Practica judiciara insolventa. Decizia 1515/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1515/COM
Ședința publică din data de 18 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 2: Elena Carina Gheorma
Judecător - - -
Grefier -
S-a luat în examinare recursul comercial formulat de recurenta creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva Sentinței civile nr. 4500/COM/19 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL, cu sediul în,-, județul C - prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, cu sediul în C,-, -.4, județul C și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI - cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect procedura insolvenței -contestație.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele din codul d e procedură civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei în care grefierul de ședință evidențiază obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual. Învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, scutit de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 86 din OUG nr. 51/1998 republicată, aprobată prin Legea nr.409/2001. Arată că la dosarul cauzei intimatul lichidator al debitoarei a depus întâmpinare; se solicită judecata în lipsă.
Curtea, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față.
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr.4500/COM/19 iunie 2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Constanțas -a respins ca nefondată contestația formulată de contestatoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în contradictoriu cu Cabinetul Individual de Insolvență C - în calitate de lichidator al debitoarei
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul sindic a reținut că prin obiecțiunile la raportul final depuse la dosar la data de 30.12.2008, creditoarea a solicitat respingerea raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență în forma prezentată și pe cale de consecință să se dispună lichidatorului convocarea Comitetului creditorilor în vederea formulării cererii de autorizare și a cererii de atragere a răspunderii prevăzută de art.138 de către creditorul ce se va desemna.
În motivarea cererii s-a arătat că se impune atragerea răspunderii persoanelor responsabile de insolvența societății, membrii organelor de conducere în condițiile în care speța se înscrie perfect în sfera de aplicabilitate a art.138 alin.1 lit.c și d din Legea nr.85/2006.
În drept, contestatoarea a invocat disp. art.21 alin.3 din Legea nr.85/2006.
Deși judecătorul sindic a pus în vedere creditoarei să precizeze obiectul cererii formulate în raport de temeiul juridic invocat, aceasta nu a răspuns adresei primită la data de 09.06.2009.
În condițiile lipsei răspunsului creditoarei, instanța a calificat "obiecțiunile" ca fiind o contestație la raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență întemeiată pe disp. art.21 alin.3 din Legea nr.85/2006 întrucât în cauză nu a fost întocmit raport final, ci raport asupra cauzelor sau raport privind închiderea procedurii.
Într-o atare situație, judecătorul sindic a reținut că, prin raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență depus la dosar la data de 12.12.2008, lichidatorul debitoarei SC SRL, respectiv Cabinetul individual de insolvență C, a arătat că a transmis notificări debitoarei și administratorului acesteia în vederea depunerii documentelor prevăzute la art.28 din Legea nr.85/2006, dar administratorul nu s-a prezentat la lichidator cu documentele solicitate, astfel încât nu a avut posibilitatea să verifice și să constate cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței și nici să facă identificarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și a existenței premiselor angajării răspunderii acestora în condițiile art.138 din Legea nr.85/2006.
Potrivit art.21 din Legea nr.85/2006 "la fiecare termen de continuare a procedurii, administratorul judiciar va prezenta judecătorului sindic un raport cuprinzând descrierea modului în care și-a îndeplinit atribuțiile -". Împotriva acestui raport, se poate formula contestație în condițiile art.21 alin.2 și 3 din Legea nr.85/2006.
Lichidatorul a arătat că nu a intrat în posesia documentelor contabile pentru a întocmi raportul asupra cauzelor în care să menționeze cauzele intrării debitoarei în insolvență și persoanele responsabile. Astfel, în lipsa acestor documente pe baza cărora se poate analiza activitatea desfășurată de debitoare și din care s-ar putea deduce cauzele care au dus la încetarea de plăți, nu se poate impune practicianului în insolvență să își însușească raționamentul creditoarei și să formuleze cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere în lipsa unor dovezi concrete. Aceasta cu atât mai mult, cu cat legea conferă calitatea de a formula acțiunea în antrenarea răspunderii și creditorilor în situația în care lichidatorul a omis să formuleze această acțiune.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, care a criticat soluția judecătorului sindic ca fiind nelegală și netemeinică.
Recurenta a invocat următoarele motive de recurs:
- în mod eronat instanța de fond a respins obiecțiunile formulate de AVAS și a dispus închiderea procedurii de lichidare judiciară declanșată împotriva debitoarei;
- în cauză existau premizele aplicării dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006 pentru a atrage la masa credală sume suplimentare destinate acoperirii pasivului debitoarei, deoarece lichidatorul judiciar avea datoria de a căuta modalități de recuperare a patrimoniului pentru a putea plăti cât mai multe din creanțele pe care debitoarea le are către creditori.
- aplicarea dispozițiilor art.138 din Legea 85/2006 reprezintă, de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei, vinovată de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către CAS, o încălcarea flagrantă și constantă a dispozițiilor art.94 din OUG nr.150/2002 modificată, conform cărora utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați constituie infracțiune de deturnare de fonduri și se pedepsește conform prev. art.3021din Codul penal (în prezent art.454 Cod penal) și art.280 din Codul Muncii.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod de procedură civilă, art.2, art.5 alin.1, art.136, 138, 140 și art.142 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Intimatul - lichidator, legal citat, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, în urma demersurilor făcute de către lichidatorul judiciar, s-a constatat prin raportul întocmit la data de 5.11.2008 că, în lipsa documentelor contabile ale societății, nu s-au putut obține informații cu privire la evidența și patrimoniul societății, astfel că lichidatorul nu a avut posibilitatea să verifice și să constate cauzele și împrejurările care au dus la insolvență și nici să facă identificarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă această stare și nu a fost în măsură să analizeze existența premiselor angajării răspunderii prevăzute de art.138 din Legea nr.138/2006.
Curtea constată că, în fapt, susținerile recurentei cuprinse în obiecțiuni și reluate în motivele de recurs nu privesc aspecte legate de neregularitatea raportului întocmit de lichidator, ci singura critică adusă constă în faptul că lichidatorul judiciar nu a formulat cererea de antrenare a răspunderii prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006 și nu a convocat comitetul creditorilor în acest sens.
În ceea ce privește convocarea comitetului creditorilor pentru formularea cererii de atragere a răspunderii materiale a fostului administrator social, Curtea reține că o atare obligație nu poate fi impusă lichidatorului judiciar în condițiile în care prerogativa formulării acțiunii în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006 revine administratorului/lichidatorului judiciar și, în cazul în care acesta a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă a omis să formuleze acțiunea și răspunderea persoanelor din fosta conducere a societății amenință să se prescrie, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea.
Ori, în condițiile în care lichidatorul judiciar a arătat în mod clar în raportul depus că, în lipsa documentelor contabile ale societății nu a putut concluziona asupra cauzelor reale care au determinat intrarea în insolvență a debitoarei, se constată că recurenta, în calitate de unic creditor al debitoarei falite, nu a întreprins niciun demers pentru a uza de calea prevăzută de art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de recurentă sunt nefondate, urmează a respinge recursul ca atare, în baza.312 alin.1 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursuldeclarat de recurenta creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva Sentinței civile nr.4500/COM/19 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL, cu sediul în,-, județul C - prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, cu sediul în C,-, -.4, județul C și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI - cu sediul în C,-, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Jud.sindic
Red. dec.jud.-
2 ex/
Președinte:Mihaela Davidencu ȘerbanJudecători:Mihaela Davidencu Șerban, Elena Carina Gheorma
← Practica judiciara insolventa. Decizia 737/2009. Curtea de Apel... | Alte cereri. Decizia 233/2009. Curtea de Apel Ploiesti → |
---|