Practica judiciara insolventa. Decizia 409/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE NR. 409
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Cătălin Șerban președinte instanță
JUDECĂTOR 2: Mona Gabriela Ciopraga
JUDECĂTOR 3: Violeta
GREFIER:
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de recurenta-debitoare " SPORT", precum și de recurenții- administratori și, împotriva sentinței civile nr. 598 din 20 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care nemaifiind chestiuni prealabile și față de împrejurarea că recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului în materia insolvenței de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr. 3503/110/7.05.2007 creditoarea Nas olicitat declanșarea procedurii insolvenței debitoarei Sport
Prin sentința civilă nr. 598 din 20.12.2007- sentință îndreptată prin încheierea pronunțată la data de 20.12.2007 Tribunalul Bacăua admis cererea și, în temeiul art. 33 6 din Legea nr. 85/2006, a dispus deschiderea procedurii insolvenței; în temeiul art. 34 numit administrator judiciar pe S; în temeiul art. 61 dispus notificarea deschiderii procedurii; a fixat termen pentru înregistrarea creanțelor la data de 30.01.2008, termenul limită pentru valorificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creditorilor la data de 15.02.20008, termenul pentru soluționarea eventualelor contestații la 15.03.2008 și pentru afișarea tabelului creditorilor la data de 30.03.2008; a fixat data ședinței creditorilor, la data de 24.01.2008; a dispus indisponibilizarea părților sociale sau de interes în registrele de evidență; o obligat debitoarea să pună la dispoziția administratorului judiciar toate informațiile cerute de acesta, precum și toate informațiile apreciate ca necesare, cu privire la activitatea și averea sa, precum și lista cuprinzând plățile și transferuri patrimoniale făcute de el, cu 120 de zile anterioare deschiderii procedurii; a ridicat dreptul de administrare a debitoarei; a dat dispoziție tuturor băncilor, la care debitorul are disponibil, să nu dispună de acesta fără un ordin al administratorului judiciar;
- a desemnat provizoriu în comitetul creditorilor L; a dispus, din oficiu, ca administratorul judiciar să depună semnătura la Registrul Comerțului; a dispus înscrierea, din oficiu a prezentelor mențiuni în Registrul Comerțului și publicarea în Buletinul Procedurilor; s-a fixat termen pentru continuarea procedurii, la data de 28 februarie 2008.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că creditoarea a făcut dovada certitudinii, lichidității și exigibilității creanței, aceasta fiind recunoscută de debitoare prin semnarea facturilor care o constată și având o valoare mai mare de 10.000 lei.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs debitoarea Sport, și în motivarea căruia a arătat următoarele:
Prin sentința civilă pronunțată la data de 22.11.2007, în dosarul nr-, Tribunalul Bacăua admis cererea sa și a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței. Pe rolul instanței se afla și cererea creditoarei despre care nu a avut cunoștință, dar care a fost soluționată ulterior cererii formulate de debitoare. Au fost nesocotite dispozițiile art. 31 4 din Legea nr. 85/2006.
La termenul din 18.04.2008 instanța a pus în discuție din oficiu excepțiile tardivității și a lipsei calității procesuale active a recurenților și.
Examinând excepțiile puse în discuție și recursul, curtea de apel constată următoarele:
Excepția tardivității nu este fondată.
Potrivit art. 7 (1) din Legea nr. 85/2008, citarea părților, precum și comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor și notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvență. (3) al aceluiași articol reglementează două cazuri de excepție de la comunicarea prin Buletinul procedurilor de insolvență și anume: comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii și notificarea deschiderii procedurii, situații în care comunicarea trebuie să fie realizată conform Codului d e procedură civilă.
În cauză, hotărârea recurată, de deschidere a procedurii insolvenței, nu poate fi considerată un act anterior deschiderii procedurii și nici nu reprezintă notificarea deschiderii procedurii, astfel încât comunicarea trebuia realizată conform art. 7 (1) din Legea nr. 85/2006, respectiv prin Buletinul procedurilor de insolvență. Ori, o astfel de comunicare nu s-a realizat și, prin urmare, termenul de recurs prevăzut de art. 8 (2) din lege nu a început să curgă.
