Practica judiciara insolventa. Decizia 2349/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 2349/2009
Ședința publică de la 6 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 2: Axente Irinel Andrei
JUDECĂTOR 3: Claudia
GREFIER:
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C ÎN CALITATE DE REPREZENTANT AL ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULU T împotriva sentinței comerciale nr. 14 din 18 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C N, SC SISTEM SRL, ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE T, SC SRL, &, și, având ca obiect procedura insolvenței- contestația asupra cauzei de insolvabilitate.
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 29.09.2009, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr.14 din 18 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr- s-a respins ca inadmisibilă contestația formulată de creditoarea T împotriva raportului asupra cauzelor si împrejurărilor care au condus la insolvență, întocmit de lichidatorul judiciar &.
În motivare se arată că, prin contestația formulată împotriva raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență nr.2662/11.11.2008, înregistrată la dosar la data de 2 decembrie 2008, creditoarea Tas olicitat judecătorului sindic să dispună lichidatorului judiciar să promoveze cererea prevăzută de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Creditoarea a arătat că potrivit raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență nr.2662/11.11.2008 publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr.4656/2008, lichidatorul judiciar a arătat că principala cauză de insolvabilitate a societății a fost climatul geografico-economic în care societatea și-a desfășurat activitatea, trecând cu vederea ceea ce a afirmat în raportul nr.2661/11.11.2008 publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr.4656/2008 unde a arătat că societatea a ajuns în stare de insolvență datorită climatului economico-geografic în care a ales să-și desfășoare activitatea, precum și ca urmare a neconcordanțelor dintre situațiile contabile ale societății existente în arhiva acesteia și cele existente în evidențele Administrației Finanțelor Publice Toate acestea, conexate cu necomunicarea către administratorul statutar al societății a cuantumului datoriilor către bugetul de stat, informații ascunse acestuia de către contabila societății. În aceste condiții, lichidatorul judiciar a arătat că consideră că principala vinovată pentru starea de insolvență a societății debitoare este contabila, considerând că nu se impune formularea unei cereri de atragere a răspunderii personale a administratorului debitoarei, culpa acestuia fiind subsidiară vinovăției contabilului.
Creditoarea a susținut că vinovat de starea de insolvență a debitoarei se face și administratorul societății datorită atribuțiilor ce-i revin în calitate de administrator. Astfel, potrivit art.31 din Legea nr.82/1991, situațiile financiare anuale consolidate trebuie să fie însoțite de o declarație scrisă a administratorului societății-mamă prin care își asumă răspunderea pentru întocmirea situațiilor financiare anuale consolidate. Având în vedere aceste prevederi legale, administratorul statutar al societății era obligat să cunoască modul în care era ținută evidența contabilă a societății. Mai mult, în virtutea rolului de administrator al societății acesta avea posibilitatea schimbării contabilului atunci când actele ce i-au fost puse la dispoziție nu reflectau situația reală a societății. De asemenea, potrivit art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, faptul că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea este un motiv suficient pentru atragerea răspunderii administratorului sau oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Prin contestația formulată și întemeiată pe disp. art. 14 și 21, creditoarea Tas olicitat respingerea raportului privind cauzele și împrejurările care au condus la insolvență și obligarea practicianului în insolvență la formularea acțiunii prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006.
Potrivit art. 21 alin.2 din Legea nr. 85/2006, debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană fizică, oricare dintre creditori, precum și orice altă persoană interesată, pot face contestație împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar.
Ca atare, persoanele enumerate de textul de lege pot formula contestație împotriva oricăror măsuri luate de administratorul judiciar.
Prin raportul atacat, administratorul judiciar nu a luat nici un fel de măsuri, în procedura la care este supusă debitoarea, ci a învederat faptul că din analizele efectuate cu ocazia analizării cauzelor insolvenței s-a constatat că debitoarea nu deține bunuri în patrimoniu, cu excepția unui automobile, contractile comerciale au fost reziliaze, societatea nu mai are nici un angajat, factorul economic predominant al insolvenței fiind reprezentat de aprecierea monedei naționale.
De asemenea, administratorul judiciar a analizat oportunitatea formulării unei cereri de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului statutar, concluzionând asupra faptului că doamna nu a putut fi contactată pentru a I se solicita lămuriri cu privire la modalitatea de ținere a contabilității.
Nemulțumită de concluziile raportului sus arătat, creditoarea a formulat contestația dedusă judecății, menționând că în opinia sa ar fi întrunite condițiile pentru antrenarea răspunderii întemeiat pe disp. art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, precizând de asemenea, într-o manieră lipsită de orice temei juridic, că scopul Legii nr. 85/2006 nu ar fi atins în lipsa exercitării cererii de antrenare a răspunderii.
Așadar, atâta timp cât prin raportul depus de administratorul judiciar nu s-au luat nici un fel de măsuri susceptibile de contestația întemeiată pe disp. art. 21 din Legea nr. 85/2006, și raportat la conținutul contestației formulate de creditoarea T, care se referăexclusiv la aspecte legate de antrenarea răspunderii, luând în considerare totodată și disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006, care stabilesc atât cadrul în care poate fi formulată cererea de antrenare a răspunderii, cât și condițiile de admisibilitate ale acesteia, judecătorul sindic a apreciat că creditoarea nu avea deschisă calea unei asemenea contestații.
Împotriva sentinței a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice C, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii contestației formulate de aceasta.
În motivarea recursului, recurenta arată că sentința comercială nr. 14/18.02.2009 este netemeinică și nelegală din următoarele considerente:
Instanța în mod eronat arată că și- întemeiat contestația pe prev. art. 14 și 21 din Legea nr. 85/2006.
