Practica judiciara insolventa. Decizia 1368/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1368
Ședința publică de la 14 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liliana Palihovici
JUDECĂTOR 2: Anca Ghideanu
JUDECĂTOR 3: Claudia Antoanela
Grefier:
S-a luat în examinare cererea de recurs comercial formulată de creditoarea B împotriva sentinței comerciale nr. 444/S din 29.09.2009 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că recursul este la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen, scutit de taxă de timbru.
Văzând că la dosar s-a solicitat judecata recursului și în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de față.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 444/S din 29 septembrie 2009 Tribunalul Iași - judecător sindic s-a respins acțiunea formulată de lichidatorul ACORD, în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect antrenarea răspunderii personale a pârâtului pentru pasivul societății debitoare -
În temeiul dispozițiilor art.131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței s-a ispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC SRL, număr de ordine în Registrul comerțului J-, cod unic de înregistrare -. S-a dispus radierea debitorului din registrul comerțului.
În temeiul dispozițiilor art.136 din Legea privind procedura insolvenței, a fost escărcat lichidatorul judiciar ACORD S-a aprobat decontul de cheltuieli prezentat de lichidatorul judiciar și s-a dispus plata către acesta a sumei de 2949 lei, din fondul de lichidare (264 lei cheltuieli materiale și 2685 lei onorariu lichidator).
În temeiul dispozițiilor art.135 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice I și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, pentru efectuarea mențiunii de radiere, prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul sindic a reținut că ererea promovată de lichidatorul judiciar, având ca obiect stabilirea răspunderii personale a administratorului statutar al debitoarei SC SRL, pârâtul, este neîntemeiată. n reglementarea art.138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, răspunderea administratorilor nu devine automat operantă, în toate cazurile când pasivul social sau o parte a acestuia nu poate fi acoperit, ci numai atunci când se face dovada că administratorii au cauzat starea de insolvență a societății, prin săvârșirea culpabilă a vreuneia dintre faptele expres și limitativ enumerate la lit. a) - g) ale alin. 1 al articolului menționat, iar prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabilă săvârșită, cu condiția ca acest prejudiciu să se regăsească în pasivul rămas neacoperit sau ce va rămâne neacoperit la închiderea procedurii.
Răspunderea instituită de dispozițiile art. 138 este o formă specială de răspundere delictuală, derogatorie de la dreptul comun (art. 998-999 din Codul civil), instituită în favoarea debitorului aflat în stare de insolvență, în vederea acoperirii pasivului rămas neacoperit prin lichidare.
Pentru instituirea răspunderii personale a administratorilor este necesar ca aceștia să aibă calitatea de autori ai faptelor limitativ enumerate de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 și săvârșirea acestor fapte să fi determinat ajungerea debitoarei în stare de insolvență, elemente care nu pot fi reținute în persoana administratorului pârât.
În privința răspunderii instituite de art.138 litera d) a reținut instanța că lichidatorul judiciar s-a limitat la a susține - prin cererea sa - că administratorul statutar notificat nu a predat actele contabile si nu a înregistrat la ORC bilanțurile contabile anuale.
Nu s-a probat însă de reclamant că pârâtul ar fi ținut "o contabilitate fictivă" sau că "nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea", în condițiile în care însuși administratorul judiciar susține că nu a putut intra în posesia documentelor contabile, pentru a putea verifica acest aspect. Chiar dacă lipsa de colaborare din partea pârâtului a îngreunat sarcina lichidatorului judiciar, de a identifica documentele contabile și eventualele bunuri existente în patrimoniul debitoarei, nu s-a făcut dovada ca această conduită ar fi generat insolvența debitoarei. Mai mult, faptul că acesta nu a mai depus indicatorii financiari după anul 2004, nu este de natură decât a determina o prezumție simplă, de neîndeplinire a unor obligații legale referitoare la formalitățile impuse de legislația specială fiscală, prezumție care - prin ea însăși și necoroborată cu alte mijloace de probă - nu este suficientă pentru reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d).
