Practica judiciara insolventa. Decizia 25/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIAL
DECIZIA COMERCIAL Nr. 25
Ședința public de la 13 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Olimpia Maria Stânga
Judector - -
Judector -
Grefier
Pe rol se afl soluționarea recursului declarat de EX-CONT Sibiu, în calitate de lichidatorul judiciar al SRL, împotriva Sentinței comerciale nr. 1611/C din 3 noiembrie 2009 pronunțat de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal, fcut în ședinț public, s-a constatat lipsa prților.
Procedura de citare este îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, constatându-se c la dosar s-au înregistrat concluzii scrise din partea intimatului pârât și o cerere de judecare în lips din partea recurentului.
Curtea, având în vedere actele dosarului și cererea recurentului de judecare în lips, constat cauza în stare de judecat și o las în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de faț, constat:
Prin sentința comercial nr. 1611/C/03.11.2009 pronunțat de judectorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Sibiu - Secția Comercial și de contencios Administrativ a fost respins cererea de antrenare a rspunderii administratorului social al falitei SC SRL.
În temeiul art. 129 din Legea insolvenței s-a aprobat raportul final și situațiile financiare ale falitei SC SRL întocmite de lichidatorul judiciar Ex Cont prin P-va.
S-a încuviințat plata cheltuielilor de procedur din fondul de lichidare, în sum de 5451 lei pentru lichidatorul judiciar.
În temeiul art. 132 alin. 2 din Legea insolvenței s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC SRL, cu sediul în, str. -, jud. Sibiu și radierea debitorului din Registrul Comerțului.
În temeiul art. 135 din Legea insolvenței s-a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, administratorului social, DGFP și Oficiului Registrului Comerțului.
Pentru a hotrî astfel, judectorul sindic a reținut, cu privire la cererea de antrenare a rspunderii administratorului social, c lichidatorul nu a dovedit c administratorul social a comis una din faptele prevzute de art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006.
S-a artat c administratorul social nu poate fi considerat automat în culp pentru faptul c societatea nu a mai continuat activitatea începând cu anul 2002, întrucât întreruperea activitții unei societți sau suspendarea activitții pot fi determinate de alte cauze, chiar independente de administratorul social al acesteia. Apoi, continuarea activitții, nu însemna, la acea dat automat și desfșurarea unei activitți profitabile. Nedovedindu-se c pârâtul a comis una dintre faptele prevzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, s-a apreciat c nu poate fi angajat rspunderea patrimonial a acestuia, întrucât nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevzute de art. 998 - 999 din Codul civil.
Propunerea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii insolvenței debitoarei s-a considerat întemeiat, cu referire la prevederile art. 131 din Legea nr. 85/2006, motivându-se c, din rapoartele lichidatorului judiciar, rezult c în averea debitorului nu exist bunuri și nici sume de bani.
Împotriva acestei sentințe, EX-CONT Sibiu, în calitate de lichidator judiciar al SC SRL a declarat recurs, în termen și motivat, solicitând s fie casat și, pe fond, s se admit cererea de antrenare a rspunderii administratorului social și s fie obligat acesta la suportarea întregului pasiv în sum de 41.402 lei al societții debitoare, pe care a administrat-
A criticat hotrârea judectorului sindic susținând c acesta nu a ținut cont de realitatea strii de fapt și de drept, c la controlul efectuat de ctre DGFP Sibiu pentru perioada august 2002 - februarie 2003 s-au constatat deficiențele consemnate în procesul verbal din 12.02.2003, care fiind contestat, instanța a obligat societatea la plata sumei de 41.578,65 lei și c, dac societatea ar fi continuat activitatea, ar fi putut s plteasc sumele datorate bugetului de stat, posibilitate nevalorificat datorit sistrii activitții în 2002, în schimb pârâtul a continuat activitatea în același spațiu pe PF.
A invocat prevederile art. 138 al. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.
Examinând sentința atacat, prin prisma motivelor invocate, se constat c recursul nu este fondat.
Temeiul formulrii cererii de antrenare a rspunderii fostului administrator social l-a constituit art. 138 al. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.
Or, nu s-a dovedit c pârâtul a folosit bunurile societții debitoare în folosul propriu sau al altei persoane pentru a atrage incidența prevederilor invocate.
Pe de alt parte, în aceast materie, a rspunderii civile delictuale, astfel cum e special reglementat prin dispozițiile art. 138 al. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006 este necesar, în ceea ce privește îndeplinirea condiției legturii de cauzalitate, ca faptele svârșite s conduc în mod necesar la ajungerea societții în stare de insolvenț, fapt neprobat în cauz. Astfel, nu se poate porni de la premisa c sistarea activitții a împiedicat plata ctre bugetul de stat, respectiv c dac s-ar fi continuat activitatea aceasta s-ar fi dovedit în mod automat și necesar profitabil.
Așa fiind, în aplicarea prevederilor art. 312 al. 1 pr.civ. va fi respins ca nefondat recursul de faț.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de ctre lichidatorul judiciar Ex-Cont Sibiu împotriva sentinței nr. 1611/C/3.11.2009 pronunțat de judectorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Sibiu.
Irevocabil.
Pronunțat în ședința public din 13.01.2010.
PREȘEDINTE: Olimpia Maria Stânga - - - | Judector, - - | Judector, - |
Grefier, |
Red.
Th.
Ex.4/16.02.2010.
Jud fond
Președinte:Olimpia Maria StângaJudecători:Olimpia Maria Stânga, Ioan Cibu, Gilica
← Practica judiciara insolventa. Decizia 179/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 64/2010. Curtea de Apel... → |
---|