Practica judiciara insolventa. Decizia 1876/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - insolvență -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 1876

Ședința publică din 5 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Andrieș Maria

JUDECĂTOR 2: Ududec Elena

JUDECĂTOR 3: Nastasi Dorina

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de creditoarea - "" - B, cu sediul în B,-, județul B și în str. -,.4,.A,.2, parter, OP 11, CP 11, la sediul ales la Cabinet Avocat B,--11, sector 1,împotriva sentinței nr.175 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului Botoșani - secția comercială,contencios administrativ și fiscal ( dosar nr-).

La apelul nominal a răspuns consilier juridic C pentru debitoarea intimată - SRL B, lipsă fiind creditoarea recurentă - "" - B, creditoarea intimată - -

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care instanța constatând recursul în stare de judecată a dat cuvântul la dezbateri.

Reprezentantul debitoarei intimate - SRL Bas olicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică, în sensul admiterii contestației și respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA:

Asupra recursului de față,constată:

Prin cererea adresată Tribunalului Botoșani la data de 14.11.2008, creditoarea - "" - Bas olicitat deschiderea procedurii insolvenței debitoarei - " " SRL B pentru o creanță în sumă de 68.409,88 lei, arătând că în baza ofertei de preț acceptată a executat în favoarea debitoarei lucrări de excavare și transport în valoare de această sumă și că, deși a confirmat executarea lucrărilor debitoarea nu a achitat suma datorată.

Debitoarea a contestat atât încetarea de plăți cât și creanța, susținând că aceasta nu este certă, lichidă și exigibilă, arătând că a efectuat plăți în sumă de 58.409,88 lei, rămânând de plată penalități în sumă de 10.000 lei, pe care consideră că nu le datorează.

Prin cererea formulată la data de 3.03.2009 creditoarea - "" - Sas olicitat la rândul său deschiderea procedurii insolvenței cu privire la debitoarea - " " SRL B, pentru o creanță în sumă de 52.600,36 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii prestate acesteia.

Cele două cereri au fost conexate la data de 26 martie 2009.

Debitoarea a formulat contestație de încetare de plăți și cu privire la această creanță, susținând că a achitat suma, rămânând de plată doar 10.000 lei, pe care ulterior i-a și achitat.

Prin sentința nr.175 din 30.04.2009 Tribunalul Botoșania respins ca nefondate cererile creditoarelor pentru deschiderea procedurii generale de insolvență a debitoarei - " " SRL B și a admis contestația de încetare de plăți a acesteia.

Pentru a hotărî astfel judecătorul sindic a reținut, în esență că, creditoarea - "" - B nu a făcut dovada că are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva debitoarei, pentru suma solicitată, reprezentând penalități de întârziere, părțile aflându-se în proces, iar creanța datorată celeilalte creditoare a fost achitată în totalitate.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea, în motivarea căruia a arătat că la data de 19.06.2008 debitoarea îi datora suma de 5.892,88 lei reprezentând rest de plată la facturile emise în baza contractului de prestări servicii nr.3/6.03.2008. La terminarea lucrărilor a emis factura nr.-/19.06.2008, în sumă de 62.517 lei, acceptată la plată de către debitoare prin semnare și ștampilare, astfel încât la data introducerii aceasta îi datora suma de 68.409,88 lei, fără ca această sumă să conțină penalități de întârziere, așa cum greșit a reținut instanța.

A arătat recurenta că, deși la data de 26.02.2009 a depus precizări prin care a arătat că la acea dată debitoarea îi datora suma de 42.517 lei, instanța a admis contestația debitoarei fără ca aceasta să-și fi dovedit în vreun fel afirmațiile.

Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.7 și 9.pr.civ. și cele ale Legii nr.85/2006.

Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs precum și sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat.

Astfel, din copiile ordinelor de plată depuse la dosarul cauzei rezultă că debitoarea a achitat creditoarei suma de 58.409,88 lei, respectiv până la data de 13.01.2009 suma de 25.892,88 lei, recunoscută de creditoare prin precizările invocate în cererea de recurs, iar până la 25.03.2009 suma de 32.517 lei, așa cum rezultă din copiile din 6.03.2009, 19.03.2009 și 25.03.2009.

Ca urmare, în mod corect a reținut judecătorul sindic că la acea dată debitoarea mai datora doar suma de 10.000 lei.

Potrivit dispozițiilor art.3 din Legea nr.85/2006, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.

Creanța invocată de către creditoare nu are acest caracter, având în vedere faptul că în prezent părțile se află în litigiu pentru stabilirea penalităților pe care creditoarea le-ar datora debitoarei, ca urmare a executării cu întârziere a unor lucrări, penalități care, potrivit contractului încheiat între părți, pot fi deduse de către beneficiar din sumele facturate de către prestator.

Ca urmare, în temeiul dispozițiilor art.312 pr.civ. recursul va fi respins ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea - "" - B, cu sediul în B,-, județul B și în str. -,.4,.A,.2, parter, OP 11, CP 11, la sediul ales la Cabinet Avocat B,--11, sector 1, împotriva sentinței nr.175 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului Botoșani - secția comercială,contencios administrativ și fiscal ( dosar nr-).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 5 noiembrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

Jud.fond:

2 ex./26.11.20

Președinte:Andrieș Maria
Judecători:Andrieș Maria, Ududec Elena, Nastasi Dorina

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 1876/2009. Curtea de Apel Suceava