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Arad; descărcarea lichidatorului judiciar Consult - Ar Management și toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau de responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, asociați; aprobarea cheltuielilor privind onorariul în sumă de 3.500 lei și plata onorariului din fondul de lichidare; precum și notificarea hotărârii debitorului, creditorilor, direcției teritoriale a finanțelor publice și Oficiului registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Arad pentru efectuarea mențiunii de radiere și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin sentința comercială nr. 315/24.02.2009 s-a admis cererea formulată de către creditorul Agenția națională de administrare fiscală B prin Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, s-a deschis procedura de insolvență prevăzută de Legea nr. 85/2006 față de debitoarea - Distribution SRL A și s-a numit lichidator judiciar Consult - AR Management
Având în vedere împrejurarea că toate demersurile efectuate de către lichidatorul judiciar Consult - AR Management A privind identificarea bunurilor debitorului, intrarea în posesia actelor și documentelor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 au rămas fără rezultat, astfel cum rezultă din raportul de activitate prezentat în ședința din data de 2.06.2009 și în ședința din data de 30.06.2009;
Văzând că, creditorii nu doresc să suporte avansarea sumelor corespunzătoare pentru acoperirea cheltuielilor administrative necesare continuării procedurii, deși au fost notificați în acest sens;
Considerând că, în această situație sunt aplicabile prevederile art.131 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței cu consecințele prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, solicitând în principal admiterea recursului și casarea cu trimitere, iar în subsidiar, modificarea sentinței recurate, în sensul de a se dispune către lichidatorul judiciar continuarea procedurii de lichidare judiciară și formularea de către acesta a unei plângeri penale în condițiile art. 147 din Legea 85/2006 și a acțiunii în atragerea răspunderii materiale a fostului administrator, conform art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În motivarea recursului, s-a arătat că potrivit art. 5 din Legea nr. 85/2006, organele care aplică procedura sunt: judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul, iar aceștia trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de această lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la acest acte și operațiuni.
Potrivit art. 4 din Legea 85/2008: "În lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic."
Recurenta consideră că trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea creanțelor, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea aplicării art. 138 din lege, apreciind că este imposibil de acceptat o soluție de închidere a procedurii, cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se în imposibilitatea realizării scopului declarat al legii enunțat în art. 2 al Legii 85/2006.
Se susține că neprimirea actelor societății nu poate duce la concluzia că nu sunt bunuri și că nimănui nu-i incumbă responsabilitatea pentru ajungerea societății în faliment, că nu s-au făcut cercetări la OCPI privind eventualele bunuri imobile, la Arhiva Electronică de Gajuri Mobiliare sau la bănci, pentru eventualele conturi bancare.
Se mai arată că potrivit doctrinei, răspunderea administratorului pentru ajungerea societății comerciale în insolvență este reglementată de dispozițiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins în actul constitutiv al societății, astfel că lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite, are datoria de a întocmi și depune un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, și de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății, atragerea răspunderii având eficiență doar înainte de închiderea procedurii.
A arată că întocmirea raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a societății, cu conținutul arătat mai sus, este cerință imperativă a legii, nu una facultativă.
Creditoarea recurentă consideră, în aplicarea art. 147 din lege, că se impunea o plângere penală împotriva fostului administrator al societății, întrucât acesta nu a depus documentele financiare, ceea ce este o dovadă a relei credințe, o modalitate de împiedicare a organelor abilitate de a verifica situația contabilă a societății în insolvență, deoarece prin lipsa documentelor contabile nu se poate afirma cu certitudine că nu sunt bunuri sau alte resurse și ca atare, este inoportună propunerea de închidere a procedurii întemeiată pe lipsa de bunuri. Arată că evidențele contabile sunt documente de natură să fundamenteze orice argumentație a lichidatorului, lipsa lor nu poate motiva cererea de închidere a procedurii, considerând că această solicitare pe motivul lipsei de documente are doar o valoare declarativă și nicidecum una probantă.
Se mai invocă faptul că în derularea procedurii de lichidare judiciară nu a fost desemnat administratorul special de către adunarea generală a acționarilor care să poată primi raportul final și situațiile financiare finale ale procedurii; că același raport final și bilanțul de închidere trebuiau să fie comunicate creditorilor, judecătorul sindic având obligația convocării adunării creditorilor în termen de 30 de zile de la afișarea raportului final (art. 129) pentru a da posibilitatea acestora de a formula obiecții la raport, neîndeplinirea acestei obligații fiind un motiv de casare a hotărârii de închidere a procedurii, conform doctrinei. Consideră că dacă ar fi fost convocată adunarea generală a creditorilor societății, în cadrul acesteia, avea posibilitatea invocării motivelor care stau la baza opunerii recurentei la închiderea procedurii, motiv pentru care face aceste precizări în calea de atac.
În drept, recurenta a invocat art. 2, 5, 18, 131, 138 și 147 din Legea nr. 85/2006, art. 304 pct. 9 și 304 Cod procedură civilă.
Analizând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Pentru a se dispune această măsură s-a constatat de judecătorul sindic, pe baza rapoartelor prezentate de lichidatorul judiciar desemnat pe seama debitoarei, că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile și că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență.
Susținerea creditoarei recurente A că lichidatorul judiciar, conform art. 59 din Legea nr. 85/2006, trebuie să întocmească raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvența debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le este imputabilă, este întemeiată, însă acest raport se regăsește la dosarul cauzei, fiind întocmit de lichidatorul judiciar în conformitate cu prevederile legale.
În aceste condiții, așa cum corect a considerat prima instanță, închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 se poate dispune oricând, nefiind condiționată de vreun act sau moment anume în cadrul procedurii insolvenței, nepunându-se problema convocării adunării generale a creditorilor sau a comunicării raportului final către creditori pentru ca aceștia să poată formula obiecții, conform art. 129 din Legea 85/2006, articol care nu este aplicabil în condițiile închiderii procedurii pentru insuficiența bunurilor.
De asemenea, lichidatorul nu poate fi obligat să formuleze plângere penală împotriva administratorului societății debitoare, în condițiile în care nu deține date care să-i permită motivarea și dovedirea unei astfel de plângeri.
Pe de altă parte, creditoarea critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei.
În ceea ce privește cererea creditoarei de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie). Lichidatorul judiciar nu poate fi obligat să formuleze o asemenea acțiune, dacă el consideră că nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune antrenarea răspunderii membrilor de conducere sau de supraveghere din cadrul debitoarei aflate în procedura insolvenței.
Întrucât potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentei legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarea neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A împotriva sentinței comerciale nr. 1694/30.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 noiembrie 2009.
Presedinte, Judecător, Judecător
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. /11.11.2009
Tehn. /2 ex./11.11.2009
Instanța de fond - Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 245/2010. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 499/2008. Curtea de Apel... → |
|---|
