Practica judiciara insolventa. Decizia 411/2008. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE NR. 411

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Cătălin Șerban președinte instanță

JUDECĂTOR 2: Mona Gabriela Ciopraga

JUDECĂTOR 3: Violeta

GREFIER:

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de recurentul - creditor AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr. 177/F/26.03.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. 178/F/2005, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat consilier juridic pentru recurentă, fiind lipsă intimații DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N, CONS, SC SRL,.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la data de 27 mai 2008 s-a depus la dosar din partea intimatei Direcția Generală a Finanțelor Publice N întâmpinare prin care s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, după care:

Instanța constată că recursul se află la primul termen de judecată, declarat în termen, motivat în fapt și în drept,legal scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

Consilier juridic depune la dosar delegație de reprezentare a recurentei, primește un ex. al întâmpinării de care arată că a luat cunoștință și nu mai are de formulat cereri.

Nemaifiind chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Consilier juridic având cuvântul pentru recurentă solicită admiterea recursului conform motivelor depuse la dosar, modificarea sentinței recurate în sensul continuării procedurii cu punerea în executare de către lichidatorul judiciar a sentinței prin care s-a dispus obligarea fostului administrator la plata pasivului.

În susținerea motivelor de recurs arată că prin închiderea procedurii fostul administrator dispare ca persoană juridică iar prin de sarcini lichidatorul judiciar pierde calitatea de a mai solicita obligarea atragerea răspunderii fostului administrator la plata pasivului societății.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.177/F/26.03.2008 Tribunalul Neamț, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC" "SRL P N și a dispus radierea debitorului din registrul comerțului.

În temeiul art.136 din Legea nr.85/2006 a descărcat pe lichidatorul judiciar SC" Cons" P N de orice îndatoriri și responsabilități.

În temeiul art.135 din Legea nr.85/2006 s-a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, N, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Neamț și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere următoarele:

Procedura insolvenței împotriva debitoarei SC" "SRL PNa fost deschisă prin sentința civilă nr.204/F/18.03.2003 întocmindu-se și comunicându-se notificările, potrivit art.61 din Legea nr.85/2006.

La data de 6.09.2007 lichidatorul judiciar " Cons" a solicitat închiderea procedurii falimentului ca urmare a lipsei bunurilor din averea debitorului și neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare.

Constatând întemeiate susținerile lichidatorului judiciar și văzând și acordul creditorului N cu cererea lichidatorului judiciar, prima instanță a dispus închiderea procedurii.

Împotriva sentinței a declarat recurs creditoarea B criticând în motivare că hotărârea primei instanțe este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Detaliind motivele de recurs creditoarea a susținut că, atâta vreme cât împotriva administratorilor debitoarei este formulată o cerere privind angajarea răspunderii personale nu se poate trece la închiderea procedurii insolvenței. S-a argumentat că sentința a fost formulată cu încălcarea dispozițiilor art.140 și art.142 alin.1 din Legea nr.185/2006, raportat la dispozițiile art.136, art.2 și art.5 alin.1 din același act normativ.

Astfel, în opinia recurentei, având în vedere dispozițiile art.142 alin.2 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic trebuia înaintea închiderii procedurii falimentului, să stabilească în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a contacta un executor judecătoresc pentru punerea în executare a sentinței privind atragerea răspunderii personale a administratorilor debitoarei căruia să-i pună la dispoziție tabelul creditorilor pentru a se putea proceda la distribuirea sumelor. A mai susținut recurenta că lichidatorul judiciar, fiind descărcat de toate drepturile și îndatoririle, nu mai poate fi determinat să contacteze un executor judecătoresc; pe de altă parte, arată creditoarea recurentă, radierea debitoarei din Registrul comerțului, este de natură să facă imposibilă atragerea răspunderii administratorului întrucât atâta vreme cât debitoarea nu mai există nu poate exista nici un pasiv al acesteia care să poată fi acoperit prin procedura menționată mai sus.

În final s-a susținut că hotărârea este contrară și dispozițiilor art.25 din Legea nr.85/2006 care enumeră printre atribuțiile lichidatorului și pe cea a încasării creanțelor debitoarei.

Ori, închizându-se procedura insolvenței, lichidatorul nu mai poate încasa creanța reprezentată de suma pentru care a fost angajată răspunderea personală a administratorului societății debitoare, ceea ce ar contraveni dispozițiilor legale menționate anterior.

Curtea, analizând recursul, constată că nu este întemeiat pentru cele ce vor fi arătate în continuare.

Susținerile recurentei s-au circumscris în întregime ideii că închiderea procedurii insolvenței intervenită înaintea executării sentinței privind angajarea răspunderii personale a administratorului debitoarei, intră în conflict cu alte dispoziții cuprinse în Legea nr.85/2006. Astfel, susține reclamanta, nu este posibilă adoptarea soluției primei instanțe, interpretarea dată de aceasta textelor de lege fiind eronată.

Analizând însă dispozițiile art.142 alin.2 din Legea nr.85/2006, citate de altfel de recurentă în cuprinsul cererii de recurs, Curtea constată că textul legal indicat instituie în mod expres posibilitatea închiderii procedurii insolvenței înainte de soluționarea unei cereri având ca obiect angajarea răspunderii personale a administratorilor unui debitor. Redactarea articolului în cauză este fără echivoc "după închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat pus la dispoziția sa de către lichidatorul judiciar".

Față de lipsa de echivoc a textului orice altă interpretare este practic imposibilă, chiar dacă dificultățile înfățișate de recurentă cu privire la modalitatea de recuperare a creanțelor de către creditori, după închiderea procedurii, ar fi reale.

de îndatoriri și responsabilități a lichidatorului judiciar este conformă cu dispozițiile art.136 din Legea nr.85/2006 și este și în spiritul legii atâta vreme cât după închiderea procedurii creanțele vor fi repartizate de către executorul judecătoresc.

Toate celelalte susțineri ale recurentei nu au relevanță, legiuitorul prevăzând expres care este procedura de urmat pentru realizarea creanțelor, după închiderea procedurii.

În consecință, față de cele arătate mai sus, recursul urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - B, împotriva sentinței civile nr.177/F/26.03.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare SC" " SRL P N, intimat lichidator CONS P N, intimat-administrator și intimat-creditor DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 mai 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - - -

-

pt. grefier,

- aflată în

Grefier șef secție -

Red.

Red.

Tehnored.

Ex.2 23/24 iunie 2008

Președinte:Cătălin Șerban
Judecători:Cătălin Șerban, Mona Gabriela Ciopraga, Violeta

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 411/2008. Curtea de Apel Bacau