Practica judiciara insolventa. Decizia 508/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 508/COM
Ședința publică din data de 25 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 3: Elena Carina Gheorma
Grefier - - -
Pe rol judecarea recursului comercial formulat de recurenta creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva Sentinței civile nr.767/COM din 31 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare - loc., str.- -, -3,.A,.20, județ C - prin lichidator judiciar CC - cu sediul în C,-, județ C și intimata creditoare AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ - cu sediul în V,-, județ V, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat, scutit de plata taxei de timbru potrivit art. 86 din OUG nr. 51/1998 republicată, aprobată prin Legea nr.409/2001; recurenta a solicitat judecata cauzei în lipsă, conform art.242 al.2 Cod procedură civilă.
Curtea constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă.
CURTEA,
Asupra recursului comercial d e față:
Prin Sentința civilă nr. nr.767/COM din 31 martie 2008 pronunțată de judecătorul sindic în temeiulart.131din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței deschisă față de debitorul. radierea debitorului din registrul comerțului și în temeiulart.135a dispus notificarea sentinței pronunțate debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța pentru efectuarea mențiunii de radiere și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul sindic a reținut că prin Sentința civilă nr.3784/28.11.2005 pronunțată de judecătorul sindic s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței, iar prin Sentința civilă nr. 5877/25.09.2006 s-a dispus intrarea în faliment a debitorului - L fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar.
La data de 18.02.2008 lichidatorul judiciar desemnat al debitoarei - CC - a depus la dosar raportul întocmit în conformitate cu prevederile art. 24 alin.1 coroborat cu art.21 din Legea insolvenței, prin care a relevat lipsa/insuficiența bunurilor din averea debitorului si neavansarea de către creditori a sumelor necesare acoperirii cheltuielilor de procedură, solicitând închiderea procedurii in conformitate cu dispozițiile art.131 din Legea 85/2006.
Constatând că nu se justifică, în absența bunurilor din averea debitoarei care să acopere cel puțin cheltuielile, continuarea procedurii, judecătorul sindic a dat eficiență dispozițiilor art.131 din Legea nr.85/2006.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, criticând-o ca fiind nelegală, invocând în acest sens dispozițiile art.304 pct.5 și 9.pr.civ.
În motivare recurenta a arătat că instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 al.2 pr.civ. întrucât închiderea procedurii a fost dispusă cu încălcarea dispozițiilor art.129 din Legea nr.85/2006, fără a se întocmi un raport final, iar prin pronunțarea acestei soluții a fost obstrucționat creditoarei de control asupra activității lichidatorului judiciar, eliminându-se o etapă importantă din cadrul procedurii, în care creditorii puteau formula inclusiv cereri de atragere a răspunderii administratorilor debitoarei.
De asemenea, a mai susținut recurenta că lichidatorul judiciar nu a verificat, în ceea ce privește creanța bugetară preluată de AVAS de la CAS, cauzele concrete care au determinat nevirarea de către debitoare a contribuțiilor la Fondul național unic de asigurări sociale și de sănătate, raportat la obligațiile angajatorilor prevăzute de art.8, 51 și 53 din Legea nr.145/1997 privind asigurările sociale de sănătate și nu a menționat persoanele din conducerea societății debitoare din vina cărora nu au fost plătite contribuțiilor la acest fond.
Un alt argument invocat în susținerea motivelor de recurs a fost acela că judecătorul sindic a încălcat dispozițiile legale în materie, a nesocotit drepturile conferite de lege creditorilor, dispunând unilateral închiderea procedurii, fără a solicita și părerea creditorilor în acest sens.
Intimata debitoare prin lichidator judiciar a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând cauza prin prisma argumentelor invocate în susținerea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9.pr.civ. Curtea constată că recursul nu este fondat.
Cu privire la primul motiv de recurs, trebuie reținut că dispozițiile art. 129 din Legea 85/2006 prevăd că "după ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finaleCreditorii pot formula obiecții la raportul final".
Rezultă deci că lichidatorul este obligat să întocmească un raport final pe care să-l supună aprobării judecătorului sindic și împotriva căruia creditorii pot formula obiecțiuni doar în situația în care bunurile din averea debitoarei au fost lichidate. Prin urmare, raportul prin care lichidatorul supune atenției judecătorului sindic împrejurarea inexistenței bunurilor în averea debitoarei și prin care solicită închiderea procedurii, nu constituie raport final în sensul dispozițiilor art.129. astfel că nu va fi reținut motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.5 pr.civ.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9, se reține că în cadrul ședinței Comitetului Creditorilor întrunit la 17.01.2007 creditorii prezenți, printre care și AVAS B și-au exprimat punctul de vedere asupra modalității de închidere a procedurii insolvenței precum și asupra oportunității formulării unei cereri de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei. Iar prin Sentința civilă nr.2282/com/23.04.2007 judecătorul sindic a respins ca nefondată cererea privind antrenarea răspunderii fostului administrator.
Va fi înlăturată, de asemenea, ca nefondată și susținerea recurentei potrivit căreia nu a fost consultată în ceea ce privește închiderea procedurii întrucât în Încheierea de ședință nr.353/18.02.2008 s-a consemnat că se acordă termen la 31.03.2008 pentru citarea creditorilor cu mențiunea de a preciza dacă sunt de acord cu închiderea procedurii.
Pe cale de consecință, neexistând motive de nelegalitate a hotărârii atacate, Curtea apreciază că recursul este nefondat, urmând ca în temeiul art.312 Cod pr.civilă să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul comercial formulat de recurenta creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva Sentinței civile nr.767/COM/31 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul debitor - loc., str. - -, -3,.A,.20, județ C - prin lichidator judiciar CC - cu sediul în C,-, județ C, și intimata creditoare AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ V - cu sediul în V,-, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 25 iunie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - - |
Pt. grefier, - - semnează cf.art.261 alin.2 pr.civ. grefier șef, |
jud. fond
tehnoredactat dec.jud.-- -
2 ex./23.07.2008
Președinte:Mihaela Davidencu ȘerbanJudecători:Mihaela Davidencu Șerban, Nastasia Cuculis, Elena Carina Gheorma
← Practica judiciara insolventa. Decizia 710/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1545/2008. Curtea de... → |
---|