Practica judiciara insolventa. Decizia 2941/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 2941/2008
Ședința publică din data de 09.12.2008
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 3: Adriana Iluț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI împotriva sentinței civile nr. 1613 din 10.09.2008 pronunțată în dosarul cu număr unic nr- al Tribunalului Sălaj în contradictoriu cu intimații: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI Z, SC SRL, SC SA, SC TRANS SRL, LICHIDATOR, având ca obiect procedura insolvenței -contestație la tabelul suplimentar al creanțelor.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare s-a realizat în conformitate cu disp. art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prin publicarea citației în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 4676/26.11.2008.
Recurenta este scutită de plata taxelor judiciare de timbru potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 și art. 86 din OUG nr. 51/1998 aprobată prin Legea nr. 409/2001.
S-a prezentat referatul cauzei, constatându-se că recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit disp. art. 242 alin. 2. civ.
Instanța în urma deliberării, în lipsa vreunei cereri prealabile a părților, constată că prezentul recurs se află în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1613 din 10 septembrie 2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Sălajs -a respins ca nefondată contestația formulată de creditoarea DGFP împotriva tabelului suplimentar al creanțelor debitoarei SC TRANS SRL.
Pentru a dispune astfel, judecătorul sindic a reținut că urmare a deschiderii procedurii insolvenței debitoarei, creditorul DGFP Sad eclarat inițial o creanță în valoare de 97715 lei cu care a și fost înscrisă în tabelul definitiv consolidat al creanțelor însă nu a invocat cu acea ocazie caracterul garantat al creanței sale.
Ulterior, aceasta și-a majorat creanța la suma de 120.290 lei urmare a inspecției fiscale realizate solicitând astfel, după termenul stabilit pentru depunerea cererilor respectiv 25 iunie 2007 să se înscrie această creanță în tabelul definitiv al creditorilor.
În considerarea acestui fapt, judecătorul sindic a apreciat contestația formulată de creditor ca nefondată deoarece aceasta contravine dispozițiilor art. 41 alin (1) din Legea nr. 85/2006 nefiind posibilă adăugarea de majorări creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii.
Pe de altă parte, s-a stabilit că această creanță nu are un caracter garantat deoarece înscrierea sa în arhiva electronică de garanții reale mobiliare are drept scop realizarea publicității față de terți și nu conferă creditorului fiscal un drept de gaj asupra bunurilor mobile a debitoarei drept care se obține numai prin instituirea sechestrului în condițiile legii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditorul DGFP S solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii judecătorului sindic în sensul admiterii contestației formulată de aceasta și înscrierii în tabelul definitiv al creditorilor debitoarei al creanței sale în cuantum de 120.290 lei și trecerea acestei creanțe ca fiind garantată.
În motivarea recursului se arată că, hotărârea pronunțată este nelegală fiind incident motivul de recurs prev de art. 304 pct 7 Cod procedură civilă.
Astfel, la data de 20 iunie 2007 creditorul recurent a formulat o declarație de creanță pentru suma de 93.715 lei creanță care a fost înscrisă în arhiva electronică de garanții reale mobiliare sumă cu care debitoarea SC TRANS SRL figura în evidențele fiscale.
Ulterior, aceasta a formulat o declarație de creanță la data de 18 ianuarie 2008 pentru suma de 120.290 lei urmare a raportului de inspecție fiscală efectuat, și înscrierea acestei creanțe ca și creanță garantată.
Deoarece termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor în tabelul suplimentar a fost fixat pentru data de 18 ianuarie 2008, declarația sa de creanță a fost înregistrată în termen și nu constituie o majorare a creanței prin adăugarea de penalități sau alte accesorii în fapt însă acestea reprezentau debite născute în cursul procedurii generale de insolvență.
Totodată, hotărârea judecătorului sindic este nelegală atunci când acesta a stabilit că nu are caracter garantat creanța DGFP S ignorând dispozițiile art 122 din Legea nr. 85/2006.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea de apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Față de debitoarea SC TRANS SRL s-a deschis procedura insolvenței la data de 28 mai 2007 prin sentința civilă nr.1432/2007 a Tribunalului Sălaj.
La data de 20 iunie 2007 creditorul recurent DGFP S formulează o declarație de creanță pentru suma de 93.715 lei sumă cu care debitoarea figura în evidențele fiscale.
Ulterior acestei date, și dat fiind faptul că debitorul a contestat cuantumul creanței fiscale, se procedează la efectuarea unei inspecții fiscale stabilindu-se că în fapt debitorul are o creanță în cuantum de 120.290 lei reprezentând și un TVA de rambursat în sumă de 8861 lei care se adaugă la creanța inițială.
Dată fiind această situație, se depune la data de 18 ianuarie 2008 declarația de creanță pentru această sumă însă, lichidatorul judiciar nu a procedat la înscrierea acesteia în tabelul suplimentar al creanțelor.
În aceste condiții, la data de 6 februarie 2008 creditorul DGFP S formulează o contestație prin care solicită modificarea tabelului suplimentar al creanțelor conform declarației înregistrată la 18 ianuarie 2008 și trecerea creanței în cuantum de - lei ca fiind creanță garantată.
Din însăși cuprinsul și motivarea creditorului bugetar rezultă că diferența solicitată a fi înscrisă în tabelul suplimentar reprezintă în fapt TVA de rambursat ceea ce conduce la ideea că această sumă reprezintă o creanță născută anterior deschiderii procedurii și pentru care acest creditor avea obligația să formuleze declarația de creanță în termenul stabilit prin însăși hotărârea de deschidere a procedurii.
Deși inițial a înregistrat la 20 iunie 2007 declarația de creanță pentru suma de 93.715 lei, aceasta avea obligația încă de la acea dată să verifice evidențele fiscale și să-și stabilească și indice corect cuantumul creanței datorate de debitor.
Pe de altă parte, așa cum a arătat și judecătorul sindic nu este posibilă adăugarea de majorări creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii deoarece ar contravine dispozițiilor art. 41 alin (1) din legea insolvenței.
În ceea ce privește caracterul garantat al creanței în mod legal judecătorul sindic a reținut că pentru a i se conferi unei creanțe un caracter garantat aceasta trebuie să dețină un titlu în speță instituirea unui sechestru iar înscrierea creanței în arhiva electronică de garanții reale mobiliare nu conferă creanței un caracter garantat.
Față de considerentele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin (1) Cod procedură civilă urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de DGFP
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1613/10.09.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 9 decembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
2 ex./11.12.2008
Jud.fond.-
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Adriana Iluț
← Practica judiciara insolventa. Decizia 2365/2008. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 298/2008. Curtea de Apel... → |
---|