Practica judiciara insolventa. Decizia 729/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 729

Ședința publică din data de 8 mai 2009

PREȘEDINTE: Valentina Gheorghe

JUDECĂTORI: Valentina Gheorghe, Adriana Florina Secrețeanu Adrian

- - -

Grefier - Nora

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ B,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B, str. - -,. 3A, parter, județul B, împotriva sentinței nr. 605 din 25 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ, în contradictoriu cu intimata creditoareADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B, județul B, intimata debitoare SC SRL,prin reprezentanții său legali,cu sediul în B,-, județul B, număr de ordine în registrul comerțului J-, CUI -, intimata creditoareDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B, județul B și intimatul lichidator judiciar, domiciliat în B, str. -,. 11, B, parter, județul

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B, intimata creditoare Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B, intimata debitoare SC SRL, intimata creditoare Direcția Generală a Finanțelor Publice B și intimatul lichidator judiciar

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că recursul este la primul termen de judecată, este motivat, solicitându-se și judecata în lipsă, este scutit de plata taxei de timbru;

De asemenea, intimata creditoare Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Bad epus la dosarul cauzei concluzii scrise, ce poartă viza nr. 9174 din 29 aprilie 2009, prin care s-a solicitat și judecata în lipsă;

Intimatul lichidator judiciar Gad epus la dosarul cauzei întâmpinare, ce poartă viza 9558 din 6 mai 2009, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale a recurentei, solicitându-se și judecata în lipsă, după care,

Curtea, față de împrejurarea că părțile au solicitat judecata în lipsă și ținând seama de faptul că prin întâmpinare intimata debitoare SC SRL a invocat excepția lipsei calității procesuale a recurentei, rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

CURTEA:

Princerereaînregistrată la ribunalul Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ, la nr. 6298/114/10.12.2007, creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Bas olicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SRL B, în vederea recuperării unei creanțe bugetare în cuantum de 29909 lei, reprezentând cheltuieli de executare, taxe, impozite, contribuții dobânzi și penalități aferente neachitării debitelor în termenele legale de plată.

Prin sentința nr. 83 din 14.02. 2008, Tribunalul Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ a admis cererea formulată de creditoare și a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței societății debitoare, fiind desemnat administratorul judiciar

Administratorul judiciar Gad epus la dosarul cauzei Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei SC SRL

Conform tabelului definitiv al creanțelor, creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B are de recuperat o creanță bugetară în cuantum de 31724 lei.

La data de 29 aprilie 2008 avut loc Adunarea creditorilor debitoarei SC SRL B, ocazie cu care a fost aprobată propunerea administratorului judiciar de începere a falimentului prin procedura simplificată.

În temeiul dispozițiilor art. 107 alin. 1 și 2 raportat la art. 1 alin. 2 lit. c pct. 1 și 4 din Legea nr. 85/2006, dat fiind că nici debitoarea, nici creditoarea și nici administratorul judiciar nu au propus un plan de reorganizare a activității debitoarei, judecătorul sindic a admis cererea formulată de administratorul judiciar și a dispus începerea falimentului prin procedura simplificată a debitoarei SC SRL B, iar în temeiul dispozițiilor art. 107 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 a dispus dizolvarea debitoarei și ridicarea dreptului de administrare al debitorului și desemnarea lichidatorului judiciar

La termenul de judecată din data de 18 septembrie 2008, lichidatorul judiciar a depus Raportul final, prin care se arată că tabelul definitiv consolidat al creanțelor a fost întocmit și afișat la ușa instanței, neînregistrându-se nicio contestație.

Prin același raport s-a reținut că nu s-a identificat niciuna din situațiile expres prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 pentru a fi formulată cererea de angajare a răspunderii personale a administratorului social al debitoarei și se solicită închiderea procedurii insolvenței, radierea debitoarei din registrul comerțuluiși descărcarea lichidatorului de orice îndatorire sau alte responsabilități.

Prinsentința nr. 605 din 25.09. 2008, Tribunalul Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC SRL B și radierea acesteia din Registrul Comerțului

De asemenea, lichidatorul judiciar a fost descărcat de orice îndatoriri și responsabilități și s-a dispus plata din fondul de lichidare a sumei de 2900 lei către lichidatorul judiciar.

Împotriva acestei sentințe a formulatrecursAgenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului s-a învederat că sentința criticată a fost comunicată recurentei la data de 6 aprilie 2009, ocazie cu care a constatat că nu a fost inclusă de lichidatorul judiciar în creditorilor.

Urmare acestui fapt, apreciază recurenta că este în imposibilitate legală de a proceda la recuperarea debitului și/sau de a proceda la anularea acestuia.

S-a menționat că societatea debitoare are o creanță către recurentă în valoare de 101,00 lei, rezultată din împrejurarea că debitoarea a beneficiat de subvenție conform art. 85 din Legea nr. 76/2002 și nu și-a respectat obligațiile contractuale și legale.

Urmare acestui fapt, apreciază recurenta că debitoarea are obligația restituirii subvenției, inclusiv dobânzile aferente, conform art. 85 și urm din Legea nr. 76/2002privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Buzău în vederea refacerii ui creditorilor, în sensul includerii recurentei.

În susținerea recursului, s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Intimatul lichidator judiciar Gad epus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a recurentei.

