Practica judiciara insolventa. Decizia 2536/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2536/2009
Ședința publică din data de 19 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, recursurile declarate de pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C - N, împotriva sentinței comerciale nr. 667 din 23.02.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimata - - PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA, având ca obiect procedura insolvenței - contestație împotriva deciziei pentru repunerea în vigoare a convențiilor de eșalonare.
În data de 16.10.2009, s-au înregistrat la dosarul cauzei concluzii scrise din partea C, C și - - ( 39-63).
Se constată că, mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12.10.2009, încheiere care face partea integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 667 din 23 februarie 2009, pronunțată în dosar nr-, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta - - prin administratorul judiciar Casa de Insolvență Transilvania în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului C-N; a fost anulată decizia nr. 12/19.01.2007 a Administrația Finanțelor Publice C-N; pârâta a fost obligată să emită o decizie prin care să constate repunerea în vigoare, în efectul legii, a convențiilor de eșalonare nr. 17/30.03.2004, nr. 44/27.01.2004 și nr. nr. 204/24.12.2003 încheiate între părți; pârâta a fost obligată să elaboreze un nou grafic de plată.
Pentru a dispune în acest sens, judecătorul sindic a reținut că rin p. acțiunea înregistrată la data de 30 martie 2007 în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, reclamanta C-N, prin administratorul judiciar CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA C-N, le-a chemat în judecată pe pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N, solicitând desființarea în totalitate a deciziei nr. 12/09.01.2007 a C-N, obligarea acesteia la emiterea unei decizii prin care să constate repunerea în vigoare a convențiilor de eșalonare nr. 17/30.03.2004,4/27.01.2004 și 204/24.12.2003 dintre reclamantă și pârâta C și elaborarea, dacă este cazul, a unui nou grafic de plată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în procedură de reorganizare judiciară, a beneficiat de înlesniri și eșalonări la plata creanțelor fiscale până în anul 2009, pe baza unor convenții încheiate cu creditorii bugetari. . au fost pierdute la sfârșitul anului 2005, așa cum rezultă din "nota de constatare" din data de 25.11.2005 a Administrației Finanțelor Publice C-N, totalul creanțelor fiscale însumând potrivit acestui document, 2.124.145 lei.
La cererea, prin adresa nr. 4593 din 29.08.2006, privind aplicarea față de societate a dispozițiilor art. XVIII din nr.OG 28/2006, în forma modificată de Legea nr. 266/2006, Administrația Finanțelor Publice C-N a refuzat să facă aplicarea acestor texte legale, susținând faptul că debitoarea nu a îndeplinit cerințele legale pentru a beneficia de facilitățile acordate de către legiuitor.
Actul administrativ-fiscal nr. 34222 din data de 22.09.2006, prin care s-a apreciat că nu beneficiază de repunerea în termen a înlesnirilor la plată a obligațiilor fiscale conform secțiunii a 14-a, art. XVIII din nr.OG 28/2006 a fost atacat, contestația fiind anulată pe temeiul art. 161.proc.civ. și art. 20 din Legea insolvenței nr. 85/2006, prin Decizia nr. 12 din 9.01.2007 a C, pe motiv că nu a fost formulată de către administratorul judiciar, care în temeiul sentinței civile nr. 4761/C/3.11.2003 a Tribunalului Cluj deține dreptul de administrare și de conducere a
Debitoarea a apreciat, în primul rând, că soluția de anulare a contestației este nelegală, raportat la faptul că cererea a fost formulată de către reprezentantă prin administratorul judiciar și semnată atât de directorul executiv mandatat să întocmească această contestație cât și de către administratorul judiciar, ștampilată atât cu ștampila cât și cu ștampila SRL. Pe fond, s-a arătat că aplicarea dispozițiilor OG nr. 28/2006, în forma modificată prin Legea nr. 266/2006, se face de plin drept, dacă sunt îndeplinite conditiile prevăzute de lege, fără ca organul fiscal să poată cenzura aplicare acestora. În speță, a beneficiat de înlesniri, le-a pierdut, dar s-a conformat dispozițiilor nr.OG 28/2006 și la data de 3.09.2006 avea achitate toate sumele cuprinse în rate obligațiile fiscale curente.
Prin precizarea de acțiune și răspunsul la întâmpinare depus la dosarul nr- al Tribunalului Cluj la filele 200-202, reclamanta a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desființarea în totalitate a deciziei ar. 12/9.01.2007 a Administratiei Finantelor Publice C-N, obligarea ei la emiterea unei decizii prin care să constate repunerea în vigoare, prin efectul legii, a convențiilor de eșalonare nr. 17/30.03.2004, nr. 4/27.01.2004 și, respectiv, 204/24.12.2003 dintre societatea și Direcția Generală a Finanțelor Publice C, obligarea organului administrativ la elaborarea unui nou grafic de plată, ținând cont de sumele achitate în plus de societatea până la data de 04.09.2006, față de graficul de plată corespunzător convențiilor mai sus menționate, adică suma totală de 1.179.864 lei.
