Practica judiciara insolventa. Decizia 2359/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2359/2008

Ședința publică de la 28 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu

JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 3: Adriana Iluț

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de către societatea debitoare SC SRL prin administrator, împotriva sentinței comerciale nr. 1462/12.06.2008 pronunțată în dosarul Tribunalului Comercial Cluj nr-, în contradictoriu cu intimații: DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ C, SP H & B, având ca obiect procedura insolvenței -închiderea procedurii.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă administratorul societății debitoare.

Procedura de citare este îndeplinită prin publicarea citației în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 3513/18.09.2008.

Pentru timbrarea recursului s-a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 19, 5 lei și s-a aplicat timbru judiciar de 0,15 lei.

S-a prezentat referatul cauzei după care reprezentantul recurentei depune la dosar dovada achitării taxelor judiciare datorate pentru calea de atac promovată și declară că nu are de formulat alte cereri în probațiune și nici excepții de invocat.

Instanța în urma deliberării apreciază că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, constată recursul în stare de judecată si acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursului.

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat. Arată că a formulat recurs pentru reducerea retribuției administratorului judiciar, care, a efectuat acte de procedură, dar suma solicitată este mult prea mare raportat la activitatea depusă. Mai arată că s-a deschis procedura judiciară față de societatea SC SRL deși suma datorată era sub valoarea prag, respectiv 9800 lei, sumă datorată creditoarei C N, precum și faptul că a solicitat la fond suspendarea judecării cererii de declanșare a procedurii pentru a se soluționa procedura insolvenței deschisă de SC SRL față de societatea SC SRL. Face referire la sancțiunea amenzii aplicată la fond, care în opinia sa, nu este justificată. Dorește să fie tras la răspundere lichidatorul, care nu a făcut demersuri pentru recuperarea creanțelor societății.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 1462 din 12 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Clujs -a constatat că prin decizia Curții de Apel Cluj pronunțată la data de 10 iunie 2008 în dosarul cu nr- s-a modificat sentința comercială nr.354/14.02.2008 pronunțată de judecătorul sindic, luându-se act de renunțarea creditoarei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI la soluționarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulată împotriva debitoarei SC SRL.

S-a dispus închiderea procedurii insolvenței deschisă împotriva debitoarei, constatându-se achitate creanțele înscrise în tabelul definitiv al creditorilor.

Debitoarea a fost obligată să-i achite administratorului judiciar suma de 474,48 lei cu titlu de cheltuieli de procedură și suma de 1.785 lei onorariu.

S-a dispus comunicarea prezentei cu creditorii, administratorul judiciar, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj în vederea efectuării mențiunii de radiere a mențiunii deschiderii procedurii insolvenței.

Pentru a dispune astfel, judecătorul sindic a reținut că, prin sentința comercială nr.354/14 februarie 2008 fost respinsă contestația formulată de debitoarea SC SRL împotriva cererii de deschidere a procedurii formulată de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C și s-a admis cererea de deschidere a procedurii debitoarei, fiind numită în calitate de administrator judiciar SOCIETATEA PROFESIONALĂ H & B.

Prin aceeași sentință s-a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitoarei, indisponibilizarea părților sociale și au fost stabilite termenele limită prev. de art.62 din Legea nr.85/2006.

Urmare desemnării administratorului judiciar, în baza atribuțiilor ce i-au revenit în conformitate cu legea, acesta a întocmit raportul preliminar și tabelul preliminar al creanțelor, dispunând înscrierea în tabel ca și creditori bugetari ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N cu o creanță în cuantum de 9.873 lei și C cu o creanță în cuantum de 92 lei.

Prin încheierea nr.950/24 aprilie 2008 fost aprobat raportul preliminar de activitate și încuviințat tabelul definitiv al creditorilor în modalitatea întocmită de administratorul judiciar.

Împotriva hotărârii de deschidere a procedurii pronunțate de judecătorul sindic a formulat recurs debitoarea, recurs ce a fost soluționat de Curtea de Apel Cluj la data de 10 iunie 2008 în sensul admiterii, modificării sentinței civile nr.354/14.02.2008, luându-se act de renunțarea creditoarei C la judecata cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulată față de debitoarea SC SRL.

Prin aceeași decizie a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect contestația formulată de debitoare.

La termenul de judecată din data de 12 iunie 2008, administratorul statutar al debitoarei a depus la dosar dovada achitării creanței C în cuantum de 92 RON, creanță bugetară care a fost înscrisă în tabelul definitiv al creditorilor.

Față de faptul că instanța de control ierarhic superioară a modificat sentința pronunțată de judecătorul sindic în baza căreia s-a deschis procedura, urmare renunțării creditoarei A JUDEȚULUI C la soluționarea cererii de deschidere a procedurii, ținând cont de faptul că a fost achitată și creanța C și că alte creanțe nu au mai fost înregistrate la dosarul cauzei, prin raportare la disp. art.134 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței, constatând ca fiind achitate toate creanțele înscrise în tabelul definitiv.

