Practica judiciara insolventa. Decizia 149/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 149/2010
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinarea recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 1953 din 19.05.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimații - DE PRODUCȚIE SRL, și CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA, având ca obiect procedura insolvenței - angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat avocat în substituire avocat pentru recurentă, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 60 lei și timbru judiciar in valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta recurentei a susținut că, din actele eliberate la societate de către judecătorul sindic este vorba stric de cuantumul sumelor pentru care s-a antrenat angajarea răspunderii, cerere formulată de lichidator, așa cum rezultă din raportul final întocmit de către acesta, dar că nu deține acele înscrisuri la dosarul de casă fiind vorba de un dosar mai vechi și a solicitat acordarea cuvântului pe fond, arătând că, nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
Curtea, în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat alte cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, în temeiul art. 150.pr.civ. declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantei recurentei pe recursul promovat în cauză.
Reprezentanta recurentei a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii de antrenarea a răspunderii formulată, cu obligarea lichidatorului la plata cheltuielilor pe care clienta sa le-a avut până acum. Nici una din cele două condiții impuse de art. 138.pr.civ. pentru antrenarea răspunderii nu sunt îndeplinite. Societatea avea comenzi, avea contracte în derulare, chiar dacă era prost condusă și avea șanse să își revină, managementul defectuos nu este un motiv pentru antrenarea răspunderii. Susținerea instanței de fond potrivit căreia, societatea a avut administratori străin și că s-a urmărit obținerea de foloase personale, nu se susține.
CURT E
Prin sentința comercială nr.1953 pronunțată la data de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr-, a fost dmisă cererea lichidatorului judiciar al debitoarei - DE PRODUCTIE SRL C-N, Casa de Insolvență Transilvania C-N, în contradictoriu cu pârâții și și au fost obligați pârâți, în solidar, la plata sumei de 439.967,09 lei, pasiv al debitoarei.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că dată cu introducerea cererii de deschidere a procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995, față de debitoarea - de Producție SRL C-N, creditoarea SA C-N, a cerut și "urmărirea bunurilor personale ale administratorului, în condițiile în care bunurile din patrimoniul societății debitoare nu sunt suficiente pentru acoperirea datoriilor".
Această cerere poate fi considerată ca o veritabilă solicitare de antrenare a răspunderii personale a foștilor administratori statutari, fiind tratată ca atare. Astfel, la ședința adunării generale a asociaților din data de 9 aprilie 2008 (filele 61-64 vol. II), lichidatorul judiciar a arătat că în condițiile în care creditoarea nu renunță la solicitarea formulată, dorește soluționarea acțiunii, închiderea procedurii urmând să aibă loc ulterior rezolvării acestei situații. La rândul său, creditoarea DGFP Cai nsistat pentru antrenarea răspunderii personale a foștilor administratori statutari.
Înaintea termenului din data de 29 aprilie 2008 fost depusă o depusă o cerere de antrenare a răspunderii personale, formulată de către lichidatorul judiciar, acesta nefăcând altceva decât să continue, în calitate de reclamant acțiunea demarată de către creditoarea inițială, având în vedere schimbările legislative intervenite, respectiv apariției Legii nr. 85/2006. Pârâți în această acțiune au fost, domiciliată în C-N și, domiciliat în Italia. Ulterior, s-a descoperit că pârâtul cetățean străin, figurează ca având domiciliul în România, localitatea (fila 118, vol. II).
Pârâta, la data de 18 mai 2009 s-a opus admiterii acțiunii, ea continuând activitatea societății având în vedere contractele pe care societatea le avea încheiate și în derulare, primind comenzi și având doar un singur credit bancar luat (fila 307, vol. II).
La termenul de astăzi, lichidatorul judiciar a precizat cuantumul sumei pentru care dorește antrenarea răspunderii personale, acesta fiind de 439.967,09 lei (fila 348, vol. II), restul prejudiciului putând fi recuperat din fondurile debitoarei.
Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță.