Prin întâmpinare, pârâta C-N a solicitat respingerea ca inadmisibile a petitelor doi și trei din precizarea de acțiune depusă la dosarul cauzei la termenul de judecată din data de 25.05.2007, arătând în motivare că prin art. 18 din secțiunea a 14-a a părții a doua din nr.OG 28/2006 aprobată cu modificări prin Legea nr. 266/2006 nu este reglementată nici repunerea în vigoare, prin efectul legii, a convențiilor de eșalonare și nici elaborarea de către organul fiscal a unui nou grafic de plată ținând cont de sumele achitate în plus până la data de 4.09.2006 față de graficul de plată corespunzător convențiilor. Pe fond, s-a arătat că actele emise sunt legale, debitoarea nefiind îndreptățită să beneficieze de acordarea facilităților.
Analizând contestația formulată, judecătorul sindic a admis-o în parte, a obligat pârâtă să emită o decizie prin care să constate repunerea în vigoare, în efectul legii, a convențiilor de eșalonare nr. 17/30.03.2004, 44/27.01.2004 și 204/24.12.2003 încheiate între părți și să elaboreze un nou grafic de plată.
Astfel, arată judecătorul sindic, este indiscutabil că pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C-N, anulând prin decizia nr. 12/2007 contestația, considerând că a fost introdusă de către o persoană care nu avea dreptul să reprezinte societatea, a greșit, întrucât cererea poartă semnătura și ștampila administratorului judiciar.
Totuși, instanța trebuind să se pronunțe și cu privire la fondul cauzei, contestatoarea cerând anularea deciziei atacate și pentru motive de fond, dorind obligarea intimatei și la elaborarea unui nou grafic de plată, conform convențiilor de eșalonare nr. 17/30.03.2004, 44/27.01.2004 și 204/24.12.2003 încheiate între părți, a stabilit temeinicia pretențiilor formulate.
Acordarea înlesnirilor prevăzute în secțiunea a 14-a, al. 1 din Legea nr. 266/2006 trebuia să se producă automat, intimata trebuind din proprie inițiativă să facă aplicarea acestui text legal și a celor adiacente. În speță, a apreciat judecătorul sindic, este aplicabil alin. 1 și nu alin. 3 din legea menționată, toate condițiile acolo pretinse fiind îndeplinite de către contestatoare.
Din acest motiv, în temeiul art. 188.pr.fisc. contestația a fost admisă în parte, decizia nr. 12/09.01.2007 a C-N, anulată și intimata obligată să emită o decizie prin care să constate repunerea în vigoare, în efectul legii, a convențiilor de eșalonare nr. 17/30.03.2004, 44/27.01.2004 și 204/24.12.2003 încheiate între părți, urmând a fi întocmit un nou grafic de plată.
Pe fondul cauzei, a arătat judecătorul sindic, este indiscutabil că, așa cum prevede art. XVIII, al. 1 din secțiunea a 14-a a Legii nr. 266/2006, contestatoarea trebuia să beneficieze în continuare de înlesnirile la plata obligațiilor datorate statului, achitând ratele curente. Acest fapt nu a fost contestat de către intimată, fiind dovedit și prin raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat de către expertul tehnic judicar, aflat la filele 31-41 din dosarul nr- al Tribunalului Cluj.
În ceea ce privește existența și constituirea garanțiilor cerute de alin. 5 din legea menționată, acestea trebuiau să se instituie doar dacă intimata ar considera necesar și numai dacă garanțiile constituite la început au fost deja utilizate pentru stingerea creanțelor bugetare, ceea ce evident că nu este cazul.
Pentru toate aceste considerente, judecătorul sindic a admis cererea doar în parte, întrucât graficul de plată nu poate fi întocmit de către însăși instanța de judecată, prin arătarea sumelor de bani ce trebuie plătite în continuare, acest atribut avându-l doar intimata, aceasta urmând să facă toate calculele necesare și să întocmească actul.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-
În recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N, completat ulterior și întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041.pr.civ. se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de către reclamanta prin administratorul judiciar Casa de Insolvență Transilvania și a menținerii deciziei C- nr. 12/09.01.2007.
Pârâta critică sentința comercială nr. 667/C/23.02.2009 a Tribunalului Comercial Cluj pentru faptul că nu este motivată, invocând prev. de art. 304 pct. 7.pr.civ., prima instanță neanalizând în nici un fel susținerile sale și motivele pe care le-a invocat prin actele depuse la dosar.
