Practica judiciara insolventa. Decizia 325/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 325/COM

Ședința publică de la 18 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihaela Davidencu Șerban

JUDECĂTOR 2: Elena Carina Gheorma

Judecător - - -

Grefier -

Pe rol judecarea recursului comercial d eclarat de recurenta creditoare Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în B,--11, sect.1, împotrivaSentinței civile nr. 117/12.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-în contradictoriu cu intimata debitoare SC - prin lichidator judiciar Insolvență, cu sediul în C,-, intimatul Oficiul Registrului Comerțului C, cu sediul în C,-, intimații creditori - SC SRL, cu sediul în B, b-dul - -, SA, a 69, sect.6, Direcția Generală a Finanțelor Publice C, cu sediul în C, str. -.-, nr.18, SC M SRL, cu sediul în C,-, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele din Codul d e pr. Civilă.

În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează că recursul formulat de creditoare este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Se solicită judecata cauzei în lipsă.

Curtea constată că nu sunt motive de amânare apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 242 Cod pr. Civilă.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față:

Prin Sentința civilă nr. 117/12.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța prin judecătorul sindic a fost admisă cererea formulată de Insolvență C în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC - în sensul încuviințării plății din contul fondului de lichidare constituit conform prevederilor art. 4 alin.6 din Legea nr.85/200 a sumei de 6000 lei, exclusiv TVA reprezentând onorariul de administrator și de lichidator judiciar și a sumei de 728,67 lei, reprezentând cheltuieli de procedură. În temeiul art. 131 din Lg.85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței aplicată față de debitoarea SC - și radierea acesteia din Registrul Comerțului.

Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul sindic a reținut că prin Sentința civilă nr.1025/21.04.2008 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC -. Iar prin Sentința civilă nr. 1532/09.06.2008 s-a dispus intrarea debitoarei în faliment în procedură simplificată, fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar, Insolvență pentru îndeplinirea atribuțiilor consacrate prin art.25 din Legea nr.85/2006.

S-a mai arătat că creditorii nu au înțeles să execute plata sumei de 6000 lei, exclusiv TVA reprezentând onorariul de administrator și de lichidator judiciar și a sumei de 728,67 lei, reprezentând cheltuieli de procedură, iar în cauză, nu a fost aprobat un buget previzionat.

disponibilităților din contul averii debitoarei SC - a fost atestată de Banca Transilvania SA - Sucursala C prin extrasul de cont la 11.12.2008 în condițiile prevăzute de pct.5 din Normele Metodologice pentru aplicarea art.4.

Pct.8 al Normelor Metodologice dispune că, în urma epuizării disponibilităților din contul averii debitoarei, confirmată în condițiile stabilite la pct.5, judecătorul sindic va împuternici prin încheiere persoanele competente să emită dispoziție de plată asupra contului fondului de lichidare.

În ce privește cererea de închidere a procedurii s-a reținut că potrivit art. 131 din Legea nr.85/2006, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii.

Cum, în patrimoniul falitei nu se regăsesc bunuri, din lichidarea cărora să se asigure acoperirea cheltuielilor administrative, iar creditorii nu au înțeles să avanseze sume de bani, în acest scop, judecătorul sindic a constatat că sunt întrunite dispozițiile art. 131, și a dispus închiderea procedurii falimentului și radierea debitoarei din registrul comerțului.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs creditoarea AVAS, care a criticat-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Consideră creditoarea că neavansarea sumelor necesare continuării procedurii de lichidare de către creditori nu trebuie să fie în mod imperios amendată cu închiderea procedurii în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, dispoziții care nu prevăd acest aspect.

sumelor necesare, dacă este posibilă, este un act benevol, iar creditoare a arătat că nu poate avansa sume într-o procedură de insolvență, întrucât s-ar mări cuantumul creanței devenind și mai greu de recuperat.

În opinia recurentei fondurile necesare continuării procedurii de lichidare puteau fi obținute făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006.

O altă modalitate privind continuarea procedurii de lichidare declanșată împotriva debitoarei o constituie formularea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din conducerea societății, pentru a atrage la masa credală sumele suplimentare destinate acoperii pasivului debitoarei, întrucât lichidatorul are datoria de a căuta modalitățile de recuperare a patrimoniului pentru a putea plăti cât mai multe dintre creanțele pe care debitoare le are către creditori.