Analizând cererea formulată de către lichidatorul judiciar, judecătorul sindic a apreciat-o ca fiind fondată și a admis-o, în baza art. 138, lit. c din Legea nr. 85/2006.
Conform dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art. 138, lit. a- Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii. Încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului. răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art. 3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Simpla constatare a stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi. Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților sau să fi constituit numai o condiție favorabilă producerii acestei stări.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. Simpla reprezentare a faptului că prin săvârșirea unei fapte din cele enumerate la art. 138 se prejudiciază societatea și creditorii, prin producerea sau numai condiționarea stării de insolvență este suficientă pentru antrenarea răspunderii. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni. Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, putând fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
Pârâta a recunoscut vina sa, semnând un angajament de plată prin care s-a obligat să restituie societății debitoare suma de 69.418 lei (fila 6, vol II).
Prin raportul înregistrat la dosar în data de 6 mai 2005 (filele 168-170, vol. I), lichidatorul judiciar a arătat că societatea (având ca obiect principal de activitate fabricarea articolelor textile), a ajuns în această situație datorită resurselor financiare insuficiente pentru a susține producția ce avea un ciclu îndelungat de finalizare, plății unui cost al utilităților și o chirie mult prea mari față de cât își permitea, manoperei scăzută plătită de clienți, lipsei unui personal pregătit în domeniu. Având în vedere că majoritatea creditorilor societății au fost persoane juridice cu sediul în Italia, se poate trage concluzia că pârâții au acționat de la bun început cu intenția de a obține doar ei foloase de pe urma societății, nepreocupându-se de "sănătatea" economică și financiară a persoanei juridice. Continuând acest mod de gestionare a activității societății era evident că nu se va putea ajunge decât la falimentarea ei, cu atât mai mult cu cât, în anul 2004, când a fost formulată cererea introductivă, societățile din domeniul textil funcționau bine în România, având profituri.
Astfel, pârâții, în calitate de asociați și administratori ai debitoarei, au fost obligați, în solidar, la plata sumei de 439.967,09 lei, pasiv nerecuperat al societății pe care au condus-
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivare se arată că prin Sentința comercială nr. 1953/C/2009, instanța de fond a admis cererea lichidatorului judiciar al debitoarei - DE PRODUCTIE SRL C-N, Casa de Insolvență Transilvanie, iar în calitate de administrator al debitoarei, pârâta a fost obligată, în solidar, în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006, la plata sumei de 439.967,09 lei reprezentând pasiv al debitoarei.
Instanța a admis cererea de angajare a răspunderii a pârâtei pe considerentul săvârșirii faptei prevăzute la arte 138 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, text care prevede posiblitatea suportării unei părți din pasivul debitorului de către organele de conducere a acesteia, atunci când aceștia"au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetare de plăți".
În cele ce urmează, se arătă instanței de judecată totala lipsă de temeinicie și de legalitate a hotărârii atacate, raportat la motivarea instanței în sustinerea solutiei date.
Astfel cum rezultă din dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 și este susținut de întreaga doctrină și jurisprudență în materie, pentru a putea fi angajată răspunderea organelor de conducere, trebuie îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate și culpa.
În ceea ce privește fapta ilicită, astfel cum a reținut și instanța de fond, acestea sunt limitativ prevăzute în art. 138, iar în sarcina pârâtei s-a reținut într-un mod total netemeinic fapta prevăzută la litera c), instanța reținând că s-a ajuns la încetare de plăți "datorită resurselor financiare insuficiente pentru a susține producția ce avea un ciclu îndelungat de finalizare, plății unui cost al utilităților și o chirie mult prea mare față de cât își permite a, manoperei scăzută plătită de clienți, lipsei unui personal pregătit în domeniu". Ori toate faptele enumerate nu constituie decât riscuri care însoțesc orice activitate comercială și care din nefericire conduc uneori la o activitate neprofitabilă și poate inevitabil, la insolvență, cum a fost și în cazul debitoarei. Astfel că, toate aceste elemente nu sunt de natură a reține în sarcina recurentei fapta ilicită prevăzută la litera c) de la art. 138. În acest sens s-a reținut și în doctrină, arătându-se că instanțele au respins cererile pentru angajarea răspunderii organelor de conducere în situațiile în care s-a dovedit că insolvența a avut ca ți cauză "ne șansa de a desfășura o activitate profitabilă".(, Tratat de insolvență, ed.,. 2006,p. 524).
