Practica judiciara insolventa. Decizia 327/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 327
Ședința publică de la 22 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cipriana Poiană
JUDECĂTOR 2: Traian Șfabu
JUDECĂTOR 3: Camelia Gheorghiu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent AVAS
și pe lichidator H, intimat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE H, intimat SC SRL H, având ca obiect procedura insolvenței, mpotriva sentinței civile numărul 258/F din 24 iunie 2008 Tribunalului Vaslui - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul creditor Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului prin reprezentantul delegat, dl.cons.jr. G.
celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- recurs la prim termen, declarat și motivat în termen;
- recurent scutit de plata taxelor de timbru, după care
Dl. cons. jr. depune la dosar, în susținerea motivelor de recurs, un exemplar după obiecțiunile formulate de la raportul final întocmit de lichidatorul judiciar desemnat debitoarei H și cîte un exemplar după raportul final al lichidatorului judiciar și cel din data de 1.04.2008 privind cauzele și împrejurările care au dus la insolvența debitorului.
La interpelarea instanței, reprezentantul delegat al recurentului creditor precizează că nu mai are de formulat alte cereri iar chestiuni prealabile nu sunt.
Curtea constată recursul declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr. 258/F din 24.06.2008 a Tribunalului Vaslui - judecător sindic în stare de judecată și acordă cuvîntul la dezbateri.
concluzii de admitere a recursului, dl. cons.jr. arată că, potrivit dispozițiilor art. 138 din Legea nr. -, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a solicitat judecătorului sindic autorizarea creditorilor de a formula cererea pentru atragerea răspunderii patrimoniale, iar împotriva raportului final întocmit de lichidatorul judiciar a formulat obiecțiuni, neobservate de prima instanță.
Recurentul apreciază că raportul final întocmit de lichidatorul judiciar este incomplet, fără o analiză temeinică a cauzelor și împrejurărilor care au condus la starea de insolvență și fără a identifica persoanele care se fac vinovate și cărora le-ar fi imputabilă ajungerea societății în această stare. Astfel că, soluția care se impune este de admitere a recursului, de casare a hotărîrii recurate cu trimiterea dosarului cauzei spre rejudecare.
Instanța declară închise dezbaterile și rămîne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului comercial d e față;
Prin sentința civilă nr. 258/V din 24 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vaslui, judecător - sindic, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței debitoarei H și radierea debitoarei din registrul Comerțului, iar lichidatorul judiciar a fost descărcat de orice îndatoriri și responsabilități.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În calitate de lichidator judiciar al debitoarei H, Haî ntocmit raport final privind debitorul, din care rezultă că la întocmirea Raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la insolvența societății debitoare, a avut în vedere faptul că neîndeplinirea atribuțiilor de către lichidatorul judiciar au fost cauzate de lipsa de comunicare cu asociații și foștii administratori ai debitorului care, deși notificați prin poștă și anunț publicitar, nu au prezentat actele prevăzute de art. 28 alin. (1) din legea privind procedura insolvenței, lichidatorul judiciar constatând ulterior că actele constitutive și documentele contabile nu pot fi găsite, administratorul nu poate fi găsit, fondurile sau bunurile din averea debitorului nu pot fi identificate.
Față de aceste aspecte a fost întocmit Raportul final privind închiderea procedurii simplificate împotriva debitorului, avându-se în vedere că nu au fost obținute fonduri în urma lichidării pentru achitarea creanțelor înscrise la masa creditorilor și a cheltuielilor cu procedura, și nici un creditor nu a avansat sume pentru continuarea procedurii de lichidare judiciară.
Deoarece asociații și nu au fost găsiți la domiciliul declarat, fiind plecați din țară, cauțiunea de 10% din valoarea pretențiilor nu a fost achitată, iar procedura de lichidare nu poate fi continuată.
