Practica judiciara insolventa. Decizia 1349/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1349
Ședința publică de la 30 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Ghideanu
JUDECĂTOR 2: Claudia Antoanela Susanu
JUDECĂTOR 3: Liliana
Grefier
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent " " și pe intimat " EU ", având ca obiect procedura insolvenței, recurs declarat împotriva sentinței nr. 435/S din 30 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, Judecător Sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.11.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea la data de 23.11.2009, când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea la data de astăzi 30.11.2009, când:
CURTEA DE APEL
Asupra recursului comercial d e față;
Prin sentința comercială nr. 435/S/30.06.2009 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic a fost respinsă cererea creditorului "" în contradictoriu cu debitorul " " având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței.
A fost admisă contestația debitorului " " promovată în contradictoriu cu creditorul ""
Pentru a se pronunța în acest sens, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Pentru analizarea incidenței dispozițiilor procedurale de executare colectivă instituite prin Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, trebuie întrunită condiția existenței unei cereri din partea unui "creditor a crui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile", potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, iar creanța să atingă cel puțin valoarea-prag de 10.000 lei, prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, pe de o parte, precum și condiția referitoare la existența stării de insolvență a debitorului pe de altă parte.
Pentru a da curs unei astfel de cereri, este necesară verificarea coexistenței a patru condiții:
a) semnatarul cererii să fie titularul unei creanțe în cuantumul prevăzut de lege față de debitor (10.000 lei, potrivit art. 3 alin. 1 pct. 12) ori acest plafon să fie atins de totalizarea creanțelor creditorilor ce formulează cereri conexe de deschidere a procedurii insolvenței;
b) creanța să fie certă, lichidă și exigibilă;
c) neplata datoriei să fie consecința stării de insolvență a debitorului;
d) starea de insolvență durează de cel puțin 30 de zile.
Creditorul "" a formulat prezenta cerere de deschidere a procedurii insolvenței față de debitoare, întemeindu-și pretențiile pe faptul juridic al neplății unei sume de 95.854,50 lei, datorată în baza unor relații contractuale de vânzare-cumpărare de materiale de construcții către debitoare, materializate în factura fiscală nr. -/04.12.2009, a cărei existență nu este contestată de către debitoare.
Însă, ceea ce invocă debitoarea pentru neexecutarea obligației de plată sunt aspecte ce țin de conținutul drepturilor și obligațiilor părților ce decurg din derularea raporturilor comerciale ce s-au născut intre părți prin semnarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 170 din 19.04.2008 si de plățile in avans făcute de aceasta. Debitoarea nu contestă existența facturii fiscale nr. - din 04.12.2009 insă susține că ulterior încheierii contractului de vânzare -cumpărare menționat, a efectuat plăți in contul creditoarei ce depășesc valoarea facturilor emise si a produselor livrate de aceasta, astfel încât debitul invocat de creditor in cererea având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței nu există. Invocă de asemenea debitorul si existenta unui litigiu de drept comun pe rolul Tribunalului Brașov, vizând tocmai analiza raporturilor comerciale născute intre părți si a creanțelor pe care si le datorează aceștia.
Potrivit Legii nr. 85/2006, fără a se cere un titlu executoriu, este obligatoriu ca probele cauzei se releve caracterul cert, lichid si exigibil al creanței, respectiv existența ei neîndoielnică și un cuantum cert, însă în cauză cuantumul creanței reclamate de către creditoare este discutabil din punct de vedere juridic, în sensul art. 379 alin. 3 Cod procedură civilă.
Părțile au încheiat la 19.04.2008 un contract de vânzare-cumpărare comercială pe o durată nedeterminată obiectul contractului reprezentându-l bunuri din oferta SRL. Identificarea bunurilor cantitativ si calitativ, condițiile și termenele de livrare urmau a se realiza prin ofertele comerciale întocmite de vânzător. Creditorul a anexat cererii introductive patru oferte comerciale, acceptate de cumpărător prin semnare si stampilare.
În derularea raporturilor comerciale născute in baza contractului menționat, debitorul a efectuat atât plăti in avans cat si plăti reprezentând contravaloarea facturilor emise de creditor, începând cu data de 21.04.2008 si la 02.12.2008.