În susținerea excepției lipsei calității procesuale active a recurentei, intimatul a precizat că aceasta a avut posibilitatea de a formula cerere de creanță atât la momentul deschiderii procedurii insolvenței, cât și la cel al intrării în procedura simplificată a falimentului, întrucât aceste operațiuni au fost publicate în Buletinul procedurilor de insolvență.

S-a apreciat că recurenta avea posibilitatea să ia cunoștință de faptul că societatea se află în stare de insolvență/faliment și să formuleze cerere de creanțe și cu ocazia afișării la ușa tribunalului a tabelului preliminar al creanțelor, cel definitiv și cel definitiv consolidat.

Pe fond, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că recurenta avea posibilitatea să ia cunoștință de împrejurarea că societatea debitoare este în stare de insolvență, însă aceasta, neformulând cerere de creanțe în termenele stabilite prin cele două sentințe, a decăzut din acest drept.

Asupra excepției lipsei calității procesuale active a recurentei Agenția

Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B, invocată de lichidatorul judiciar G, curtea reține următoarele:

Creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Bas olicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SRL B, procedura generală a insolvenței fiind deschisă prin sentința nr. 83 din 14.02. 2008 pronunțată de Tribunalul prin care a fost desemnat administratorul judiciar

A fost întocmit tabelului definitiv al creanțelor, în care a fost înscrisă creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B, iar administratorul judiciar a depus Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, din care reieșea faptul că aceasta nu deține bunuri în patrimoniul său și că sediul acesteia nu mai există.

La data de 29 aprilie 2008 avut loc Adunarea creditorilor debitoarei SC SRL B, ocazie cu care a fost aprobată propunerea administratorului judiciar de începere a falimentului prin procedura simplificată.

În temeiul dispozițiilor art. 107 alin. 1 și 2 raportat la art. 1 alin. 2 lit. c pct. 1 și 4 din Legea nr. 85/2006, dat fiind că nici debitoarea, nici creditoarea și nici administratorul judiciar nu au propus un plan de reorganizare a activității debitoarei, judecătorul sindic a admis cererea formulată de administratorul judiciar și a dispus începerea falimentului prin procedura simplificată a debitoarei SC SRL B, iar în temeiul dispozițiilor art. 107 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 a dispus dizolvarea debitoarei și ridicarea dreptului de administrare al debitorului și desemnarea lichidatorului judiciar

La data de 18 septembrie 2008, lichidatorul judiciar a depus Raportul final, prin care se arăta că tabelul definitiv consolidat al creanțelor a fost întocmit și afișat la ușa instanței, neînregistrându-se nicio contestație, nefiind identificată niciuna din situațiile expres prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 pentru a fi formulată cererea de angajare a răspunderii personale a administratorului social al debitoarei și se solicita închiderea procedurii insolvenței, radierea debitoarei din registrul comerțului și descărcarea lichidatorului de orice îndatorire sau alte responsabilități.

Prin sentința recurată Tribunalul a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei și radierea acesteia din Registrul Comerțului B, lichidatorul judiciar a fost descărcat de orice îndatoriri și responsabilități și s-a dispus plata din fondul de lichidare a sumei de 2900 lei către lichidatorul judiciar.

Recurenta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B a

formulat recurs invocând faptul că nu a fost inclusă de lichidatorul judiciar în creditorilor și este în imposibilitate legală de a proceda la recuperarea debitului și/sau de a proceda la anularea acestuia.

Recurenta nu are însă calitatea de creditor în cauză, neformulând cerere de creanță împotriva debitoarei nici la momentul deschiderii procedurii insolvenței, nici la momentul intrării în procedura simplificată a falimentului, operațiuni publicate în Buletinul procedurilor de insolvență, de asemenea nu a formulat contestație împotriva tabelului preliminar al creanțelor, tabelului definitiv și cel definitiv consolidat, afișate la ușa tribunalului.

Față de aceste împrejurări, având în vedere și dispozițiile art. 316 și art. 294 Cod procedură civilă, care prevăd că în recurs nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi, curtea constată că recurenta nu a avut calitate procesuală la instanța de fond, în procedura de insolvență, neexercitându-și drepturile prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, urmare cărora ar fi dobândit calitate de creditor și astfel calitate procesuală, în consecință nu are calitate procesuală activă de a formula recurs împotriva sentinței pronunțată în cauza în care nu a avut calitatea de parte.

Pentru aceste considerente, curtea va admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentei, invocată de lichidatorul judiciar G și va respinge ca inadmisibil recursul formulat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentei Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B, invocată de lichidatorul judiciar

Respinge ca inadmisibil recursul formulat de AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ B,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B, str. - -,. 3A, parter, județul B, împotriva sentinței nr. 605 din 25 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ, în contradictoriu cu intimata creditoareADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B, județul B, intimata debitoare SC SRL,prin reprezentanții său legali,cu sediul în B,-, județul B, număr de ordine în registrul comerțului J-, CUI -, intimata creditoareDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B, județul B și intimatul lichidator judiciar, domiciliat în B, str. -,. 11, B, parter, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 8 mai 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Valentina Gheorghe, Adriana Florina Secrețeanu Adrian

- - - - - -

Grefier,

Nora

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Red.

Dact. NZ

2 ex/02 iunie 2009

dosar fond - Tribunalul Buzău

jud. fond

Președinte:Valentina Gheorghe
Judecători:Valentina Gheorghe, Adriana Florina Secrețeanu Adrian

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 729/2009. Curtea de Apel Ploiesti