La fel, mai susține pârâta, nici excepția inadmisibilității pe care a invocat-o nu a fost deloc analizată de către prima instanță.
În fapt, pârâta arată că prin Decizia nr. 12/09.01.2007 a decis anularea plângerii prealabile formulate de prin director executiv pentru lipsa dovezii calității de reprezentant al reclamantei a directorului executiv, astfel . nu există dubii cu privire la ceea ce a stat la baza neadmiterii contestației debitoarei.
Din antetul "plângerii prealabile" și din semnăturile aflate pe pagina 3, rezultă în mod clar că a avizat doar plângerea prealabilă care a fost formulată de către directorul executiv care, însă, nu avea dreptul de a reprezenta societatea debitoare, deoarece prin sentința civilă nr. 4.761/03.11.2003 a Tribunalului Clujs -a dispus ridicarea dreptului debitoarei de administrare și de conducere a activității și fiind foarte clar faptul că "plângerea prealabilă" nu a fost formulată de către administratorul judiciar care, conform acestei sentințe deține în totalitate dreptul de administrare și de conducere a activității, nu a avut nici un motiv să solicităm societății să împlinească lipsurile.
Prin urmare, apreciază pârâta, soluția de anulare a deciziei nr. 12/09.01.2007 este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 161 Cod procedură civilă, art. 24 din Legea nr. 64/1995 (art. 20 din Legea nr. 85/2006) și art. 2 și 187 din nr.OG 92/2003 (forma în vigoare până la data de 31.07.2007), motiv de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pt. 9 Cod procedură civilă.
Totodată, pârâta a considerat că prima instanță deși în mod corect a reținut că prin prevederile art. 18 din Secțiunea a 14-a a părții a II-a din nr.OG 28/2006 aprobată cu modificări prin Legea nr. 266/2006 este reglementată menținerea înlesnirilor pentru sumele rămase de plată la data de 03.09.2006 și că aceste prevederi legale nu permit elaborarea de către organul fiscal a unui nou grafic de plată ținând cont de sumele achitate în plus până la data de 04.09.2006 față de graficul de plată corespunzător convențiilor, nu a înțeles suficient de bine care este obiectul cauzei.
Astfel, relevă pârâta, așa cum rezultă chiar din Notele de ședință nr. 2.143/23.05.2007 întocmite de Casa de Insolvență Transilvania obiectul prezentului litigiu îl constituie suma de aproximativ 1.300.000 lei RON, reprezentând accesorii amânate la plată în vederea scutirii prin cele 3 convenții de acordare a înlesnirilor la plată încheiate între Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C și, situație în care nu avea ce nou grafic de plată să elaboreze, iar suma menționată a fost cuprinsă în propunerea de modificare a planului de neorganizare judiciară a care a fost încuviințată prin sentința civilă nr. 3195/12.06.2006 a Tribunalului Comercial Cluj, irevocabilă.
În aceste condiții, este evident că, sentința comercială nr. 667/C/2009 a Tribunalului Comercial Cluja fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 101 alin. 1 din Legea nr. 64/1995 republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Pârâta arată că a prezentat detaliat motivele pentru care nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a beneficia de repunerea în termen a înlesnirilor la plată a obligațiilor fiscale prevăzută de art. 18 din Secțiunea a 14-a a părții a II-a din nr.OG 28/2006 aprobată cu modificări prin Legea nr. 266/2006.
Prevederile alin. 1-6 ale art. 18 din Secțiunea a 14-a a părții a II-a din nr.OG 28/2006 aprobată cu modificări prin Legea nr. 266/2006 constituie un tot unitar iar susținerea primei instanțe cum că, în speță, ar fi aplicabil doar alin. 1 iar nu și alin. 3 este greșită.
A accepta interpretarea dată de către prima instanță alineatelor 1 și 3 ale art. 18 din din nr.OG 28/2006 aprobată cu modificări prin Legea nr. 266/2006, ar însemna ca reclamantei să i se permită să-și aleagă legea aplicabilă în funcție de împrejurări.
Prima instanță nu a observat că nici măcar condițiile prevăzute de alin. 1 al art. 18 din Secțiunea a 14-a a părții a II-a din nr.OG 28/2006 aprobată cu modificări prin Legea nr. 266/2006 nu sunt îndeplinire de, deoarece societatea debitoare nu a achitat, nici la scadență și nici în termenul prevăzut de lege, obligațiile fiscale curente.
