Practica judiciara insolventa. Decizia 159/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR.159

Ședința publică din data de 2 februarie 2009

PREȘEDINTE: Stoicescu Maria

JUDECĂTORI: Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica Tudose Ana

- - -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea, cu sediul în P,-, Județ P, împotriva sentinței nr.1058 din data de 03.10.2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata debitoare SC COM SRL, cod identificare fiscală -, nr. de înregistrare în Registru J- prin administrator judiciar, cu sediul în P,-,. 4.. 5,..5E, Județ P și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA, cu sediul în P,-, Județ

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile creditoarea

, intimata debitoare SC COM SRL prin administrator judiciar și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul este motivat și scutit de plata taxei de timbru, că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:

Curtea, luând act că s-a solicitat judecarea în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului de față constată:

Prin cererea înregistrată la data de 05.05.2008 la Tribunalul Prahova, creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice Paf ormulat cerere de deschidere a procedurii împotriva debitoarei SC COM SRL, susținând că are o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 14.785 lei, neachitată de debitoare cu mai mult de 30 zile anterioare formulării cererii.

Cererea formulată a fost comunicată debitorului la data de 16.05.2008, iar aceasta nu a formulat contestație, potrivitart.33 alin. 6din Legea privind procedura insolvenței.

Prin sentința nr. 1058 din 03.10.2008, Tribunalul Prahovaa admis cererea formulată de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice P, și în temeiul art.33 alin 4 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei SC COM SRL și a în temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței, a numit administrator judiciar pe, care urma să îndeplinească atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, cu o retribuție de 1500 lei. S-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a constatat că debitorul se află în încetare de plăți, stare de fapt dovedită cu împrejurarea că nu a mai efectuat plăți cu mai mult de 30 zile anterior datei deschiderii procedurii.

A mai reținut că, sus numita creditoare are o creanță comercială, certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului în cuantum de 14.785 lei dovedită cu titluri executorii.

Împotriva sentinței a declarat recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice P, în termen legal, cerere înregistrată pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI sub nr-.

În motivarea acesteia s-a arătat că hotărârea este nelegală și netemeinică, întrucât deși a propus desemnarea ca administrator judiciar a SRL, instanța de fond fără a ține seama de această propunere, a desemnat în cauză pe lichidatorul, deși avea obligația legală de ține cont de toate ofertele de servicii depuse de practicieni, de cererile în acest sens depuse de creditori și după caz de debitori, dacă cererea introductivă îi aparținea. Se mai susține și faptul că numirea de către judecătorul sindic a unui practician în insolvență, chiar dacă are caracter provizoriu, trebuie să țină seama de anumite criterii și trebuie motivată obligație ce reiese din art. 11 lit. c din Legea 85/2006.

Examinând recursul de față prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a textelor de lege incidente, Curtea reține următoarele:

Prin sentința nr. 1058/3.10.2008, judecătorul sindic investit cu soluționarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitorului SC COM SRL, a admis cererea formulată de către recurenta P, constatând că debitorul se află în încetare de plăți, stare de fapt dovedită de împrejurarea că sus numita societate nu a mai efectuat plăți cu mai mult de 30 de zile, anterior datei deschiderii procedurii și că recurenta creditoare are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului, dovedită prin titlurile executorii depuse la dosar.

Prin aceeași sentință, judecătorul sindic a desemnat ca administrator judiciar în prezenta cauză, pe, stabilind o retribuție de 1500 lei. Argumentul care a stat la baza acestei opțiuni, a fost analiza comparativă a ofertelor depuse la dosar, dovada asigurării de răspundere profesională, responsabilitatea și experiența în domeniu, pe care le-a probat societatea de lichidare spre care s-a optat.

Din contextul expus, rezultă în mod cert faptul că judecătorul sindic a avut în vedere toate ofertele depuse la dosar și a motivat în mod temeinic opțiunea spre o anumită firmă de lichidare judiciară.

Pe de altă parte, tocmai din textul art. 11 lit. c din Legea 85/2006, invocat de către recurentă, reiese faptul că judecătorul sindic trebuie să analizeze toate ofertele de servicii depuse la dosar, inclusiv pe aceea propusă de către creditorul titular al cererii de

deschidere a procedurii insolvenței, obligație pe care judecătorul sindic a îndeplinit-o dar nu are obligația de a desemna pe lichidatorul propus de către creditor.

În consecință, în baza art. 312 alin. 1 pr.civ. Curtea va respinge

prezentul recurs ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoare, cu sediul în P,-, Județ P, împotriva sentinței nr.1058 din data de 03.10.2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata debitoare SC COM SRL, cod identificare fiscală -, nr. de înregistrare în Registru J-, prin administrator judiciar, cu sediul în P,-,. 4.. 5,..5E, Județ P și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA, cu sediul în P,-, Județ

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica Tudose Ana

- - - - - -

Grefier,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

red.

Tehnored.DL

3 ex./09.02.2009

f-

Președinte:Stoicescu Maria
Judecători:Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica Tudose Ana

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 159/2009. Curtea de Apel Ploiesti