Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 26/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 26

Ședința publică de la 20 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Claudia Popescu

JUDECĂTOR 2: Aurelia Saftiuc

JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara Moglan

Grefier - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurentul -creditor CONSILIUL LOCAL - DIRECȚIA DE TAXE ȘI IMPOZITE MUNICIPIULUI P, împotriva sentinței civile nr.564/F/10.09.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. 431/F/1996 (nr.nou -), având ca obiect contestație.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic pentru intimata - creditoare B, care depune la dosar delegație, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța pune în discuție, cererea de la fila 88 dosar, prin care recurentul - creditor Consiliul Local - a municipiului P N, solicită acordarea unui termen de judecată întrucât reprezentantul acestuia nu poate fi prezent în instanță la termenul de astăzi fiind plecat la Tribunalul Botoșani.

Consilier juridic pentru intimata - creditoare B, față de cererea de amânare a cauzei, lasă la aprecierea instanței.

Instanța, respinge cererea de amânare a cauzei formulată de recurentul creditor Consiliul Local - a municipiului P N, motivat de faptul că nu s-a depus la dosar nici o dovadă în sensul celor menționate în cerere.

Instanța pune în discuție excepția tardivității recursului invocată la termenul anterior.

Consilier juridic, solicită admiterea excepției tardivității recursului.

S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare cu privire la excepția tardivității.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului declarat de creditorul Consiliul Local - Direcția de Taxe și Impozite a municipiului P N, împotriva sentinței civile nr. 564/F/10 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț, se reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 564 din 10 septembrie 2008, Tribunalul Neamț a admis în parte contestația lichidatorului judiciar Greval Cons și cererea creditorului Consiliul Local - Direcția Taxe si Impozite a Municipiului

S-a stabilit că creanța creditorului Consiliul Local - Direcția Taxe si Impozite a Municipiului P N față de debitorul CAe ste în cuantum de 652,20 lei.

S-a respins cererea creditorului Consiliul Local - Direcția Taxe si Impozite a Municipiului P N, referitoare la atragerea răspunderii personale a lichidatorului judiciar Greval Cons, precum și cererea acestuia privind sesizarea potrivit art. 43 din Legea 85/1991.

S-a reținut de instanța de fond că Prin cererea înregistrată la grefa instanței la data de 24.05.2006, Consiliul Local - Direcția Taxe și Impozite a municipiului PNa precizat că are calitatea de creditor prioritar față de debitorul SC SA având împotriva acestuia o creanță de 170.142 RON.

Că de la ultima notificare primită la 23.03.2004, lichidatorul judiciar nu i-a mai comunicat stadiul recuperării creanțelor, că acesta a întocmit declarații fiscale de impunere pe anii 1999-2001, false și că nu a respectat dispozițiile art. 21 din Legea nr. 64/1995, republicată.

A solicitat ca judecătorul sindic să analizeze stadiul derulării procedurii, să atragă răspunderea personală a lichidatorului judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului C A și să sesizeze potrivit art.43 din Legea 82/1991 republicată (fila1-2, vol. 3).

Prin contestația înregistrată în cauză la data de 13.01.2006 (fila 53, vol. 3) lichidatorul judiciar a arătat că cererea creditoarei Consiliul Local - Direcția Taxe și Impozite a municipiului PNe ste tendențioasă, nefondată și nemotivată pentru cele ce urmează:

Creditorul Consiliul Local - Direcția Taxe si Impozite a municipiului P nu este creditor cu suma de 170.142 RON, deoarece în acest sens nu a formulat și înaintat nicio cerere de creanță către lichidatorul judiciar. Cererea de creanță a Consiliul Local - Direcția Taxe și Impozite a municipiului P N, și aceasta contestată, a fost formulată și înaintată pentru creanța de 409.753.246 lei ROL și i-a fost deja distribuită suma de 265.980.083 lei ROL, diferență creanță de recuperat fiind 143.773.163 lei ROL, respectiv 14.377.31 RON.

În conformitate cu prevederile art. 46(1) din Legea 64/1995 (respectiv art. 41 din Legea 82/2006) creditorul Consiliul Local Direcția Taxe și Impozite P N nu mai putea calcula, adăuga și înregistra nicio dobândă, majorare sau penalitate, de orice fel ori cheltuiala, numită generic "accesorii" născute ulterior datei deschiderii procedurii".

Toate activele societății debitoare de pe raza teritorială a municipiului P N au fost vândute prin licitație. Ori în conformitate cu prevederile legale în vigoare, "în cazul unei clădiri care a fost înstrăinată, demolată sau distrusă, după caz, în cursul anului, impozitul pe clădire încetează a se mai datora de persoana respectivă cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care clădirea a fost înstrăinată, demolată sau distrusă".