În atare situație consideră recurenta creditoare că lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 și următoarele din Legea nr. 85/2006. Aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea în încetare de plăți. Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că, probabil a fost administrată cu rea credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele pe care persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între fapta și prejudiciu.

Intimata creditoare SC M SRL legal citată a formulat precizăriprin care și-a exprimat acordul integral cu privire la toate motivele de recurs invocate de recurenta creditoare cu toate susținerile și pretențiile emise, solicitând admiterea recursului.

În esență a arătat intimata creditoare că în cadrul solidarității active între creditori, efectele exercitării căii de atac a recursului, de către unul dintre coparticipanții la proces, le va folosi și celorlalți, în sensul că, decizia de admitere va avea efecte favorabile chiar și pentru părțile care nu au declarat recurs.

Examinând cauza prin prisma argumentelor invocate în susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. Curtea constată că recursul nu este fondat.

Potrivit art. 131 din legea nr. 85/2006: "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".

În speță, raportul ce constată inexistența bunurilor debitoarei a fost întocmit la 07.10.2008 ( fila 219), lichidatorul judiciar solicitându-le creditorilor, prin adresă, să precizeze, până la data de 03.11.2008, dacă înțeleg să avanseze sume pentru continuarea procedurii, în caz contrar, va propune judecătorului sindic închiderea procedurii, potrivit art.131 din Legea nr.85/2006.

La termenul din 15.12.2008 judecătorul sindic a dispus citarea creditorilor cu mențiunea de a preciza dacă înțeleg să suporte cheltuielile procedurii. Întrucât aceștia nu s-au oferit să suporte cheltuielile solicitate de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic a admis cererea acestuia și a dispus închiderea procedurii insolvenței.

Recurenta nu a făcut dovada faptului că s-a oferit să avanseze sumele necesare acoperirii cheltuielilor administrative iar afirmația acesteia conform căreia aceste cheltuieli trebuia să fie acoperite din fondul de lichidare nu poate fi reținută întrucât, potrivit textului, cheltuielile administrative se acoperă din bunurile din averea debitoarei sau sunt avansate de către creditori.

În cauză, în mod corect judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii constatând îndeplinirea condițiilor cerute de art. 131 din lege. Întrucât aceștia nu au obiecțiuni cu privire la constatarea lipsei bunurilor, singura atitudine permisă de dispozițiile art. 131 era aceea referitoare la avansarea sumelor corespunzătoare.

De asemenea, Curtea constată că măsura dispusă de judecătorul sindic nu a fost de natură să îi surprindă pe creditori. Aceștia aveau cunoștință despre situația în care se afla debitoarea întrucât din primul raport întocmit de lichidatorul judiciar, la data de 26.05.2008 a reieșit faptul că aceasta nu mai există la sediul înregistrat la ORC C, administratorul statutar nu poate fi găsit, nu a intrat în posesia actelor contabile și juridice ale societății iar ultimul bilanț depus este cel din anul 2004.

În aceste condiții, creditorii aveau obligația să manifeste diligență și să solicite, potrivit art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, antrenarea răspunderii independent de opinia lichidatorului judiciar.

Pe cale de consecință, neexistând motive de nelegalitate a hotărârii atacate, Curtea apreciază că recursul este nefondat, urmând ca în temeiul art.312 Cod pr.civilă să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursulcomercial dclarat de recurenta creditoare Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în B,--11-, sect.1, împotriva Sentinței civile nr. 117/12.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata debitoare SC - prin lichidator judiciar Insolvență, cu sediul în C,-, intimatul Oficiul Registrului Comerțului C, cu sediul în C,-, intimații creditori SC SRL, cu sediul în B, b-dul - -, SA, a 69, nr.6, sect.6, Direcția Generală a Finanțelor Publice C, cu sediul în C, str. -.-, nr.18, SC M SRL, cu sediul în C,-,ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 18 Martie 2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

Jud.fond

Tehnored.dec.jud. - -

2 ex./ 30.04.2009

Președinte:Mihaela Davidencu Șerban
Judecători:Mihaela Davidencu Șerban, Elena Carina Gheorma

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 325/2009. Curtea de Apel Constanta