Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2.351/2009
Ședința publică din data de 06 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 2: Axente Irinel Andrei
JUDECĂTOR 3: Claudia
GREFIER:
S-a luat în examinare în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâtul împotriva încheierii comerciale nr. 365 din 2 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ C, SC COM SRL, și având ca obiect procedura insolvenței - angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 29.09.2009, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA,
Prin încheierea comercială nr. 365 din data de 2 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Comercial Clujs -a dmis cererea lichidatorului judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ desemnat să administreze procedura debitoarei COM C-N, iar pârâții și, în solidar, au fost obligați la plata sumei de 17.122 lei, pasiv al debitoarei.
Pentru a hotărî astfel, analizând cererea formulată de către lichidatorul judiciar, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Conform dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art. 138, lit. a- Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii. Încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului. răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art. 3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Simpla constatare a stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi. Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților sau să fi constituit numai o condiție favorabilă producerii acestei stări.
Astfel, relevă judecătorul sindic, vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. Simpla reprezentare a faptului că prin săvârșirea unei fapte din cele enumerate la art. 138 se prejudiciază societatea și creditorii, prin producerea sau numai condiționarea stării de insolvență este suficientă pentru antrenarea răspunderii. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni. Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, putând fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
Lipsa documentelor contabile și nepredarea acestora lichidatorului poate fi încadrată la lit. daa rt. 138, angajarea răspunderii făcând-se în condițiile în care membrii organelor de conducere ori supraveghere sau orice altă persoană au contribuit la starea de insolvență a debitoarei. sugerează existența raportului de cauzalitate între faptele personale și prejudiciul suferit de averea debitoarei și implicit de către creditori, textul găsindu-și aplicabilitatea și în situația în care fapta a constituit doar o condiție favorabilă pentru realizarea efectului. Nepredarea documentelor contabile și neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale atestă încălcarea dispozițiilor art. 138, lit. d din Legea nr. 85/2006, în condițiile în care corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr. 31/1990, care în art. 71 stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 din Legea nr. 82/1991 a contabilității, prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului. Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații. În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăți și una din faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, prezumția având un caracter juris de jure nefiind posibil a fi răsturnată prin proba contrarie.
Față de considerentele mai sus reținute, judecătorul sindic a apreciat că cererea formulată de către lichidatorul judiciar se impune a fi admisă ca fiind fondată și pe cale de consecință, pârâții au fost obligați, în solidar, la plata sumei de 17.122 lei, pasiv al debitoarei în conformitate cu dispozițiile art. 138, lit. a și d din Legea nr. 85/2006.
În susținerea acestei poziții procesuale, judecătorul sindic a considera că după cum statuează și dispozițiile art. 138 din actul normativ menționat, poate fi antrenată răspunderea pentru pasivului debitoarei rămas neacoperit, iar acest pasiv al debitoarei este cel care rezultă din tabelul definitiv consolidat al creditorilor.
Astfel, ambii pârâți fiind foști administratori ai societății, răspund în mod egal față de creditorii persoanei juridice, ambii pârâți având obligația să conducă activitatea societății, conform art. 73 din Legea nr. 31/1990. În lege nu se face distincție între administratorii de fapt și ce de drept, aceia care figurează având această calitate din datele furnizate de către registrul comerțului răspunzând pentru buna conducere a activității societății. Chiar dacă efectiv pârâtul nu a săvârșit acte de administrare, el era obligat să verifice modul cum este condusă societatea de către celălalt administrator și să ia măsurile corespunzătoare în situația în care ar fi constatat nereguli. Funcția de administrator presupune, pe lângă anumite drepturi, și obligații din parte celui care o deține.
Împotriva acestei încheieri, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9.pr.civ. pârâtul a formulat recurs, solicitând, în principal, casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii lichidatorului de angajare a răspunderii sale patrimoniale.
Dezvoltându-și motivele de recurs, pârâtul a criticat hotărârea instanței de fond motivat de faptul că i-a fost încălcat dreptul la apărare, fiind în imposibilitatea ca prin martori să-și dovedească nevinovăția și faptul că nu a exercitat calitatea de administrator al COM, în realitate, această funcție fiind îndeplinită de pârâtul.
O altă critică formulată de pârât se referă la faptul că instanța de fond a admis cererea lichidatorului, în principal pe considerentul faptului că neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență, condiții în care există un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor.
Față de aceste considerente, pârâtul apreciază hotărârea ca fiind nelegală, deoarece răspunderea civilă, în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006, presupune existența condițiilor necesare angajării răspunderii delictuale, respectiv săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele enumerate în art. 138, existența prejudiciului, a legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu, precum și culpa făptuitorului, condiții neîndeplinite în speță, nefiind dovedit nici un prejudiciu cert rezultat în urma neregulilor din evidența contabilă precum și culpa sa.
În final, pârâtul a relevat că nici una din faptele imputabile nu au fost de natură să aducă societatea-debitoare în stare de faliment, motiv pentru care, și din acest punct de vedere, cererea lichidatorului este neîntemeiată.