Față de cele precizate, a solicitat aprobarea Raportului final și a se dispune închiderea procedurii de lichidare a debitoarei H, radierea debitoarei de la registrul comerțului, descărcarea lichidatorului judiciar de orice obligații cu privire la debitor și averea lui, și aprobarea la plată din fondul special de lichidare, a sumei de 2500 lei reprezentând onorariu stabilit conform sentinței civile nr. 23/F/15.01.2008 și cheltuieli aferente procedurii de lichidare.
În temeiul art. 136 din legea insolvenței a solicitat descărcarea de orice obligații cu privire la procedură și, în temeiul art. 4 alin.(- din legea specială, a se aproba la plată cheltuieli de procedură în sumă de 2500 lei conform decontului anexat Raportului final.
La data de 16 iunie 2008, creditorul Baf ormulat Obiecțiuni la Raportul final întocmit de lichidatorul judiciar, considerând că la momentul actual nu sunt îndeplinite în totalitate condițiile impuse de legiuitor prin prisma dispozițiilor art. 129 din Legea nr. 85/2006.
Avându-se în vedere precizările lichidatorului judiciar din care rezultă că neîndeplinirea atribuțiilor prevăzute la art. 25 din legea insolvenței au fost cauzate de lipsa de comunicare cu asociații și foștii administratori ai debitorului care, deși notificați prin poștă și anunț publicitar, nu au prezentat actele prevăzute de art. 28 alin. (1) din legea privind procedura insolvenței, lichidatorul judiciar constatând ulterior că actele constitutive și documentele contabile nu pot fi găsite, administratorul nu poate fi găsit, fondurile sau bunurile din averea debitorului nu pot fi identificate;
Fiind întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar privind închiderea procedurii simplificate împotriva debitorului, deoarece nu au fost obținute fonduri în urma lichidării pentru achitarea creanțelor înscrise la masa creditorilor și a cheltuielilor cu procedura, și nici un creditor nu a avansat sume pentru continuarea procedurii de lichidare judiciară.
Constatându-se că asociații și nu pot fi găsiți la domiciliul declarat, fiind plecați din țară, cauțiunea de 10% din valoarea pretențiilor nu a fost achitată, iar procedura de lichidare nu poate fi continuată;
Văzând și dispozițiile art.129 din Legea 85/2006 alin.(2) din legea privind procedura insolvenței, care prevede că judecătorul-sindic va soluționa, prin încheiere, toate obiecțiunile la raportul final, urmează a se respinge, ca neîntemeiate obiecțiunile și a se dispune aprobarea Raportului final și situațiilor financiare finale.
Cât privește cererea lichidatorului judiciar privind închiderea procedurii de faliment în conformitate cu art. 131 din Legea nr. 85/2006;
Constatând că la data de 03.06. 2008, lichidatorul judiciar H, desemnat să administreze procedura falimentului debitorului a depus raport final privind debitorul prin care a arătat că nu au fost obținute fonduri în urma lichidării pentru achitarea creanțelor înscrise la masa creditorilor, și a cheltuielilor cu procedura, și nici un creditor nu a avansat sume pentru continuarea procedurii de lichidare judiciară, și prin neachitarea cauțiunii de 10% din valoarea pretențiilor, procedura de lichidare nu mai poate fi continuată;
Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința civilă nr. 23/F din data de 15 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui când s-a dispus intrarea în procedura simplificată de insolvență, dizolvarea debitoarei și ridicarea dreptului de administrare;
Constatând că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din lege;
În temeiul art. 131 din legea privind procedura insolvenței, va dispune încheierea procedurii insolvenței și radierea debitorului.
În drept:
Art. 131 din Legea nr. 85/2006 a insolvenței prevede:
"În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat."
Deoarece debitorul nu are bunuri urmează a se dispune închiderea procedurii și radierea debitorului din Registrul comerțului.
Potrivit dispozițiilor art. 136 din Legea insolvenței urmează a se dispune descărcarea administratorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
În baza art. 4 alin. (4) din legea insolvenței urmează a se autoriza plata lichidatorului judiciar a sumei de 2500 (onorariu și cheltuieli de procedură avansate) din fondul de lichidare.