În concluzie, neexistând faptă ilicită, soluția instanței de fond ar fi trebuit să
fie aceea de respingere a cererii de antrenare a răspundere a administratorilor debitoarei. Mai mult, pentru a putea fi reținută fapta prevăzută la lit. c) de la alin. (1) al art. 138, trebuie îndeplinită o condiție suplimentară și esențială prevăzută de acest text de lege, și anume interesul personal.
Astfel cum s-a susținut și în doctrină, "interesul personal este o condiție esențială pentru angajarea răspunderii. Simpla continuare a unei activități nerentabile, care ducea vădit și inevitabil la insolvență nu este suficient pentru stabilirea răspunderii dacă nu este făcută și dovada interesului personal. Un astfel de interes personal poate fi reținut, de exemplu, în situația în care constă în continuarea încasării salariului de către conducător. Societatea falită a ajuns în încetare de plăți ca o consecință a faptelor și împrejurărilor de fapt reprezentând fapte ilicite: resursele financiare insuficiente pentru a susține producția ce avea un ciclu îndelungat de finalizare, plata unui cost al utilităților și o chirie mult prea mari față de cât își permitea, manopera scăzută plătită de clienți, lipsa unui personal pregătit în domeniu.
Prin întâmpinarea formulată lichidatoarea Casa de Insolvență Transilvania a solicitat respingerea ca neîntemeiată a recursului și menținerea în totalitate a sentinței recurate.
În motivare se arată că prin sentința recurată instanța a admis cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a lichidatorului judiciar, întemeiată pe prevederile art. 138, alin. 1, lit. c din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței și a dispus obligarea pârâților și, în calitate de foști administratori statutari ai societății falite, la plata în solidar a pasivului debitoarei, în sumă de 439.967,09 lei.
Astfel, cum în mod corect a stabilit și instanța de judecată, modul "nesănătos" de gestionare a activității societății falite a avut repercusiuni grave asupra situației economicofinanciare a acesteia. Pârâții au acționat încă de la început cu intenția de a obține doar ei foloase de pe urma activității societății falite, neavând în vedere condițiile necesare existenței și funcționării "sănătoase" ale societății.
Prin urmare, având în vedere cele arătate, era evident că, prin continuarea acestui mod de gestionare a activității societății, se va ajunge la falimentarea ei, cu atât mai mult cu cât, în anul 2004, când a fost formulată cererea introductivă de deschidere a procedurii insolvenței, societățile din domeniul textil funcționau bine în Romania, având profituri.
Astfel, apreciază că faptele și împrejurările de fapt arătate nu sunt "doar simple riscuri care însoțesc orice activitate comercială", așa cum arată recurenta, "care din nefericire conduc uneori la o activitate neprofitabilă și poate inevitabil, la insolvență", ci sunt acțiuni/inacțiuni ale foștilor administratori statutari ai societății falite care au avut ca și consecință ajungerea societății în încapacitate de plăți.
Având în vedere că, încă din perioada înființării societății falite, administratorii statutari au acționat în interes propriu, stabilindu-și relațiile comerciale în Italia și conducând gestiunea societății într-un mod delăsător și în neconformitate cu cerințele pieței din perioada respectivă, apreciem că instanța de judecată a stabilit în mod corect că faptele și împrejurările de fapt ilicite au fost săvârșite în interesul personal al foștilor administratorilor statutari ai societății falite.
