Practica judiciara insolventa. Decizia 414/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.414/COM
Ședința publică din 26 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Pintea
JUDECĂTOR 2: Ecaterina Grigore
JUDECĂTOR 3: Eufrosina Chirica
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea recursului comercial d eclarat de recurenta creditoare - AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - cu sediul în B,--11, sect.1, împotriva sentinței civile nr.4301/24.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI - cu sediul în C,-, jud. C, intimata creditoare - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - cu sediul în C, str. -. -, nr.18, jud.C și intimata debitoare - SC - EXPORT SRL - cu sediul în C,-, jud.C, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J -- prin lichidator judiciar MG ACTIV - cu sediul în C,-,. 1, jud.C, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. Art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual. Totodată învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus prin serviciul de registratură întâmpinare din partea lichidatorului judiciar.
Curtea, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față:
Examinând actele și lucrările dosarului, se constată:
Reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C în calitate de creditoare a solicitat la data de 23.07.2007 deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea "- EXPORT" în vederea realizării unei creanțe de 14.138 lei.
Prin sentința civilă nr.6255/COM/03.12.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța - prin judecătorul sindic, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolventei reglementată de Legea 85/2006 față de debitoarea SC 97 Import Export SRL, în calitate de lichidator judiciar fiind desemnat MG Activ Insolvency.
In exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 25 din Legea 85/2006 lichidatorul judiciar a procedat la verificarea declarațiilor de creanțe înregistrate la tribunal, întocmind tabelul preliminar nr.289/18.02.2008 și tabelul definitiv nr.376/03.03.2008, în care sunt înscrise creditoarele DGFP Constanta si Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
In raportul cuprinzând descrierea modului de îndeplinire a atribuțiilor, lichidatorul judiciar a învederat că nu a intrat în posesia actelor contabile ale debitoarei și de aceea nu a putut stabili cu exactitate masa activa, respectiv pasiva a debitoarei. Arată de asemenea că societatea debitoare nu figurează înregistrată în evidențele fiscale ale -onstanta cu bunuri mobile sau imobile impozabile. de aceste împrejurări solicită închiderea procedurii și radierea societății falite, în conformitate cu dispozițiile art. 131 din Legea nr.85/2006.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut:
Potrivit art. 131 din Legea nr.85/2006, "În orice stadiu al procedurii prevăzută de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Condițiile de închidere a procedurii instituite de norma legală enunțată sunt îndeplinite în cauză.
Astfel, potrivit adresei nr.R-B 6066/28.01.2008 emisă de -onstanța, debitoarea SC 97 Import Export SRL nu figurează în evidențele sale fiscale cu bunuri impozabile, iar nici unul dintre creditori nu a înțeles să avanseze sumele necesare acoperirii cheltuielilor administrative.
Pentru considerentele prezentate, instanța a dispus, în temeiul art. 131 din Legea nr.85/2006, închiderea procedurii și radierea debitoarei SC 97 Import Export SRL din evidențele Registrul Comerțului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI invocând ca motiv de nelegalitate în esență împrejurarea că, greșit lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile instituite de dispozițiile art.138 și următoarele din Legea nr.85/2006, deoarece aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți.
În acest sens, analiza reprezintă premiza declanșării unor potențiale acțiuni în baza art. 138 din Legea nr.85/2006, ceea ce în cauză nu s-a produs, fiind necesară de aceea, urmare admiterii recursului, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei, până la recuperarea tuturor datoriilor pe care aceasta le are de achitat creditorilor.
Recursul este nefondat.
Potrivit art.138 alin.3 din legea nr.85/2006 Comitetul creditorilor poate cere judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută de alin.1 dacă administratorul sau lichidatorul a omis să indice în raportul său cauzele insolvenței.
În cauză, din actele și lucrările dosarului rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile legale sus citate pentru că:
1) calitatea procesuală de a sesiza judecătorul sindic pentru autorizarea introducerii acțiunii aparține Comitetului creditorilor și nu lichidatorului.
În cauză Comitetul creditorilor nu a solicitat o asemenea autorizare de la judecătorul sindic iar AVAS în calitate de creditor nu poate cere sesizarea judecătorului sindic.
Mai mult decât atât, contrar susținerilor recurentei referitoare la conduita greșită a lichidatorului, nu sunt întemeiate, având în vedere că acesta în raportul asupra cauzelor care au condus la starea de insolvență a analizat pe larg și a descris motivele care au dus la încetarea de plăți și care nu pot fi încadrate în prevederile art. 138 din Legea nr.85/2006.
2) În cauză sunt îndeplinite condițiile art.131 din Legea nr.85/2006 pentru că lichidatorul a constatat că debitorul nu are bunuri pentru a acoperi cheltuielile administrative.
Așa fiind se constată că recursul este nefundat sub toate aspectele criticilor formulate urmând că în baza art.312 Cod pr.civilă să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul comercial d eclarat de recurenta creditoare - AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - cu sediul în B,--11, sect.1, sentinței civile nr.4301/24.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI - cu sediul în C,-, jud. C, intimata creditoare - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - cu sediul în C, str. -. -, nr.18, jud.C și intimata debitoare - SC - EXPORT SRL - cu sediul în C,-, jud.C, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J -- prin lichidator judiciar MG ACTIV - cu sediul în C,-,. 1, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.jud.hot.
Red.jud.dec./03.04.2009
Dact.gref.
2 ex/03.04.2009
Președinte:Adriana PinteaJudecători:Adriana Pintea, Ecaterina Grigore, Eufrosina Chirica
← Practica judiciara insolventa. Decizia 1387/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1244/2009. Curtea de... → |
---|