Practica judiciara insolventa. Decizia 2069/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr.2069/2008
Ședința publică de la 07 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 3: Adriana Iluț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI împotriva sentinței civile nr. 140 din 28.01.2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații: debitoarea SC - SRL, administrator, lichidator -judiciar PRO, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recurenta este scutită de plata taxelor judiciare, potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 197 Cod procedură fiscală.
S-a prezentat referatul cauzei, constatându-se că dosarul a fost repus pe rol urmare a soluționării de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 16, 17 și art. 138 alin. 1 și alin. 3 din Legea nr. 85/2006, excepție invocată de către recurentă. S-a pronunțat Decizia nr. nr. 829 din 08.07.2008, prin care s-a respins excepția invocată.
Prin recursul formulat, recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.civilă.
Instanța în urma deliberării, în lipsa vreunei cereri prealabile a părților, constată că prezentul recurs se află în stare de judecată și îl lasă în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.140 din 28 ianuarie 2008 pronunțată în dosarul nr. 2515/100/207 al Tribunalului Maramureș, privind procedura enței debitoarei SC - SRL judecătorul sindic a respins acțiunea formulată de creditoarea DGFP în contradictoriu cu pârâții și pentru angajarea răspunderii patrimoniale a acesteia.
Judecătorul sindic a reținut în esență că Legea r 85/2006 recunoaște legitimare procesuală activă în cazul acțiunii formulate în baza art. 138 alin (1) doar lichidatorului sau comitetului creditorilor în baza alin (3) din același act normativ, legitimare care este limitată așa încât acțiunea promovată de creditoarea DGFP M urmează a fi respinsă.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termenul legal creditoarea DGFP M care a solicitat admiterea acestuia în sensul modificării în întregime a hotărârii și a admiterii cererii de angajare a răspunderii patrimoniale a administratorului falitei.
În motivarea recursului a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16, art. 17 și art. 138 alin (1) și (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura enței arătând că textele de lege menționate contravin în ordinea invocărilor prevederilor constituționale ale art. 21 privind "accesul liber la justiție ", art. 16 referitor la "egalitatea în drepturi" și art. 124 alin (2) potrivit căruia "justiția este unică imparțială și egală pentru toți", toate coroborate cu art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și a libertăților fundamentale, care dispun în legătură cu dreptul la un proces echitabil.
Examinând recursul, Curtea de apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform art. 138 alin (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura enței se recunoaște calitate procesuală activă în formularea acțiunii în răspundere a membrilor organelor de conducere, în principal administratorului judiciar sau lichidatorului și alin (3) al textului recunoaște calitate procesuală activă și comitetului creditorilor dar numai în cazurile expres limitativ prevăzute de acest text de lege.
Curtea Constituțională prin decizia nr. 829 din 8 iulie 2008 pronunțată în dosarul nr. 298/D/2008 investită cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale invocată în conținutul recursului declarat de recurenta în cauza de față a respins excepția de neconstituționalitate a textelor de lege invocate de recurentă.
S-a reținut în esență că instituirea procedurii nu a urmărit restrângerea accesului liber la justiție, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul termenului legal instituit, ci s-a avut în vedere instaurarea unui climat de ordine indispensabil în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21, asigurându-se protecția drepturilor și intereselor legitime ale tuturor părților.
Având în vedere hotărârea mai sus menționată în temeiul dispozițiilor art. 312 alin (1) Cod procedură civilă, recursul se va respinge ca nefondat reținându-se că hotărârea judecătorului sindic este legală, acesta făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 138 alin (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura enței, stabilind în mod judicios că recurenta creditoare nu are calitate procesuală activă în promovarea acțiunii formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 140 din 28.01.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 7 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
2 ex./10.10.2008
Jud.fond.-
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Adriana Iluț
← Practica judiciara insolventa. Decizia 85/2010. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 188/2008. Curtea de Apel... → |
---|