Mai mult, și remunerația primită de către foștii administratori statutari ai societății falite în virtutea contractului de mandat încheiat cu societatea falită, consideră vădit interesul acestora în continuarea unei activități dăunătoare bunului mers al societății falite.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Creditoarea Banca Internațională a Religiilor prin cererea de deschidere a procedurii instituită de Legea nr.64/1995 împotriva debitoarei de Producție SRL C-N a solicitat că subsecvent declanșării procedurii să se dispună urmărirea bunurilor personale ale administratorilor în condițiile în care bunurile din patrimoniul societății nu sunt suficiente pentru acoperirea pasivului debitoarei.
Ulterior, lichidatorul judiciar în exercitarea prerogativelor instituite în favoarea sa a procedat la precizarea temeiului juridic a cererii formulate de către creditoarea care a promovat cererea de deschidere a procedurii insolvenței urmare a hotărârii adunării generale a creditorilor din 9 aprilie 2008, fiind precizată și împrejurarea că o parte a pasivului a fost acoperită urmare a valorificării acestora de către Administrația Finanțelor Publice, fiind formulată în temeiul disp. art.132 alin.2 pr.civ. o precizare a sumei pentru care se solicită antrenarea răspunderii administratorilor la suma de 439.967,09 lei reprezentând cuantumul pasivului înscris în tabelul definitiv al creditorilor din care a fost scăzut disponibilul din cont.
În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane; au facut acte de comerț in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; au dispus, in interes personal, continuarea unei activități care ducea, in mod vădit, persoana juridica la încetarea de plăti; au ținut o contabilitate fictiva, au făcut sa dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea in conformitate cu legea; au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit in mod fictiv pasivul acesteia; au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul întârzierii încetării de plăți; in luna precedenta încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferința unui creditor, in dauna celorlalți creditori.
In caz de pluralitate, răspunderea persoanelor prevăzute la alin. (1) este solidara, cu condiția ca apariția stării de insolvență sa fie contemporana sau anterioara perioadei de timp in care si-au exercitat mandatul ori in care au deținut poziția care ar fi putut cauza insolvența.
Persoanele in cauza se pot apăra de solidaritate daca, in organele colegiale de conducere ale persoanei juridice, s-au opus la actele ori faptele care au cauzat insolvența sau au lipsit de la luarea deciziilor care au cauzat insolvența si au făcut să se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziția lor la aceste decizii.
Natura juridică a răspunderii membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, nu este identică pentru toate persoanele indicate în textul de lege menționat.
Natura juridică a răspunderii administratorilor societății se circumscrie raporturilor legale pe care aceștia le au cu societatea și obligațiilor instituite în sarcina acestora de către dispozițiile art.72 din Legea nr.31/1990, potrivit cărora obligațiile si răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat si de cele special prevăzute in aceasta lege.
Așadar, răspunderea administratorilor are o componentă contractuală și una legală.
Administratorii sunt răspunzători față de societate pentru: realitatea vărsămintelor efectuate de asociați; existența reală a dividendelor plătite; existența registrelor cerute de lege si corecta lor ținere; exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun.
Temeiul juridic al cererii formulate cuprinde o enumerare exemplificativă a persoanelor împotriva cărora poate fi introdusă cu succes acțiunea pentru instituirea răspunderii prin obligarea acestora la suportarea a unei părți sau a întregului pasiv al debitoarei aflată în procedura instituită de Legea nr.85/2006.
Textul legal invocat nu distinge între conducătorii, organele de conducere în funcție la data deschiderii procedurii și conducătorii a căror mandate au încetat la diverse date, iar împrejurarea că pârâta față de care s-a solicitat antrenarea răspunderii susține că în fapt nu îndeplinea atribuțiile ce decurgeau din calitatea de administrator nu au relevanță raportat la împrejurarea că nu a fost operată în evidențele registrului comerțului o modificare în sensul afirmat de pârâtă în ceea ce privește persoana împuternicită să reprezinte debitoarea.