Sentința urmează a fi notificată conform art. 135 din legea privind procedura insolvenței.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice cu următoarea motivare:
În fapt, in urma depunerii raportului final, a formulat obiecțiuni la acesta si a solicitat, de asemenea, autorizarea din partea judecătorului sindic de a fi împuterniciți creditorii să formuleze cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea 85/2006.
n acest sens precizează recurenta că atâta timp cât lichidatorul judiciar a omis să promoveze o astfel de cerere, se poate dispune ca această cerere să fie formulată de comitetul creditorilor. Arată că legiuitorul a stabilit expres această posibilitate, în sensul de a se permite oricărui creditor, cu autorizarea judecătorului sindic, să solicite angajarea răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate de ajungerea debitoarei în încetare de plăți, tocmai pentru a nu se omite parcurgerea unei etape importante în lichidarea judiciară a debitorilor supuși dispozițiilor Legii 85/2006.
Raportul final al lichidatorului a fost întocmit în mod succint, fără o analiză temeinică a cauzelor și împrejurărilor care au condus la starea de insolvență și fără a identifica persoanele care se fac vinovate de ajungerea societății în această stare. Astfel cum rezultă și din actele aflate la dosarul cauzei, în condițiile în care pe parcursul procedurii nu a fost depus un raport amănunțit referitor la cauzele și împrejurările care au dus la încetarea de plăți, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, era absolut necesar ca aceste mențiuni să se regăsească în raportul final. Lucrarea comunicată nu avea elementele constitutive ale raportului amănunțit prevăzut de art. 20 alin, 1, art. 25 și art. 129 din Legea nr. 85/2006.
De asemenea, au fost identificate fapte ce fac incidente prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Nu este dată nici o explicație cu privire la cauza acumulării datoriilor către Este evident că motivele intrării în incapacitate de plată, dar și situația găsită se datorează unei proaste administrări a societății sau că s-a dispus continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți.
De asemenea, fosta conducere se face vinovată că nu a acționat ferm pentru recuperarea creanțelor, fiind identificat un real dezinteres în obținerea fondurilor necesare debitoarei și că nu a acționat în vederea unui control financiar intern, complăcându-se într-o stare de indiferență ce a condus la încetarea de plăți.
Modificarea adusă de Legea nr. 85/2006 nu presupune o limitare a dreptului creditorilor de a formula cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138, știut fiind faptul că practica a demonstrat imposibilitatea în unele cazuri de a putea fi constituit un comitet al creditorilor conform dispozițiilor art. 16 din legea anterior menționată, în creditorilor nefiind înregistrați un număr suficient de mare de creditori. Dacă s-ar consacra această opinie, s-ar crea un precedent deosebit de periculos, în sensul că s-ar crea un dezechilibru între debitorii supuși unei proceduri de lichidare judiciară, cei cu un număr mai mic de creditori înscriși la masa credală fiind favorizați prin imposibilitatea formulării unei cererii împotriva organelor de conducere statutare, în lipsa unui comitet al creditorilor.
Singura condiție, înainte de a se formula cererea de angajare a răspunderii patrimoniale, privește o autorizare din partea judecătorului sindic de a autoriza creditorii să o formuleze, în lipsa demersurilor întreprinse în acest sens de lichidatorul judiciar.
În cauza de față arată recurenta că sunt îndeplinite condițiile legale, lichidatorul judiciar nepromovând o astfel de cerere, iar la dosarul cauzei există o astfel de solicitare, asupra căreia judecătorul sindic nu s-a pronunțat deși a fost legal investit cu soluționarea acesteia.