Astfel, diferența de impozit pe profit în sumă de 1.265.647 lei RON, stabilită de organul de inspecție fiscală prin decizia de impunere nr. 742/22.08.2008 și comunicată la data de 26.08.2008 trebuia achitată de către reclamantă până cel mai târziu la data de 20.09.2008, în conformitate cu alin. 1 al art. 18 din Secțiunea a 14-a a părții a II-a din nr.OG 28/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 266/2006, art. 20 din nr.OUG 40/2002 și art. 111 alin. 2 lit. b din nr.OG 92/2003 republicată și modificată, lucru care nu s-a întâmplat.
Impozitul pe profit în sumă de 1.265.647 lei RON stabilit prin decizia de impunere nr. 742/22.08.2008 întocmită de către inspectorii instituției pârâte constituie, incontestabil, creanța fiscală curentă, cu termene de plată scadente începând cu data de întâi a lunii următoare intrării în vigoare a celor 3 convenții încheiate între a Județului C și, deoarece este aferent anilor 2004, 2005 și 2006.
Concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară efectuat de către d-na expert sunt contrazise de constatările organului de inspecție fiscală efectuate prin decizia de impunere nr. 742/22.08.2008 și raportul de inspecție fiscală nr. 17757/22.08.2008, întocmite de inspectorii instituției pârâte, conform cărora nu și-a calculat în mod corect impozitul pe profit aferent anilor 2003 - 2006 și nici nu I-a achitat la termenele prevăzute de lege.
Decizia de impunere nr. 742/22.08.2008 și Raportul de inspecție fiscală nr. 17757/22.08.2008 nu au fost observate de către prima instanță care, în mod cu totul nejustificat, le-a ignorat și a nesocotit faptul că diferența de impozit pe profit stabilită de organul de control nu a fost achitată de către reclamantă în termenul prevăzut de lege.
În fapt, așa cum a arătat în obiecțiunile pe care pârâta le-a formulat împotriva raportului de expertiză contabilă, respectiv actul nr. 15470/12.06.2008, expertul nu a citat-o la efectuarea expertizei și nu și-a îndeplinit atribuțiile stabilite de instanță, deoarece a analizat doar fișa sintetică totală editată de către pârâtă pe baza declarațiilor fiscale depuse de către la. iar nu și documentele justificative și contabile ale reclamantei.
Pentru a răspunde la obiectivele încuviințate de instanță, expertul a copiat cu fidelitate susținerile reclamantei din acțiunea introductivă și din precizările de acțiune depusă de către reclamantă la dosarul Tribunalului Cluj nr-, iar anexele expertizei sunt o copie xerox a tabelelor depuse de către reclamantă la același dosar.
Deci, expertul a făcut o analiză incompletă și total necorespunzătoare și nu a analizat deloc legalitatea și realitatea operațiunilor economico-financiare efectuate de către reclamantă, astfel încât expertiza nu este lămuritoare și nu constituie o probă concludentă și utilă cauzei, concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul sunt contrazise de constatările organului de control fiscal, respectiv decizia de impunere nr. 742/22.08.2008 și raportul de inspecție fiscală nr. 17757/22.08.2008, întocmite de inspectorii C-
1 al art. 18 din Secțiunea a 14-a a părții a II-a din nr.OG 28/2006 aprobată cu modificări prin Legea nr. 266/2006 a fost interpretat greșit de către prima instanță deoarece, pentru a beneficia de menținerea înlesnirilor la plată, nu este suficient ca debitoarea să fi achitat "ratele" din convențiile de acordare a înlesnirilor ci trebuia să achite și obligațiile fiscale curente și să facă dovada îndeplinirii celorlalte condiții în care înlesnirile au fost aprobate.
De asemenea, la data de 12.06.2006, când a fost pronunțată sentința civilă nr. 3195/12.06.2006 a Tribunalului Comercial Cluj, prin care a fost confirmată propunerea de modificare a planului de reorganizare judiciară, imobilele asupra cărora au fost constituite garanții în favoarea Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului C fuseseră de mult vândute de către administratorul judiciar.
Astfel, în conformitate cu prevederile alin. 5 al art. 18 din Secțiunea a 14a a părții a II-a din nr.OG 28/2006 aprobată cu modificări prin Legea nr. 266/2006, care au un caracter imperativ, constituirea garanției era absolut necesară pentru menținerea înlesnirilor la plată.
Constituirea garanției nu a fost lăsată de către legiuitor la aprecierea instituției pârâte, iar nu a constituit nici o garanție pentru sumele rămase de plată la data de 03.09.2006, astfel încât este evident că reclamanta nu beneficiază de menținerea înlesnirilor la plată a obligațiilor fiscale reglementată prin art. 18 din Secțiunea a 14-a a părții a II-a din nr.OG 28/2006 aprobată cu modificări prin Lege nr. 266/2006.
