Practica judiciara insolventa. Decizia 69/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 69/2010
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Irimie
JUDECĂTOR 2: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 3: Nicolae Durbacă
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de pârâții și împotriva sentinței comerciale nr.297/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Alba în dosarul nr-.
La apelul nominal s-au prezentat: avocat pentru pârâtul recurent, avocat pentru pârâtul recurent și consilier juridic pentru creditoarea intimată DGFP A, lipsă fiind debitoarea intimată - SRL.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că la dosar s-a înregistrat întâmpinare din partea DGFP
Avocat solicită instanței să se pronunțe asupra cererii de repunere în termenul de recurs, susținând că aceasta este întemeiată față de motivele medicale depuse la dosar și faptul că recurentul a fost plecat din țară, iar acesta a fost în imposibilitate de a lua cunoștință de hotărârea atacată și de a-și exercita calea de atac.
Reprezentanta DGFP A apreciază întemeiată cererea de repunere în termenul de recurs, sens în care solicită admiterea acesteia.
Instanța, în deliberare, constată întemeiată cererea de repunere în termenul de recurs formulată de pârâtul,având în vedere împrejurarea că procedura a fost îndeplinită prin afișare și recurentul a invocat că a fost plecat din țară în momentul afișării dovezii de comunicare.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris și rejudecând, să fie modificată sentința atacată în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta DGFP A, susținând că nu sunt dovedite faptele ilicite ale pârâtului. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocat solicită admiterea recursului declarat de pârâtul așa cum a fost formulat în scris, susținând că societatea debitoare a ajuns în această situație financiară din cauza concurenței și nu din motivele invocate de creditoare. Nu solicită cheltuieli de judecată.
În ce privește recursul declarat de pârâtul solicită să fie admis.
Reprezentanta creditoarei intimate DGFP A solicită respingerea recursurilor declarate de pârâții și și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, pentru motivele arătate în întâmpinare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința comercială nr.297/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Albas -a admis cererea formulată de reclamanta A în contradictoriu cu pârâții și și în consecință s-a atras răspunderea pârâților, în solidar, pentru pasivul debitoarei - SRL până la concurența sumei de 89.729 RON.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut că potrivit principiului tempus regit actum și al neretroactivității legii va examina faptele imputate prin cererea formulată de creditoarea reclamantă, prin raportare la prevederile Legii nr. 64/1995 care era în vigoare la data comiterii acestora, urmând a fi luate în considerare textele de lege care incriminează faptele invocate de creditoare, prin raportare la textul aplicabil din legea veche care are același conținut cu al textului din legea nouă.
Lichidatorul judiciar, prin raportul final a învederat că ajungerea debitoarei - SRL în stare de insolvență a fost determinată de faptul că pierderile tehnologice nu erau luate în calcul de beneficiar iar prin prețul de valorificare nu se reușea acoperirea cheltuielilor ocazionate de recepția și prelucrarea materialului lemnos, iar principalul beneficiar de cherestea livrată era 2000 SRL.
Prin raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză s-a stabilit că deși debitoarea nu avea contracte încheiate cu 2000 SRL, din evidența contabilă rezultă că aceasta era clientul cu cea mai M pondere la vânzările de produse finite fabricate de debitoare și singurul client pentru produsul cherestea de fag care a fost vândut în exclusivitate acestei societăți comerciale.
De asemenea expertul a stabilit că la sfârșitul anului 2001 debitoarea a înregistrat o pierdere din vânzarea produselor finite ( în exclusivitate din luna ianuarie 2001) în sumă de 25.953.782 lei provenind din emiterea facturii nr. -/23.01.2001 reprezentând storno diferență preț cherestea fag către 2000 SRL.
În opinia expertului, practicarea unor prețuri mai ridicate ar fi asigurat creșterea veniturilor exploatare iar pierderea acumulată se datorează faptului că societatea debitoare a avut un singur client pentru produsul finit cherestea de fag.
Prin completarea la expertiza contabilă efectuată în cauză, răspunzând la obiectivul nr. 2, expertul a stabilit că prețul practicat de debitoare pentru vânzarea produsului finit cherestea de fag în relația cu 2000 SRL era net inferior celui practicat în aceeași perioadă de o altă societate comercială pentru un produs similar.