Este fondată, însă, excepția lipsei calității procesuale active a recurenților și.
Calitatea de părți în căile de atac aparține persoanelor care au avut această calitate la instanța de fond, iar în fața acestei instanțe, potrivit art. 7 (2) din Legea nr. 85/2006, sunt citate în calitate de părți numai persoanele ale căror drepturi sau interese sunt supuse spre soluționare judecătorului-sindic, în condiții de contradictorialitate. În cauză, că cei doi asociați ai recurentei-debitoare nu au avut calitatea de parte la instanța de fond, neafirmând vreun drept sau interes care să fie supus spre soluționare judecătorului-sindic. Prin urmare, aceștia nu pot acea calitatea de parte nici în căile de atac.
În privința motivelor de fond invocate în recurs se constată următoarele:
Potrivit art. 31 (4) din Legea nr. 85/2006, dacă există o cerere de deschidere a procedurii insolvenței formulată de către debitor și una sau mai multe cereri formulate de creditori, nesoluționate încă, toate cererile de deschidere a procedurii se conexează la cererea formulată de debitor, iar potrivit (5), dacă s-a deschis o procedură într-un dosar, celelalte eventuale dosare aflate pe rol, cu același obiect, vor fi conexate la același dosar.
În cauză, deschiderea procedurii insolvenței Sport a fost solicitată atât de debitoarea Sport - prin cererea formulată la data de 22.20.2007 și înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr- -, cât și de creditoarea N - prin cererea depusă la data de 2.05.2007 și înregistrată sub nr-.
Tribunalul Bacăua greșit neconexând cele două cereri, deși această conexare era impusă de dispozițiile art. 31 (4) din Legea nr. 85/2006. Menținând separată judecarea celor două cereri, Tribunalul Bacăua pronunțat, mai întâi, sentința civilă nr. 518 din 22.11.2007 prin care a admis cererea debitoarei Sport și, în temeiul art. 32 (1) din Legea nr. 85/2006, a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență a Sport L, administrator judiciar fiind desemnat
În condițiile în care procedura insolvenței debitoarei Sport era deja deschisă prin hotărârea anterior menționată, Tribunalul Bacăua mai deschis odată procedura insolvenței aceleași debitoare, la cererea creditoarei N, pronunțând, la data de 20.12.20007, hotărârea recurată. În acest fel au fost încălcate dispozițiile art. 31 (5) din Legea nr. 85/2006.
Prin neobservarea dispozițiilor imperative ale art. 31 (5) din Legea nr. 85/2006, tribunalul a pronunțat o hotărâre lovită de nulitate potrivit art. 105 (2) din Codul d e procedură civilă, fiind incident astfel motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 din Codul d e procedură civilă. Pentru a asigura o judecată unitară a celor două cereri de insolvență și pentru a da eficiență dispozițiilor art. 31 (5) nesocotite de tribunal se impune ca, după casarea hotărârii recurate, cauza să fie trimisă spre rejudecare tribunalului în vederea conexării cu dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D
Respinge excepția tardivității formulării recursului.
Admite excepția lipsei calității procesuale active a recurenților și și în consecință respinge recursul declarat de aceștia, împotriva sentinței civile nr. 598 din 20.12.2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul - lichidator S și intimata - creditoare L B, pentru lipsa calității procesuale active.
Admite recursul formulat de SC " SPORT" SRL B, prin administrator judiciar L B, împotriva aceleiași sentințe în contradictoriu cu cei menționați mai sus, casează sentința recurată,
trimite cauza aceleiași instanțe în vederea anexării la dosarul nr-.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la30 mai 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Red.
3 ex.13 iunie 2008
Președinte:Cătălin ȘerbanJudecători:Cătălin Șerban, Mona Gabriela Ciopraga, Violeta
← Practica judiciara insolventa. Decizia 131/2008. Curtea de Apel... | Alte cereri. Decizia 667/2008. Curtea de Apel Bacau → |
---|