Pârâtul a depus și concluzii scrise în care a adus aceleași critici hotărârii recurate referitoare la neîndeplinirea condițiilor prev. de art. 138 din Legea nr. 85/2006, concluzionând că nu există vreo culpă a sa în cauzarea insolvenței societății.
Analizand actele si lucrarile dosarului, prin prisma dispozitiilor art. 304 indice 1. instanta de recurs retine urmatoarele:
Conform dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art. 138 lit. a- Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii.
Încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului. răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art. 3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Simpla constatare a stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților sau să fi constituit numai o condiție favorabilă producerii acestei stări.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. Simpla reprezentare a faptului că prin săvârșirea unei fapte din cele enumerate la art.138 se prejudiciază societatea și creditorii, prin producerea sau numai condiționarea stării de insolvență este suficientă pentru antrenarea răspunderii. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie dealtfel infracțiuni.
Lipsa documentelor contabile și nepredarea acestora administratorului judiciar/lichidatorului poate fi încadrată la lit. daa rt. 138, angajarea răspunderii făcând-se în condițiile în care membrii organelor de conducere ori supraveghere sau orice altă persoană au contribuit la starea de insolvență a debitoarei. sugerează existența raportului de cauzalitate între faptele personale și prejudiciul suferit de averea debitoarei și implicit de creditori, textul găsindu-și aplicabilitatea și în situația în care fapta a constituit doar o condiție favorabilă pentru realizarea efectului.
Nepredarea documentelor contabile și neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale atestă încălcarea dispozițiilor art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, în condițiile în care corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr. 31/1990, care în art. 73 stabilește că administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 10 din Legea nr. 82/1991 a contabilității republicată prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului.
Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăți și una din faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, prezumția având un caracter juris de jure.
In cazul concret dedus judecatii, reclamantul a solicitat in principal casarea hotararii recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece i-au fost respinse de catre judecatorul sindic probele prin care a incercat sa dovedeasca faptul ca nu a exercitat intr-o maniera concreta acte de administrare a societatii, ci a figurat doar intr-o maniera formala in aceasta calitate. Argumentul nu poate fi acceptat, deoarece obligatia administratorului statutar de a tine contabilitatea in conformitate cu legeaeste o obligatie legala, care incumba administratorului statutar in baza textelor anterior enuntate din momentul in care a acceptat aceasta calitate, a fost inscris in registrul comertului in acesta calitate si a depus specimenul de semnatura pentru opozabilitate fata de terti. Afirmatia ca aceasta inscriere a calitatii de administrator in registrul comertului este una pur formala nu poate fi retinuta ca intemeiata, deoarece acceptarea acestei calitati implica certe responsabilitati si da nastere la obligatii legale in sarcina persoanei implicare, a recurentului in cazul analizat. Printre aceste obligatii se enumera si aceea de legala tinere a contabilitatii, asa cum s-a aratat anterior.
Asa cum a retinut in esenta judecatorul sindic, nu se poate dovedi cu martori un fapt negativ, acela ca unul dintre administratorii statutari nu a savarsit niciodata nici un act de administrare, iar pe de alta parte, prin cererea de chemare in judecata lichidatorul judiciar a imputat o omisiune a paratului recurent, constand in neindeplinirea unei obligatii legale, in nici un caz o actiune. Datorita nepredarii actelor contabile judecatorul sindic a tras concluzia intemeiata pe o prezumtie simpla a faptului ca nu a existat o contabilitate legal condusa, omisiune de care se fac vinovati deopotriva ambii administratori, in conditiile in care au acceptat aceasta calitate si responsabilitatea aferenta.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere starea de fapt retinută de către judecătorul sindic, instanta de recurs apreciază că recursul este total neîntemeiat si urmează a fi respins.
În susținerea acestei poziții procesuale, instanta de recurs consideră că, după cum statuează și dispozitiile art. 138, poate fi antrenată răspunderea pentru pasivului debitoarei rămas neacoperit, iar acest pasiv al debitoarei este cel care rezultă din tabelul definitiv consolidat al creditorilor.
In ciuda demersurilor constante ale lichidatorului judiciar, pârâtul nu si-a îndeplinit obligatia de predare a actelor contabile. Potrivit datelor obtinute de către lichidatorul judiciar, ultimul bilant contabil înscris în datele Ministerului Finatelor este din anul 2004. Rezultă faptul că pentru intervalul 2005-2002, până la deschiderea procedurii de insolvență, contabilitatea nu a fost tinută în conformitate cu normele incidente si nu exista acte contabile.
Pentru toate aceste motive, în baza art. 312 alin. 1. recursul va fi respins ca neîntemeiat si sentinta recurată va fi mentinută ca fiind pe deplin legală si temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul, in contradictoriu cu lichidator judiciar desemnata in procedura de insolventa a debitoarei Com împotriva sentintei comerciale nr. 365 din 02 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 06 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - -
Red./23.10.2009
Dact./4 ex./
Jud.fond
Președinte:Danusia PușcașuJudecători:Danusia Pușcașu, Axente Irinel Andrei, Claudia
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 553/2009.... → |
|---|