Astfel, debitoarea vindea la 2000 SRL cherestea de fag la prețul de 1.812.350 lei în timp ce o altă societatea comercială din județ, respectiv - SRL M practica pentru același produs un preț de 2.800.000 lei.
Este adevărat că prețul unui produs pe o piață liberă dar concurențială se stabilește în mod liber în funcție de cererea și oferta existente la un moment dat, însă o societate comercială ca orice comerciant de altfel, a cărui activitate este desfășurată, potrivit scopului recunoscut de lege, tocmai în vederea realizării unui profit, are interesul de a practica un preț de vânzare cât mai ridicat.
Debitoarea, contrar interesului său de a obține un profit cât mai M din vânzarea produselor finite pe care le fabrica, a practicat însă un preț mai scăzut, pentru a nu leza interesul unuia din asociați care era administrator și asociat deopotrivă la societatea 2000 SRL, respectiv unicul beneficiar al produsului cherestea de fag și care avea interesul de a cumpăra la un preț cât mai mic.
Continuarea activității de producere cherestea de fag în condițiile în care acest produs era vândut la un preț ce nu acoperea cheltuielile de achiziționare și de producție, a fost de natură și a condus în final la încetarea de plăți a debitoarei.
Prin declarația dată în fața instanței pârâtul a învederat că, după ce a constatat că se înregistrau pierderi, i-a sugerat asociatului său italian să majoreze prețul la produsul cherestea care era livrată către 2000 SRL, însă acesta a refuzat. De asemenea acesta a declarat că deși între timp crescuse prețul la materialul lemnos brut pe care societatea îl achiziționa de la furnizori, nu s-a procedat la modificarea în mod corespunzător a prețului practicat cu beneficiarul 2000 SRL întrucât celălalt asociat nu a fost de acord.
Pârâtul, dimpotrivă audiat fiind de instanță a declarat că prețurile de vânzare erau stabilite de administratorul social, că el locuia efectiv în Italia iar asociatul român care deținea și funcția de administrator, respectiv pârâtul nu i-a spus niciodată că ar fi existat probleme la societate din această cauză.
Contradicția existentă între declarațiile celor doi pârâți denotă lipsa de sinceritate a acestora și nu face decât să demonstreze că desfășurarea activității societății debitoare în condițiile practicării unui preț de vânzare ce nu acoperea cheltuielile de achiziție și producție s-a făcut în cunoștință de cauză de către amândoi, conștienți fiind de asemenea de riscul continuării activității respective în acele condiții, însă odată ce au fost acționați în judecată încearcă să se sustragă de la răspundere.
Interesul pârâtului, în calitate de asociat în cadrul societății debitoare, de a continua desfășurarea activității de producere cherestea de fag, este justificat de faptul că acel produs era livrat exclusiv 2000 SRL al cărei asociat și administrator era de asemenea.
Faptul că acesta deținea o cotă foarte redusă din capitalul social al 2000 SRL ( 5,001%) nu este de natură să-i contrazică interesul de a continua activitatea societății debitoare ci dimpotrivă denotă preocuparea deosebită a acestuia de a crea o aparență de legalitate.
Interesul pârâtului de a continua desfășurarea de către debitoare a activității de producere cherestea de fag, este justificat de faptul că acesta deținea funcția de administrator social, iar mandatul comercial este prezumat ca fiind cu titlu oneros, astfel că este evident că acesta obținea un folos direct prin ocuparea acelei funcții.
Susținerea acestuia în sensul că i-a solicitat asociatului italian să majoreze prețul la cherestea și că acesta ar fi refuzat, nu a fost dovedită, fiind o simplă afirmație.
Pentru a putea fi exonerat de răspundere, pârâtul, în calitate de administrator avea posibilitatea, în condițiile în care a constatat că societatea funcționa în pierdere, ca urmare a prețurilor de vânzare practicate, să solicite deschiderea procedurii insolvenței.
De altfel, potrivit dispozițiilor art. 32 alin.1 din Legea nr. 64/1995, acesta în calitate de administrator avea chiar obligația să adreseze tribunalului o cerere prin care să solicite ca societatea pe care o administra să fie suspusă procedurii insolvenței, neavând nevoie de acordul celuilalt asociat în acest sens.
de cauzalitate dintre fapta săvârșită de cei doi pârâți în calitate de administrator și de asociat, așa cum au fost mai sus descrisă și ajungerea debitoarei în stare de insolvență, respectiv între prejudiciul suferit de creditori prin imposibilitatea acoperirii creanțelor ca urmare a insuficienței fondurilor debitoarei, este implicită, ea rezultând din însăși succesiunea în timp a faptelor care au determinat imposibilitatea achitării datoriilor unită cu imposibilitatea de reorganizare a acesteia pe bază de plan.