Prin neparcurgerea acestei etape esențiale în cadrul unei lichidări judiciare au fost grav prejudiciate drepturile și interesele creditorilor, apreciind în acest sens ca a fost dispusă închiderea procedurii insolvenței cu nerespectarea dispozițiilor legale, precum și a spiritului legii, care oferă mai multe instrumente în vederea recuperării creanțelor creditorilor înscriși la masa credală. Scopul legii este acoperirea întregului pasiv, cererea formulată împotriva fostei conduceri având menirea de a se asigura posibilitatea acoperirii și a pasivului rămas în urma valorificărilor bunurilor debitoarei.
a solicitat judecătorului sindic autorizarea promovării cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale, nefiind pronunțată nici o hotărâre judecătorească în acest sens. Prin descărcarea lichidatorului judiciar și a judecătorului sindic de orice îndatoriri și responsabilități, nu mai poate fi exercitat controlul judecătoresc asupra incidenței prevederilor art. 138 din Legea nr. 35/2006, deși în cauză sunt identificate fapte ce fac aplicabile prevederile legale anterior menționate. Închiderea procedurii echivalează în acest caz cu o antepronunțare a instanței de judecată, asupra unei eventuale cereri de obligare la suportarea pasivului, aceasta nefiind nici măcar supusă dezbaterilor instanței de judecată.
Faptul că lichidatorul și-a exprimat un punct de vedere, respectiv neincidența dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, nu poate constitui o autoritate de lucru judecat, ci reprezintă pur și simplu o părere personală. Așa cum rezultă din considerentele hotărârii atacate, instanța de fond a înțeles să acorde lichidatorului judiciar puterea de decizie în ceea ce privește admiterea sau nu a unei cereri de antrenare a răspunderii patrimoniale, ceea ce este neconform cu legea aplicabilă.
De asemenea în mod eronat instanța de fond reține faptul că nu s-a solicitat autorizarea formulării cererii de angajare a răspunderii patrimoniale. a solicitat aceasta în mod expres, legea neimpunând nici o condiție de formă, însă solicitarea instituției recurente a fost în mod greșit catalogată ca fiind niște obiecțiuni formulate la raportul final.
Din considerentele hotărârii criticate nu rezultă sub nici un aspect motivele care au constituit baza luării acestei hotărâri, fiind o simplă afirmație a instanței de fond, exprimată printr-o simplă frază. Înalta Curte de Casație și Justiție a admis constant, ca motiv de casare, "insuficienta" motivare. Astfel, insuficienta motivare este echivalentă cu lipsa motivării în sine, simpla afirmare a unor fapte sau concluzii neputând ține loc analizei pe care instanța de fond este obligată să o facă înainte de a da o hotărâre. Analiza întregului probatoriu reprezintă efectiv arătarea în scris a rațiunilor ce au determinat instanța de judecată să admită sau să respingă o cerere, fiind o lucrare subiectivă care cuprinde tot meritul instanței de judecată și aportul acesteia la aflarea adevărului.
. de a motiva hotărârea, convingător și pertinent, reprezintă o reală garanție pentru părți, prin care se dă posibilitatea de a putea exercita un real control judiciar, prin pronunțarea unei hotărâri care se întemeiază atât pe considerentele de fapt, cât și pe cele de drept care au format convingerea instanței.
În speța dedusă judecații se constată o continuare a activității, păguboasă pentru societatea falită, în ciuda elementelor de avertizare care indicau iminenta insolvență.
Faptul că instituția recurentă, în calitatea sa de creditor, este în situația imposibilității recuperării sumei cu care s-a înscris la masa credală, constituie o premisă concretă pentru a determina onorata instanța de judecată să oblige persoanele responsabile la plată, aspect necercetat de instanța a cărei sentință o critică. În acest sens, subliniază reaua-credință de care a dat dovadă fosta conducere a debitoarei în exercitarea atribuțiilor, atunci când au dus spre o incapacitate de plăți de natură a prejudicia creditorii, persoane de bună-credință, printre aceștia aflându-se și
a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea de către Tribunal a faptului că debitoarea a ajuns în încetare de plății și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului.