Contestația recurentei a fost întemeiată pe prev. art. 21 alin. (2) coroborat cu art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2008 și nicidecum pe prev. art. 14, care se referă la convocarea creditorilor.
Instanța de fond în mod greșit arată că lichidatorul judiciar nu a luat nici o măsură prin raportul contestat. Neformularea unei cereri de atragere răspunderii personale este o măsură luată de lichidatorul judiciar.
Potrivit raportului contestat (nr. 2662/11.11.2008), referindu-se la cauzele care au dus la apariția stării de insolvență debitorului, lichidatorul arată că principala cauză de insolvabilitate societății a fost climatul geografico-economic în care societatea și-a desfășurat activitatea, trecând cu vederea ceea ce a afirmat în raportul nr. 2661/11.11.2008 publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 4656/2008, unde a arătat următoarele: " societatea a ajuns în stare de insolvență datorită climatului geografico-economic defavorabil în care a ales să își desfășoare activitatea, precum și ca urmare neconcordanțelor dintre situațiile contabile ale societății existente în Arhiva acesteia și cele existente în evidențele Administrației Finanțelor Publice Toate acestea, conexate cu necomunicarea către administratorul statuar al societății a cuantumului datoriilor către Bugetul de Stat, informații ascunse acestuia de către contabila societății În aceste condiții, principala vinovată pentru starea de insolvență a societății este d-na contabilă De aceea consideră că deocamdată nu se impune formularea unei cereri de atragere răspunderii personale administratorului societății, fiind subsidiară vinovăția doamnei contabile".
Vinovat de starea de insolvență se face și administratorul societății datorită atribuțiilor care îi revin în calitate de administrator. Potrivit art. 31 din Legea nr. 82/1991 - Legea contabilității, situațiile financiare anuale consolidate trebuie să fie însoțite de o declarație scrisă a administratorului societății-mamă prin care își asumă răspunderea pentru întocmirea situațiilor financiare anuale consolidate.
Administratorul societății era obligat să cunoască modul în care era ținută evidența contabilă societății. Mai mult decât atât, în virtutea rolului de administrator al societății avea posibilitatea schimbării contabilului atunci când din actele care i-au fost puse la dispoziție nu reflectau situația reală a societății.
Potrivit art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, faptul că nu a fost ținută contabilitate în conformitate cu legea este un motiv suficient pentru atragerea răspunderii administratorului sau oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Intimatul prin întâmpinare solicitat respingerea recursului.
Examinând recursul, instanța constată următoarele:
În cauză s-a respins ca inadmisibilă contestația creditorului pe considerentul că prin raportul atacat administratorul judiciar nu a luat nici o măsură și astfel raportul nu poate fi contestat potrivit art. 21 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
De la început, trebuie precizat că se impune se face distincție între situația în care administratorul judiciar sau lichidatorul au omis să indice, în raportul asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență patrimoniului debitorului persoană juridică, ori dacă acesta omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie și doua situație, în care lichidatorul judiciar nu a examinat în profunzime și cu competență situația economică debitorului, derularea activității acestuia în ultimii ani, ceea ce ar fi dus la constatarea faptului că activitatea a fost sau nu profitabilă sau au fost înregistrate pierderi. În acest context, nu a fost examinat modul în care, persoanele responsabile de funcționarea debitoarei și-au îndeplinit atribuțiile și măsurile dispuse de acestea.
În prima situație își găsesc aplicabilitatea prevederile art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora " comitetul creditorilor sau creditorul care deține mai mult de J din valoarea tuturor creanțelor, poate cere judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1 dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență patrimoniului debitorului persoană juridică, ori dacă acesta omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie".
În cea de-a doua situație, apreciem că își găsesc aplicabilitatea prevederile art. 21 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora, "debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum și orice altă persoană interesată pot face contestație împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar".
Activitatea administratorului judiciar poate consta de cele mai multe ori în acțiune, dar măsurile dispuse de acesta pot consta, se pot concretiza în inacțiune sau pasivitate, situație în care, o persoană nu îndeplinește o activitate sau nu săvârșește o acțiune la care este obligată potrivit legii.
Astfel, măsurile la care se referă art. 21 și care sunt susceptibile de fi contestate, pot consta nu numai în acțiuni, ci se pot concretiza și în omisiunea sau inacțiunea lichidatorului sau administratorului judiciar de releva cauzele reale care au condus la insolvența debitoarei.
Față de aspectele sus arătate, rezultă că împotriva raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență și prin care s- concluzionat că nu este oportună formularea unei acțiuni în răspundere poate fi formulată contestație în temeiul art. 21 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
A admite contrariul, ar însemna ca un astfel de raport să nu poată fi supus controlului judecătorului sindic.
Întrucât contestația a fost respinsă ca inadmisibilă și astfel instanța a soluționat procesul fără intra în cercetarea fondului, în baza art. 304(9) și 312(3) Cod proc.civ. se va admite recursul, se va casa hotărârea și se va trimite cauza spre rejudecare.
În rejudecare, contestația va fi soluționată pe fond, în raport de concluziile cuprinse în raportul lichidatorului judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C împotriva sentinței comerciale nr. 14 din 18.02.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 06.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red. dact. GC
10 ex/5.11.2009
Jud.primă instanță:
Președinte:Danusia PușcașuJudecători:Danusia Pușcașu, Axente Irinel Andrei, Claudia
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 756/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 155/2010. Curtea de Apel... → |
|---|