Cum obligația de plată născută în baza predării produselor menționate în cuprinsul facturii fiscale nr. -/04.12.2009 corelativă creanței invocate este contestată de către debitoare care susține ca a plătit suma invocată in avans si fata de natura raporturilor juridice derulate intre părți, de plățile periodice efectuate, judecătorul-sindic apreciază că toate aceste circumstanțe de fapt necontestate de către nici una de părți afectează caracterul lichid al creanței creditorului, necesar pentru declanșarea procedurii colective a executării silite concursuale a insolvenței. Se impun astfel a fi analizate toate raporturile juridice obligaționale născute intre părți in derularea contractului de vânzare cumpărare nr. 170 din 19.04.2008 si nu numai cel izvorât prin emiterea facturii fiscale -, analiză ce face de altfel obiectul dosarului nr-, aflat pe rolul Tribunalului Brașov.
Noțiunea de insolvență implică o situație patrimonială dificilă sau de criză a unui comerciant, determinând imposibilitatea îndeplinirii de către acesta la termen și în bune condiții a obligațiilor de plată asumate.
Conform dispozițiilor art. 3 alin. 1 pct. 1, insolvența este "acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile".
Încetarea plăților presupune existența cumulativă a două elemente:
imposibilitatea debitorului de a face față datoriilor comerciale exigibile: procedura se aplică debitorului care nu își poate onora la scadență datoriile sale comerciale, avându-se în vedere doar neexecutarea la termen a obligațiilor care au ca obiect plata unor sume de bani, iar prin imposibilitatea debitorului de a face față datoriilor sale exigibile se înțelege neplata la termen a sumelor de bani datorate creditorilor, neplată ce echivalează cu încetarea plăților. Această neplată este un element material care condiționează existența încetării plăților. În acest caz se poate aplica procedura doar dacă debitorul nu a achitat sumele de bani datorate la scadență și nici în termenul de 30 de zile, de la scadența creanței creditorului care a formulat cererea de începere a procedurii.
absența sumelor de bani disponibile: debitorul se află în încetare de plăți când nu mai poate face față datoriilor sale exigibile cu sumele de bani disponibile. Legea se referă la neplata datoriilor scadente datorită insuficienței sumelor de bani pe care le are debitorul. De fapt este vorba de o neplată a datoriilor comerciale scadente din cauza lipsei unor sume de bani pe care debitorul sa-i aibă imediat pentru plata datoriilor. Nu este vorba de o simplă neplată la scadență a datoriilor, ci de una determinată de incapacitatea de plată a debitorului, adică din cauza lipsei de lichidități.
Instanța a avut în vedere, în general, la aprecierea capacității de plată a debitoarei, ansamblul operațiunilor comerciale pe care aceasta le desfășoară, cu datoriile lunare ale acesteia și potența sa financiară în ansamblu, față de întreaga situație financiară ce se răsfrânge din analiza documentelor contabile.
Astfel, chiar dacă s-ar trece peste caracterul incert al creanței creditoarei, instanța a apreciat că prin balanța de verificare pe luna februarie si aprilie, debitorul a răsturnat prezumția de insolvență instituită de dispozițiile art. 3 pct. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, disponibilitățile bănești de care dispune debitorul permițându-i acestuia să-și achite creanțele datorate creditorilor.
Nefiind astfel întrunită nici această cerință cumulativă pentru declanșarea acestei proceduri, a stării de insolvență, instanța a admis contestația debitorului si pe cale de consecință a respins cererea creditorului având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței.
Împotriva sentinței com. nr. 435/S/30.06.2009 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic a declarat recurs creditoarea "" B criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre pe bază de afirmații, supoziții și presupuneri în loc să facă referire la probele instituite de Codul d e procedură civilă.
Astfel instanța nu s-a pronunțat asupra probatoriului cu înscrisuri care atestă că, ulterior datei de 04.12.2008, debitoarea recunoaște expres creanța de 95.854,50 lei, angajându-se să o plătească iar, ulterior, solicită recurentei o compensare.
Aceste înscrisuri sunt: adresa debitoarei din 16.12.2008, convocarea recurentei de către debitoare la concilierea directă, procesul-verbal de conciliere din 16.02.2009 unde părțile nu au efectuat o compensare, tocmai pentru a nu își diminua capacitatea de plată și disponibilul, acceptul compensării, nefiind o obligație, mai ales când le sunt lezate drepturile și interesele. Toate înscrisurile sunt sub semnătură privată, sunt necontestate de debitoare, sunt însușite, recunoscute, nu s-a înscris în fals și nici nu s-a cerut verificarea de scripte. Nici debitorul și nici instanța de judecată nu le-a înlăturat din materialul probatoriu.
Cum instanța de fond a avut în vedere cererea de chemare în judecată de pe rolul Tribunalului Brașov nr-, trebuia să constate că debitorul în acea cerere, ca în întreg cuprinsul dosarului nu a cerut compensarea, nu a invocat novația sau delegarea, nu a cerut și nu a amintit nimic despre creanța ce face obiectul prezentului dosar.