În condițiile expuse, instanța a respins cererea reclamantului, nefiind probată în sarcina pârâtului vreo activitate delictuală, de natura celor enumerate în art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006. În condițiile în care debitorul falit, după cum s-a constatat, nu deține bunuri sau elemente de patrimoniu valorificabile, nu are disponibilități în conturi bancare și nu au fost identificate nici creanțe ce ar fi putut fi încasate în numele acestuia, care să asigure acoperirea creanțelor creditorilor, procedura este lipsită de obiect, în cauză fiind incidente disp.art.131 din Legea nr.85/2006, astfel încât instanța a hotărât închiderea procedurii și radierea debitorului din evidențele registrului comerțului și cele fiscale, continuarea procedurii neavând ca finalitate decât majorarea nejustificată a cheltuielilor de procedură.
Împotriva sentinței a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - AVAS, criticând-o pentru modul în care s-a făcut aplicarea prevederilor art. 138 - 142 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Recurenta învederează că hotărârea instanței a fost dată fără să se ia în considerare că, în cauză, au fost identificate fapte care fac incidente prevederile legale menționate. Așa cum este arătat și în cuprinsul hotărârii, lichidatorul judiciar, cu toate diligențele făcute, nu a putut intra în posesia documentelor contabile, deoarece fostul administrator a refuzat orice fel de colaborare. Așadar, există posibilitatea reală ca, în cursul procedurii de executare silită dispusă de instanță ca urmare a antrenării răspunderii patrimoniale fostului administrator, să fie recuperate sumele necesare realizării creanțelor creditorilor debitoarei.
AVAS pretinde că nu poate fi calificată ca obiectivă poziția instanței, care a ignorat actele de la dosar, din care reiese vinovăția fostei conduceri pentru ajungerea falitei în încetare de plăți. Neconducerea evidențelor contabile cu respectarea rigorilor prevăzute de lege a avut în speță semnificația unei premise irefragabile pentru ajungerea debitoarei în stare de insolvență, evidența contabilă fiind organizată de așa manieră încât nu a fost posibilă reconstituirea realității operațiunilor și a situației financiare a societății.
Prin neprezentarea acestor acte, se dovedesc implicit cazurile de culpă prevăzute de legea specială, situație în care susține recurenta că se impune angajarea răspunderii civile a fostei conduceri a debitoarei, conform art. 138 din Legea 85/2006 coroborat cu art. 73 din Legea nr. 31/1990, pentru întreg pasivul, creditorii fiind în imposibilitatea de a verifica modul de gestionare a întregii activități comerciale. O greșeală de gestiune înseamnă fie că, atunci când contabilitatea este corect ținută, administratorul nu observă indicii de alertă sau nu dă curs avertismentului cenzorilor, pentru a lua din timp măsuri de redresare, fie că atunci când contabilitatea este corect ținută, dificultățile devin imprevizibile și de cel mai multe ori de neînlăturat.
Contabilitatea greșit ținută sau fictivă reprezintă o greșeală de gestiune, în sine. Însăși încetarea plăților de către societatea administrată reprezintă un serios indiciu de greșeală în gestiune.
Recurenta arată că în mod constant instanțele de judecată au înțeles să sancționeze lipsa de colaborare din partea fostelor conduceri ale debitoarelor falite, prin obligarea persoanelor vinovate la suportarea din averea proprie a pasivului înregistrat de societățile pe care le-au condus/administrat.
Recurenta critică sentința și pentru că judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii de faliment înainte de a se pronunța o hotărâre definitivă și irevocabilă cu privire la antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei. Conform art. 142 (2) din Legea nr. 85/2006: "După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat pus la dispoziția sa de către lichidator."
Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile anterior citate, înainte de închiderea procedurii, judecătorul sindic trebuie să desemneze un executor judecătoresc, căruia lichidatorul judiciar să-i pună la dispoziție tabelul creditorilor și, în baza acestuia, să procedeze la distribuirea către toți creditorii a sumelor rezultate din executarea silită a bunurilor fostului administrator al debitoarei.
