Practica judiciara insolventa. Decizia 28/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 28
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Claudia Popescu
JUDECĂTOR 2: Aurelia Saftiuc
JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara Moglan
Grefier - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine, a venit spre soluționare, recursul declarat de recurenta - creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N, împotriva sentinței civile nr.771/F din 15.10.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a constatat lipsa părților, dosarul fiind lăsat la a doua strigare, când de asemenea, părțile au lipsit.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată recursul la primul termen, declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, s-a constatat că s-a solicitat judecata în lipsă, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față constată următoarele:
În cadrul dosarului de faliment nr- creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE a formulat cerere de atragere a răspunderii personale a fostului administrator, solicitând obligarea acestora la plata pasivului pentru următoarele motive: nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legislația în materie; a manifestat dezinteres în administrarea societății; nu a predat documentele contabile lichidatorului judiciar; a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la insolvență și a folosit bunurile societății în interes personal, în condițiile în care bunurile înregistrate în bilanțul depus de către societate în anul 2000 nu au fost găsite după intrarea societății în insolvență. A mai arătat în cerere că fostul administrator a contribuit la ajungerea societății în încetare de plăți și că între faptele menționate și prejudiciul suferit există raport de cauzalitate.
Instanța a dispus, la cererea lichidatorului judiciar, efectuarea unei expertize contabile. După întocmirea acestui raport de expertiză mama fostului administrator a comunicat instanței faptul că acesta se află în străinătate din anul 2001, că nu a avut cunoștință de dosar, că a împuternicit-o să-l reprezinte în fața instanței și să solicite probe în apărare ( fila 185 ).
Prin cererea formulată de fostul administrator, prin procurator, la data de 28.11.2006, acesta a solicitat respingerea cererii de atragere a răspunderii și efectuarea unei contraexpertize (fila 234) deoarece a predat lichidatorului judiciar documentele contabile după ce a aflat de existența dosarului de faliment.
În legătură cu motivele care au condus societatea la insolvență, fostul administrator a arătat că nu a dispus în interes personal continuarea unei activități care să conducă societatea la insolvență, dimpotrivă a solicitat registrului comerțului, în anul 2001, înscrierea mențiunii privind suspendarea temporară a activității, cerere aprobată prin Rezoluția nr. 8464/27.12.2001; că vânzările au scăzut ca urmare a recesiunii economice și, în consecință, au scăzut și încasările; că activele au fost înstrăinate, iar din banii rezultați s-au achitat datoriile, conform evidenței contabile; că în anul 2000 compensat unele datorii la furnizorul principal prin cedarea sediului firmei și altor bunuri, tranzacție din care a rezultat și valoarea TVA- ului de achitat către organele fiscale.
A mai arătat că este adevărat faptul că nu a desfășurat în ultima perioadă o activitate rentabilă, dar în nici un caz în interes personal, cum în mod tendențios s-a afirmat de către expertul contabil și lichidatorul judiciar.
În dovedire a anexat copii după înscrisuri.
Instanța a admis efectuarea unei contraexpertize contabile pentru a putea fi analizate afirmațiile fostului administrator și toate documentele contabile ale debitoarei, documente predate lichidatorului după întocmirea raportului inițial, fără vreo culpă din partea fostului administrator.
Deși în raportul prevăzut la art. 59 inițial, lichidatorul judiciar a concluzionat că fostul administrator se face vinovat de starea de insolvență a debitoarei, după întocmirea contraexpertizei a întocmit un nou raport (fila 293) în care a arătat cauzele și împrejurările care au condus debitoarea la insolvență, precizând că fostul administrator nu a săvârșit nici una dintre faptele menționate la art. 138.
Lichidatorul judiciar a solicitat respingerea cererii de atragere a răspunderii personale a fostului administrator și închiderea procedurii deoarece societatea nu deține bunuri în patrimoniu și nici disponibil în cont.
Prin sentința civilă nr. 771/F/15 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamța fost respinsă cererea formulată de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N pentru atragerea răspunderii personale a fostului administrator ca nefondată. Totodată, s-a dispus, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, închiderea procedurii falimentului debitoarei LPN.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut că starea de insolvență a societății nu se datorează fostului administrator sau altor persoane.
Faptele săvârșite de membrii organelor de conducere sau supraveghere ori de alte persoane împotriva cărora se poate atrage răspunderea personală sunt expres și limitativ prevăzute la art. 138 din nr. 85/2006, iar răspunderea este delictuală, astfel că pentru antrenarea acesteia trebuie îndeplinite condițiile prevăzute la art. 998 din Codul civil.
În speță, cauzele care au condus societatea la starea de insolvență sunt cele menționate de lichidatorul judiciar în raportul întocmit în temeiul art. 59 și de expertul contabil în contraexpertiza efectuată pe baza tuturor documentelor contabile ale debitoarei, respectiv: scăderea accentuată a veniturilor obținute din vânzarea obiectelor decorative de porțelan comercializate de debitoare ca urmare a scăderii cererii pe piață; compensarea datoriilor prin vânzarea mijloacelor fixe, debitul principal fiind reprezentat de TVA, urmat de impozitul pe profit. Astfel, debitoarea nu a încasat valoarea integrală a facturii (valoare stabilită de expert, superioară valorii contabile), deci nu a încasat nici valoarea TVA cuprinsă în factură, dar și-a înregistrat obligația de plată prin întocmirea decontului de TVA. Ulterior, activitatea desfășurându-se la un nivel foarte scăzut, societatea nu a mai dispus de fonduri pentru a-și achita creanța bugetară, iar prin calcularea accesoriilor valoarea creanței a crescut considerabil.