Prin urmare, prevederile alin. 1-5 ale art. 18 din Secțiunea a 14-a a părții a II-a din nr.OG 28/2006 aprobată cu modificări prin Legea nr. 266/2006 au fost în mod greșit interpretate de către prima instanță, situație în care sunt incidente dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă.
Aceste motive de nelegalitate au fost reluate și prin recursul declarat în cauză de către pârâta DGFP
Debitoarea s-a opus admiterii celor două recursuri, considerând că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, solicitând și acordarea cheltuielilor de judecată, în cuantum total de 22.000 RON.
Analizând recursul declarat în cauză de către cele două pârâte, Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea precizată, înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Cluj - Secția de contencios Administrativ, sub nr-, la data de 30.03.2007, reclamanta - - a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună desființarea în totalitate a deciziei ar. 12/9.01.2007 a Administrației Finanțelor Publice C-N, obligarea ei la emiterea unei decizii prin care să constate repunerea în vigoare, prin efectul legii, a convențiilor de eșalonare nr. 17/30.03.2004, nr. 4/27.01.2004 și, respectiv, 204/24.12.2003 dintre societatea și Direcția Generală a Finanțelor Publice C, obligarea organului administrativ la elaborarea unui nou grafic de plată, ținând cont de sumele achitate în plus de societatea până la data de 04.09.2006 față de graficul de plată corespunzător convențiilor mai sus menționate, adică suma totală de 1.179.864 lei.
Prin sentința civilă nr. 1436/2007 pronunțată la data de 8 iunie 2007 în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamanta în reorganizare judiciară prin administratorul judiciar CASA DE INSOLVENTĂ TRANSILVANIA împotriva pârâtelor DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-
Prin decizia civilă nr. 2123/2007 pronunțată la data de 26 noiembrie 2007 în dosarul nr- al Curții de APEL CLUJ, a fost admis recursul declarat de către recurenta împotriva sentinței civile nr. 1436/8 iunie 2007 Tribunalului Cluj, hotărâre care a fost casată și cauza trimisă spre soluționare aceleiași instanțe.
Prin sentința civilă nr. 1305/2008 pronunțată la data de 15 iulie 2008 în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C și a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamanta
Prin decizia civilă nr. 2549/7 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL CLUJa admis recursul declarat de către, a fost casată sentința civilă nr. 1305/15.07.2008 a Tribunalului Cluj și dispusă trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță judecătorului sindic al Tribunalului Comercial Cluj.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Comercial Cluj cu nr- la data de 26 noiembrie 2008.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că se află în procedură de reorganizare judiciară, planul de reorganizare fiind votat de către creditori și confirmat de către judecătorul sindic prin sentința civilă nr. 3010/C/2003. În baza dispoziției judecătorului sindic, dată în temeiul nr.OUG 40/2002, a beneficiat de înlesniri și eșalonări la plata creanțelor fiscale până în anul 2009, pe baza unor convenții încheiate cu creditorii bugetari. . au fost pierdute la sfârșitul anului 2005, așa cum rezultă din "nota de constatare" din data de 25.11.2005 a Administrației Finanțelor Publice C-N, totalul creanțelor fiscale însumând potrivit acestui document, 2.124.145 lei. În baza titlurilor executorii nr. 1-16 din data de 27.02.2006, din dosarul execuțional nr. 6911/2006, a fost începută executarea silită împotriva de către Administrația Finanțelor Publice C- În data de 16.01.2006, Administrația Finanțelor Publice C-N a solicitat judecătorului sindic deschiderea procedurii de faliment în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, solicitare motivată prin faptul că au fost anulate convențiile de eșalonare. Luând în considerare pierderea facilităților fiscale acordate prin cele trei convenții, Administrația Finanțelor Publice C-N a procedat la recalcularea și actualizarea datoriei
Pe fondul pierderii înlesnirilor la plata obligațiilor fiscale, administratorul judiciar a întocmit o propunere de modificare a planului de reorganizare, depusă la dosarul cauzei încă din data de 17.04.2006 și modificată parțial în 01.06.2006, aprobată prin sentința comercială nr. 3195/C/12.06.2006 a Tribunalului Comercial Cluj, fiind convenit în cadrul acestei propuneri un nou grafic de eșalonare a întregii datorii.
La cererea, prin adresa nr. 4593 din 29.08.2006, privind aplicarea față de societate a dispozițiilor art. XVIII din nr.OG 28/2006, în forma modificată de Legea nr. 266/2006, Administrația Finanțelor Publice C-N a refuzat să facă aplicarea acestor texte legale, susținând faptul că asumarea obligației de a plăti întreaga datorie, prin noul plan de reorganizare, înlătură posibilitatea acordării acestor înlesniri.