Referitor la plata în avans, deși i s-a învederat în scris de nenumărate ori, instanța de fond, în mod nepermis ignoră dispozițiile art. 1342din Legea nr. 571/2003 modificată și republicată, respectiv: " pentru livrări de bunuri și prestări de servicii din Codul Fiscal (2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), exigibilitatea taxei intervine: b) la data la care se încasează avansul pentru plățile în avans efectuate înainte de data la care intervine faptul generator. reprezintă plata parțială sau integrală a contravalorii bunurilor și serviciilor, efectuată înainte de data livrării sau prestării acestora. Prin plata în avans, debitorul plătește proprietatea mărfii pe care subscrisa a pus-o la dispoziție și, pe care debitorul refuză să o ia, invocând criza globală, ce l-a cuprins subit la finele anului 2008. În acest context, fără pretenții matematice deosebite, dintr-un simplu calcul aritmetic de adunare și scădere rezultă că pentru plata în avans pretinsă, instanța din B se va pronunța, dacă se cuvine sau nu, să mai ridice marfa ce îi stă la dispoziție în depozite, rămânând suma de 95.854,50 lei neacoperită și, care face obiectul prezentului dosar.
Această stare de drept ce se naște din simplul calcul aritmetic, este recunoscută și de către debitor prin înscrisurile contabile depuse de acesta, și din care rezultă clar și fără echivoc că la 31.12.2008, subscrisa avea creanța ce a fost indicată în prezenta cauză, debitoarea neavând nimic de încasat. Și aceste înscrisuri sunt sub semnătura privată, sunt necontestate de debitoare, sunt însușite, recunoscute, nu s-a înscris în fals și, nici nu s-a cerut verificarea de scripte. Nici debitorul și, nici instanța de judecată nu le-a înlăturat din materialul probatoriu.
Instanța face confuzie între cererea de corectare/modificare a documentelor la plată (anulare sau stornare), în tot sau în parte, cu necontestarea facturilor, contestarea neurmată de cererea de stornare în tot sau în parte fiind caducă.
Cerința legiuitorului nu este ca creanța să aibă un cuantum cert, cuantumul putând fi variabil dar creanța să existe, cerința legiuitorului este ca creanța să aibă un caracter cert, într-o valoare de prag stabilită. Nu certitudinea cuantumului realizează condiția de insolvabilitate, ci certitudinea creanței, la valoarea de prag este cea care realizează această condiție. În aceeași ordine de idei două creanțe nu se pot compensa, decât dacă amândouă sunt certe, lichide și exigibile; pe cale de consecință, argumentul imbatabil de logică al instanței că creanța ce face obiectul prezentului dosar nu poate fi considerată certă și lichidă, deci nu se poate declara insolventă, lipsind datoria, însă poate opera compensațiunea chiar și fără voia sau intenția debitoarei, este irelevantă. Dacă o creanță este compensabilă, ea poate să facă și obiectul unui dosar de insolvență.
Cerința existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile este introdusă prin modificările aduse Legii nr. 85/2006 după o săptămână de la pronunțarea sentinței recurate. Până la data pronunțării, textul avea următorul conținut: art. 3 pct. 1 lit. "a", din Legea nr. 85/2006 modificată și republicată, respectiv: "insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului, care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile: insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul după 30 zile de la scadență nu a plătit datoria sa față de unul au mai mulți creditori".
Cele invocate de către instanța de fond în motivare nu pot afecta caracterul de lichid al creanței, sintagma de creanță lichidă, fiind definită și explicitată în art. 379 Cod procedură civilă și se referă la câtimea determinată/determinabilă (ca și aptitudine funcțională de a fi determinată). În același sens, a se vedea că însăși instanța constată că debitorul nu a contestat câtimea. Ceea ce invocă instanța în motivare, se referă la însăși existența creanței (inexistența ca urmare a plății), iar nu la întinderea ei.
Aprecierea capacității de plată a debitoarei nu se face în general, rezultatul unei aprecieri generale ducând la rezultatul fals, eronat, neadevărat, contestat prin recurs. Această apreciere se face individual, determinat și în amănunt:
- Legea nr. 85/2006, nu a avut niciodată în vedere refuzul vreunui debitor de efectuare a plăților datorate, sens în care instituie prezumția legală, simplă și irefragrabilă de insolvență, în cazul în care debitoarea nu efectuează plata unui creditor sau mai multor creditori, fără a distinge dacă acest creditor trebuie să fie creditorul îndreptățit să solicite deschiderea procedurii (art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006), creditor (art. 3 pct. 7 din Legea nr. 85/2006) sau creditor îndreptățit să participe la procedură (art. 3 pct. 8 din Legea nr. 85/2006).