În cazul de față, cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a fostei conduceri a SC " " SRL, nu a fost soluționată printr-o hotărâre irevocabilă. În context, consideră recurenta că măsura închiderii procedurii falimentului nu este legală, deoarece această procedură poate fi închisă numai după soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitorului și după executarea silită a administratorului societății debitoare așa cum prevăd art. 140 - 142 din Legea 85/2006.
În cauza de față, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii de faliment înainte de a se pronunța o hotărâre definitivă și irevocabilă cu privire la antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorilor debitoarei. Prin închiderea procedurii de faliment lichidatorul judiciar este descărcat de sarcini, astfel încât în sarcina sa nu subzistă obligația de a contacta un executor judecătoresc.
Este adevărat că sentința de respingere se bucură de autoritate relativă de lucru judecat, fiind executorie, dispozițiile Legii nr. 85/2006 neprevăzând obligativitatea ca aprobarea raportului final și închiderea procedurii judiciare să nu poată fi dispuse, câtă vreme nu s-a statuat cu caracter irevocabil asupra cererilor formulate în temeiul prevederilor art. 138, 140 și 142 din lege. Însă, în ipoteza în care hotărârea ar fi reformată pe o cale extraordinară de atac, în sensul admiterii cererii, punerea în executare a acestui virtual titlu executoriu nu ar putea fi asigurată, raportat la dispozițiile art. 142 din lege.
În cauză nu s-a depus întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în cele ce urmează.
Sentința comercială nr. 444 S din 29 septembrie 2009 a judecătorului sindic are un caracter complex, dispozițiile luat prin această hotărâre înscriindu-se în două categorii distincte.
Astfel, dispoziția de respingere a acțiunii lichidatorului judiciar, privind atragerea răspunderii personale a administratorului statutar al debitoarei SC " " SRL nu poate fi atacată decât de titularul dreptului la acțiune, adică de lichidatorul judiciar, conform articolului 138 alineat (1) din Legea nr. 85/2006. Creditoarea AVAS nu a avut calitate procesuală (activă ori pasivă) în cererea de atragere a răspunderii personale, motiv pentru care nu are nici calitatea de a formula recurs (deși justifică interes în acest sens). Calitatea procesuală este o condiție distinctă de promovare a recursului, alături de capacitate și interes legitim, astfel încât lipsa ei împiedică verificarea de curte a motivelor de recurs care vizează respingerea acțiunii formulate de lichidatorul judiciar.
În ceea ce privește dispoziția de închidere a procedurii insolvenței, în aplicarea articolului 131 din Legea privind procedura insolvenței, curtea constată că sunt nefondate criticile creditoarei AVAS. Instanța de recurs reține că nu există vreo contradicție între prevederile articolului 142 (2) din Legea nr. 85/2006 și modul în care a procedat judecătorul sindic.
Recurenta, care observă autoritatea relativă a hotărârii în primă instanță de respingere a cererii de antrenare a răspunderii personale, nu duce raționamentul până la capăt, omițând să noteze că același caracter îl are - până la pronunțarea în recurs - și hotărârea de închidere a procedurii, pronunțată conform art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Raportat la considerentele expuse, constatând că art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă nu este aplicabil în cauză, câtă vreme judecătorul sindic a interpretat și aplicat judicios dispozițiile legale relevante, curtea - în baza art. 312 alineat (1) teza a II-a Cod procedură civilă - va respinge recursul, menținând sentința Tribunalului Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de AVAS împotriva sentinței comerciale nr. 444/S/29.09.2009 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, hotărâre pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.12.2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - ---
Grefier
2 ex. - 08.01.2010
Judecător fond:
Președinte:Liliana PalihoviciJudecători:Liliana Palihovici, Anca Ghideanu, Claudia Antoanela
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 1244/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 69/2010. Curtea de Apel... → |
|---|
