Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 411/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.411/COM

Ședința publică din 26 martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Pintea

JUDECĂTOR 2: Ecaterina Grigore

JUDECĂTOR 3: Eufrosina Chirica

GREFIER - - -

Pe rol soluționarea recursului comercial d eclarat de recurenta creditoare - AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - cu sediul în B,--11, sect.1, împotriva sentinței civile nr. 4794/COM/15.12.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI - cu sediul în C,-, jud. C, intimata creditoare - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - cu sediul în C, str. -. -, nr.18, jud.C și intimata debitoare - SC SRL - cu sediul în C,-, -.B,.P,.12, jud.C, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-, - prin lichidator judiciar - cu sediul în, 21, jud.C, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. Art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Curtea, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față:

Examinând actele și lucrările dosarului, se constată:

Reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C în calitate de creditoare a solicitat la data de 19.06.2007 deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea " " în vederea realizării unei creanțe de 17.920 lei.

Prin sentința civilă nr.187/25.01.2008 judecătorul sindic a admis cererea creditoarei și a dispus deschiderea procedurii față de debitoare fiind numit în calitate de administrator judiciar.

Tabelul preliminar a fost depus la data de 21.04.2008 iar tabelul definitiv conținând creanțele creditorilor C-ȚA, -, --ȚA în valoare totală de 22.966,3 lei a fost depus la 21.05.2008.

Prin sentința nr. 1767/com/23.06.2008 judecătorul sindic a dispus începerea procedurii falimentului debitoarei

La data de 19.09.2008 a fost depus la dosar tabelul definitiv consolidat în care au fost trecuți aceiași creditori din tabelul definitiv.

Prin raportul lichidatorului judiciar privind închiderea procedurii depus la dosar la data de 20.10.2008 s-a arătat că societatea nu desfășoară niciun fel de activitate, nu au fost identificate bunuri în patrimoniu sau alte surse de venit care să asigure plata obligațiilor sale sau a cheltuielilor efectuate cu procedura de lichidare, cauzele care au dus la ajungerea societății în stare de insolvență nu pot fi imputate unei persoane aceasta fiind cauzată de un concurs de împrejurări. Prin urmare se solicită închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006.

Prin sentința civilă nr.4794/COM/15.12.2008 Tribunalul Constanța - judecătorul sindic a admis cererea lichidatorului judiciar și în temeiul art. 131 din Legea nr.85/2006 a dispus închiderea procedurii insolvenței aplicată față de debitoarea " ", dispunându-se radierea debitoarei din Registrul Comerțului.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că:

Din raportul asupra cauzelor care au condus la starea de insolvență depus la dosar la data de 14.04.2008 rezultă că societatea și-a desfășurat activitatea în domeniul transporturilor și a înregistrat pierderi din anul 2004 din cauza faptului că autospecializata marca R fiind veche, necesita cheltuieli mari cu reparațiile și datorită stării de sănătate astfel încât administratorul statutar a vândut autovehiculul și a solicitat suspendarea activității. Ulterior, după expirarea timpului de suspendare, nu a mai putut desfășura activitate pentru că nu mai avea suport financiar. Prin urmare, cauzele care au dus la încetarea de plăți nu pot fi încadrate în prevederile art. 138 din Legea nr.85/2006.

Prin adresa nr. R-B 24595/24.03.2008 a --ța s-a arătat că debitoarea figurează înregistrată cu un bun mobil - autospecializata marca R, serie motor -/368.

Din adresa nr. 26190/24.04.2008 a Serviciului public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor rezultă că autospecializata marca Raf ost înstrăinată către la data de 13.02.2003.

Potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii.

Întrucât în patrimoniul falitei nu se regăsesc nici bunuri imobile și nici mobile iar creditorii nu au înțeles să avanseze sume de bani, în acest scop, în temeiul art. 131 instanța a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului din registrul comerțului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI invocând ca motiv de nelegalitate în esență împrejurarea că, greșit lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile instituite de dispozițiile art.138 și următoarele din Legea nr.85/2006, deoarece aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți.

În acest sens, analiza reprezintă premiza declanșării unor potențiale acțiuni în baza art. 138 din Legea nr.85/2006, ceea ce în cauză nu s-a produs, fiind necesară de aceea, urmare admiterii recursului, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei, până la recuperarea tuturor datoriilor pe care aceasta le are de achitat creditorilor.

Recursul este nefondat.

Potrivit art.138 alin.3 din legea nr.85/2006 Comitetul creditorilor poate cere judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută de alin.1 dacă administratorul sau lichidatorul a omis să indice în raportul său cauzele insolvenței.

În cauză, din actele și lucrările dosarului rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile legale sus citate pentru că:

1) calitatea procesuală de a sesiza judecătorul sindic pentru autorizarea introducerii acțiunii aparține Comitetului creditorilor și nu lichidatorului.

În cauză Comitetul creditorilor nu a solicitat o asemenea autorizare de la judecătorul sindic iar - în calitate de creditor nu poate cere sesizarea judecătorului sindic.

Mai mult decât atât, contrar susținerilor recurentei referitoare la conduita greșită a lichidatorului, nu sunt întemeiate, având în vedere acesta în raportul asupra cauzelor care au condus la starea de insolvență a analizat pe larg și a descris motivele care au dus la încetarea de plăți și care nu pot fi încadrate în prevederile art. 138 din Legea nr.85/2006.

2) În cauză sunt îndeplinite condițiile art.131 din Legea nr.85/2006 pentru că lichidatorul a constatat că debitorul nu are bunuri pentru a acoperi cheltuielile administrative.

Așa fiind se constată că recursul este nefundat sub toate aspectele criticilor formulate urmând că în baza art.312 Cod pr.civilă să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul comercial d eclarat de recurenta creditoare - AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - cu sediul în B,--11, sect.1, împotriva sentinței civile nr. 4794/COM/15.12.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI - cu sediul în C,-, jud. C, intimata creditoare - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - cu sediul în C, str. -. -, nr.18, jud.C și intimata debitoare - SC SRL - cu sediul în C,-, -.B,.P,.12, jud.C, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-, - prin lichidator judiciar - cu sediul în, 21, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier,

Red.jud.hot.

Red.jud.dec./03.04.2009

Dact.gref.

2 ex./03 aprilie 2009

Președinte:Adriana Pintea
Judecători:Adriana Pintea, Ecaterina Grigore, Eufrosina Chirica

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 411/2009. Curtea de Apel Constanta