Întrucât pe parcursul derulării procedurii administratorul judiciar a îndeplinit atribuțiile ce au fost stabilite în sarcina sa, procedând la întocmirea tabelului preliminar, a tabelului definitiv, notificând creditorii, comunicând cu aceștia tabelul, procedând și la publicarea raportului și a tabelului preliminar în Buletinul procedurilor de insolvență, judecătorul sindic, raportat la prev. art.4 alin.1 din Legea nr.85/2006, a obligat debitoarea să suporte contravaloarea cheltuielilor de procedură, dat fiind faptul că în calea de atac a recursului nu s-a formulat o cerere de suspendare a hotărârii de deschidere a procedurii și aceasta și-a urmat cursul.

După cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar și decontul cheltuielilor de procedură aflat la fila 249, totalul acestor cheltuieli se ridică la suma de 474,48 lei, sumă ce a fost achitată de debitoare, incluzându-se aici informațiile solicitate de la. taxele poștale pentru notificarea administratorilor, anunțul în ziarul "România Liberă", cheltuielile de publicare în Buletinul procedurilor de insolvență, precum și cheltuielile cu faxuri și consumabile.

Totodată, debitoarea a fost obligată să-i plătească administratorului judiciar o remunerație în cuantum de 1.785 lei pentru întreaga activitate prestată de la data deschiderii procedurii și până la închiderea acesteia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitoarea SC SRL C- care a solicitat ca în temeiul dispozițiilor art. 304 pct 9 Cod procedură civilă să se modifice hotărârea judecătorului sindic în sensul respingerii cererii administratorului judiciar pentru plata onorariului în cuantum de 1785 lei și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 747,48 lei.

În dezvoltarea motivelor de recurs debitoarea-recurentă arată că în mod nelegal judecătorul sindic a obligat debitoarea la plata către administratorul judiciar a cheltuielilor aferente procedurii întrucât față de debitoare a fost închisă procedura insolvenței constatându-se achitate creanțele.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea de apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

DGFP A JUDEȚULUI Caf ormulat la data de 13 noiembrie 2007 o cerere de deschidere a procedurii insolvenței față de debitoarea SC SRL invocând existența unei creanțe bugetare în cuantum de 26255 lei constatate prin titlu executoriu.

Prin sentința comercială nr. 354 din 14 februarie 2008 fost respinsă contestația formulată de debitoarea SC SRL și s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoare, fiind numit în calitate de administrator judiciar SP H & B.

Urmare a desemnării administratorului judiciar în baza atribuțiilor ce i-au revenit conform art. 20 din lege acesta a întocmit raportul preliminar și tabelul preliminar al creanțelor dispunând înscrierea ca și creditori bugetari a DGFP C cu o creanță în cuantum de 9873 lei și ITM C cu o creanță în cuantum de 92 lei.

Ulterior, judecătorul sindic prin încheierea nr. 950 din 24 aprilie 2008 aprobat raportul preliminar de activitate și a încuviințat tabelul definitiv al creditorilor.

Deoarece împotriva hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței debitoarea a declarat recurs, aceasta a și cerut pe cale separată suspendarea procedurii iar prin decizia pronunțată de instanța de recurs s-a luat act de renunțarea creditorului DGFP C la soluționarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei așa încât la data de 12 iunie 2008 prin hotărârea ce face obiectul prezentului recurs, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii conformându-se dispozițiilor instanței de recurs și constatând totodată că au fost achitate creanțele înscrise în tabelul definitiv al creditorilor.

Cu toate acestea, debitoarea este nemulțumită de obligarea sa la plata sumei de 478,48 lei cu titlu de cheltuieli de procedură și a sumei de 1785 lei onorariu către administratorul judiciar.

În ceea ce privește cheltuielile de procedură în speță Curtea reține că sunt incidente prevederile art. 4 alin (1) din Legea nr. 85/2006 deoarece pe parcursul derulării procedurii administratorul judiciar a îndeplinit atribuțiile ce au fost stabilite în sarcina sa procedând la întocmirea tabelului preliminar, a tabelului definitiv, notificând creditorii și procedând la publicarea raportului și a tabelului preliminar în Buletinul procedurilor de insolvență așa încât debitoarea în mod legal a fost obligată să suporte contravaloarea cheltuielilor de procedură constând în onorariul administratorului judiciar și taxele poștale aferente pentru notificarea administratorului.

Întrucât debitoarea nu a formulat o cerere de suspendare a hotărârii de deschiderea procedurii și cum aceasta și-a urmat cursul, chiar dacă ulterior creanțele au fost achitate în integralitate, aceasta nu o exonerează pe debitoare de la plata cheltuielilor de procedură efectuate de administratorul judiciar desemnat.

Față de considerentele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin (1) Cod procedură civilă urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de debitoarea SC SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de SC SRL C-N împotriva sentinței civile nr. 1462 din 12.06.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./

2 ex./30.10.2008

Jud.fond.-

Președinte:Claudia Idriceanu
Judecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Adriana Iluț

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 2359/2008. Curtea de Apel Cluj