Aceste aprecieri au fost comunicate reclamantei prin actul administrativ-fiscal nr. 34222 din data de 22.09.2006, împotriva căruia debitoarea a formulat contestație, anulată, urmare a admiterii excepției lipsei dovezii calității de reprezentant, prin decizia nr. 12 din 9.01.2007 a Administrației Finanțelor Publice a municipiului C-
De asemenea, pe fondul cauzei, s-a apreciat că nu beneficiază de repunerea în termen a înlesnirilor la plată a obligațiilor fiscale conform secțiunii a 14-a, art. XVIII din nr.OG 28/2006.
Societatea a înțeles să introducă în justiție acțiune pentru anularea acestor acte, completată ulterior în sensul mai sus arătat.
Prin sentința recurată, judecătorul sindic a admis acțiunea, achiesând celor susținute de către debitoare, în sensul în care îi sunt aplicabile prev. art. XVIII alin. 1 din OG nr. 28/2006.
Prin recursurile declarate în cauză de către cele două pârâte, se invocă, în primul rând, faptul că hotărârea pronunțată nu este motivată, în conformitate cu prev. art. 261.pr.civ. nefiind analizate toate apărările formulate în fața instanței de fond.
Curtea apreciază că aceste motive de nelegalitate nu pot fi reținute, întrucât exigența motivării hotărârilor judecătorești nu trebuie înțeleasă în sensul în care judecătorul trebuie să răspundă în mod special tuturor argumentelor invocate de către părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să reiasă că a răspuns acestor argumente, chiar dacă în mod implicit.
Astfel, este permisă gruparea apărărilor formulate de către părți și înlăturarea sau validarea lor printr-un considerent unic, în măsura în care acesta este de natură să justifice soluția dată.
În acest context, instanța achiesează poziției procesuale exprimate de către reclamantă, conform căreia hotărârea primei instanțe, deși sumar motivată, îndeplinește totuși exigențele de motivare ale unei hotărâri judecătorești prin raportare la dispozițiile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, judecătorul sindic s-a pronunțat asupra tuturor chestiunilor litigioase din prezenta speță. Pentru a determina dacă motivația aleasă sau lipsa de motivare fac procedura inechitabilă, trebuie să se examineze dacă procedura în ansamblul ei a îmbrăcat caracterul echitabil cerut de Convenție.
De asemenea, întinderea obligației de motivare conform legislației naționale trebuie apreciată în funcție de natura deciziei, de diversitatea argumentelor pe care le poate formula o parte în justiție și de diferențele care există între dispozițiile legale, cutumele și concepțiile doctrinare din statele semnatare ale Convenției în materie de motivare și redactare a deciziilor și hotărârilor judecătorești. Or, în speță, ținând cont de faptul că hotărârile judecătorului sindic sunt de regulă scurte, concise, se apreciază că hotărârea recurată este motivată.
Al doilea motiv de nelegalitate este legat de faptul că judecătorul sindic nu s-ar fi pronunțat asupra excepției inadmisibilității acțiunii, pentru petitele 2 și 3 din acțiunea precizată, însă este evident că s-a apreciat că excepția este nefondată, ceea ce rezultă tocmai din dispozitivul sentinței.
Astfel, analizând fondul cauzei, tribunalul a considerat acțiunea admisibilă, respingând implicit excepția, iar susținerile C-N au fost evaluate de judecătorul sindic în ansamblul argumentației acestui organ fiscal.
De altfel, posibilitatea de a impune astfel de măsuri este dată chiar de către prev. art. XVIII alin. 4 din OG nr. 28/2006 și este compatibilă cu prev. art. 218 alin. 2.pr.fisc. și art. 18 alin. 1 teza finală din Legea nr. 554/2004, cu atât mai mult cu cât este vorba și despre un refuz al organelor fiscale de a aplica dispozițiile cuprinse în primul dintre aceste acte normative, cu toate consecințele sale.
Curtea apreciază că sunt legale și aprecierile referitoare la greșita anulare a contestației administrative formulate de către debitoare, în condițiile în care cererea a fost însușită de către administratorul judiciar al contestatoarei, ea fiind introdusă la cererea acestuia, fapt dovedit chiar în partea introductivă a contestației, precum și în finalul ei, prin aplicarea ștampilei și a semnăturii reprezentantei legale a administratorului judiciar, fiind astfel îndeplinite exigențele impuse de prev. art. 18 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Pe fondul cauzei, se reține că debitoarea-reclamantă a subliniat în mod corect care sunt condițiile reacordării înlesnirilor și facilităților fiscale pierdute, astfel cum acestea se desprind din conținutul Secțiunii 14 din nr.OG 28/2006, introduse ca urmare a modificărilor aduse de Legea nr. 266/2006, în vigoare de la data de 8 iulie 2006.
