Practica judiciara insolventa. Decizia 476/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 476/2008
Ședința publică de la 03 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 2: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 3: Marius Irimie
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței comerciale nr.1097/C/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal părțile au fost lipsă.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului și faptul că se solicită judecarea în lipsă, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Constată că prin Sentința nr.1097/C/2008 pronunțată de judecătorul sindic al Tribunalului Sibius -a admis contestația formulată de debitoarea SC SRL S și prin urmare, s-a respins cererea formulată de creditorul Autoritatea Națională a Vămilor B pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei.
Pentru a pronunța această soluție judecătorul sindic a reținut că debitoarea a mai fost supusă procedurii insolvenței la cererea aceluiași creditor pentru o creanță bugetară de 2058 prin cererea înregistrată la data de 28 aprilie 2005.
Procedura a fost deschisă prin încheierea civilă nr.1315/C/29 iunie 2006, debitoarea fiind dizolvată și dispus intrarea în faliment cu toate consecințele ce decurg din această procedură concursuală colectivă.
Ulterior, verificând creanța creditorului, potrivit raportului administratorului judiciar desemnat s-a constatat că valoarea corectă a creanței este de 4676 lei, sub minimul de 10.000 lei prevăzut de Legea nr.85/2006, motiv pentru care în baza dispozițiilor art.134 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic a dispus revocarea sentinței civile nr.1315/2006 și închiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului privind debitoarea SC SRL.
Sentința civilă nr.2151/19.- pronunțată de judecătorul sindic, de revocare a hotărârii de deschidere a procedurii judiciare a fost menținută prin Decizia nr.117/14 februarie 2007 Curții de APEL ALBA IULIA prin care a fost respins recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională Vamală
Conform tabelului preliminar al creanțelor întocmit de lichidatorul judiciar desemnat în dosar nr.2694/2006 valoarea creanței admise a fost de 4.676 lei sub valoarea prag stabilită de art.3 pct.12 din Legea nr.85/2006.
Titlul de creanță care a stat la baza datoriei vamale în dosarul nr.2694/2006 a fost procesul - verbal de control nr.113/2005, creanță în valoare de 2058 lei.
În cauză, creditorul invocă același proces - verbal de control nr.113 din 20.07.2005 și în plus procesul - verbal nr.94 din 12.07.2006 care se referă la același titlu de creanță "procesul - verbal de control nr.113/20.07.2005" și procesul - verbal nr.105 din 12.07.2007 care cuprinde ca titlu de creanță același proces - verbal de control nr.113/20.07.2005.
În aceste condiții s-a apreciat că în cauză există autoritate de lucru judecat, creditorul nefăcând dovada unei alte situații de fapt, diferită de aceea existentă la data pronunțării Sentinței nr.1315/C/2006, folosindu-se același titlu de creanță, respectiv Procesul - verbal de control nr.113/20.07.2005, astfel încât autoritatea de lucru judecat apare ca fiind evidentă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea solicitând modificarea sentinței și, pe fond, admiterea cererii sale de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei.
În motivarea recursului se arată că deține împotriva debitoarei mai multe titluri de creanță reprezentate nu numai de Procesul - verbal de control nr.113/20.07.2005 ci și de către Procesul - verbal de control nr.94/12.07.2006 și Procesul - verbal de control nr.105/12.07.2007, creanțe care însumate îndeplinesc condiția valoarea prag de 10.000 lei prevăzută în textul legii.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate se constată următoarele:
Sentința civilă nr.2151/C/19.10.2006 prin care judecătorul sindic a revocat Sentința nr.1315/2006 a aceleiași instanțe nu a avut în vedere decât Procesul - verbal de control al creditoarei nr.113/20.07.2005 pentru o sumă de 4.676 lei.
În condițiile în care, cererea adresată judecătorului sindic în prezentul dosar se invocă și alte datorii bugetare ale debitoarei, în sumă totală de 31.076 lei, rezultând din alte acte de impunere precum Procesul - verbal nr.94/12.07.2006 și Procesul - verbal nr.105/12.07.2007, neavute în vedere de către instanța de fond, nu se poate spune că în cauză a operat autoritatea de lucru judecat a sentinței nr.2151/C/19.10.2006 prin raportare la sentința nr.1315/2006 a aceleiași instanțe. Aceste din urmă procese - verbale de control constată datorii noi ale debitoarei reprezentând penalități pentru neplata debitului stabilit prin Procesul - verbal nr.113/20.07.2005, datorii care nu pot fi confundate cu suma de bază datorată și nu pot fi reduse la această sumă.
Cum judecătorul sindic a operat în mod nelegal o atare reducere și a judecat cauza pe excepția autorității lucrului judecat, recursul de față se dovedește întemeiat urmând a fi admis cu consecința casării sentinței și a trimiterii cauzei spre rejudecare judecătorului sindic.
Cu ocazia rejudecării se vor avea în vedere sumele stabilite în toate cele trei procese - verbale indicate de creditor în cererea adresată instanței fără a se avea în vedere că asupra lor operează autoritatea de lucru judecat reținută de prima instanță.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de creditoarea Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței comerciale nr.1097/C/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- și în consecință:
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe - Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3.10.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact.2 ex./14.10.2008
Jud.fond.
Președinte:Mircea NoșlăcanJudecători:Mircea Noșlăcan, Nicolae Durbacă, Marius Irimie
← Practica judiciara insolventa. Decizia 424/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 137/2008. Curtea de Apel... → |
---|