Creditoarea reclamantă DGFP Aaf ost înscrisă în tabelul definitiv cu o creanță bugetară în sumă de 89.729 RON pentru care a și solicitat atragerea răspunderii pârâților în solidar.
Răspunderea reglementată prin dispozițiile art. 137 din Legea nr. 64/1995 este o formă specială a răspunderii civile delictuale.
Atâta timp cât cei doi pârâți și-au exercitat în aceeași perioadă atribuțiile de administrator respectiv de asociat și nici unul dintre ei nu a făcut dovada că ar fi încercat în vreun fel să împiedice comiterea sau că s-a opus comiterii faptei care a cauzat starea de insolvență, ei urmează să răspundă în solidar, întrucât prin atribuțiile pe care le aveau potrivit legii, aceștia erau în egală măsură obligați să administreze și să conducă în mod eficient activitatea debitoarei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții și care au solicitat modificarea sentinței atacate și respingerea cererii creditoarei DGFP A pentru antrenarea răspunderii.
În motivarea recursului s-a arătat de către pârâți că nu au continuat activitatea în pierdere pentru vreun interes personal. Pârâtul a arătat că a fost doar asociat cu un procent mic din capitalul social al debitoarei și că nu a influiențat deciziile administratorului. Prețul la care s-a raportat expertul pentru de cherestea este între 180 - 200 lei, preț care coincide cu cel practicat de debitoare.
În drept s-au invocat prevederile art.304 pct. 8 și 9 Cod pr.civilă și Legea nr.64/1995.
Recursurile au fost legal timbrate cu câte 19,5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Creditoarea DGFP Aaf ormulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursurilor pârâților.
În întâmpinare s-a arătat că s-a dovedit că prețul de vânzare al mărfurilor practicat de debitoare a fost prea mic și că profitul a revenit societății cumpărătoare la care pârâtul era asociat cu 60 % din capital. Această cauză a insolvenței este confirmată de raportul de expertiză contabilă.
Verificând recursurile pârâților și față de motive invocate, în conformitate cu prevederile art.304 și 3041Cod pr.civilă curtea de apel constată că acestea sunt fondate pentru următoarele considerente:
Judecătorul sindic a reținut că pârâții ar fi săvârșit fapte prevăzute de art.137 lit.c din Legea nr.64/1995 prin aceea că debitoarea a vândut cherestea la un preț mediu de 181,32 șei /3societății la care pârâtul era asociat.
Verificând expertiza pe care s-a întemeiat convingerea judecătorului sindic constatăm că expertul a solicitat oferte de preț pentru produse similare de la - SRL și - SRL. Este adevărat că - SRL practica un preț mai M, însă prețul practicat de - SRL era similar celui practicat de debitoare.
În aceste condiții, constatarea că prețul practicat de debitoare era prea mic, nu este fondată.
Întrucât prețul practicat de debitoare era acela al pieței nu se poate reține fapta pârâților.
Nu s-a probat care a fost beneficiul personal al pârâților.
În aceste condiții hotărârea atacată apare ca nefondată.
Simpla afirmație speculativă a lichidatorului judiciar și a expertului nu poate avea forță probantă.
Față de cele reținute curtea de apel constată că nu s-a probat cu niciunul dintre elementele răspunderii patrimoniale a pârâților în conformitate cu prevederile art.137 lit.c din Legea nr.64/1995.
În consecință, curtea de apel urmează ca, în temeiul art.312 Cod pr.civilă să admită recursurile pârâților și, să modifice sentința atacată și să respingă cererea formulată de creditoarea DGFP A pentru atragerea răspunderii acestora.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții și împotriva sentinței comerciale nr.297/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Alba în dosarul nr-, modifică sentința atacată și respinge cererea formulată de creditoarea DGFP A pentru atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 22.01.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Th. 6 ex./11.03.2010
Jud.fond
Președinte:Marius IrimieJudecători:Marius Irimie, Mircea Noșlăcan, Nicolae Durbacă
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 1368/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 531/2009. Curtea de Apel... → |
|---|