Societatea debitoare nu mai figurează cu active, deci implicit nu mai pot fi calculate taxe, impozite și accesorii pe seama debitoarei. Toate aceste taxe sunt calculate și pretinse noului proprietar (respectiv a noului cumpărător) în baza declarațiilor de impunere depuse de acesta.

Lichidatorul judiciar desemnat a depus declarațiile de impunere pentru activele "clădirii" vândute, începând cu 01.01.1999 și până la data de 01.05.2001. Cu privire la bunurile reprezentând "autovehicule", s-a învederat faptul că marea majoritate a acestora au fost vândute la "fier vechi", iar cele în stare de funcțiune au fost vândute la diferiți cumpărători care le-au adjudecat la licitație publică. La data de 01.05.2001, valoarea anuală a impozitului pe clădiri și teren datorat era de 3.053.877 lei ROL, iar la data de 28.08.2001, creditorul Consiliul Local - Direcția Taxe si Impozite a municipiului P N, a luat la cunoștință că toate bunurile privind "autovehicule" au fost înstrăinate. Lichidatorul judiciar al societății creditoare a depus la Direcția Taxe și Impozite declarațiile rectificate care rezolvă situația reală a tuturor bunurilor debitorului.

Având în vedere cele mai sus precizate, analizate punct cu punct din cererea creditorului Consiliul Local - Direcția Taxe si Impozite a municipiului P N, solicită instanței de judecată să respingă toate capetele de cerere ca nefondate și netemeinice, iar cu privire la creanța cu care solicita să fie înscris în creditorilor, Consiliul Local Direcția Taxe și Impozite să facă dovada creanței analitic, din ce se compune, prezentând pentru fiecare bun în parte impozitul datorat, pe ce perioadă și în baza căror documente, conform prevederilor art. 46 (1) din Legea 64/1995 și art. 41 din Legea 82/2006.

Pentru lămurirea litigiului ivit între părți s-a dispus ca un expert contabil să stabilească cuantumul creanței creditorului Consiliul Local - Direcția Taxe si Impozite a municipiului P N în raport de titlurile executorii existente la dosarul cauzei.

La raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză de expert (fila 193-198) comunicat creditorului Consiliul Local - Direcția Taxe si Impozite a municipiului PN( fila 214), și lichidatorului judiciar Greval Cons L nu s-au formulat obiecțiuni.

Față de acestea, instanța va reține că creanța creditorului Consiliul Local - Direcția Taxe si Impozite a municipiului P este cea stabilită de expert și anume 652,20 lei (fila 193-198).

Cererea creditorului Consiliul Local - Direcția Taxe si Impozite a municipiului PNp rivind atragerea răspunderii personale a lichidatorului judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței va fi respinsă ca fiind lipsită de temei de drept, întrucât Legea nr. 64/1995 republicată și nici Legea nr. 85/2006, în nici o dispoziție din cuprinsul lor, nu stabilesc răspunderea personală de natură civilă a administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar.

Împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Neamța promovat recurs creditorul, CONSILIUL LOCAL - DIRECȚIA DE TAXE ȘI IMPOZITE A MUNICIPIULUI P N, înregistrat la Curtea de Apel Bacău sub nr-; la termenul din 16 decembrie 2008, instanța a pus în discuție excepția tardivității recursului.

Astfel, sentința civilă nr. 564/2008, a fost comunicată recurentului la 27 octombrie 2008 (fila 19 dosar fond) iar recursul a fost declarat la 10 noiembrie 2008, deci peste termenul prevăzut de Legea 85/2006; pe cale de consecință, nefiind îndeplinite cerințele art. 3014Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul ca tardiv formulat de recurentul - creditor CONSILIUL LOCAL - DIRECȚIA DE TAXE ȘI IMPOZITE A MUNICIPIULUI P N, împotriva sentinței civile nr. 564/F/10 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. 431/F/1996 (nr. în format nou -) în contradictoriu cu intimata - debitoare AVICOLA PNp rin lichidatorCONSși intimații - creditori- A B, G,,AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, G, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI ROȘIE, JUDEȚUL N, CONSILIUL LOCAL, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PE N, C, INSTITUTUL DE ȘI NUTRIȚIE, RA APELE ROMÂNE, A DOMENIUL PU- REGIONALA FERATE I, ROMTELECOM, N, ADMINISTRATOR - DUNĂREA, I, A, P & V SERV, AVICOLA B, AVICOLA, AVICOLA A, județul D, N, COM, DI, A, INTERNAȚIONAL, COM, comuna Podari, județul D, N, - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR CONT, M A, municipiul T, județul T, TRANSPORT AUTO 2 A, V, TÂRGU N, I, B, SOCIETATEA cu sediul în comuna, satul, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică de la 20 ianuarie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Red. Cl.

tehnored. 2 ex.

23 ian. 2009

Președinte:Claudia Popescu
Judecători:Claudia Popescu, Aurelia Saftiuc, Lăcrămioara Moglan

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 26/2009. Curtea de Apel Bacau