Interpretarea de către judecătorul sindic a probatoriul administrat și a concluziilor raportului întocmit de administratorul judiciar s-a realizat ca urmare a aprecierii greșite a afirmațiilor cuprinse în înscrisurile la care s-a făcut referire.
Astfel, raportul întocmit în baza disp. art.24 lit.a și 56 din Legea nr.64/1995 privind cauzele și împrejurările care au condus la încetarea de plăți au evidențiat că acestea sunt resursele financiare insuficiente pentru a putea susține o producție cu un ciclu îndelungat costul ridicat al utilităților și a chiriei, valoarea scăzută a manoperei plătită de clienți, lipsa unui personal pregătit, blocarea conturilor bancare de către creditoarea care a solicitat deschiderea procedurii precum și greutățile întâmpinate la încasarea creanțelor care au determinat imposibilitatea plății furnizorilor, unica concluzie fiind aceea de inexistență a premiselor pentru reorganizare fără a fi evidențiată o culpă a unora din persoanele enumerate anterior în dispozițiile art.137 din Legea nr.85/2006 iar la acest moment de dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006.
Analiza cererii de antrenare a răspunderii continuată de lichidatorul judiciar raportat la conținutul prevederilor art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 realizată de judecătorul sindic s-a realizat din perspectiva prevederilor art.138 alin.1 lit.c potrivit cărora antrenarea răspunderii poate fi dispusă pentru ipoteza în care vreuna din persoanele enumerate a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți.
Interpretarea textului legal apreciat ca fiind incident relevă că pentru această ipoteză este necesară îndeplinirea a două condiții, respectiv aceea a continuării activității societății chiar și în ipoteza în care aceasta duce în mod vădit la încetarea de plăți și cea de-a doua condiție a existenței unui interes personal.
răspunderii speciale instituite de legiuitor prin disp. art.138 din Legea nr.85/2006 presupune așadar în mod primordial săvârșirea uneia din faptele enumerate de textul legal.
Simpla continuare a activității societății chiar și în ipoteza în care se evidențiază că aceasta va determina intrarea în insolvență nu poate fi de natură a fi interpretată ca fiind suficientă pentru aplicarea prevederilor art.138 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006. Recurenta a susținut în mod corect că prima instanță a omis să analizeze îndeplinirea celei de a doua cerință respectiv cea a interesului personal reținând că doar continuarea activității în condițiile evidențiate în raportul întocmit de lichidatorul judiciar era suficientă pentru aplicarea prevederilor legale enunțate.
Această aplicare a prevederilor art.138 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006 nu este în conformitate cu conținutul textului legal enunțat care a stabilit că fapta devine culpabilă doar în ipoteza în care aceasta se realizează în interes personal, care ar fi presupus obținerea de venituri în favoarea celor doi administratori ai societății, fapt care nu a fost nici afirmat și nici probat în prezenta procedură.
Considerentele evidențiate au format convingerea instanței asupra temeiniciei recursului promovat reținând că prima instanță a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, în speță nefiind întrunite toate condițiile necesare pentru antrenarea răspunderii speciale a administratorilor astfel că în temeiul disp. art.312 pr.civ. Curtea va admite recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 1953/19.05.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o va modifica în sensul că va respinge cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâților.
Respinge cererea privind obligarea lichidatorului judiciar la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că s-a solicitat obligarea lichidatorului judiciar la plata cheltuielilor de judecată ori demersul judiciar declanșat de creditoarea reclamantă Banca Internațională a Religiilor a fost susținut subsecvent abrogării Legii nr.64/1995, de către lichidatorul judiciar în considerarea exigențelor instituite de art.138 din Legea nr.85/2006, fără a fi fost formulată o astfel de cerere de către această entitate, astfel că în raport de prevederile art.274 pr.civ. cererea apare ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 1953/19.05.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o modifică în sensul că respinge cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâților.
Respinge cererea privind obligarea lichidatorului judiciar la plata cheltuielilor de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./
7 ex./27.01.2010.
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț, Mirela Budiu
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 1742/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 2176/2009. Curtea de... → |
|---|
