Practica judiciara insolventa. Decizia 137/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercială

DECIZIA NR. 137/ DOSAR NR-

Ședința publică din 3 aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Comșa președinte de secție

- - - JUDECĂTOR 2: Carmen Bujan

- - - JUDECĂTOR 3: Laura Fețeanu

- - - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței civile nr. 52/SIND din 24 ianuarie 2008, pronunțate de judecătorul-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 27 martie 2008, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 3 aprilie 2008.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr. 52/SIND/24.01.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Brașov, judecătorul-sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței deschise față de debitoarea

Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 56/SIND/2004 s-a dispus deschiderea procedurii organizării judiciare a debitoarei, iar prin încheierea din 02.06.2005 a fost pronunțată deschiderea procedurii falimentului acestei societăți.

Prin rapoartele întocmite în cauză lichidatorul judiciar a arătat faptul că debitoarea nu își mai desfășoară activitatea la sediul social, iar în patrimoniul acesteia nu există bunuri care, valorificate, să ducă la acoperirea cheltuielilor de procedură și a creanțelor.

Deși notificați cu această mențiune niciunul dintre creditori nu și-a manifestat intenția de a avansa sumele necesare continuării procedurii, astfel că, în raport de dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006, continuarea procedurii nu mai este posibilă.

Împotriva sentinței a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând modificarea acesteia, în sensul continuării procedurii insolvenței față de debitoare, în vederea soluționării obiecțiunilor formulate de creditoare la raportul final.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă.

În motivarea recursului creditoarea arată că a formulat obiecțiuni la raportul final privind procedura insolvenței debitoarei, prin care a solicitat continuarea procedurii și obligarea lichidatorului judiciar să-și completeze raportul final, cu precizările referitoare la activitatea desfășurată de administratorii societății și cu privire la cauzele care au determinat starea de insolvență a falitei.

Instanța de fond a dispus închiderea procedurii falimentului fără să ia în considerare aceste solicitări.

Recurenta susține că cererea asupra căreia prima instanță a omis să se pronunțe este întemeiată, întrucât, în raportul final întocmit, lichidatorul judiciar se limitează doar la a prezenta activitățile desfășurate în cadrul procedurii, de la desemnarea sa de către judecătorul sindic, fără să prezinte un raport detaliat.

Nerealizarea de către lichidatorul judiciar a unui "raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, deși aceasta este o obligație a lichidatorului judiciar stabilită în mod imperativ de dispozițiile art. 25 alin. 1 lit.a și ale art. 59 alin. 1, reprezintă o încălcare a atribuțiilor sale și, pe această cale, a prejudiciat, deoarece, înainte de convocarea unei Adunări a creditorilor în vederea analizării îndeplinirii condițiilor pentru formularea unei cereri de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului societății debitoare este necesară realizarea unei analize din partea lichidatorului, aceasta fiind singura posibilitate pentru susținerea și dovedirea unei astfel de cereri.

În această situație, judecătorul-sindic avea obligația să se pronunțe asupra obiecțiunilor creditoarei la raportul final, însă, în mod nelegal, a omis să se pronunțe cu privire la cererea cu care a fost învestit.

Examinând sentința atacată, în limitele motivelor de recurs, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale în materie, curtea reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 455/SIND/24.05.2007, judecătorul-sindic a dispus, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii insolvenței debitoarei

Această sentință a fost casată prin decizia nr. 379/9.08.2007 a Curții de APEL BRAȘOV - Secția Comercială, cauza fiind trimisă spre rejudecare judecătorului-sindic, în vederea soluționării obiecțiunilor la raportul final depuse la dosar de creditoarea la data de 4.06.2007.

După casarea cu trimitere, judecătorul-sindic a dispus, din nou, închiderea procedurii, fără a se pronunța asupra obiecțiunilor la raportul final, astfel cum prevede art. 129 alin. 2 Cod procedură civilă.

Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, urmează a admite recursul, a casa hotărârea atacată și a trimite cauza spre rejudecare judecătorului-sindic, în vederea soluționării obiecțiunilor la raportul final formulate de creditoarea recurentă.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței nr. 52/SIND/24.01.2008, pronunțate de judecătorul-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov, pe care o casează și în consecință:

Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 3 aprilie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.

/09.04.2008

Dact. 3 ex.

Jud.fond:

Președinte:Gabriela Comșa
Judecători:Gabriela Comșa, Carmen Bujan, Laura Fețeanu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 137/2008. Curtea de Apel Brasov