Activitatea societății a fost suspendată pentru o perioadă de trei ani, prin Rezoluția nr. 8464/27.12.2001 a Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Neamț, la solicitarea fostului administrator care a fost nevoit să plece în străinătate pentru fiica sa care are grave probleme de sănătate, așa cum rezultă din actele medicale depuse la dosar. În aceste condiții, susținerile creditoarei legate de continuarea, în interes personal, a activității debitoarei, nu au nici un suport probator.
Nici afirmațiile creditoarei privind ținerea evidenței contabile și folosirea bunurilor debitoarei în interesul personal al fostului administrator nu sunt susținute de probe.
Împrejurările menționate nu sunt de natură a atrage răspunderea fostului administrator, nu se află printre cele prevăzute la art.138 din nr. 58/2006. Nu există nici o dovadă la dosar din care să rezulte că nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea sau că prejudiciul adus societății și, indirect creditorilor, este rezultatul unei fapte culpabile a fostului administrator sau altor persoane.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE. În motivarea recursului recurenta arată că din raportul de expertiză întocmit de expert rezultă că fostul administrator a vândut și casat active, iar profitul obținut din aceste operațiuni și l- însușit sub formă de dividende, deși nu a achitat impozitul aferent acestor operațiuni. Se mai arată că în raportul de expertiză întocmit de expert nu fost reținut aspectul mai sus menționat, deși ambii experți au avut la dispoziție documentele contabile aferente anilor 1999 - 2001.
Recurenta susține că fostul administrator al debitoarei se face vinovat de săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a și c din Legea nr. 85/2006 și că există raport de cauzalitate între faptele fostului administrator și prejudiciul cauzat instituției de 20.736 lei.
Curtea, analizând actele și lucrările din dosar și sentința recurată, în raport de motivele de recurs invocate și din oficiu, constată că recursul este nefondat.
Recurenta invocă în susținerea motivelor de recurs concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul, din care rezultă că în anul 2000 a fost vândut spațiul în care își desfășoară activitatea către societatea față de care avea cele mai mari datorii, iar profitul net realizat din această operațiune a fost repartizat asociatului sub formă de dividende. În anul următor au fost vândute mijloacele de transport, însă datoriile către bugetul statului nu au fost achitate.
Curtea reține că după întocmirea acestui raport de expertiză, la data de 18 mai 2006, mandatarul administratorului societății a depus înscrisuri (facturi, ordin de compensare). La data de 27 septembrie 2006 expert întocmește un răspuns la obiecțiunile formulate de mandatarul fostului administrator la raportul de expertiză, însă din conținutul înscrisului depus de expert nu rezultă că au fost avute în vedere înscrisurile depuse de procuratorul fostului administrator, expertul menținându-și concluziile desprinse din situațiile financiare anuale.
La cererea procuratorului fostului administrator s-a dispus efectuarea unei contraexpertize. Din al doilea raport de expertiză, întocmit de expert, rezultă că pentru bunurile vândute - spațiul unde își avea societatea sediul și un autoturism Cielo - nu a fost încasat efectiv prețul, contravaloarea bunurilor compensându-se cu valoarea datoriei acumulate de societatea debitoare către A În anul 2001 au fost casate bunurile care nu mai puteau fi utilizate și nu au putut fi valorificate, iar stocul de marfă a fost lichidat, iar din sumele încasate au fost achitate o parte din datorii. Disponibilul din bancă s- consumat pe comisioane de gestionare percepute de bancă.
Curtea reține concluziile raportului de expertiză întocmit de expert ca fiind pertinente, acestea bazându-se și coroborându-se și cu înscrisurile depuse de fostul administrator, prin mandatar.
Ca o concluzie a celor expuse mai sus Curtea reține că, în condițiile în care bunurile au fost vândute la un preț care depășește valoarea lor contabilă, ceea ce a determinat obținerea unui profit și repartizarea acestuia sub formă de dividende, însă numai scriptic, plata fiind făcută în compensare, nu pot fi reținute în sarcina fostului administrator săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a și c din Legea nr. 85/2006.
Pentru cele mai sus expuse, în temeiul art. 412 Cod procedură civilă, Curtea va dispune respingerea recursului ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul promovat de recurenta - creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.771/F din 15.10.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - debitoareLPN,intimata - lichidator. P N, intimatul - pârât și intimata - reprezentant legal - procurator.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, de la20 ianuarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Red.
Tehnored. 2 ex.
02 febr. 2009
Președinte:Claudia PopescuJudecători:Claudia Popescu, Aurelia Saftiuc, Lăcrămioara Moglan
| ← Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 244/2008.... | Practica judiciara insolventa. Decizia 205/2009. Curtea de Apel... → |
|---|