- În această fază procesuală de prezumții, legiuitorul nu a avut în vedere eventualele datorii reciproce între părți, exceptând cazul în care nu există compensări pe cale: legală, judiciară sau convențională - în speța de față neexistând niciuna din cele trei variante.
- Solvabilitatea unei societăți comerciale, este redată prin rulajul și soldul la sfârșitul unei perioade - în cazul de față martie 2009, luna în care a fost înaintată cererea de deschidere a procedurii insolvenței.
- Solvabilitatea este definită ca fiind capacitate, aptitudinea unei persoane, de a avea disponibilul necesar plății efective (si uno ictu), a datoriilor. Solvabilitatea este o stare de drept fiscală, în care se prezintă o persoană la un anumit moment dat, sau pe o anumită perioadă de timp, din punct de vedere fiscal ș,i comercial.
- este definit ca fiind volumul total al tranzacțiilor efectuate (încasări și plăți), care însă în niciun caz nu poate să redea capacitatea unei persoane de a-și achita datoriile, doar toate operațiunile (actele și faptele comerciale).
- În acest sens - al dovezii solvabilității, jurisprudența (Buletinul Curților de Apel și Buletinul Casației) au ajuns în unanimitate la concluzia că, util în determinarea solvabilității, sunt:
1) extrasele de cont până la data introducerii cererii de deschidere a procedurii - iar nu ulterioare cererii, astfel cum a depus debitoarea o balanță semnată doar de către avocat în ședință - din care să reiasă rulajul și soldul în conturi până la data introducerii unei astfel de cereri;
2) Registrul de casă până la data introducerii cererii de deschidere a procedurii, din care să reiasă rulajul și soldul în Casă, până la data introducerii unei astfel de cereri; Prin însumarea celor două tipuri de rulaje - prin conturile bancare și, prin Casa de bani și valori - și, prin însumarea soldurilor, se poate vedea solvabilitatea unei firme;
- În același sens, tot în unanimitate, aceleași instanțe au admis ca esențial pentru eliminarea prezumției de insolvabilitate (iminentă sau prezumată), este depunerea de către debitoare a unor contracte în derulare, a căror valoare și încasări să depășească valoarea datorată (fără a mai pune la socoteală impozitele și taxele datorate). Ori în acest context, a se vedea că debitoarea nu a făcut dovada plății creditorilor.
Legal citată intimata nu a formulat întâmpinare.
În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri la solicitarea recurentei creditoare ""
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate cât și a dispozițiilor legale operante în cauză, Curtea reține următoarele:
Între garanțiile implicite ale desfășurării procedurii unui proces echitabil, reflectate de art. 6 paragraf 1. alături de egalitatea armelor, principiul contradictorialității se află și obligația tribunalelor de a-și motiva hotărârile. Curtea a statuat însă că acest text obligă tribunalele să-și motiveze hotărârile lor, dar această obligație nu are a fi înțeleasă în sensul că ele trebuie să răspundă detaliat la fiecare argument al părților procesului.
Analiza de temeinicie a unei cereri de declanșare a procedurii insolvenței formulate de creditor presupune două direcții principale: analiza creanței debitorului din perspectiva condițiilor impuse de art. 3 pct. 6 și 12 din Legea nr. 85/2006 și, în cazul în care această condiție este îndeplinită, sub forța prezumției de insolvență instituită prin lege, cercetarea apărărilor debitorului, de natură a infirma puterea acesteia. Toate aceste aspecte au fost analizate de judecătorul sindic care a procedat la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, criticile din recurs referitoare la pronunțarea pe baza unor supoziții fiind lipsite de temei.
În cauza pendinte creanța are un caracter cert, conform art. 379 alin. 3 Cod procedură civilă, factura fiscală nr. -/04.12.2009 emisă în derularea raporturilor comerciale ce s-au născut între părți prin semnarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 170/19.04.2008 nefiind contestată de către debitoarea-intimată.
Caracterul lichid al creanței este nedovedit însă, în cauză ținând cont de maniera în care au înțeles părțile să deruleze operațiunile comerciale.
Astfel, părțile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 170/19.04.2008 pe durată nedeterminată, obiectul contractului reprezentându-l bunuri din oferta recurentei "" În derularea raporturilor comerciale născute în baza acestui contract, debitorul-intimat a efectuat atât plăți în avans cât și plăți reprezentând contravaloarea facturilor emise de creditor începând cu data de 21.04.2008 până la 02.12.2008.