Judecătorul nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind ajungerea în stare de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru ca a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemână creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât n ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Prevederile articolului sus-menționat nu conțin în mod explicit cerința culpei sau a greșelii membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsă în încetare de plăți: "această omisiune (așa cum este apreciată și de literatura de specialitate - - "Regimul juridic al insolvenței") nu este întâmplătoare, ci vine să sublinieze regimul agravat al răspunderii acestor membrii ai organelor de conducere".
În aceeași interpretare, "modul de formulare, în textul legii, a faptelor care atrag răspunderea membrilor organelor de conducere elimină posibilitatea absenței culpei, subliniind, dimpotrivă, vinovăția acestor membri, noțiune care, în toate ramurile de drept desemnează deopotrivă intenția și culpa propriu-zisă".
Faptul că nu s-ar fi putut stabili o legătură de cauzalitate între activitatea administratorului și starea de insolvență nu este relevantă în speța dedusă judecății, atât timp cât legea nu face referire expresă la aceasta.
n acest sens evidențiază faptul că legiuitorul, în textul legii, folosește expresia "au contribuit" la ajungerea societății în stare de insolvență, ceea ce sugerează aplicabilitatea textului și în situația în care fapta a constituit numai condiția favorabilă pentru realizarea efectului.
Analizând motivele de recurs formulate și raportând-le la actele și lucrările dosarului Curtea reține că recursul de față este nefondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:
În mod corect judecătorul sindic a apreciat că obiecțiunile formulate de creditorul - recurent B la raportul final întocmit de lichidatorul judiciar sunt neîntemeiate, deoarece neîndeplinirea atribuțiilor prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006 ce îi revin lichidatorului a fost cauzată de lipsa asociaților și din țară, de neachitarea cauțiunii de 10 % din valoarea pretențiilor și de lipsa documentelor contabile ale societății debitoare, a fondurilor, bunurilor din averea acesteia.
Potrivit dispozițiilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/ 2006, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecător sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului - persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie rezolvată de membrii organelor de conducere ale societății debitoare, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin una din faptele enumerate la literele a -
Conform alin. 3 al aceluiași articol, comitetul creditorilor poate cere judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul omis să indice în raportul său cauzele insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență și a omis să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1 pentru antrenarea răspunderii personale a persoanelor la care se referă textul de lege anterior citat.
Ori, deși în cadrul obiecțiunilor la raportul final, creditorul - recurent B solicitat atragerea răspunderii personale a fostei conduceri a societății debitoare, în speță, nu sunt întrunite în mod cumulativ condițiile prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Se reține că pentru antrenarea răspunderii personale membrilor organelor de conducere e imperativ necesar ca fapta ilicită să se încadreze în unul din cazurile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a - g din lege, să fie săvârșită cu vinovăție și să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită și insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata de către debitor datoriilor avute la creditate.
Prin urmare, criticile recurentei - creditoare în această privință sunt nefondate. Mai mult, creditoarea - recurentă încearcă să justifice caracterul fondat al cererii de atragere a răspunderii personale prin afirmații cu caracter general, fără a face referiri concrete în acest sens, așa fiind se reține că este insuficient a se afirma că membrii organelor de conducere s-ar afla în culpă, fără argumentarea îndeplinirii condițiilor referitoare la fapta cauzatoare a prejudiciului, vinovăției și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu. În consecință, în mod corect în speță s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 129 din Legea nr. 85/2006, precum și a dispozițiilor art. 131 din aceeași lege.
Pentru considerentele anterior expuse, în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul comercial d e față și va menține ca legală și temeinică sentința apelată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de B prin reprezentant legal împotriva sentinței nr. 258/F din 24 iunie 2008 Tribunalului Vaslui - judecător sindic pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
08.10.2008
Tribunalul Vaslui
Jud. sindic
Președinte:Cipriana PoianăJudecători:Cipriana Poiană, Traian Șfabu, Camelia Gheorghiu
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 956/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 839/2008. Curtea de Apel... → |
|---|