Astfel, conform art. XVIII, alin. 1, acestea sunt următoarele: debitorii să fi beneficiat anterior de înlesniri, de pildă, acordate în temeiul nr.OUG 40/2002; înlesnirile să fi fost pierdute; să existe dovada stingerii, până cel târziu la data de 3.09.2006 inclusiv, respectiv în termen de 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Legii nr. 266/2006, prin orice modalitate prevăzută de lege, a sumelor cuprinse în rate și a obligațiilor fiscale curente,cu termene de plată până la aceeași datăși să facă dovada îndeplinirii tuturor celorlalte condiții în care înlesnirile au fost aprobate.
Efectele îndeplinirii acestor condiții erau repunerea în vigoare, de plin drept și prin efectul legii, a convențiilor de eșalonări anterioare, anulate ca urmare a nerespectării obligațiilor asumate, conform art. XVIII, alin. 1, fraza finală.
Sentința pronunțată este criticată din perspectiva faptului că debitoarea avea creanțe fiscale curente și că nu a îndeplinit condițiile în care au fost acordate înlesnirile, în sensul în care nu a constituit garanțiile pentru sumele de plată restante.
Cu privire la prima dintre aceste apărări, Curtea constată că ea este nefondată, în condițiile în care chiar recurenta CNa arătat, prin obiecțiunile formulate pentru termenul din data de 13.06.2008: " Instituția noastră nu a susținut că, la data de 3.09.2006, - - nu și-ar fi achitat ratele scadente din convențiile de acordare a înlesnirilor la plată".
Ca atare, sunt astfel confirmate cele reținute de către expertul contabil desemnat în cauză, conform cărora și-a îndeplinit obligațiile de plată curente până la 4.09.2006 și, mai mult chiar, a achitat sume în plus.
În acest context, sunt neavenite toate susținerile din recurs legate de viciile raportului de expertiză contabilă, recunoașterea pârâtei fiind suficientă pentru a aprecia ca îndeplinită această condiție legală.
De asemenea, nu pot fi primite susținerile organelor fiscale, care justifică refuzul de a face aplicarea dispozițiilor legale în vigoare în septembrie 2006 prin aceea că, în urma unei inspecții fiscale din anul 2008, s-a constatat că societatea avea obligații fiscale pe care trebuia să le până la data de 20.09.2008, conform deciziei de impunere nr. 742/22.08.2008.
Cum deciziile de impunere produc efecte doar de la data comunicării sau de la data fixată în cuprinsul lor, conform prev. art. 44 și 45 din OG nr. 92/2003, în speță, 20.09.2008, este evident că ele nu pot fi aplicate retroactiv, pentru a justifica o soluție fiscală nelegală din anul 2006.
În privința necesității constituirii unei garanții, în mod corect subliniază reclamanta că aceasta nu este o condiție pentru repunerea în vigoare a convențiilor de eșalonare, ci un efect al repunerii în vigoare, care nu poate fi decât ulterior acestui moment, în condițiile în care organul fiscal care a întocmit graficul de plată apreciază că este necesară constituirea acestor garanții.
Din această perspectivă, nu au relevanță în cauză nici referirile pe care recurentele le fac la condițiile acordării înlesnirilor de plată, în temeiul OUG nr. 40/2002, acest act normativ nemaifiind în vigoare la acest moment.
De asemenea, nu se poate reține nici împrejurarea subliniată de către recurente, conform căreia poziția debitoarei nu este constantă, aceasta înțelegând să se prevaleze, după caz și în funcție de interesele sale procesuale de moment, fie de prev. art. XVIII alin. 1, fie de prev. art. XVIII alin. 3 din OG nr. 28/2006, întrucât, chiar în cazul prevăzut de ultimul dintre aceste texte, trebuie să fie îndeplinite cerințele impuse de alin.1, aspecte litigioase asupra cărora judecătorul sindic s-a pronunțat în mod corect prin sentința recurată.
Ceea ce distinge cele două situații reglementate este categoria debitorilor care intră sub incidența lor și, respectiv, efectele specifice ce se produc în cazul în care contribuabilul face parte din categoria celor cu privire la care au fost demarate sau continuate proceduri de executare silită, în urma cărora au fost încasate sume de bani, în intervalul cuprins între momentul intrării în vigoare a Legii nr. 266/2006 și data de 4.10.2006, alin. 3 reglementând, în esență, modul în care se va realiza imputația plăților.