Obligația de plată a contravalorii produselor evidențiate în cuprinsul facturii fiscale nr. -/04.12.2009 este contestată de debitoarea-intimată care susține că a plătit suma invocată sub forma "plăților în avans", astfel încât, față de natura raporturilor juridice derulate între părți, de plăți efectuate periodic, în mod corect a apreciat judecătorul-sindic lipsa condiției caracterului lichid al creanței invocate de creditor.
De altfel, pe rolul Tribunalului Brașov este înregistrat dosarul nr- având ca obiect acțiune în constatare privind pe reclamanta "" B și pârâta " " Prin acțiunea ce constituie obiectul dosarului anterior menționat se solicita să se constate încetarea, din culpa pârâtei " " Iac ontractului nr. 170/19.04.2008.
În același dosar " " a formulat reconvențională solicitând să se constate încetarea contractului nr. 170/19.04.2008 ca urmare a denunțării unilaterale de către cumpărător și să se dispună obligarea reclamantei "" la restituirea sumei de 158.092,58 lei pe care a primit-o în avans, în temeiul contractului menționat, sumă pentru care nu s-au mai livrat mărfuri ca urmare a încetării contractului și care reprezintă o plată nedatorată (filele 91-97 dosar fond Tribunalul Iași ).
Câtă vreme părțile sunt în litigiu nu poate fi reținută susținerea creditoarei potrivit cu care debitoarea ar fi recunoscut fără echivoc debitul de 95.854,50 lei.
Fără relevanță este și împrejurarea că în dosarul nr- aflat pe rolul Tribunalului Brașov nu s-a solicitat compensarea și nu a invocat novația sau delegația.
În dosar a fost efectuată o expertiză contabilă ce a avut ca obiectiv stabilirea plăților efectuate în baza contractului nr. 170/19.04.2008 ținând cont atât de facturile emise în avans de "" cât și de plățile efectuate în avans de intimata " " ( 22 dosar Curtea de APEL IAȘI ).
În cauza de față pretențiile reclamantei-recurente necesită examinarea pe calea dreptului comun, în acțiunea de pe rolul Tribunalului Brașov, unde și sistemul probatoriu este mai permisiv decât cel din procedura execuțională colectivă, astfel încât să nu mai existe dubiu asupra cuantumului creanței. Criticile referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 1342din Legea nr. 571/2003 vizând plata în avans nu pot fi cenzurate de judecătorul-sindic ci constituie obiectiv al expertizei în dosarul de pe rolul Tribunalului Brașov.
Față de cele expuse anterior, Curtea reține că recurenta-creditoare "" nu are calitatea de creditor îndreptățit să ceară deschiderea procedurii potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 1 și art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, deoarece creanța nu este lichidă iar textele în discuție impun îndeplinirea cumulativă a condițiilor vizând caracterul cert, lichid și exigibil al creanței creditorului.
În momentul dovedirii caracterului cert, lichid și exigibil (de cel mult 30 zile) al creanței se naște prezumția vădită de insolvență a debitorului, prezumție care în cauza pendinte nu este activată, creanța nefiind lichidă.
Judecătorul-sindic a analizat apărările debitoarei-intimate care infirma existența stării de insolvență în ceea ce o privește.
Insolvența este definită, potrivit art. 3 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 drept "acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile".
Încetarea plăților nu este întotdeauna sinonimă cu insolvența deoarece debitorul poate să refuze sau să amâne plățile pentru anumite motive pe care le consideră întemeiate.
Caracteristica esențială a insolvenței o constituie insuficiența fondurilor bănești disponibile. Insuficiența fondurilor bănești este efectul stării patrimoniului debitorului, care face imposibilă stingerea prin plată a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile.
Or debitoarea-intimată " " nu se găsește în situația de a nu dispune de lichidități pentru plata datoriilor exigibile extrasul de cont al debitoarei emis de Banca Bank atestând un sold final al zilei 21.04.2008 de 287.277,82 lei disponibil (fila 132 dosar fond) în condițiile în care suma pentru care se solicita deschiderea procedurii era de 147.617,00 lei.
Față de considerentele anterior expuse urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă să fie respins recursul formulat de "" împotriva sentinței com. nr. 435/S/30.06.2009 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, sentință ce va fi menținută ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de "" împotriva sentinței com. nr. 435/S/30.06.2009 pronunțată de Tribunalul Iași - judecătorul sindic, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - --- -
Grefier,
Red. -
Tehnored.
Tribunalul Iași - judecător sindic: -
29.12.2009
2 ex.
Președinte:Anca GhideanuJudecători:Anca Ghideanu, Claudia Antoanela Susanu, Liliana
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 1310/2008. Curtea de... | Alte cereri. Decizia 152/2009. Curtea de Apel Timisoara → |
|---|