Revenind la chestiunea garanțiilor, este important de subliniat și că, așa cum rezultă din adresa administratorului judiciar depusă la dosarul cauzei în primul ciclu procesual, la data formulării cererii de constatare a repunerii în vigoare a convențiilor de eșalonare, avea în cont o sumă de aproximativ 3 milioane de euro, pe seama căreia s-ar fi putut constitui garanții, dacă C-N ar fi solicitat acest lucru.
În ceea ce privește efectele hotărârii pronunțate în acest dosar asupra planului de reorganizare, este de remarcat că el a fost deja modificat, încă din data de 17.04.2006, modificarea fiind făcută sub presiunea amenințării cu falimentul, venită chiar din partea organelor fiscale, fiind confirmat de către judecătorul sindic la data de 12.06.2006.
La data la care s-a propus modificarea planului de reorganizare, administratorul judiciar nu avea cum să țină seama de modificările legislative ulterioare, privind reactivarea înlesnirilor la plata obligațiilor fiscale. În consecință, repunerea în termenul de eșalonare și în înlesnirile acordate sunt drepturi care nu pot fi refuzate debitoarei, care a propus modificarea de plan tocmai în contextul pierderii înlesnirilor, recâștigate la acest moment.
Așa fiind, atâta vreme cât o modificare de plan a fost susținută de către organele fiscale și ea a fost considerată posibilă, atunci când era în defavoarea debitoarei, nu se înțelege de ce aceeași soluție nu ar fi posibilă în favoarea acesteia, sub impactul apariției ulterioare a unor prevederi fiscale mai favorabile, de care societatea aflată în reorganizare judiciară avea dreptul să beneficieze.
Ca o ultimă precizare, Curtea consideră necesar a analiza și susținerile referitoare la chestiunea necesității emiterii unui grafic de plată refăcut, în condițiile în care debitoarea a relevat că, în cursul anului 2006, ca urmare a pierderii beneficiului convențiilor de eșalonare, societatea a achitat în contul Directiei Generale a Finantelor Publice C, sume care le depășesc cu mult pe cele datorate potrivit graficului inițial corespunzător convențiilor de eșalonare.
Pe cale de consecință, ca urmare a constatării faptului că în temeiul nr.OG 28/2006, așa cum a fost aceasta aprobată și modificată prin Legea nr. 266/2006, societatea a fost repusă de drept în beneficiul convențiilor de eșalonare, sumele plătite în plus trebuie luate în calcul la stabilirea noului grafic de plată.
Deși prima instanță nu s-a pronunțat în mod expres asupra solicitării de constatare a cuantumului sumelor achitate în plus, considerând că ea urmează să facă obiectul preocupărilor organelor fiscale, la momentul emiterii noului grafic de plată, iar sentința nu a fost criticată sub acest aspect de către debitoare, nu este mai puțin adevărat faptul că acest petit își dovedește utilitatea, tocmai prin prisma situației emise de către recurenta Administrația Finanțelor Publice C-N, depuse la dosarul cauzei in extenso și în sinteză, privind obligațiile societății la data de 4.09.2006, cuantumul achitat în plus trebuind în mod evident luat în calcul la întocmirea noului grafic de plată.
Pentru toate aceste considerente, văzând și prev. art. 8 din Legea nr. 85/2006, precum și cele ale art. 312 alin. 1.pr.civ. recursurile celor două pârâte urmează a fi respinse ca nefondate.
Fiind în culpă procesuală, în baza prev. art. 274.pr.civ. recurentele vor fi obligate să plătească debitoarei suma de 7.000 lei, reprezentând onorariu avocațial (36,37), apreciat ca fiind în acord cu complexitatea cauzei și cu volumul de muncă necesar în vederea administrării ei.
Vor fi însă respinse celelalte pretenții privind acordarea cheltuielilor de judecată, constând în suma de 15.000 RON, onorariu expert, avansat de societate la fond, cu ocazia celui de-al doilea ciclu procesual, în dosar nr- al Tribunalului Cluj, în condițiile în care debitoarea-reclamantă nu a înțeles să declare ea însăși recurs împotriva sentinței tribunalului, în ceea ce privește omisiunea de soluționare a pretențiilor întemeiate în drept pe prev. art. 274.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C - împotriva sent. civ. nr. 667 din 23.02.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.
Obligă recurentele la cheltuieli de judecată parțiale în sumă de 7000 RON.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
- -
RED.MB/MB
3.11.09/5 ex.
jud.fond:
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț, Mirela Budiu
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 729/2009. Curtea de Apel... | Acțiune în anulare. Decizia 504/2008. Curtea de Apel Bacau → |
|---|
